După victoria deja uitată de la Iaşi, fanii Stelei care încă mai cred în actuala formulă managerială au simţit că-i loveşte în plin renaşterea. N-au contat argumentele despre jocul slab din Copou, nici referirile la supralicitarea lui Dayro după fiecare fază mai de Doamne-ajută. Noi, scepticii, cărora ni s-a alăturat chiar Stoichiţă la un moment dat, am fost timp de patru zile ţintele preferate ale înfierbântaţilor suporteri din Ghencea. Băieţii respectivi, al căror idol în viaţă este domnul Becali, aşteptau de atâta vreme o victorie încât, atunci când au avut-o, n-au mai ştiut cum să procedeze. După cum în acest moment, după înfrângerea în faţa lui Fenerbahce, nu ştiu să reacţioneze.
Drumul de la extazul din nimic la agonia aşteptată este atât de scurt, încât nu mai poate fi acoperit nici măcar cu vorbe. Steaua de azi trăieşte, de fapt, ca Rapidul dintotdeauna. Dar fără a avea farmecul specific al formaţiei din Grant. Nu-şi asumă condiţia de formaţie care a ieşit de câţiva ani din prim-planul fotbalului intern şi de aceea nici nu poate să-şi construiască în linişte viitorul. Preferă să trăiască trei zile după o victorie fără sens şi să moară apoi câteva săptămâni, fără a-şi da măcar seama de asta.

Nici măcar interdicţia de a juca vreo trei ani în Europa nu va stăvili valul de huliganism înălţat în ultimii ani pe stadioanele din România. Nu doar la Dinamo, ci în toată ţara.

Boala e prea veche, iar timpul curabilităţii a expirat demult. Stadioanele se află sub ocupaţia forţelor retardate de ani buni, iar complicitatea noastră, a celor de pe orbita fenomenului, nu face decât să hrănească acest cancer. Ne temem să le spunem invadatorilor gazonului că sunt nişte decerebraţi penibili pentru care închisoarea ar fi doar un dulce alint, pentru ca nu cumva să primim înjurături la rubrica de comentarii pe Internet, vreun rest de pară la masa presei sau vreun lanţ prietenesc peste picioare.

Fotbalul românesc se asociază din ce în ce mai puternic cu imaginea acestor tembeli, definind din păcate doar epifenomenul (scuzaţi-mă, imbecililor, pentru termen, textul oricum nu vi se adresează!) stării generale din societate. Atunci când discursul public la cel mai înalt nivel al statului se înscrie pe axa găozar-ţigancă împuţită, când filosofii devin banali bodyguarzi prezidenţiali, iar oiţele roz ocupă fotolii ministeriale, nu putem aştepta de la oamenii peluzelor altceva decât un grohăit prelung, o dărâmare a gardului şi invadarea dreptunghiului verde. Da, spaţiul despre care încă mai credeam că ne aparţine, măcar un pic, şi nouă.

Dacă asta înseamnă să fii suporter, mai bine jucăm cu tribunele goale sau, mai bine, fără tribune. Direct pe maidan.

Cedându-l pe Goian la Palermo, Steaua renunţă de bunăvoie şi nesilită de nimeni la orice şansă de a lua campionatul în acest an. Sigur, exceptând situaţia în care nu vor fi aduşi în centrul defensivei Terry şi Carvalho. În plus, cu mai puţin sprijin din partea arbitrilor şi cu o concentrare mai mare a adversarilor din play-off-ul pentru Europa League, irlandezii de la St. Patrick’s, sezonul european s-ar putea închide prematur în Ghencea.
Încă de pe vremea lui Olăroiu, defensiva a fost nu cel mai important, ci singurul compartiment de valoare al echipei. Dacă a reuşit să scoată capul în Europa şi nu s-a prăbuşit de tot în precedentul sezon, este în primul rând meritul blocului defensiv. Format în principal din Goian, Ghionea, Ogăraru şi Rădoi. Trei dintre ei sunt deja istorie pentru stelişti, iar fostul gălăţean a părut, în timpul returului cu Motherwell, că se gândeşte exclusiv la plecare.
Reforma de la nivelul lotului roş-albaştrilor, momentan reuşită pe faza de atac, ar putea eşua rapid la nivelul apărării, dacă aceasta va fi lăsată pe mâna neexperimentaţilor Ninu şi Tudose sau a unor jucători consideraţi expiraţi de ani buni chiar de patronat, ca Baciu, Rada sau Petre Marin.
Astfel, încă de joi seara, din Scoţia, Steaua a arătat ca o construcţie a Meşterului Manole: ce construia în atac Stancu se anula în faza imediat următoare prin contribuţia fundaşilor de conjunctură ai lui Bergodi.
Gigi, pentru binele echipei, te laşi zidit?

Dintr-un singur şut, care în loc de minge a lovit picioarele unui nefericit din Budapesta, Kapetanos ne-a demonstrat că este mai balcanic decât toţi jucătorii Stelei la un loc. Nici exilaţii Pleşan, Lovin sau Dayro n-au ţinut să prejudicieze atât de mult imaginea clubului precum omul căruia tocmai i se confirmase că va câştiga pentru încă un sezon câte 20.000 euro pe lună.

Doar aparent este un gest inexplicabil. Este atât de simplu, încât putem detecta chiar originea acestui demers demn de Rupe-Oase-În-Serie: propria mediocritate. Dacă am avea chef, răbdare şi am cunoaşte limba greacă, sunt sigur că am mai găsi în cariera atacantului şi alte fapte de aceeaşi factură. Gestul de joi seară nu putea veni din senin.

Şi dacă tot s-a cerut afară, poate că ar fi bine ca Bergodi să-i facă pe plac lui Kapetanos şi să insiste şi la meciurile următoare cu formula de atac Surdu - Stancu. Ar câştiga nu numai viteză de joc, dar ar scădea mai mult şi riscul de invazie a prostiei în stare pură pe gazonul din Ghencea.

Înţelegeţi ceva din prestaţia lui Taher? Nu vi se pare că omul este complet depăşit de situaţie din punct de vedere profesional, intelectual şi uman? Oameni buni, cum a făcut până acum atâţia bani un cetăţean precar pregătit şi deghizat în patron de conjunctură al Giuleştiului? Şi cât de lipsit de toate să fii, încât să îngropi în numai o lună perspectiva ce părea încurajatoare a lui Peseiro?

În extraordinara înţelegere a lumii care-l înconjoară, Taher a ieşit să dea piept cu gloata înfierbântată şi aruncătoare de borduri de pe Calea Giuleşti. El, charismaticul neînţeles de lume – în sensul fonetic-inteligibil al termenului – face pe disidentul într-o chestiune de care este unic responsabil. În loc să demonstreze că este bărbat cu adevărat şi să-l susţină pe Peseiro – la urma-urmei, Rapid poate ajunge mai jos de-atât?! –, Taher se urcă, împotriva gravitaţiei şi a bunului-simţ, pe valul de antipatie populară faţă de portughez. Nimeni nu i-a spus însă că este un amator într-ale surfingului în fotbal.