3
January
Du-te, Dane!
Nu-l putem condamna, reţinându-l aici, pe cel mai în vogă antrenor român al momentului să se rateze profesional în Liga lui Mitică. Orice pas ar fi făcut la cârma Unirii dincolo de anul magic 2009 ar fi însemnat o pată degrabă acoperitoare a strălucirii aduse recent în Bărăgan.
Pentru a creşte nivelul performanţei la Urziceni, avea nevoie nu doar de o resetare a motivaţiei, ci şi de suportul financiar mai consistent al patronului. Măcar un sfert din suma adusă de munca lui Petrescu şi a jucătorilor în acest sezon european trebuia să se regăsească, sub forma unor transferuri, la lot, din ianuarie. Abilităţile de alchimist din iarbă ale tehnicianului nu mai sunt de ajuns la nivelul următor al performanţei.
Dorinţa lui Bucşaru de a face bani se desparte de dorinţa de a performa a lui Petrescu. Cu atât mai mult cu cât a fost depăşită etapa „descurcă-te cu ce ai”. La câte beneficii i-a adus până acum, Bucşaru era dator să-i întoarcă o parte din avantaje lui Petrescu. Transferându-i jucători sau lăsându-l să plece în această iarnă. A ales a doua variantă. Bună pentru Bucşaru, Petrescu şi adversarele Urziceniului, dar dramatică pentru destinul unei echipe pentru care viitorul sună oricum, numai a urări de Anul Nou nu.





pacat ca UTA, Bihorul, U Cluj, Sibiu, Baia Mare, Satu Mare, sunt in B sau C si un sat din baragan e-n A.
Du-te dane,du-te dar inainte si nu inapoi.
Da mult l-ati mai dat exemplu pe Bucsaru ca ce grozav mai e…Da acum se vede si “maretia” lui. Paskanyi macar a facut stadionul la un nivel acceptabil in Europa, aduce un Kone, incearca sa tina echipa la nivel inalt…..da si Paskanyi vrea sa faca bani dar nu pentru a minca un cirnat in plus. V-ati tot legat de arbitraje dar am vazut si alte echipe avantajate….si chiar cu arbitrii straini.
Ramine de vazut daca Urziceniul scapa de acest soc cu fata curata.
[...] mai multe detalii aici…: Du-te, Dane! [...]
draga geanta,esti pe langa…
1.bursucul avea 2 meciuri cu liverpool.
2.unirea putea castiga din nou titlul.
3.in toamna jucau din nou in liga.
4.in cazul in care,baiatul lui tata da gres ar fi venit la Nationala!
INSA si bursucul e ROMAN.lucreaza pe termen scurt.
in Anglia nu ar rezista,oricat l-ar sustine conducerea!
acum ca i-ai zis tu , se duce sigur
Bine ca a plecat, ca nu-l mai suportam pe acest taran ingamfat!! Sper sa retrogradeze si uimirea urziceni, ca m-am saturat de echipe d-astea no name..
Creditez optica de genul celei afisate de dl. Geanta pentru situatia jenanta a fotbalului in Romania. Este jenant ca “cel mai in voga antrenor roman” prefera liga secunda ruseasca Ligii 1. Este jenanta fuga de raspunderea jocurilor cu Liverpool, care ar fi putut “pata” cariera lui DP cu infrangeri la scor. Este jenanta proslavirea unor rezultate obtinute cu ajutorul atator autogoluri, dupa cum este jenanta usurinta cu care Unirea a primit cele 3 goluri la Stuttgart (iar de la 3-0 colegii lui Marica s-au preocupat de mentinerea avantajului si atat, cine stie care ar fi fost scorul daca ar fi continuat sa atace). DP a pierdut, in opinia mea sansa ca in viitor sa fie numit antrenorul nationalei.
petrescu a semnat in august, a luat si banii avand, asa ca articolul n-are sens.saracu’ geanta, nu intelege nimic
AVAND, nu avand, sorry geanta
avansss
ce simpatic e geanta cand nu intelege si scrie aiurea
Du-te geanta!
Bine ca am scapat de crizatul ala ! Pun pariu ca dupa vreo doua etape, o sa-l interneze rusii la psihiatrie !
Cel care a scris primul comentariu, pe langa faptul ca pare un disperat care sta cu mana pe refresh pe website-ul prosport, este un pic in eroare: Urziceniul nu este un sat, iar daca echipele enumerate de el nu sunt in A nu inseamna ca cei de la Urziceni au vreo vina. Ideal ar fi sa isi vada de treaba lor.
P.S.: Nu sunt din Urziceni, insa nu suport prostia afisata pe internet.
Geanta, comenteaza si tu campionatul mondial de taiat lemne, ca nu stii nimic despre fotbal.
Cu respect…
tipic prosport… ziar marxisto-leninisto-proletcultist. orice se intampla rau e vina patronului… da ce doriti mai dragi tovarasi sa faca bucsaru? sa bage in continuare milione de euro in clubul satesc al comunei urziceni?
unirea urziceni nu va deveni niciodata un brand adevarat. provine dintr-un orasel mic si sarac, nu va avea niciodata suporteri sau spectatori, nu va face niciodata audienta in meciurile interne, niciodata nu va avea sponsori cunoscuti, nu va fi niciodata un club mare.
voi stiti asta dar din lipsa de inspiratie si creativitate, preferati sa aruncati intreaga vina pe omul care a pornit inregul proiect urziceni. bucsaru l-a inceput si are tot dreptul sa il opreasca, caci oricum nu va deranja pe nimeni (probabil doar pe voi jurnalistii). nu vorbim de steaua, dinamo, craiova, rapid, timisoara etc, echipe cu traditie si cu mii si mii de suporteri care ar face orice pt club, vb de un club care mai curand sau mai tarziu se va intoarce in liga a 3-a. poate sa vina si seikul al-saud-al-qaeda-al-kebab cu miliarde de euro, nu conteaza.
fc unirea urziceni e un club fara viitor, o abominatie a fotbalului romanesc. voi jurnalistii in loc sa descurajati echipe fantoma precum unirea, voi le promovati si, cum e in cazul acestui articol, ba chiar reprosati ca de ce nu se investesc si mai multi bani in astfel de cluburi. toate astea pe cand orasele mari cu cluburi ca UTA, U Cluj, Petrolul sau Farul se zbat in ligile inferioare.
sa nu se rateze el in rusia mama mai repede decat aici
Prietenii care iti datoreaza bani, nu se mai pot ascunde.vezi daca stau pe invizibil : detector-invisible.net
Du-te,du-te…si s-a dus !
Doctoru’ are dreptate…dar probabil ca,atunci cand a scris articolul,nu stia ca Dan deja era inteles cu rusii .Ca si noi toti,de altfel…
M-am bucurat ca Unirea Urziceni a castigat titlul nu doar fiindca nu l-au luat dinamo,cfr sau Timisoara-desi nici in varianta aceasta nu era rau…si pentru Dan Petrescu & MM Stoica,doi profesionisti cu suflet ros-albastru,dragi mie.
Am declarat public,inca din turul trecut al campionatului,atunci cand se vedea clar ca Steaua a luat-o pe aratura si nu mai are sanse,ca sustin echipa Unirea la titlu !
Am avut dreptate,desi nu este un motiv de mandrie pt fotbalul romanesc ca o echipa mica si noua le-a suflat cascavalul granzilor abonati la titlu.Pana la urma a fost util,corect si sanatos,mai ales ca echipa a fost la un punct de calificare in primavara…spre disperarea lui bekaly si a lui porcea !
Buccsaru…patronul invizibil,care tace si face,a ajuns la fundul sacului,criza si datoriile l-au lovit nemilos.Oricum,performanta Unirii l-a surprins pana si pe el,iar nivelul inalt si cerintele financiare pentru acest status quo sunt peste posibilitatile sale actuale,din pacate .Urziceniul va merge in virtutea inertiei cu un nou antrenor,platit mult mai bine decat Dan,se pare…Probabil ca aceasta este ultima “aroganta” a patronului,la insistentele lui MM,care l-a amenintat ca pleca si el,vazand ca toata munca sa se duce de rapa.Dan a discutat demult cu patronul cerintele sale(financiare si logistice)pentru continuarea cu succes a proiectului.Din pacate,atat mai poate…!
Nu cred ca Unirea va mai fi in stare sa produca alte surprize,dar va fi acolo sus,la bataie si probabil va decide campioana.Desi sunt stelist pana la moarte, eu le vad favorite la titlu pe Poli si cfr cluj…Fie ca intra-devar,cei mai buni sa triumfe.
HAI STEAUA !