Teoretic, Steaua, Dinamo şi nu numai pun accent pe tineri. Anunţă strategii. Construiesc academii. Promovează fotbalişti crescuţi în propria ogradă. Investesc în viitor. Totul, cu un singur interes, şi acela nobil: fotbalul! Ce frumos! De vis!

Iar acum să ştergem lacrimile şi să ne trezim la realitate. În lumea concretă, Dinamo are altă preocupare. Acum, de exemplu, „câinii” sunt fierţi că Pandurii încearcă să facă uitată datoria pe Iordache, dar în pauze (de publicitate) se mândresc cu ţeapa pe care le-au tras-o ei gorjenilor în cazul Vranjkovic. Ambele au dreptate într-un caz şi sunt vinovate în celălalt. Cearta e justificată, dar e mincinos explicată. Războinicii bagă la înaintare binele jucătorului, când de fapt singurul gând e care-l fură şi-l minte mai mult pe celălalt.

Şi Becali are treburi mult mai „pământene” decât strategia de viitor. Pe mine era cât pe ce să mă păcălească să-l compătimesc. Mă întrebam, de exemplu, ce legătură are faptul că îi face echipa lui Lăcătuş cu corupţia în fotbal. Ajunsesem la un pas de a crede că totul e o făcătură împotriva lui. Dar m-a liniştit când a povestit în direct cum a cumpărat un meci cu CFR Cluj. Ah, scuze, nu el, ci verii. El nu ştia nimic, nimic. Era probabil ocupat să cumpere un teren… Sau poate făcea proiectul Academiei Steaua…