Ce schimbă o ipotetică victorie cu Serbia la Victor Piţurcă şi la naţionala României? Ne bucurăm o zi, două, şapte? Apoi? O luăm de la capăt. Şansele de calificare la Mondial rămân relativ la fel. De mici. Primordial în tactica noastră va fi în continuare să pârjolim gazoanele şi să otrăvim tribunele. Nici nu înţeleg de fapt de ce construim un stadion nou, când acum nu îl alegem pe cel mai bun, ci taman pe cel mai prost. Regula convocării va fi aceeaşi – vin doar cei care sunt titulari la club -, dar va avea şi la fel de multe excepţii. Disciplina va fi tot de fier. Pentru unii în cantonament, pentru alţii în birturi, dar de fier. Generaţia se va schimba, dar jucătorii convocaţi nu. Şi-atunci n-ar fi mai bine să-l lăsăm pe Piţurcă să facă echipa Stelei, telefonic măcar, sau să caute noi tehnici de trişare la cazinou?

Piţurcă ne-a cerut să fim disperaţi după victoria cu Serbia! Mă rog, le-a cerut fotbaliştilor de la naţională, dar cum în preajma meciurilor se umflă patriotismul în noi, am luat-o personal. Aşa, şi acum ce-ar trebui să facem? Ce sacrificiu să punem la bătaie pentru a respecta cerinţa venită din puţul gândirii selecţionerului?

Ar trebui să acceptăm că Mutu nu ştie nici prima strofă din imn? E drept, aproape nimeni nu o ştie pe a doua, dar nici pe prima? Până şi Max, care a auzit imnul prima oară acum vreo săptămână pe ipod, ştie mai mult. Ok, treacă-meargă, era cu adevărat o ştire dacă o ştia. Mai departe, acceptăm şi că nu trebuie să fie prezent la reunire? Şi că mai are nevoie de câte-un şpriţ înainte de meciuri? Îi dăm lui voie şi să se certe cu scorţosul?

Adică selecţionerul. Îi permitem totul în speranţa unui gol care să ne scoată din foamea de puncte? De ce? Nu e acolo Marica? Dar Gigel, Bănel? Costel al lu’ Mititel’? Mirel?

Hai, dom’le, că doar n-om fi chiar aşa disperaţi!

Becali nu face echipa la Steaua. Nu minte când susţine asta, chiar îl cred. El nu îi spune lui Lăcătuş: „Bagă-l pe cutare!“. Lucrurile se petrec cu totul altfel. Becali iese la televizor, spre exemplu acum, şi ne spune nouă: „Szekely e praf, Tiago e varză!”. Faptul că fix aceştia nu se regăsesc pe teren apoi poate fi explicat în două feluri. Ori e o senzaţională coincidenţă, iar Lăcătuş şi Becali sunt siamezi în cuget şi gândire: ce urlă patronul la TV se transformă miraculos în realitate pe teren. Ori antrenorul simte, de voie, de nevoie, aluzia lui Gigi ca obligaţie de serviciu.

În ambele cazuri, într-adevăr, Becali nu se implică direct, nu dă ordine, el doar spune ce gândeşte, iar fiecare pricepe ce vrea. Acum, problema rămâne mesajul. Dacă o dată zici că Lovin „n-are valoare de Steaua”, apoi că „e înlocuitorul lui Rădoi”, ce să mai înţeleagă şi antrenorul? Iată cum haosul din teren capătă aşa un pic de sens. Nu-i uşor să potriveşti socoteala din emisiunea de la televizor, unde se stabilesc – nu se impun! – titularii, pedepsiţii, genialii, fraierii, cu realitatea din teren. Ah, şi sistemul de joc! Nu-i uşor să ţii pasul cu Becali. Aşa că, Gigi, fii mai clar, dacă tot nu spui direct ce vrei!

Să recapitulăm ce s-a întâmplat în primul week-end de fotbal românesc din 2009. Fanii l-au înjurat pe Becali la meciul Steaua – Vaslui. Lăcătuş i-a înjurat pe arbitri. Craiova şi Braşovul au atacat arbitrajul. Rednic a insinuat că Rapid n-a avut adversar la Bistriţa. Mititelu şi Porumboiu s-au distrat de cât de uşor a învins-o Dinamo pe Pandurii. Până şi Otopeniul a acuzat-o pe CFR de lipsă de fair-play. Iancu l-a făcut pe Mircea Sandu dobitoc, Naşu’ l-a ameninţat cu extincţia. Becali s-a făcut că vinde Steaua, crezând că aşa îi păcăleşte pe fani. Aşadar, două blaturi, trei scandaluri legate de arbitraj, alte patru bălăcăreli. A început şi etapa a doua – ghici, ciupercă, oare cu ce? Da, circ la Braşov – Steaua!

Liga a doua e şi mai spectaculoasă. Două echipe n-au fost programate. Un arbitru a fost bătut în vestiar. Pardon, cel puţin un arbitru. Un banal aut a ţinut cinci minute şi a provocat două eliminări. Blaturi nu ştie nimeni exact câte au fost. Bilanţul e imposibil de făcut.
Peste hotare, Olăroiu şi-a adus şi el aminte că e român şi s-a şters la nas cu tricoul echipei, l-a aruncat pe jos, iar apoi s-a declarat victimă.

Ăsta-i fotbalul românesc. Goluri? Fair-play? „Voi, presa, numai scandal căutaţi”. Greşit. Nici măcar nu se mai oboseşte nimeni să-l caute, dă el năvală peste toţi.