15
October
Scuzele lui nea Imi
O fi de lemn, dar e adevărat: cine n-are bătrâni să-şi cumpere. Emerich Ienei a reuşit aseară, la GSP TV, un lucru pe care stadioane întregi nu l-ar putea obţine: l-a făcut pe Becali să se simtă prost! Trăim într-o societate (fotbalistică) în care asta – din păcate – înseamnă enorm! Ienei a avut puterea să spună “Îmi cer scuze faţă de domnul Becali”, deşi n-avea niciun motiv să o facă. Răspunsese dur, dar justificat la un atac fără sens al patronului la adresa celor care au făcut din Steaua clubul care l-a transformat pe el în ceea ce este acum. Când Becali a replicat din nou, abject, Ienei a răspuns altfel. Inteligent. Deşi credeam că golăniilor li se poate răspunde doar cu golănii, iată că nu e adevărat. Câtă nevoie aveam de acest energizant. “Poate va fi un exemplu”, a explicat Ienei. Exemplul este însă de fapt el, la cei 72 de ani la care e mai tânăr în suflet ca mulţi dintre noi!
“Nea Imi” este omul pe care ziariştii îl sună aproape la fel de des ca pe Becali. Întotdeauna când e nevoie de părere de specialist, în redacţii se aude “încearcă la Ienei”. Uneori, neutralitatea lui proverbială stârneşte zâmbete. Dar vin momente ca aseară, în care ne dăm seama cât de mult valorează un strop de normalitate într-un ocean de răutate. Atât de mult, încât Becali a spus “mă simt prost”! Dacă patronul Stelei chiar a înţeles ceva din acest episod – deşi mă îndoiesc –, Ienei ar merita o statuie, fără să mai luăm în calcul Cupa Campionilor.





frumos articol dar mai frumos a fost gestul lui nea imi un asemene om ca el e mai greu de gasit mai ales in romania!! sunt mandru ca sunt contemporan cu el desi am o varsta mult mai mica ca el
Da,vezi sa nu inteleaga dobitocul de cioban ceva…
eu sunt oltean d felul meu……,dar cu toate acestea nu prea imi place c se intampla la Steaua.Nu este bine pentru nimeni acest orgoliu dus la extreme!Lectia p care a dat-o domnul Ienei azi nu ii este adresata doar domnului Gigi Becali,ci intregii suflari ros-albastre!trebuie ajuns la un anumit consens!!!!!!! respect domnule EMERICH IENEI!!!
Eu cred ca D-zeu ar trebui sa-si ceara scuze fata de “nea jijinhio” pentru ca si-a permis sa-l lase pe Jenei sa-l caracterizeze pe cioban, chiar daca Jenei nu a gresit cu nimic. Caracterizarea a fost cat se poate de reala.
Domnul Jenei nu a facut altceva decat sa-i traga o palma carpei din Ghencea, e drept, una pe care un redus ca ciobanul nu o va intelege nici in zece vieti.
Mars din Ghencea, D R O G A T U L E !
Ce orgolii duse la extrem?
Nu trebuie dat nici un pas inapoi, altfel ciobanul iara ne va amagi si ne va calca pe cap cand lumea se asteapta mai putin.
Natie iubitoare si milostivam aia suntem, Sa ne impacam de dragul echipei, de dragul a cai verzi pe pereti.
Du-te la nemti si fa-i jigodii si senili si sa vezi cu te iarta. Du-te la englezi si fa-i oligofreni, sa vezi cum sunt dispusi sa treaca peste jigniri.
Nu domnilor, vremea interlopului drogat si dictator in Ghencea, a APUS.
Trebuie sa plece, indiferent daca inseamna ca Steaua sa sufere pe termen scurt.
Acest psihopat nu va invata niciodata din greseli.
Le va repeta constant. Priviti comportamentul lui din ultimii 6 ani daca mai aveti dubii!
BECALI PLEACA DIN GHENCEA!
@all blue: asa ca ai fi facut si tu concesii in cazul netoiu, pt ca erau orgolii duse la extrem?
Dl Jenei este un mare domn, spre deosebire de Becali care isi bate joc de toata lumea. El se crede cel mai tare din tara asta, dar a fost el inlaturat Ceausescu, d-apoi Gigi Becali. Pana la un punct a avut hazul lui, dar a luat-o razna rau. Eu nu sunt suporter al Stelei, dar ma ingrijoreaza ceea ce se intampla azi la Steaua. Pacat ca isi pierde o multime de suporteri adevarati din cauza acestui dictator incult. Steaua nu este un srl, degeaba crede el asta, Steaua are un brand care ii da valoare. Cred ca suporterii stelisti trebuie sa continue lupta pana la victoria finala. Poate vine cineva si preia clubul de voie sau de nevoie. Pentru Dinamo e chiar bine ca e situatia asta la Steaua, dar nu e normal. Steaua trebuie redata suporterilor care o iubesc inca dinainte ca Becali sa o transforme in jucaria lui. Macar daca ar fi stelist si i-ar placea fotbalul, dar nici vorba, a si recunoscut ca lui nu-i place fotbalul si nu tine cu Steaua. A obtinut maximum de popularitate de pe urma Stelei, dar ajunge. Steaua l-a creat, Steaua il va distruge!
N-am înţeles finalul: “Dacă patronul Stelei chiar a înţeles ceva din acest episod – deşi mă îndoiesc –, Ienei ar merita o statuie, fără să mai luăm în calcul Cupa Campionilor.” Dl. Ienei ar merita o statuie dacă Becali a înţeles ceva din acest episod? Şi dacă n-a înţeles?! Nu mai merită dl Ienei statuie? Aşa reiese …
Eu zic că dl Ienei ar merita oricum o statuie, dar să nu amintim acum de aşa ceva că sigur s-ar simţi prost.
frumos articol! felicitari! scuzele cerute de nea imi lui jiji echivaleaza cu acel: “domnule iliescu, credeti in Dumnezeu?” in sfarsit, ciobanul s-a simtit fastacit. orice ar spune aparatorii sai, Steaua nu va avea viitor cu toti becalii aia in jurul ei! trebuie sa se termine si asta, asa ca… jiji: vinde, pleaca, mori!
pentrul domnul JENEI, respect maxim. il rog sa traiasca inca pe atata si sa aiba sanatate de doua ori varsta dansului. sunt oameni care nu merita sa traiasca in aceasta romanie. sa ajunga sa ii ceara scuze acestui individ este o mare nedreptate facuta celor care au parul alb. acel interlop ar trebui sa stea in genunchi in fata dumnealui si in fata poporului roman, la cat a furat in viata lui de interlop.
Acum respect pt. dl. Jenei, dar acum cativa ani: afara, afara cu bozgorii din tara…
Stiu, nu cei prezenti urlau pe stadion. Dar cine stie?
Fratilor, ce mai vreti? E cel mai bun antrenor roman din toate timpurile, un mare caracter, un mare om care chiar merita statuie in Ghencea. Domnule Jenei, respect din partea tuturor stelistilor.
din pacate nu am vazut emisiunea.dar cine nu stie de nea Imi,ca-i un diplomat.totusi nu ma asteptam de la dinsu ,sa imblinzeasca oaia neagra.da ca a facut-o,inseamna ca a ramas acelas om de mare caracter.
super articolu,felicitari.cit despre nea Imi,sa-i dea Dumnezeu multa sanatate,si noroc.
ienei ramane unul dintre cei mai mari gentlemani din fotbalul romanesc. iar becali ma indoiesc ca a inteles ceva
Nu degeaba Ienei e antrenorul care a reusit cea mai mare performanta la nivel de club din istoria fotbalului romanesc. Astfel de atitudine profesionala nu poate decat sa atraga succese dupa sine, lucru dovedit de altfel in 1986. Din pacate, exact astfel de atitudine este ceea ce lipseste fotbalului romanesc in ziua de azi. Becali a fost si va ramane in istorie marea nulitate a clubului Steaua.
Poate incepe si Becali sa inteleaga ceva din mentalitatea suporterului stelist. Poate sa se intalneasca cu Borcea si Turcu si sa se injure pana dimineata apoi sa se pupe, apoi sa se injure din nou si tot asa..Dar sa nu mai jigneasca oameni, suporteri gratuit, sa respecte fostele glorii steliste, sa nu mai apara la tv si sa se dea rotund ca el are bani, ca el face, ca el drege, ca ala e hahalera, ca ala e ordinar, sa lase oamenii din club sa isi faca treaba pentru care sunt platiti, sa trateze corect jucatorii, antrenorii si pe ceilalti adversari…Noi suntem Steaua, avem un renume, o istorie care trebuie dusa mai departe. Credeti ca se poate?!
Becaloschi s-a simtit asa cum e el.
Se vede diferenta dintre un domn maghiar si un cioban machidon… No comment
There is no school like the old school…
Nea Emi, clasa si distinctie…standing ovation…
Nici tu nu crezi ce spui cand scrii articolul asta. Cu prima ocazie cand te face de rahat la vreo emisiune, sa vezi ce iti schimbi si tu discursul asta impaciuitor. Nici pe voi nu va prea mai vede lumea pe stadioane, Oare de ce ?!
s-a vazut aici neghiobia,incultura,prostia crasa, aroganta, si mai lipsa de respect pe care acest individ pe care voi presa il ridicati tot mai sus pe zi ce trece. domnul ienei este din oradea este ardelean, si aici se vede intelepciunea si cinstea caracteristica ardelenilor, iar de partea cealalta se vede- miticul imputit din bucuresti cu tupeu pina la cer dar cu iq 0.1. continuati voi presa sa-l bagati in seama pe acest cretin de cioban care da dovada efectiv de -PROSTIE- este incult, el atata stie. se vede ca-i bucurestean adica mitic!
nu va mai uitati la basescu,c.avramescu ,i.cristoiu,moraru[nasu],BECALI,dragomir.borcea.turcu inchideti tv. si ascultati -i pe di.inei si dinu la radio chir si radio deoarece vom avea o bucurie
da am de spus.imi pe care il cunosc bine din perioada cand era jucator are caracter minunat,el niciodata n-a folosit cuvinte injurioase la adresa acestui cioban cu dopua fete.imi a facut un gest extraordinar pe care ordinarul nu-l merita.exista un proverb intelept,lupul isi schimba parul dar naravul ba.behali se simte incoltit rau de tot,este orgolios,mincinos pana la culme si nu poate fi crezut.ek apeleaza la credinta facand blasfemie,el se asemana cu oiratul marilor si oceanelor.da.fanii au dreptate,sa plece din ghencea ca a murdarit blazonul acestui club.perversitatea lui e proverbiala-vezi cazul lui bergodi,italianul de p delicatete rar intalnita chiar si la macaronari dupa ce becali numai icoana nu i-a facut,s-a revarsat ca un potop pentru ca intr-un moment de tensiune care apasa intreaga echipa la pauza acelui meci patronul nu i-a lasat linistea antrenorului de a fi el singur cu jucatorii care ii pregatea,de a gasi solutiile redresarii,a vrut sa-si arate muschii pentru a-l umili pe bergodi.si a reusit acest lucur prin dezvaluirile plasmuite de acest incult manager,argaseala,cum ca italianul injura,spargea,urla la cabine.asa ca aplaud cele scrise si ii indemn pe suporteri sa 0ontinue sa-l dea jos de pe tron pe conducatorul inchipuit al stelei,care crede ca,cu banii pe care ii investeste{de fapt pentru imaginea lui doar}poate ingenunchia pe oricine,poate dicta orice ii pofteste inima.gestul lui imi sunt sigur ca nu l-a miscat deloc in sufletul sau,el ramane tot un lup care va haitui si va sfasia tot ce ii iese in cale.multumesc pentru invitatie.
Domnul Ienei a aruncat margaritare la Porc(i).
ADUCETIVA AMINTE CE SPUNEA BOLONI “IN CURSUL SAPTAMANI NOI JUCATORI NE MAI CERTAM DAR NU STIU CUM FACEA NEA EMI CA IN ZIUA MECIULUI ERAM CEI MAI BUNI PRIETENI”
EU PRIN INTERMEDIULUI ZIARULUI L-AM RUGAT PE NEA EMI SA VINA ALATURI DE LACATUS LA STEAUA TOCMAI PENTRU ACEST LUCRU SI SUNT CONVINS CA GIGI NU AR FI INDRAZNIT SA FACA CEEA CE A FACUT
PE DE ALTA PARTE RAMIN LA PAREREA CA HAGI,LACATUS,MUNTEANU NU POT FI SI MARI ANTRENORI VEDETI SI ALTE CAZURI PELE EUSEBIO BECHENBAUER ETC
cealtceva putea sa faca becali? sa fie mai penibil decat este deja?
hai sa fim seriosi. becali a dat inapoi doar in momentul in care Emerich Ienei i-a zis in fata ca este nesimtit. imediat dupa ce Emerich Ienei a iesit din emisiune becali si-a dat arama pe fata si a devenit ciobanu care nu mai are nevoie de nici o prezentare. asta bineinteles cu ajutorul emisiunii dumneavoastra.
cu stima si numai bine
Nu sunt contra Becali pentru ca nu e in stare sa se potoleasca. E impotriva a tot ce a trait el pana acuma. Insa, nea IMI are ceea ce e necesar nu doar la Steaua ci in toata tara asta si anume: demnitate, bun simt, corectitudine, valoare. Sa ne traiesti nea IMI!!!!!
@ lucian: e corect ce zici dar vezi ca Beckenbauer a fost un foarte mare jucator si un foarte mare antrenor!! A fost primul om care a luat Cupa Mondiala si ca jucator si ca antrenor!!
Nea’ Imi e demonstrat din nou ca e om. Singurul om din fotbal. Poate exagerez dar ceilalti care ar mai putea face parte din aceasta categorie au si beneficiat de avantaje (salarii, etc). Dansul a ramas acelasi om integru, impartial in declaratii. Pacat ca cei implicati in fotbal nu vor sa se straduiasca sa-i ofere conditii prielnice si sa-l determine sa calauzeasca pasii catre perfomanta actualilor antrenori. Suntem saraci pt ca ne abandonam valorile!!!
Stau si ma gandesc, oare cum ar fi fotbalul din Romania, daca FRF ar fi fost condusa in ultimii 10 ani de Emerich Jenei??? Dar gata cu visele frumoase! Trezirea, si inapoi in mocirla!
Jenei ar trebui pus presedintele FRF,chiar si presedinte de onoare.E un caracter impecabil,dovedit pe o durata de 30-40 de ani de fotbal.Desi a iesit din fotbal in 2000 daca retin eu bine,este un etalon al fotbalului.
Lucian
te rog eu, ia atitudine! NU este normal ca un europarlamentar sa declare ca suporterii trebuie batuti pana la sange ca la militie, doar pentru ca nu sunt de acord cu el!
LUATI ATITUDINE!
Bai nesimtitilor!!
Cum adica “stupid dogs”? poate stupid management?
Sunteti nesimtiti ca sa fiu bland.Jicniti cu acest titlu de prima pagina si cu caricaturizarea emblemei clubului, toata suflarea dinamovista.
Rusine rusine rusine.
Sa va mai asteptati la cumpararea ziarului de catre noi!
Rusine!
Eu cred ca a simtit palma dar niciodata nu o sa recunoasca.
Bazele Stelei anilor 80 au fost puse de Halagian.
Ca un tort.Halagian a gasit ingredientele .el a facut blatul el l-a copt ,el a pus frisca.Ienei doar a pus cireasa si l-a pus masa.Nu-i mai dati atita credit
Si sa fim seriosi .Daca echipele engleze nu erau suspendate sa joacE in cupele europene cistiga Steaua CCE
cind zbura porcul si sunt Stelist.
Si fostele vedete ale Stelei.Nimeni nu va contesta contributiile pe care lea-ti adus echipei dar asta a fost acum 20 de ani si a-ti fost platiti regeste pe vremea aceea .Move on. Alte timpuri alte miscari
Orice mirlan face echipa daca i s-ar aduce tot ce este mai bun din tara.
Gigi face si el ce poate cu banii pe care este dispus sa-i investeasca.Nimeni nu are dreptul sa-i spuna unui propietar de firma cit trbuie sa investeasca.Este decizia lui si basta.My way or the highway