Da, calitatea cea mai mare a lui Trombetta constă tocmai în lipsa unor calităţi specifice majorităţii marilor antrenori. Nu are o personalitate atât de bine conturată, pare că vertebrele sale anticipează orice dorinţă a şefilor şi execută mişcarea de flexie chiar înainte ca Paszkany, Mureşan sau vreo vedetă să-şi exprime un punct de vedere.

Nu este de mirare că, la momentul numirii ca principal, era un cvasinecunoscut, deşi activa de câteva luni în cadrul clubului.
În 99% din cazuri, o astfel de atitudine este falimentară, te anulează practic ca profesionist. Dar există şi acel procent păstrat din superstiţie şi numai pentru cetăţenii precum Trombetta. Cu „b“, nu cu „p“.
Omul-excepţie căruia nimeni nu-i dă vreo şansă.

La altă scară, italianul repetă povestea lui Del Bosque de la Real Madrid. Şi, după această suită de rezultate ireal de bune în campionat şi Ligă, având în vedere debutul ezitant de sezon, reuşeşte să formuleze una dintre întrebările cu răspuns neinclus din fotbalul nostru: unde naiba greşea Andone? Probabil la un capitol incontrolabil, personalitatea. Care însă i-a adus succese atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Chiar şi la CFR.

Mazilu şi Daniel Niculae ar putea reveni în Giuleşti. Cât mai repede, dacă se poate, pentru a injecta din nou testosteron în atacul Rapidului. Dacă şi Copos s-a prins nu doar care este problema lui Peseiro, ci şi cum se poate rezolva rapid şi cu costuri mici, atunci fanii din Grant pot deja să spere la titlu. Îi va aduce pe cei doi, îi va scutura de praful uitării, le va da jăratec la brunch-ul de la Crowne Plaza, iar Mazilu şi Niculae se vor transforma subit din mârţoage eşuate la export în pursânge perfecţi pentru uzul intern. Apropo: pentru postul de portar, în locul lui Coman, se gândeşte să-l reechipeze pe Rică Răducanu?

Lovituri de superbusinessman care ştie când să vândă şi când să împrumute. Mişcarea se întâmplă ca în bancul cu câinele ţiganului care, după ce este vândut în târg, se întoarce peste noapte la vechiul stăpân. Aşa şi Copos: în final rămâne şi cu banii încasaţi pe transferuri, şi cu fotbaliştii, fie ei şi în scădere de turaţie, dar evident peste media campionatului.

Un rezultat nul şi o prestaţie aproape nulă la Braşov n-au cum să pledeze categoric în favoarea lui Peseiro. Nu s-a schimbat nimic esenţial faţă de precedentele trei înfrângeri. Dar este acea schimbare ceea ce îi trebuie acum Rapidului? Poate altcineva în afara portughezului să aducă actualul lot de jucători la strălucirea din startul sezonului? Nici Copos, nici Taher şi nici măcar atotştiutorul Costel nu pot da un răspuns în cunoştinţă de cauză. De atâtea ori au dovedit habarnismul cronic de care suferă. Sigur că farmecul vieţii de şef sub Grant presupune iuţeala în mânie şi decapitarea fără prea multă judecată a vinovatului de sub copertină. Înainte de a lua o decizie în ceea ce-l priveşte pe Peseiro, şefii Rapidului ar face bine să arunce un ochi pe graficul sezonului trecut, compromis tocmai ca urmare a instabilităţii la nivelul echipei tehnice. Acum, Andone pare o soluţie sigură de înlocuire, dar să ne amintim că aşa se discuta şi despre Rednic la momentul trecerii, toamna trecută, de pe banca lui Dinamo pe cea a Rapidului. Urmările se ştiu, dar nimeni practic nu a decontat erorile manageriale. Fie şi pentru a avea un vinovat cert la finele sezonului, Peseiro trebuie lăsat să-şi ducă mandatul până la capăt.

Cu Nicoliţă şi Semedo simultan pe teren, Steaua începe să lumineze în direcţia marii echipe de acum două decenii. Atunci când erau cunoscuţi mai degrabă sub numele de „viteziştii”, atribut revelat adesea pe parcursul meciului de aseară. Doar slăbiciunea defensivă înfiorătoare a medieşenilor ne face să relativizăm calitatea jocului de atac al oamenilor lui Lăcătuş. Câteva schimbări în bine, decurgând din renunţarea la stâlpul de telegraf Arthuro, au fost însă evidente. Steaua a apelat la o linie de patru oameni hiperofensivi, mult mai mobili, cu roluri bine stabilite şi o dinamică a jocului pe alocuri impresionantă.

Viteza lui Bănel şi a lui Semedo, tehnicitatea lui Dayro şi plasamentul lui Stancu au acoperit erorile roş-albaştrilor pe faza defensivă. Pe zonele laterale, dar şi în aria lui Lovin, medieşenii au pus probleme, dar mentalitatea provincială i-a împiedicat să conştientizeze aceste oportunităţi. Probabil că oricum nu ar fi împiedicat această victorie banală, de care probabil peste ani îşi vor aminti doar cei mai pasionaţi dintre statisticieni.

Dacă mai era Copos om de decizie la Rapid, Coman ar fi semnat deja prelungirea contractului. Pe acelaşi subiect, însă, Zotta şi Taher exersează reflexe de mari războinici ai nonsensului. Vântu, adevăratul lider al Giuleştiului, nu s-a pronunţat faţă de situaţia goalkeeperului. E simplu şi de ce: vicelui-interpus Nedelcu îi vine greu să discute şi pe subiecte economice, pe care le-a făcut praf ani la rând, aşa că nu ne aşteptăm să exprime ceva serios într-un domeniu, precum fotbalul, atât de nou pentru el. Mai aproape de teren, Peseiro, după startul convingător de campionat, pare a le face pe plac celor care l-au vrut scos din joc prin suita de cartonaşe roşii. Despre jucătorii vişinii, numai de bine: deruta este cvasitotală, vestiarul pare divizat şi jocul ruginit. Cele trei înfrângeri consecutive ale oamenilor din Grant sunt prea multe şi prea clare pentru a vorbi doar despre o stare pasageră. Giuleştiul trăieşte acum consecinţele crizei la nivel de leadership şi management care a început atunci când Copos a decis să se scuture, contra cost, de farmecul vieţii.

Borcea avea motive să se isterizeze înainte de meciul de la Vaslui. Ştia că de rezultatul partidei cu oamenii lui Porumboiu depinde poziţionarea lui Dinamo pentru a doua parte a returului. Învingând, „câinii“ se situează într-o poziţie excelentă, la egalitate de puncte cu Steaua şi la doar două lungimi în spatele liderului din Urziceni, dar cu un plus de moral firesc: au ajuns sus, chiar dacă mai nimeni nu-i bagă în seamă şi, deci, nu-i creditează cu şanse reale de a lua campionatul. Obiectivul primelor etape, cedarea a cât mai puţine puncte, a fost atins. Iar Dinamo a ajuns cu bine într-un moment în care noile achiziţii tind să se integreze, iar primul „11” devine predictibil. În limbajul de vestiar, abia de acum înainte se va vedea adevărata valoare. Dată în primul rând de linia de atac, cea mai valoroasă din prima ligă, şi aşteptată a se consolida odată cu cuplul defensiv central Tamaş-Julio Cesar. Cu protecţia specifică faţă de erorile de arbitraj, cu un antrenor şi cu fotbalişti care au dus şi în trecut greul unor campanii pentru titlu, Dinamo, acum în grafic, poate împlini dorinţa de aproape un deceniu a lui Borcea: „Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor”.

Nimeni nu ştie cu exactitate de ce sunt atât de fragile tendoanele, muşchii, meniscurile articulare şi, în general, tot ce ajută în activitatea unui fotbalist. Da, chiar nimeni. Nici măcar specialiştii plătiţi de club, a căror incapacitate de a gestiona situaţia devine tragi-comică. În orice unitate, atunci când o treime din personal ajunge să aibă o boală profesională, intervenţia este promptă şi radicală. Se lasă cu concedieri, analize epidemiologice şi chiar procese de malpraxis. Cineva trebuie să plătească.
Schimbarea preparatorului fizic, la precedenta epidemie de accidentări, nu a dus şi la scurtarea listei de indisponibilităţi. Or fi contând şi genele lui Emeghara, şi norocul lui Mirel, şi carenţele nutriţionale din copilăria lui Nicoliţă. Dar impactul lor asupra stării de sănătate a unui sportiv devine minim atunci când beneficiază de suportul unui staff bine pregătit. Competenţa pare a fi însă un cuvânt interzis în Ghencea, indiferent de birou.

Dacă doriţi să revedeţi… Turnee finale de campionate, europene şi mondiale, fără România. Un Mutu care se purta cu selecţionerul ca şi cu Laura Andreşan. Cea mai teribilă colecţie de superstiţii din fotbalul modern, alături de cel mai redus bagaj tehnico-tactic al unui selecţioner. Nisipul electoral de la meciul cu Danemarca. O echipă naţională transformată de facto într-o clinică de dezalcoolizare. Pe Şoavă, cel mai insipid mijlocaş chemat vreodată la prima reprezentativă. Reclamele la berea fotbalului românesc adaptate pentru ratarea în lanţ a calificărilor. Celebrul slogan „Aşa cum aţi votat cu naţionala, votaţi acum cu PSD!“. Convocarea lui Reghecamf ca soluţie pentru banda dreaptă. Pe generalul Caşchetă în discursurile sale de speriat manualele de gramatică. Ei bine, dacă vă este dor de naţionala României, aşa cum era ea în momentul preluării de către actualul selecţioner, încolonaţi-vă şi urlaţi cât puteţi: „Piţi, lasă-ne!“

Orice ieşire în stradă la Timişoara provoacă emoţie. Dacă nu se închidea recent, Radio Europa Liberă ar fi transmis joi seară, pe unde subversive, că în Banat se înregistrează deja 60.000 de victime din dragoste pentru Politehnica. Întreg oraşul a fost inundat de sângele violet scurs din rănile poporului polist. Tiranul Sandu şi odiosul Kassai sunt deja pe acoperişul Casei Fotbalului, aşteptând elicopterul. Au fost conduşi până acolo de Mitică de la Ligă, în ciuda faptului că, în cursul nopţii, Corleone îşi pusese piciorul în ghips. Desigur, ţara fotbalului va rămâne pe mâini bune. La televiziunile, de sport şi nu numai, dar cu siguranţă libere, moderatorii n-au mai avut nicio restricţie. „Fraţilor, am înfrânt!”. Nimeni însă nu spune măcar un „Horia, fă-te că lucrezi!”. Pentru că nici nu este nevoie. Mai toţi oamenii de bine cu eşarfe tricolore pe braţ ştiu că nu este bine să te pui împotriva poporului. Din acest tablou lipseşte un singur personaj. Un Victor Rebengiuc al fotbalului, care să fluture la TV un sul de hârtie igienică pentru mâncătorii de rahat ai cazului Timişoara.

Cum să-l dea afară Dinamo pe Rednic pentru un SMS trimis, dar gonflat de imaginaţia lui Porumboiu? Şi de dorinţa de revanşă a patronului vasluian faţă de fostul său angajat. Sigur că antrenorul n-avea de ce să trimită mesaje de acest gen unui om în care ştia că nu poate avea încredere. Dar pare fotbalul românesc locul în care se repectă norme, oameni şi ierarhii?

Rednic ştie că i se spune Strâmbul, probabil ştie şi că nu e OK să-şi lustruiască porecla prin fapte aduse la zi. Dar în aceeaşi măsură este conştient că doar acest comportament la limita dubi­­oşeniei îi asigură nu doar rezistenţa, ci şi succesul în Liga I. În fotbalul nostru, jocul la două capete, nu direct pe poartă, aduce victorii pe linie.

Dinamo ştia că angajează un combinator de meserie cu rezultate promiţătoare ca antrenor. L-au luat de bun, a obţinut rezultatele sportive aşteptate, astfel încât ce motiv ar fi să-l dea afară? S-a schimbat ceva fundamental între timp în structura internă a tehnicianului sau acţionarii s-au purificat peste noapte? Sau nu cumva Andone a rămas liber de contract şi mulţi acţionari ai „câinilor“ l-ar cam vedea cât de curând antrenând  în “Ştefan cel Mare”? Şi nu îndrăznesc să-i dea un SMS lui Rednic prin care să-i comunice asta?