Ronaldinho ne demonstra, în urmă cu câţiva ani, că fotbalul se poate juca şi cu zâmbetul pe buze. Că nu trebuie neapărat să fie doar încrâncenare, încruntare, răutate pentru performanţă. E drept că nişte cercetători germani care se ocupă cu studierea râsului – da, se pare că există şi aşa ceva! – au atras atenţia adversarilor să nu se lase păcăliţi de zâmbetul brazilianului, care nu ar exprima bucuria, ci un ritual ameninţător. Dar noi nu-i eram adversari, pe noi “Dinţosul” ne relaxa şi ne făcea să ne bucurăm de fotbal.
Astăzi, la naţională trăiesc acelaşi sentiment. Răzvan Lucescu răspunde civilizat oricărei întrebări, fotbaliştii se plimbă cu ziariştii nu le aruncă pietre în cap, iar în fotografii toţi zâmbesc! Ce diferenţă! Cred cu tărie că schimbarea de atitudine în cazul naţionalei nu e doar un slogan publicitar, ci o realitate. În seara asta, putem pierde meciul cu Lituania. Dar cu siguranţă am câştigat deja o nouă stare în interacţiunea suporteri – naţională. Iar un eventual eşec nu poate fi pus în cârca noii atmosfere, ci din contră – pe ea trebuie să se reconstruiască naţionala. Contrar părerilor din trecut, zâmbetul nu dăunează fotbalului. Absenţa lui e mult mai periculoasă.

Ce schimbă o ipotetică victorie cu Serbia la Victor Piţurcă şi la naţionala României? Ne bucurăm o zi, două, şapte? Apoi? O luăm de la capăt. Şansele de calificare la Mondial rămân relativ la fel. De mici. Primordial în tactica noastră va fi în continuare să pârjolim gazoanele şi să otrăvim tribunele. Nici nu înţeleg de fapt de ce construim un stadion nou, când acum nu îl alegem pe cel mai bun, ci taman pe cel mai prost. Regula convocării va fi aceeaşi – vin doar cei care sunt titulari la club -, dar va avea şi la fel de multe excepţii. Disciplina va fi tot de fier. Pentru unii în cantonament, pentru alţii în birturi, dar de fier. Generaţia se va schimba, dar jucătorii convocaţi nu. Şi-atunci n-ar fi mai bine să-l lăsăm pe Piţurcă să facă echipa Stelei, telefonic măcar, sau să caute noi tehnici de trişare la cazinou?

Piţurcă ne-a cerut să fim disperaţi după victoria cu Serbia! Mă rog, le-a cerut fotbaliştilor de la naţională, dar cum în preajma meciurilor se umflă patriotismul în noi, am luat-o personal. Aşa, şi acum ce-ar trebui să facem? Ce sacrificiu să punem la bătaie pentru a respecta cerinţa venită din puţul gândirii selecţionerului?

Ar trebui să acceptăm că Mutu nu ştie nici prima strofă din imn? E drept, aproape nimeni nu o ştie pe a doua, dar nici pe prima? Până şi Max, care a auzit imnul prima oară acum vreo săptămână pe ipod, ştie mai mult. Ok, treacă-meargă, era cu adevărat o ştire dacă o ştia. Mai departe, acceptăm şi că nu trebuie să fie prezent la reunire? Şi că mai are nevoie de câte-un şpriţ înainte de meciuri? Îi dăm lui voie şi să se certe cu scorţosul?

Adică selecţionerul. Îi permitem totul în speranţa unui gol care să ne scoată din foamea de puncte? De ce? Nu e acolo Marica? Dar Gigel, Bănel? Costel al lu’ Mititel’? Mirel?

Hai, dom’le, că doar n-om fi chiar aşa disperaţi!

Priviţi-l cum clipeşte. Ascultaţi-i tremurul din voce. „Scopul acelui contract e foarte clar… nu? Era, era un precontract de vânzare-cumpărare a unui teren… Nu ştiu ce… ce…”, spune bâlbâindu-se Piţurcă, un om altfel atât de sigur pe el. Suficient. A semnat la mişto o hârtie scrisă cu pixul, prin care cică se antama o valiză cu bani pentru un teren neidentificat. A crezut că-l ajută pe Becali, neglijând că-şi face lui rău. E cazul tipic de martor care are impresia că poate să zică orice, că nu i se va întâmpla nimic.
La câte mari cazuri de corupţie a dus la capăt DNA – pentru conformitate: nici unul! – e foarte probabil ca, într-adevăr, lui Piţurcă să nu i se întâmple nimic în afara ruşinii că a fost „săltat” direct din avion, suficient de spectaculos ca toată presa să fie pe fază. Legal, dacă „infractorul” nu e dovedit, nu e nici cel care l-a „favorizat”. Pe de altă parte, moral, în ochii românilor care nu sunt patroni la Steaua, impresari sau şefi la LPF, selecţionerul mai are o singură şansă de a-şi redobândi credibilitatea. Să recunoască faptul că a greşit! Că acel contract e o făcătură pe care nu trebuia să o semneze!
Altfel, e compromis definitiv. Poate să califice naţionala la Cupa Mondială, ba şi să o câştige. Tot „infractor” va fi în ochii oamenilor, care nu mai aşteaptă de mult ca autorităţile să reuşească să dovedească şi dacă ar fi împuşcat pe cineva – vorba lui Piţurcă – darmite o minciună.