Liga lui Mitică n-are frică de gripă. Dumitru Dragomir a declarat că încă nu are un plan pentru prevenirea gripei porcine. Corect, n-avem nevoie de aşa ceva, noi am combătut gripa asta pe când nu se zărea. Spectatorii strânşi mulţi la un loc sunt periculoşi, aşa că de aproape un an combatem spectatorii pe stadioane. Şeful Ligii o face cu hapuri, cu suspendări de terenuri, patronii folosesc mijloace naturiste. De exemplu, finanţatorul Stelei a mers pe principiul cui pe cui se scoate, aşa că virusul B(ecali) H1(huligani) N1(nebuni) e mult mai tare ca firavul AH1N1. La Craiova, Adrian Mititelu a rezolvat problema spectatorilor de pe teren eliminând stadionul „Ion Oblemenco“ din ecuaţie. Dinamo, în curând o să aibă mai mulţi acţionari decât fani cu abonamente, iar Copos încearcă să egaleze numărul rapidiştilor cu numărul de tentative de vânzare a echipei. Fotbaliştii noştri nici nu se mai agită prea mult, s-au adaptat la mediul patronilor şi sunt deja imuni la oarece critici din tribunele depopulate. De-aia nici n-are rost să te sperii când face unu’ „Hapciu!“ pe teren, după ce dă cu piciorul pe lângă minge. Grupele de risc pentru ei sunt dansatoarele de prin baruri şi chelnerii, băieţii ăia care le cară cu vagoanele dezinfectante de uz intern. Acum, Liga le recomandă fotbaliştilor să nu mai scuipe pe teren. Cum ar veni, băieţi, nu-i frumos, nu flegmaţi. Ne scuipăm noi, şefii voştri şi pentru voi. La TV, că acolo-i mediu steril.

Dumitru Dragomir e, în felul lui, mai tare decât Traian Băsescu şi Mircea Sandu la un loc. La fel ca şeful statului, Dragomir este un preşedinte candidat, alegerile desfăşurându-se tot în noiembrie. Dar Corleone n-are nevoie de bannere, n-are nevoie să ţină discursuri, n-are nevoie să-şi facă campanie. În general n-are nevoie de nimic, pentru că n-are contracandidat. Liga Profesionistă de Fotbal e ţara lui, iar în ţara asta nu există opoziţie. În ţara lui Mitică, premierul şi preşedintele Senatului, adică cei doi vicepreşedinţi ai LFP, sunt numiţi, scurt, la propunerea şefului. Parlamentul, adică Adunarea Generală a Ligii, doar îi validează. Preşedintele-şef mai numeşte şi alţi dregători, cum ar fi secretarul general şi directorul economic. O frază simplă din art. 24 al Statutului LFP spune simplu: Preşedintele poate fi reales. Atât. Poate fi reales de câte ori poate, precum Ceauşescu. Având în vedere cum se aranjează lucrurile în Ligă, durata şefiei lui Dragomir la Ligă depinde doar de speranţa sa de viaţă, să-i dea Dumnezeu sănătate şi putere de muncă. De aia e uşor să faci o predicţie despre „oracolul din Bălceşti“ şi cum se vor desfăşura alegerile de la LFP pe 11 noiembrie. Are cuvântul Dumitru Dragomir: „Domnilor preşedinţi, domnilor reprezentanţi ai cluburilor, votăm acum propunerea ca domnul Dumitru Dragomir, he-he, adică eu, să fie noul preşedinte al LFP. Cine e pentru? Mda, se abţine cineva? Cum, nea Jane, te abţii? Păi bine, mă, ce-am făcut io pentru… Aaa, ai aţipit, erai obosit după drum?! E o scuză com… Ce zici, domn’ Costel, să-l lăsăm să doarmă, să facă şi el faţă la cheful de după?! Mă, băieţi, haideţi, un pic de seriozitate, aici votăm un lucru serios. Ce dracu’, v-am citit o juma de oră programul meu strategic privind dezvoltarea activităţii fotbalistice profesioniste de la noi din ţară. Nu, dom’le, cheful e chef, nu glumesc cu lucrurile serioase. Programul începe într-o oră, la hotelul ştiut“.

Meciurile Steaua - Fenerbahce şi Galatasaray- Dinamo au urmat tiparul bătăliilor din Evul Mediu: turcii ne-au zvântat, apoi steliştii au arătat spre dinamovişti şi invers, exact aşa cum cei din Ţara Românească se consolau cu faptul că a fost lovită şi Moldova, iar moldovenii se bucurau că vecinii au fost pârjoliţi mai tare. În Evul Întunecat am obţinut câteva victorii împotriva copiilor lui Alah, pe care le-am pus la loc de cinste în cărţile de istorie, trecând mai la coadă nesfârşitele înfrângeri. La fel au făcut toţi vecinii noştri din Balcani, apăsaţi de Semilună secole întregi.
În Evul lui Mitică şi Sandu, unii dinamovişti spun că n-a fost aşa de rău, că echipa din Ştefan cel Mare (!) a jucat fotbal, iar nişte stelişti visează să combată şi să bată ziariştii cu argumentul că echipa e tânără, în formare. Pentru ei, pentru plăcerea celor care gândesc mereu pozitiv, reproducem din cronicile meciurilor scrise de Grigore După Ureche, începând cu începătura şi adaosul, mai apoi şi scăderea: „În a 34-a zi a facerii echipei vel logofătului Stoichiţă, ţara lui Gigi Vodă fu călcată de o armie de necredincioşi. Ienicerii iereau asemeni lupilor care cară în toate zilele de grumaj oile, iară Golanski, ca un stejar în toate părţile, priveghea şi ca un stejar se mişca. Szekely umbla ca fără sine şi Kapetanos mereu greşea, da’ nu se smerea. Turcii nu obosea, Kazim marca, da’ turcii degeaba cânta, că Steaua pe steliştii huligani îi învingea. În est timp, o armie dinamovistă plecata la Stambul după pradă. Fiindu duşmanii răi, ai noştri întâi îi obosea, lăsându-i a umbla la dânşii la apărare ca la sită. Fundaşii nici nu se mai aşeza în calea răutăţilor, la mijloc lucra oameni cu multă neştiinţă, Dolha la suprafaţă pom înflorit părea, în adâncuri groapă ierea. Şi spahiii marca, şi marca, şi iar marca, şi până la urmă adormea. În sfârşit, răzeşul Boştină la temelie îi lovea şi câţi se află dinamovişti în Ţara Românească în sfârşit se liniştea”.

Înainte de a fi o problemă legală, interzicerea accesului pe stadionul Stelei a contestatarilor lui Gigi Becali este o problemă morală. Accesul e interzis în bloc, la grămadă sau la peluză, cum preferaţi. În acest fel, sunt pedepsiţi nu numai cei care îl huiduie pe finanţator, ci toţi cei care sunt bănuiţi că l-ar fi huiduit pe patron. Practic, în actul ăsta de justiţie becalistă se aplică din start prezumţia de vinovăţie pentru toţi suporterii care au ghinionul să aibă abonamente în zonele rău famate. Acuzaţii sunt consideraţi vinovaţi până la proba contrarie, iar ăsta e exact principiul de lucru al celebrei Inchiziţii spaniole prin anii 1400. Marele inchizitor Tomas de Torquemada, Câinele Domnului, Ciocanul Ereticilor, prefera să prăjească zece nevinovaţi decât să scape un potenţial vinovat. Marele preşedinte Valeriu de Argăseală, Câinele Patronului, Ciocanul Drogaţilor, preferă să prăjească pensionari, infirmi în cărucioare, decât să-i scape vreunu’ care ia numele Domnului Gigi în deşert. Corect, în lupta cu necredincioşii din Fener, Steaua are nevoie de linişte, dar felul ăsta de linişte e prea scump plătit. Dacă unii inşi din peluzele Nord şi Sud s-ar fi apucat să-l huiduie pe Becali exact când lupta din teren era în toi, ar fi fost imediat penalizaţi de restul spectatorilor. Aşa, prin măsura asta stupidă, nemulţumirile sunt împrăştiate prin tot stadionul.

Şi ce o să facă clubul Steaua mâine, poimâine, când huiduielile se vor auzi de la tribuna a II-a sau chiar de la tribuna întâi? Va închide şi acele sectoare şi apoi va goli de tot stadionul? Sau Gigi o să fie în stare să-şi poarte crucea gurii sale bogate şi, de multe ori, spurcate?

România a pierdut cu 5 la 0 în Serbia, dar sunt şi români care au câştigat din dezastrul ăsta. Mai precis, românce. Cristina şi Alina, fetele care le-au făcut marcaj om la om pe tot terenul de la „Spazio” lui Mutu şi Adrian Cristea s-au scos. Pozele lor au umplut tabloidele. Nu râdeţi, e un câştig mic, dar câştig, şi noi trebuie să gândim pozitiv. Mai are rost să vorbim de-alde Becali, Borcea, Iancu şi ăilalţi patroni-cârnăţari care au distrus cluburile-fanion din România?

 Mai are rost să-i pomenim pe Mitică Dragomir şi pe „Naşul” Sandu? Nu mai are, mai bine ne concentrăm pe fete. Echipa asta are tot ce-i lipseşte Naţionalei.

În primul rând, Cristina şi Alina au dovedit o uimitoare disponibilitate la efort. Să te sune cineva în crucea nopţii, să te cheme la „un suc în Regie”, şi tu să te duci imediat, nu-i lucru uşor, implică un grad mare de profesionalism. Apoi, merită consemnate concentrarea, atenţia la joc pe toată durata partidei. Blonda Cristina a descris cu lux de detalii cum a dat Mutu pe gât, „dintr-o singură înghiţitură”, un pahar de votcă. La fel, e importantă şi disponibilitatea de a juca pe alte posturi. În aceste condiţii, nici nu contează dacă Adrian Cristea a înscris sau nu pe la 5 dimineaţa, sau dacă Alina a fost mijlocaş de acoperire pe partea lui Mutu. Contează că sârbii ne-au dat cinci boabe, contează că sar fetele ca mingea pe lângă jucătorii noştri înaintea meciurilor, iar noi am putea face o naţională redutabilă la football (citit în engleză) jucat prin cluburi. E singura naţională demnă de Mitică Dragomir şi Mircea Sandu. Până atunci, Insulele Feroe, mulţumim că existaţi! Nu suntem ultimii la fotbalul ăsta clasic şi plictisitor.

Simona Plăcintă, ministrul Tineretului şi Sportului, a transformat operaţiunea de premiere a olimpicilor într-un ghiveci cu carne şi cartofi. Carnea au consumat-o funcţionarii din minister, numiţi toţi pe criterii politice, cartofii au fost daţi sportivilor.

Mai clar, vorbind pe limba contabililor, Guvernul a alocat 5,2 milioane de euro pentru premierea olimpicilor. 3,7 milioane au luat ăia cu mapa, adică funcţionarii. Cei cu sapa, cu vâsla, cu mănuşa de box sau cu gheata de atletism au luat 1,5 milioane de euro. Nu îi invidiaţi, sunt mulţi pe banii ăştia, iar premiile reprezintă, practic, salariul lor încasat o dată la doi sau la patru ani. În restul timpului, un campion olimpic sau mondial primeşte de la statul român 700 de lei pe lună. Funcţionarul, teoretic ăla care îl ajută să obţină performanţele astea, câştigă de 4-5-6 ori mai mult. E ca şi cum, în aviaţie, tipul care mătură pista ar fi mai bine plătit decât pilotul de pe supersonic. Dar Simona Plăcintă n-are probleme.

Ministrul consideră că nici măcar nu trebuie să dea explicaţii cu privire la premieri, căci totul e legal. Cu ăia 700 de lei pentru sportivi „a făcut demersuri”, adică mai vedem, mai vorbim despre creşterea sumei. Probabil toţi sunt plătiţi, nu-i aşa, în funcţie de cantitatea şi calitatea muncii depuse. De aceea, ca să ne punem toţi performerii în valoare, România trebuie să propună noi probe olimpice.

 Nu poate lipsi cursa de shopping cu obstacole, desfăşurată în timpul orelor de program, proba de aruncare a dosarului în braţele altui departament, bârfa fără cârmaci (citeşte fără şef), chiulul viteză, maratonul de băut cafea, campionatul de Solitaire, messenger tenis şi concursul de curling, cu regulile puţin modificate. În acest fel vom fi, în sfârşit, o mare putere olimpică.

Gigi Becali e convins până în rărunchi că tot ce face el la Steaua e doar problema lui. Dar tot Gigi Becali declară că suporterii stelişti care îl huiduie sunt „problema României“. Şi, dacă nu rezolvă problema asta, România va fi pedepsită. Pe scurt, patronul Stelei spune că nu va mai plăti taxele şi impozitele clubului. Cum ar veni, domn’ Gigi, inspirat probabil de greva bugetarilor, se pregăteşte să intre într-o grevă fiscală, probabil ca să obţină o Lege unică a înjurăturilor pe stadion. Legea asta chiar ar putea fi promulgată, având în vedere varza legislativă de la noi. Astfel, pentru că stadionul nu e o mânăstire de maici, vom avea înjurătura minimă pe partidă. Se va aplica jucătorilor care luftează în careul advers, arbitrilor care nu apreciază corect diverse faze etc. Având coeficient 1, va consta în asocierea numelui vinovatului cu diverse specii de animale domestice, de combustibili ecologici şi de afecţiuni oculare. Un autogol merită coeficientul 1,5 şi constă în amestecul mamei fotbalistului cu diverse obiecte de cult, piese auto, piese de mobilier. Coeficientul maxim, utilizat în cazul unor lovituri de la 11 m acordate adversarilor în minutul 90, implică o călătorie în timp a respectivului cavaler al fluierului. Sunt strict interzise şi sunt pedepsite cu eliminarea de pe teren scandările prin care suporterii îşi exprimă dorinţa de a întreţine relaţii neprincipiale cu finanţatorul. Ei bine, domnu’ Gigi, mai aveţi de adăugat vreun amendament? Dacă nu, mai trebuie instalate la peluză nişte detectoare parabolice de înjurături, subvenţionate de stat. În schimbul legii o să plătiţi un mic impozit suplimentar, impozitul pe declaraţia lipsită de bun-simţ. Cum aţi făcut nişte spectatori „drogaţi“, „golani“, pac!, pac! 10.000 de euro la stat. Poate aşa o să simţiţi ceva, măcar la buzunar, şi o să rezolve şi România problema asta.

Nu, nu e o greşeală de tipar. E titlul unui mic articol scris înainte de începerea meciului şi citit de oameni care ştiu de mult rezultatul. În teorie, să faci aşa ceva e ca şi cum ai încerca să bagi într-o frază rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie, cursul euro/leu din decembrie şi cum va fi piaţa imobiliară în ianuarie. În realitate, nu e aşa greu, orice s-ar întâmpla, ai nişte constante. Astfel, aroganţele lui Gigi Becali sunt un fel de constantă gravitaţională în Ghencea. Surdu şi Bogdan Stancu, săracii, n-au cale de mijloc. Ori marchează şi sunt nişte Cristiano Ronaldo în devenire, „bă, o să-i vând doar cu 10 milioane de euro“, ori ratează şi „tată, ăştia n-au valoare de Steaua, o să-i trimit la echipa a doua, m-ai înţeles?!“ Stoichiţă o să scape, orice ar fi, că a consumat cafeaua de dinainte de meci în poziţie corectă faţă de patron: a avut întotdeauna poziţia Lunii faţă de Pământ. La fel, „amabilităţile“ dintre unii suporteri şi finanţatori se propagă cu o viteză doar cu puţin mai mică decât viteza luminii în vid. Dacă Steaua va obţine un rezultat prost, ambele părţi au deja pregătite argumentele clasice. „Drogaţii“ vor spune că zoopsihologul Gigi a zăpăcit jucătorii, în general, a nenorocit echipa. Fireşte, Becali o să vorbească iar de „golanii“ care n-au o para în buzunar şi o să spună că Steaua s-ar stinge fără banii lui. Singura şansă să scăpăm de circul ăsta e Big Bang, Twente - Steaua 0-3, „Marea Explozie”, adică locul unde legile fizicii clasice nu funcţionează şi toată lumea e fericită şi iertătoare.