1-10 din 133 articole

Articole scrise de Lucian LIPOVAN

  • Simona, cei mai frumoşi ani sunt cei ce vor veni!
    22 ian 2014   Blog
  • Stadioane şi statui
    20 ian 2014   Blog

    Asistăm la prima veste bună de când se construiesc stadioane moderne în România. Cluj Arena anunţă profit operaţional pentru anul 2013, după o investiţie de 36 de milioane de euro şi doi ani de pierderi, 2011 şi 2012. Conform surselor ProSport ar fi vorba de un profit de peste 2 milioane de euro, dar suma nu e încă oficială. Fie ea şi mai mică, vestea e oricum bună câtă vreme e profit, suma exactă urmând să o aflăm când bilanţul pe 2013 va fi public. Ştirea asta nu punctează la fel de mult la impresia artistică precum construcţia, deşi ar trebui. Încă funcţionează mai bine la noi, în termeni de voturi, chiar şi prezentarea unei machete spectaculoase. Construcţia mai că-ţi garantează (re)alegerea, indiferent de planul de viitor al investiţiei. Pentru mulţi nu contează că frumuseţea de stadion care se va ridica în oraş va produce pagube ulterior. Şi stadionul de la Cluj are, din punctul meu de vedere, neajunsuri. Pista de atletism e mai degrabă inutilă, chiar dacă intenţia e bună. Profitul vine în realitate din exploatarea spaţiilor comerciale şi de conferinţă, inclusiv pentru nunţi şi botezuri, nu din sport. Dar asta nu e rău, înseamnă exploatarea întregului potenţial.

  • Online-ul ia tot!
    6 dec 2013   Blog

    „Bună dimineaţa domnule Lipovan, doresc să fac un abonament pentru anul 2014 la ProSport, însă am observat că, spre deosebire de anii trecuţi, de pe site a dispărut opţiunea din colţul dreapta sus, unde se putea face online. Vă rog să retransmiteţi mailul către administratorii site-ului, să corecteze în zilele următoare. Cu respect, un fan al ziarului ProSport. Cristian Coculescu, Piteşti“. Mesajul e autentic. L-am primit, ironic, fix în timpul şedinţei în care îi anunţam pe colegi de renunţarea la ediţia tipărită. Ca el, mai sunt câteva zeci de mii. Lor le mulţumesc în primul rând şi le promit că site-ul şi săptămânalul pe care-l lansăm săptămâna viitoare, împreună cu Ziarul financiar, vor acoperi măcar parţial pierderea lor. Cu toată emoţia pe care ne-a generat-o mesajul lui Cristian, nu pot să nu remarc şi câteva detalii reci. L-am primit pe e-mail, ba chiar pe telefon, şi reclama în fapt o problemă a site-ului, de plată electronică.

  • A câştigat Haţegan
    1 dec 2013   Blog
  • Minciună: preşedintele FRF NU şi-a dat demisia!
    21 nov 2013   Blog

    Site-ul FRF conţine permanent cel puţin o ştire de tipul ”Minciună: Mircea Sandu n-a zis / n-a făcut ceea ce zice / scrie ziarul / televiziunea / site-ul nu-ştiu-care”. N-ar fi rău însă din când în când să mai conţină şi ce a zis / a făcut preşedintele FRF, e oarecum mai important decât ce nu face Naşu. Zic şi eu aşa. Adică aş fi curios - dar încercările ProSport au fost în van - să aflăm nişte explicaţii după acest eşec. Însă, ca de obicei când e ceva important şi dificil de explicat, Mircea Sandu fie tace, fie le răspunde doar celor care nu pun întrebări.

  • Noi de ce n-am putut să-l ţinem pe Piţurcă pentru retur?
    16 nov 2013   Blog

    Cum nu cred că-l schimbă pe Piţurcă între tur şi retur nici dacă intervin Ponta şi Dragnea, aş zice că e inutil să ne irosim nervii pe selecţioner, să-i reproşăm greşeli altfel evidente. Măcar până marţi seara e mult mai util să încercăm să-l convingem că nu e angajat ca gambler la naţională, că nimeni nu câştigă permanent pariuri, că ar fi momentul ca măcar acum să renunţe la încăpăţânarea-i mai statornică decât monumentele antice din Atena.

  • Eu când vreau să mă bucur, mă bucur!
    15 oct 2013   Blog

    Salvaţi Roşia Montană! Ucideţi maidanezii! Sau nu-i ucideţi! Jos Guvernul! Jos Băsescu! Jos Parlamentul! Jos toţi! Salvaţi Oltchim! Nu vă bateţi joc de CFR! Hoţi, plagiatori, şpăgari, evazionişti, mai pe scurt infractori, în toată ţara şi dincolo de ea. Suntem - o remarcăm cel mai bine când mergem pe afară - o naţie de nefericiţi, de trişti. Întemeiat sau nu, ăsta e adevărul. Găsim nenumărate motive să ne enervăm, să protestăm, să fim supăraţi sau frustraţi. Stop! Şi atât de puţine ocazii să ne bucurăm. Chiar, vă aduceţi aminte când aţi urlat de fericire ultima dată? Când aţi ieşit în stradă pentru un succes, nu pentru un protest? Când aţi aplaudat sau felicitat pe cineva? Când aţi plâns de bucurie?

  • Domnule Mircea Sandu, vă mulţumesc...
    8 oct 2013   Blog

    ... că v-aţi deranjat la ora 23:17 să-mi citiţi opiniile care altfel ”nu au valoare” şi să-mi răspundeţi chiar. Aş fi preferat să dialogăm civilizat, la una din nenumăratele invitaţii pentru un interviu pe care vi le-am făcut, dar e bine şi aşa. Pot să înţeleg însă că nu le răspundeţi decât celor care nu vă pun întrebări, asta e... O, tempora!

  • Mircea Sandu, persona non grata!
    7 oct 2013   Blog

    Mircea Sandu a început demersurile pentru a-l declara ”persona non grata” pe Mihai Stoica. Sigur, oficial Sandu l-a sesizat pe Kassai, care a sesizat pe LPF, care l-a pus pe Vali Alexandru să analizeze, care trimite la comisii, care apoi judecă şi decid. Bla-bla-bla, asta e pentru naivi, dacă a zis Naşu e ca şi declarat. Şi nu vorbim de o sancţiune oarecare, cum ar putea părea. De cineva declarat ”persona-non-grata” un club trebuie să se delimiteze clar, adică nu mai fie reprezentat de el, deci nici vorbă de angajat, altfel riscă depunctarea! Cu alte cuvinte, Mircea Sandu încearcă să-l dea afară pe Mihai Stoica de la Steaua! Preşedintele FRF invocă jignirile acestuia şi faptul că acestea îndepărtează lumea şi sponsorii de fenomen.

  • Capcanele Stelei
    2 oct 2013   Blog

    Iordănescu riscă să cadă într-o capcană. Atacat exagerat şi pe nedrept, Tata Puiu face exact aceeaşi greşeală. E cel puţin o greşeală să spui că Becali ar fi făcut mai bine schimbările la Steaua - Chelsea, ba mai mult, să sugerezi că ar fi mai bine ca patronul să le facă în continuare! Asta nu poate fi sănătos în niciun context, în niciun format al Cupei Campionilor. Chiar dacă se întâmplă aşa, ca patronul să intervină în probleme tactice - nu sunt naiv! - nu cred că un antrenor poate susţine că e bine să fie aşa. Iordănescu o face acum evident doar pentru a-l înţepa pe Reghecampf, altfel meritat, dar de fapt ironizează întreaga breaslă a antrenorilor români din care consider că încă face parte chiar el.

CLASAMENT Liga 1 Betano
Poz M Gol Pct
vezi tot clasamentul »
1 CFR Cluj 5 8-4 11
2 FCSB 5 12-5 10
3 Viitorul 5 5-3 7
4 FC Hermannstadt 5 6-5 7
5 Concordia 5 6-5 7
6 Sepsi OSK 5 5-4 7
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.