Pe vremea lui Sampras şi Agassi, meciurile jucate de Edberg şi Becker arătau aşa cum ne apar acum cele jucate de Pete şi Andre. O altă eră, o altă imagine, o altă viteză, alte procedee tehnice. Altceva. Nu mai mult, nu mai puţin, ci altceva. Ciclic, tenisul masculin are capacitatea de a se reinventa, într-o altă dimensiune, iar noi, publicul, îl urmăm fără a ne da seama că străbatem graniţa dintre ere doar cu buletinul pasiunii. Dacă forehandul lui Agassi - cea mai bună lovitură de acest tip a timpului său - avea un spin de 1.900 de rotaţii pe minut, acum Nadal loveşte cu 3.200 de rotaţii pe minut! Este dovada în cifre a impresiei de forţă pe care spaniolul o degajă la fiecare meci. O tărie în primul rând psihică şi apoi fizică. În finala cu Federer, settingul psihic al ibericului a făcut diferenţa chiar înaintea reverului jucat cu precizia şi eficienţa forehandului. Aceste atribute l-au adus pe Nadal pe prima poziţie a topului ATP, dar atât el, cât şi unchiul-antrenor le consideră insuficiente. Rafa trece de câteva luni printr-un proces intens de rebranding, cu o componentă sportivă şi una de imagine. În Australia aţi remarcat probabil o creştere calitativă a serviciului, o uşoară modificare a amplitudinii mişcării pe forehand, dar şi tricoul cu mâneci şi pantalonii mai scurţi. Un mare jucător de tenis care simte că a venit vremea maturizării în joc şi în viaţă, proces în care are şi un model. Cel aflat dincolo de fileu şi de rivalitatea sportivă, şi duminică, la Melbourne.