Suporterii dinamovişti care s-au dus la Mediaş sunt supăraţi. Nu, nu pentru că a luat echipa din „Ştefan cel Mare” bătaie, ci pentru că au fost cam înghesuiţi. Toţi o sută au stat pe un singur loc, mai precis pe locul 13, rândul 1 de la gard. Cum ar veni, suporterii, vigilenţi, reclamă o fraudă. Ăia din Mediaş au lucrat cu xeroxul, iar statul a fost păgubit de impozitul pe veniturile rezultate din vânzarea biletelor. Aşa o fi, iar gestul ar fi corect în America. La noi e o problemă cu mărimea impozitului. Un calcul simplu arată că, la 50 de lei biletul, s-a obţinut din vânzarea tichetelor o mie şi ceva de euro. Impozitul la suma asta e ceva caraghios, având în vedere banii negri care se învârt prin fotbalul românesc. Doar luna asta Gigi Becali s-a certat şi nu s-a lămurit cu Bergodi dacă i-a plătit sau nu 120.000 de euro. La Timişoara, Iancu se ţigăneşte cu Balint pentru 14.000 de euro. Aici nimeni nu vorbeşte de impozite, de Fisc şi e firesc să fie aşa când nici nu s-a stabilit cine şi ce a dat şi cine şi ce a luat. În aceste condiţii, şmecheria ieftină de la Mediaş înseamnă bani de alune. E ca şi cum în timpul jafului unei case de schimb valutar, în cursul căruia casiera a fost împuşcată, spui că hoţul a călcat iarba când a fugit şi ar merita o amendă. Tocmai de aceea, având în vedere cum lucrează Ministerul de Finanţe din România, cei din Mediaş ar putea rezolva problema explicând-o prin teoria biletului magic. În 1963, un glonţ „magic” tras de Lee Harvey Oswald l-a lovit pe preşedintele Kennedy în spate, i-a ieşit prin gât, apoi l-a lovit şi pe John Connally, guvernatorul Texasului. În 2009, un bilet la meciul Gaz Metan - Dinamo a ajuns în mâna ultrasului „Barbă”. Ăsta ţinea tichetul în buzunarul de la piept, împreună cu alte zece. Da’ s-a apucat să bea o bere cu „Elias” şi „Pogo”, s-a udat puţin pe piept. Codul de bare de pe tichetul lui a trecut la biletul doi, a lovit biletul trei, apoi a sărit în braţele lui „Pogo”. Explicaţia ar trebui să ţină, pentru că Ministerului de Finanţe nu-i merge mintea la rece.

Becali face scandal din orice, Becali vorbeşte urât, dar Becali e mereu pe TV pentru că face rating. Unde am mai văzut noi fenomenu’ ăsta? Corect, domnu’ de la peluză are dreptate. Din punct de vedere mediatic, Gigi Becali e o Elodie cu pantaloni, palat, oi şi echipă de fotbal. Elodia asta e cu atât mai valoroasă, cu cât e vie, dă din mâini şi vorbeşte.

Practic, Gigi a ucis-o pe Elodia. Totuşi, la Steaua distribuţia rolurilor e puţin diferită faţă de cea de la OTV. Mormântul Elodiei, niciodată găsit, e atmosfera propice performanţei, vestiarul liniştit unde nu e durere şi nici întristare. Cu poliţistul Cioacă, mereu acuzat şi niciodată dovedit, e uşor. Ăsta e antrenorul nr. 8, antrenorul nr. 9 e Bergodi, se pregăteşte Stoichiţă. Totuşi, chestia asta nu înseamnă neapărat ceva negativ, din fenomen se pot scoate bani, că tot se plânge finanţatorul că nu-i ajung fondurile pentru salariile jucătorilor.

Steaua ar putea să-şi înfiinţeze un post propriu de televiziune, o variantă mioritică a lui Chelsea TV, Manchester TV sau Real TV. Dar, cum domn’ Gigi, regele soare din Pipera, a declarat, scurt: „Steaua sunt eu“, postul se va numi Becali TV. Decât să tragă împrăştiat pe la atâtea televiziuni, Becali va vorbi pe un singur canal, organizat după modelul OTV-ului. Programul va începe la 8, cu un duplex de la rugăciunea şi antrenamentul de dimineaţă. Ora 10, antrenor shopping. Azi vă prezentăm modelul dotat cu telecomandă, ce elimină obositoarele resetări de la pauză. Ora 12. În slujba Crucii, a Pressingului de la mijlocul terenului şi a Neamului Românesc. Ora 13. Adevăratele ştiri despre etapă. Ora 15. Cafeneaua comploturilor şi arbitrilor. Ora 16. Valiza – emisiune economico-fotbalistică. Ora 17. Să jucaţi bine ca să trăiţi bine. Ora 18-24 G.B. în direct. Senzaţional. Uitaţi-vă, nici nu ştiţi ce pierde domn’ Gigi dacă nu vă mai uitaţi la el.

Golul marcat de Torje în meciul Dinamo - Unirea Urziceni a fost un gol frumos. Nu atât datorită execuţiei, cât a momentului când a căzut. În campionatul nostru liniştit, când e 1-1 în minutul 70, meciul îngheaţă într-o luptă sterilă şi haotică la mijlocul terenului. Cronicarii sportivi adorm cu pixurile în mână, de parcă ar fi nişte copii puşi să scrie într-o după-amiază frumoasă un referat la romanul „Locul unde nu s-a întâmplat nimic” al lui Sadoveanu.

Aşa stăteau lucrurile duminică pe „Ştefan cel Mare”. Era ultimul minut, toată lumea aştepta sfârşitul. În tribune nu mai striga nimeni. Pe calculatoare, site-urile de pariuri sportive au pâlpâit la o cotă de 15 la 1 pentru al treilea gol marcat, apoi s-au stins cu totul. La televizor erau pregătite numele operatorilor şi ale regiei de transmisie.

Dintr-o dată, totul s-a schimbat, totul s-a dat peste cap. Un şut şi am avut într-o secundă şi „Ţara de dincolo de negură”, şi „Baltagul” în alb-roşu, dar şi „Dureri înăbuşite” pe banca Unirii Urziceni. Aici nu contează bucuria lui Borcea şi tristeţea lui Dan Petrescu, ci dovada că minutul 94 e viu şi la noi, nu e o simplă convenţie, o cifră care dispare repede de pe tabela de marcaj.

În Anglia şi în Germania meciul chiar trăieşte până în ultima secundă, Manchester United a marcat în minutul 96 în meciul cu Manchester City şi nu s-a mirat nimeni. În România lui Mitică Dragomir golurile tip „last to happen” pur şi simplu nu se întâmplă pentru că, dacă stabileşti câteodată cum trebuie să se întâmple lucrurile, nu rişti să aştepţi până în ultima secundă ca să îţi aranjezi treburile.

Primul „11” e o problemă mare a Stelei. Primul „11” de antrenori aleşi şi schimbaţi rapid de Gigi Becali, că cine intră pe teren nici nu mai contează. În ritmul actual al schimbărilor, tehnicienii Stelei o să ajungă să poarte ecusoane cu numele în piept, precum băieţii de la McDonald’s, ca să ştie şi jucătorii cu cine au de-a face. Din acest motiv, e necesar să stabilim o listă cu 10 condiţii pentru a fi antrenor de succes la Steaua. Prima condiţie ar fi să nu vorbeşti mult în faţa patronului, mai precis să nu vorbească presa mai mult cu tine despre echipă decât vorbeşte cu patronul. Aşa a păţit-o săracu’ Lăcă. Simbol, simbol, da’ ce ştii tu despre Steaua, măi, tată?! A doua condiţie e să nu vorbească presa mai mult despre tine decât despre patron, iar a treia condiţie e să fii din familie. Hagi e machidon, e din familie, e naşul lui Becali, dar la ce i-a folosit? La Steaua, băi, prostule, rege e numai unu’, n-ai înţeles! Piţurcă nu vorbea, c’aşa e el, da’ a uitat şi el o condiţie, a patra. Nu trebuie să-ţi contrazici patronul nici cu vorba, nici cu zarul, când joci table. A cincea condiţie e să nu vorbeşti româneşte mai bine decât şefu’, m-ai înţeles, băi, Pedrazzini? A şasea e simplă: poze mai mici decât ale lu’ domn Gigi, fir-ai al dracu’ tu Zenga, cu Raluca ta cu tot. Condiţia a şaptea e cu uşi de vestiar, care trebuie să stea deschise, să se facă ceva curent pentru televiziuni. Signor Bergodi, te-ai crezut la metrou, i-ai zis lui Gigi: „Atenţie, se închid uşile!“? A opta condiţie ţine de horoscop, Olăroiule, că numai acolo pot fi patronul şi antrenorul Gemeni, adică fraţi. A noua condiţie nici nu e condiţie, e antrenorul de unică folosinţă, precum Dumitriu. A zecea condiţie ţine de respect şi ascultare. Gigi Becali a declarat că, întotdeauna, îşi ascultă mama. De aceea, doamna Alexandra, sărut-mâna, mă scuzaţi că întreb: vreţi să fiţi antrenor la Steaua?

Datele problemei, cum se spune la matematică. Cu Gaz Metan, Steaua a făcut un meci frumos, Bănel a marcat un gol fabulos, iar Gigi Becali e pe jumătate bucuros, pe jumătate furios. Finanţatorul a declarat că Szekely, dacă nu dădea gol la lovitura liberă, era trimis urgent la echipa a doua. Să „încurajezi“ aşa un fotbalist care a marcat două goluri şi a centrat pentru Nicoliţă e bizar, dar nu asta-i problema.

Problema e ce faci cu o astfel de afirmaţie. S-o ignori, să-l ignori pe Becali cum vor mulţi stelişti, e cam greu. E ca şi când l-ai ignora pe Mugur Isărescu când vorbeşte despre leu pentru că, efectiv, Gigi Becali poate influenţa „cursul“ Stelei. Soluţia e dată tot de matematică, prin metoda reducerii la absurd. Presupunem că săracu’ Szekely rata lovitura, continua să joace şi marca un singur gol. Presupunem şi că jucătorul nu recurgea la artificii de calcul, adică nu-şi schimba numele de Janos în Bălănel, care rimează cu Gigel, ruda lui Gigi.

Nu, Janos rămâne Janos, iar Becali nu-l simpatizează şi vrea să-l trimită la echipa a doua. Ce poate să facă galeria? Să-l susţină? Mare greşeală, pentru că Gigi nu prea iubeşte nici peluza. Atunci? În matematică, minus şi cu minus fac plus, aşa că toată galeria, neiubită de Becali, ar trebui să-l huiduie la gol pe Szekely cel neiubit de Becali. Pe cale de consecinţă, toţi jucătorii Stelei ar fi huiduiţi când marchează şi aplaudaţi în picioare la înfrângere.

Cum ar suna: „Huo! Nenorociţilor, aţi bătut cu 3 la 0 Rapidul, huo!“? În acest fel, echipa roş-albastră ar fi unică în lume, adversarii n-ar înţelege nimic, presa n-ar înţelege nimic şi, în final, poate ar înţelege şi Becali că e ceva în neregulă cu tradiţionalele sale declaraţii de după meci.

România – Austria a fost un meci prost, jucat pe un teren prost şi terminat cu un rezultat prost. Imediat, specialiştii au tras concluzia că, pentru a obţine un rezultat bun, avem nevoie de o echipă bună şi de un teren bun. Problema e că nicio echipă bună şi niciun teren bun nu se pot construi peste noapte. Terenul din Ghencea a fost atât de prost încât iarba ofilită a fost vopsită în verde, iar un arbitru de tuşă era să-şi rupă piciorul într-o groapă. Având în vedere „performanţele” României în domeniul construcţiilor din ultimii 20 de ani, soluţia nu e să aşteptăm un cincinal ca să avem un teren bun. Soluţia e să facem şi mai prost terenul din Ghencea şi să ne adaptăm la el. Vom fi un fel de Bolivie a fotbalului, însă nu ne vom baza pe o altitudine cu mulţi metri, ci pe multe gropi pe metru pătrat.
Pe stadionul „Hernando Siles” din La Paz, situat la o altitudine de 3.637 de metri, a luat bătaie lejer Brazilia, iar Argentina a încasat în aprilie un neverosimil 6-1. Echipele astea au protestat, au zis că s-au sufocat, dar degeaba. FIFA a fixat întâi o limită de 2.500 de metri pentru meciurile interţări, apoi a urcat altitudinea maximă la 3.000 şi, în final, le-a dat bolivienilor cei 600 de metri care le lipseau. Deci se poate. Totul e să explicăm oficialilor de la FIFA că hârtoapele sunt specificul nostru naţional. După aia trebuie să ne pregătim jucătorii. Fotbaliştii noştri, pe lângă diverse scheme tactice, vor avea în cap şi un mic ghid al gropilor din teren. De exemplu, Săpunaru n-ar mai trebui să-şi facă griji pentru Schiemer. Dacă ăsta scapă într-o zonă necunoscută, pac! A păţit-o ca la Posada, căzând într-o groapă-capcană, ascunsă în iarbă. Adversarii îi vor şti de frică maidanului nostru, iar România va fi cunoscută ca „ţara celor o mie de gropi”. Apoi, dacă avem noroc, Adi Copilul Minune ne va compune şi un imn. Tom Jones al nostru specializat în manele va cânta frumos „Groapa verde de acasă”.

Steaua a ajuns o copie roş-albastră a sectorului bugetar de stat. Nu mai sunt bani pentru toţi angajaţii, iar Gigi Becali, ministrul Muncii cu Gura pe la talk-show-uri, vrea să taie din lefuri. Problema e că, la fel şi colegul său de la Palatul Victoria, omul cu palat propriu n-are mijloace legale. Szekely, Tătăruşanu şi avocaţii lor mai cred în chestia aia cu „verba volant, scripta manent”, adică ce-ai scris în contract rămâne, tată. Aici, dacă nu-i lămureşte să se sacrifice pentru binele economiei clubului, domn’ Gigi poate aplică unele soluţii ale Guvernului Boc. Parcă-l şi auzi cu ochiul minţii dându-i ordin lui Bergodi: „Bă, nu-l băga pe Tătăruşanu cu Craiova, că-i în concediu fără plată 10 zile. M-ai înţeles?”. O altă variantă e reducerea, tot prin contract, a programului normal de lucru, dar e riscant. „Signore Szekely, che faci, per che nu mai alergi? Domn’ antrenor, scuzaţi, între minutul 75 şi 90 sunt pe muncă nenormată”. Mai poţi să-i treci de pe posturi de conducere pe posturi de execuţie, adică să-i trimiţi la Steaua II, în noroi, ca să-i saturi de viaţa în Ghencea, dar iar nu e bine. Dacă o ţin pe a lor, adică pe contractul lor, te trezeşti că ies la pensie de acolo. O soluţie mai amiabilă e cea găsită de guvern pentru funcţionarii publici. Aceştia, ca să facă ciocul mic şi să facă şi bani în plus, vor primi permisiunea de a-şi lua o a doua slujbă. Astfel, Tătăruşanu ar fi şi un excelent comentator sportiv în timpul meciului, apărând cu microfonul în mână: „Stimaţi spectatori, Steaua presează, adversarii recuperează balonul, biip, şut la poartă, am scăpat. Bănel n-a nimerit mingea. Revenim după o mică pauză de corner şi publicitate”.

Mutu a fost certat cinci ani cu fraţii Becali şi s-a împăcat cu impresarii după o convorbire telefonică de fix cinci minute. Cum fiecare secundă a discuţiei face cât două luni de talk-showuri, stenograma împăcării, interceptată de Protecţia Consumatorilor, merită redată integral. Deci, ţîîîr. !”-Alo, casa Becali? – Bună ziua, domnule Mutu. Dacă vrei să-i ceri iertare lu’ Giovani, apasă tasta 1. Dacă vrei cu Victor, tasta 2. Dacă vrei să-i plăteşti datoria lu’ Gigi, apasă tasta 3 şi codu’ PIN de la card. Dacă vrei să te înjure cineva non-sop… – Aide  bre, nea Victor, îmi pare rău… – Aaa, Adriene, ce mai faci, mă, băiatule, eşti bine, te transferi la Chelsea? – Nea Victore, termină, am scos robotu’ ăla de intra când mă sunai. Ce zici, mă luaţi? – Cât dai? – Păi, cam cât e, 10 la sută din salariu, dacă scap de ăia. – Adriene, nu se aude e paraziţi pe fir, ca Moggi, Mowgli, cum îi zice. – Cinşpe? – Bă Adriene, tu ştii că Giovani e pă mână cu Mourinho, a băut cu el, a stat cu el la masă? – Nea Victore,  mă omori. Douăzeci? – Bă, lu’ Mourinho îi răspunde lumea la telefon la Londra! - Da’ şi mie… – Cine mă, Gheară, când e la shopping? – OK, douăşdouă? – 30, mă, băiatule, şi nu-ţi promit nimic. Chiar, de când ştii tu cu zecimalele? – Nea Victore, 25 şi batem palma? - Da’ îi dai şi banii lu’ Gigi? – Nea Victore, aia e bonus. Şi, să mor io, dacă scap, îmi tatuez pă mine numele lu’ matale şi a lu’ Giovani. – Adriene, tată, vezi unde ne pui, să nu ne încurci între noi după aia. – Nea Victore, în zona 1, loc central, unde-l am pe Iisus scris în arabă. Numai să-mi zici ce litere vrei, gotice sau chinezeşti?”