Circulă o vorbă să ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se întâmple… Mai dă şi greş. Becali şi-a dorit Chelsea pentru Steaua în Liga Campionilor. Dar pe ecran, londonezii au apărut în grupa CFR-ului, alături de Roma şi Bordeaux. Când au văzut grupa, clujenii probabil şi-au dorit să fie grafica greşită, ca la golul din ofsaid al lui Bănel…Dar la ei, grafica nu prea greşeşte, iar în Gruia chiar vine Chelsea. Pe Someş se pot începe lucrările la extinderea capacităţii de navigaţie. Şansele ca acolo să încapă şi yacht-ul lui Abramovich sunt mai mari decât ale CFR-ului la a obţine puncte.
Apropo de dorinţe. Înainte de tragerea la sorţi în mintea lui Becali un lucru era clar: “Urez baftă CFR-ului, dar vreau să facă un punct mai puţin decât noi!”. Acum e clar că sunt şanse mari ca în dreptul clujenilor la final să fie tot atâtea puncte ca la început. Adică zero. Restul e aritmetică: dacă vrei ca zero să fie cu unul mai puţin decât faci tu, înseamnă cu tu vrei să faci un punct. Halal dorinţă, acum să vezi negocieri cu Dumnezeu să nu ţi-o împlinească…

După ce s-a înjurat ca la uşa cortului cu Marius Niculae, Bratu a explicat că de fapt se afla în plină şedinţă tehnică: „În teren intervine nervozitatea, iar noi ne-am dat doar câteva indicaţii”. ProSport vă dezvăluie în exclusivitate dialogul dintre cei doi. „Bre, Mariusică, du-te-n careul meu, şuta-ţi-aş mingea pe poziţie viitoare”, la care Niculae a răspuns tot în termeni tehnici: „Bă Bratone, ţi-aş da un cap în gura porţii, dar eşti prea prost demarcat”.

Peseiro a ţopăit până aproape de Podul Grant la meciul cu Dinamo, dar Nae Manea l-a apărat: „Dacă Peseiro poartă 45 la pantofi şi depăşeşte spaţiul tehnic, ce facem? Îl eliminăm?” Eh, nu-l eliminăm, ar fi absurd. Dar dacă trece la numărul 45, ar fi bine să extindă o dată cu dimensiunea pantofilor şi pe cea a spaţiului tehnic. Până pe la Gara de Nord! Dumitru Dragomir: „Pe turci i-am cam ciocănit pe unde i-am prins”. Aici, chiar nu mai are rost să comentăm. Cred  totuși că e de ajuns să-i batem…

Confraţi bărbaţi, situaţia e gravă! Umilinţă de-a dreptul! Războiul cu femeile se înclină mai mult ca oricând în favoarea lor. Suntem sub papuc. La sport, cel puţin. Ceea ce se întâmplă la Beijing nu e deloc în favoarea noastră. Femeile înţeapă mai rapid, vâslesc mai tare, aleargă mai mult, fac tumbe mai cu spor şi – ca situaţia să fie cu adevărat dramatică – se şi luptă mai bine! Cum să le mai trimiţi la cratiţă? La Beijing, fetele conduc la medalii cu 7-1. Iar a noastră, a bărbaţilor adică, e un bronz. Aurul e tot la ele, logic, şi nici perspectivele nu sunt încurajatoare: mai avem în luptă handbaliste, gimnaste… Colac peste pupăză, băieţii nu doar că nu ne ajută, dar ne mai şi încurcă. Dezastruos pentru tabăra noastră înotătorul care a întârziat la start… „Nici gunoiul nu eşti în stare să-l duci!” se va transforma în „Nici startul nu eşti în stare să-l apuci!“ Şansele să convingem pe cineva că nu uităm lucrurile importante şi nu dăm atenţie detaliilor sunt tot mai mici. Şi totuşi, un amănunt mai avem de partea noastră… Cine-a fost de vină că înotătorul nostru a ratat cursa? Antrenoarea! Adică, o femeie…