2
November

Ce-ar fi fost dacă…

Postat in liga 1 de Lucian Lipovan
 

În general, după ce te “umflă” Dumitru Dragomir se alege praful. Goian e martor: şeful Ligii îl evaluase la 20 de milioane de euro, după care fundaşul abia a reuşit să se transfere pe o sumă de zece ori mai mică. Şi nu la Manchester United, ci la Palermo. Ieri, “Oracolul” a decretat: Pantilimon e “între cei mai buni patru portari din lume!”. Ce blestem! Seara, portarul a reuşit să producă un gol într-un moment în care tacticizatul – pardon, plicticizatul derby al etapei – nu consemnase nicio ocazie! Din păcate pentru el, l-a produs în propria poartă, cu o “pasă decisivă” pentru Surdu.

Paradoxal, e posibil să-i fi făcut un bine Timişoarei. Poate Sabău a realizat că e momentul să mai “umble” şi la construcţie, altfel se va trezi cu stadionul gol chiar dacă Iancu lasă intrarea liberă. De altfel, a fost nevoie ca bănăţenii să ia gol pentru ca Sabău să mute ofensiv. Abia atunci – prea târziu – au apărut primele ocazii. Unde ar fi fost Timişoara acum dacă îndrăznea mai mult? Greu de spus, dar cu siguranţă chiar la 0-1 cu Steaua nu s-ar fi aşternut liniştea în tribunele care au cântat şi la 1-8. Pesemne că bănăţenii realizaseră însă că în stilul acela nu avea fansă nici în faţa unei echipe care n-a strălucit chiar dacă rămâne neînvinsă în deplasare în acest sezon. Victoria, a cincea din şase meciuri afară, pune Steaua între cei patru “lideri”, dar consfiinţeşte şi o realitate tristă pentru fanii roş-albaştri: echipa se simte mai bine oriunde altundeva decât în Ghencea. Unde ar fi fost acum dacă suporterii nu erau goniţi şi încurajau echipa acasă? Câte puncte a pierdut Steaua din cauza unui conflict stupid nu poate spune nimeni. Dar la cât de strânsă e lupta pentru titlu, important e că a pierdut…

23 comentarii la 'Ce-ar fi fost dacă…'

Aboneaza-te la comentarii prin RSS sau TrackBack la articolul 'Ce-ar fi fost dacă…'.

  1. Spunea viola, la November 2nd, 2009 at 1:24 am

    Respect pt editorial.Sabau e penibil

  2. Spunea MOS CRACIUN, la November 2nd, 2009 at 1:34 am

    L-am citit cu placere pana la sfarsit. ho ho ho

  3. Spunea paltinisanu, la November 2nd, 2009 at 1:48 am

    Nu cred ca Panti are o asa mare vina , mai vinovata e apararea ca l-a lasat pe dayro sa ajunga la 18 metri liber , in plus principalul vinovat e Sabau , e clar ca lumina zilei , e depasit total de miza si valoarea la care se joaca sau nu stie sa antreneze . Cu noroc nu poti lua un campionat , mai trebuie si ceva profesionalism si tupeu . Iancu ar trebui sa realizeze ca va pierde jucatori importanti din cauza unui antrenor slab care nu stie sa puna in valoare ce are , mai repede Pantilimon se va pierde din aceasta cauza , nu pentru ca a fost laudat de x sau y .

  4. Spunea lamisto, la November 2nd, 2009 at 1:48 am

    Ghencea se poate umple usor.. intrare gratis sau bilete cu 5 ron la tribuna a 2-a si 10 la tribuna 1. In felul asta, vocea antibecalistilor de la peluze va fi acoperita de 20 000 de stelisti adevarati, care ar merge la stadion ca sa incurajeze echipa(nu ca sa isi duca propiul razboi cu becali).

  5. Spunea antimodernfootball, la November 2nd, 2009 at 1:58 am

    #
    Spunea lamisto, la November 2nd, 2009 at 1:48 am

    Ghencea se poate umple usor.. intrare gratis sau bilete cu 5 ron la tribuna a 2-a si 10 la tribuna 1. In felul asta, vocea antibecalistilor de la peluze va fi acoperita de 20 000 de stelisti adevarati, care ar merge la stadion ca sa incurajeze echipa(nu ca sa isi duca propiul razboi cu becali).
    BAI LABAGIULE DACA TU ESTI UN LINGAU DUPA GIGI NU INSEAMNA CA TOTI AR TREBIU SA NE INCHINAM LUI.CE A FACUT GIGI IN COMPARATIE CU ALTI CONDUCATORI DE LA STEAUA?NIMIC BUN.OMU’ DOAR SI-A DUBLAT CEL PUTIN INVESTITIA BAI RATATULE.NOI O SA IL INJURAM PANA PLEACA SI NU SUNTEM 4-5 SUTE,SUNTEM MII CARE CREDEM IN IDEEALURILE NOASTRE.
    MU IE GIGI.
    VINDE
    PLEACA
    MORI (SI TU SI IDIOTII CARE TE SUSTIN)

  6. Spunea lucian, la November 2nd, 2009 at 2:33 am

    GIGI VA REUSI SA DUCA STEAUA ACOLO UNDE VREA IN L.C. CU STOICHITA ANTRENOR SI VA VETI OFTICA SI MAI MULT

  7. Spunea curier de fotbal, la November 2nd, 2009 at 4:22 am

    steua nu are sanse la titlu, nu au lot nene.cat despre sabau, nu pot fi periculos pentru poarta adeversa cand mijlocasii tai centrali sunt alexa si bourceanu

  8. Spunea saSeAleagaPrafulDeSteaua, la November 2nd, 2009 at 9:00 am

    sa se aleagapraful si pulberea de steaua si de suporterii ei fortza gigi becalii bagai in b si te votez presedinte [ pentru o zi ] :))))))

  9. Spunea Alex, la November 2nd, 2009 at 9:19 am

    Unde ar fi fost Steaua daca n-ar fi jucat atatea meciuri cu portile inchise.Evident din cauza lui Gigi care a afisat benere si a aruncat in teren si in capul lui mironica cotoare de mere.Asa e bine Lipovane ?

  10. Spunea key logger, la November 2nd, 2009 at 9:21 am

    nimic special la gafa lui pantilimon. trebuia sa intampine mingea, sa “intre” in ea, in schimb el a asteptat sa intre mingea in el. chestie de experienta, are 22 de ani.
    .
    5-4-1 toata ziua,stilizat 3-4-3 ,dar oricum ,un singur atacant. si ala de 172 cm. poate si-a dat seama in fine discipolul lui lucescu, sabau, ca 4-4-2 ,cu doi atacanti de gura portii il fac cu adevarat periculos pe bucur. de cand n-a mai inscris “piticul” ? oare de cand s-a trecut la jocul cu un singur atacant ?
    .
    modulul asta 5-4-1 in defensiva, 3-4-3 pe atac, nu merge. 0-0 cu anderlecht, 0-0 cu cfr, 0-1 cu steaua. in toate partidele acestea s-a jucat asa si iata rezultatele. totusi,in apararea lui sabau vine golul lui surdu. l-a scos pe mera, l-a bagat pe parks, a trecut la 4-4-2 si…a luat gol :)

  11. Spunea clapy, la November 2nd, 2009 at 9:27 am

    DACA ASTA E MARE. CE S-AR FI INTAMPLAT DACA MARCA BRATU LA COPENHAGA ? CE S-AR FI INTAMPLAT DACA N-O COMITEA PRUNEA IN SUA ‘94 ? DACA SAVANIU VEDEA GOLU’ LU’ MARINESCU DIN 1998 LA CRAIOVA - RAPID ? OFFFF

  12. Spunea palmuitoru', la November 2nd, 2009 at 10:25 am

    cand vi in Timisoara sa nu te miri daca iti iei vreo 5 perechi de palme pe strada. totul e sa ne intersectam. fraiere

  13. Spunea pt clapy, la November 2nd, 2009 at 10:43 am

    Stai linistit, savaniu a vazut fff bine ca mingea trimisa de marinescu a intrat in poarta la acel 2-2, insa era omul stelei si a survolat faza. esti printre putinii care au taria sa afirme ca nu craiova le-a luat titlul rapidistilor in 1998, ci arbitrii.
    in rest, pantelimon nu e portar de top, desi are peste 2 metri nu stie sa iasa pe centrari, greseste fff des la suturi de la distanta (amintiti-va golul 2 primit de la sahtior), e doar umflat de presa….

  14. Spunea http://klauss22.mybrute.com, la November 2nd, 2009 at 11:02 am

    Nou !!!!! Celebrul joc La.Brute chiar si in limba engleza… bafta !
    Nou !!!!! Celebrul joc La.Brute chiar si in limba engleza… bafta !
    Nou !!!!! Celebrul joc La.Brute chiar si in limba engleza… bafta !
    Nou !!!!! Celebrul joc La.Brute chiar si in limba engleza… bafta !
    Nou !!!!! Celebrul joc La.Brute chiar si in limba engleza… bafta !

  15. Spunea Armanovici, la November 2nd, 2009 at 11:10 am

    Conflictul nu e deloc stupid luciane.
    Nu poti sfida milioane de oameni fara consecinte.
    Pacat ca doar cateva zeci de mii se simt jigniti cand un nenorocit distruge mitul Stelei subminand istoria acestui club.
    Ei sunt cei care nu vor lasa Steaua sa moara!
    Protestul va continua si se va amplifica!

  16. Spunea mittic, la November 2nd, 2009 at 11:26 am

    Cu Begodi dadeam mai multe goluri pe meci. Asta din seara asta s-a numit noroc chior atit. De ce sa ne lamentam aiurea ? Steaua joaca bine in deplasare pentru ca Becali nu-i viziteaza la vestiare (cind joaca-n deplasare).

  17. Spunea pt lipovan, la November 2nd, 2009 at 12:57 pm

    lipovane, de ce nu comentezi despre faptul ca jucatorii alb-violeti au avut un mesaj pt voi, scris pe tricouri. Ia comenteaza putin sa vedem ce parere au “ziarijdii” de la prosport; e interesanta pozitia ziarului fata de mesajul scris pe tricourile fotbalistilor lui pooli: “nu cititi prosport-ul, e un ziar mincinos”. Deci, vorba lui Netoiu, cum comenteaza Lucian Lipovan acest mesaj????????

  18. Spunea pt lipovan, la November 2nd, 2009 at 12:59 pm

    @Armanovici, @mittic= mare dreptate aveti, nu vom avea liniste pana acest cancer ovin nu va disparea din Ghencea!

  19. Spunea andrei, la November 2nd, 2009 at 2:40 pm

    timisoara-sahtior 0-0, timisoara-vfb 0-2, vfb-timisoara 0-0, ajax-timisoara 0-0, timisoara-zagreb 0-3, timisoara-anderlecht 0-0, sunt sase meciuri consecutive in cupele europene (preliminarii CL si grupa EL) fara niciun gol marcat ! Banatenii au o problema foarte serioasa in atac dar se pune batista pe tambal, se amagesc oare cu acel 6-0 in fata cehlaului ? Despre steaua ce sa zicem - ziaristii i-au cantat prohodul, ca n-are lot, ca n-a batut nicio echipa cu pretentii, etc. Faptul ca steaua are acelasi numar de puncte cu prima clasata dupa mai mult de o treime din campionat ar trebui sa-i puna pe ganduri pe jurnalistii care scriu ca sa se afle in treaba…

  20. Spunea alb-rosu_in_VN, la November 3rd, 2009 at 3:36 am

    Succes echipelor noastre in cupele europene! Mai mult curaj, inca se poate. Depindem doar de noi, nu de jocul rezultatelor. Trebuie sa indraznim mai mult. Mi se pare ca ne-am resemnat prea devreme. Mai sunt 3 etape, putem recupera. Orice punct e util pentru coeficient, dar putem spera la calificare cu toate 5. Curaj si determinare!

  21. Spunea poli for ever, la November 7th, 2009 at 2:05 am

    Meci pe Ghencea. Stadionul plin. Cu 5 min inaintea fluierului final o blonda traznet iese suparata din stadion si se intalneste cu un steward care o intreaba:
    -De ce ai plecat inaintea fluierului final?
    - Nu se mai poate asa. Toata lumea i-a m….e doar lui Becali. 20.000 de suporteri si mie nici macar unul…
    La 5 minute apar 2 pensionari:
    - Incredibil! S-ar spune ca ai curaj sa apari tot timpul pe stadion si sa ti se dea m….e?
    - Nu. Cred ca e placere.
    La alte 5 minute apar Gigi Becali si Argaseala.
    Gigi Becali: Gata! Nu mai suport. I-am scos pe huligani, drogati, etc… Am bagat elevi, pensionari si machedoni. Degeaba, tot m…e am luat. La urmatorul meci umplem stadionul de oi si gata. Pac, pac…
    Meciul urmator, stadionul plin de oi…. Pe un bloc la distanta, un lup lunetist tinteste si… pac!
    Lupul: - Ok. Am anihilat ciobanul. Liber la oi….

  22. Spunea Rotopan, la November 13th, 2009 at 9:24 am

    comentariu:
    Eheee dragilor: ati uitat ca din cauza lui Lucescu UEFA n-a mai acordat GHEATA DE AUR !!!???!!! Furaciuni de calibrul “intergalactic” : Camataru ( de altfel un f bun varf )- intrebati-l pe austriacul Polster, Mateut - un pitic de care a ras Europa ….
    Toate acestea , realizate cu “sacrificarea clasamentelor prezentate mai sus, caci titlul fusese “adjudecat” . Dinamo a furat cel putin doua campionate Craiovei Maxima, coparticipant la jaf fiind si Lucescu…( chiar daca era La Hunedoara…) Nu-i contest valoarea de antrenor, ci i-o laud pe aceea de “papusar” :ultima “isprava” - Razvan la NATIONALA !!!! Adica “copilul lu’ tata” sa stapaneasca un vestiar cu Mutu si Chvu ? Hai sa fim sobri: el nici n-a contat in fotbal; palaria tatii e prea mare pentru ele. Cum a realizat ultima “manevra” Lucescu ( singurul, in fapt ) ramane un mister. Experienta, bat-o vina…

  23. Spunea cangurul, la November 20th, 2009 at 6:13 am

    E o campanie contra CFR a celor din sud. Li s-a luat fotbalul si acuma inventeaza tot tot felul de induceri in eroare a poporului. Daca la sutul lui Dubarbier poti spune ca a fost offside atunci santeti dusi cu pluta. Golul Craiovei este discutabil, de aceea intreb (doar pt cei obiectivi care nu au orbul gainii): In momentul centrarii lui Wobay, Costea era in offside. Intre timp s-a retras si la calcaiul lui Soava e posibil sa nu fie in offside. Ce se intampla in acest caz, nu este reactivarea offside-ului ? Tudor a explicat ca din la calcaiul lui Soava mingea il atinge in umar si pe un alt Craiovean, de-aia este offside.
    Campania anti CFR este clara. Au fost furati in giulesti dar s-au inventat o groaza de penalty-uri in defavoarea rapidistilor (unul singur a fost: la faultul lui Panin). La meciul cu Timisoara nu ni s-a dat penalty plus rosu aiurea lui Traore (ce aveti cu pustiul asta de-l tot eliminati, santeti frustrati ca CFR are un super jucator ?). La meciul de la A Iulia CFR a avut penalty neacordat. Urziceniului i-a fost acordat un penalty la un fault in afara careului. De astea nimeni nu zice nimic. Si mai sant multe altele. Santeti mai mari mafioti decat cei implicati in fotbal.

Ai ceva de spus ?

 

Ceilalti redactori