Pe Mitică Dragomir vestea că o româncă de-a noastră e în comă de prea multă muncă l-a lovit la serviciu, taman când conducea cu 2-1 şi dăduse un 3-1 elegant, poartă în casă. Radioul din sediul Ligii bombănea ceva de boala lu’ Kalache, ba nu, boala lu’ unu’ Karoshi, mda, era un sindrom de îi băga pe harnicii de japonezi în groapă. La început nu se agita, doar făcuse avere aplicând principiul care spune că, dacă munceşti, n-ai timp să faci bani. După aia era să scape zarurile din mână, începea să se recunoască în portretul-robot al amărâtului bolnav de Karoshi. E bârfalcoolic? Clar e că, dacă nu iese de cinşpe ori pe zi la televizor cu şopârle şi tâmpenii, nu se simte preşedinte. Ultima e o concluzie în disputa dintre Timişoara şi Rapid. Dragomir a zis că „nu voi accepta ca o echipă care a câştigat pe teren să piardă la masa verde“. Corect, pot să câştige unii aruncând albine în adversari, cum s-a mai întâmplat prin judeţ, merge, că terenul verde n-are treabă cu masa verde. Apoi, e îngropat în acte. Uitaţi-vă ce a făcut liga lui în două zile. Le-a dat o recomandare tip „nu jucaţi“ rapidiştilor Varga şi Bălan, le-a vizat carnetele celor doi, le-a retras vizele, a trimis cazul la Comisia lui de Disciplină, comisia asta a pasat dosarul la Comisia de Litigii şi ăştia şi-au declinat competenţa. După aia au vrut să schimbe programul, dar amânarea rectificării n-a fost aprobată de federaţie, aşa că nici nu mai ştii care-i etapă intermediară şi care-i aia plină. Rezultatul: nimic nu e fix, nici clasamentul, nici programul. Singurul punct fix e Mitică, dar ajunge. Cu el poţi răsturna toată lumea fotbalului românesc.

Măsura lui Gigi Becali de a reduce salariile staffului tehnic şi angajaţilor clubului Steaua seamănă ca două picături de lapte de oaie cu măsura reducerii salariilor bugetarilor. Cel puţin a stârnit aceleaşi tipuri de reacţii. Unii, din alt partid sau peluză, ţipă: „Nenorocitule care eşti, nenorocitule, dacă nu ştii şi eşti falit, pleacă de la guvernarea Stelei!“. Cum ar veni, nu se poate face performanţă cu lefurile astea. Alţii vorbesc de parcă ar fi consilieri ai ministrului Muncii: „Dom’le, e criză şi ăştia chiar nu fac nimic“.

Ca şi în cazul fundului oficialului FRF Prunea pe banca lui Dinamo la meciul cu Craiova, adevărul e fix la mijloc. Primii sunt contrazişi de vizita lui Liverpool în Ghencea. Gerrard & Co. nu joacă cu vedetele lui Stoichiţă, ci cu amărăştenii lui Bucşaru care, după ce că au lefuri mici, nici nu prea sunt plătiţi la timp. Ceilalţi, de la „Muncă“, sunt contrazişi chiar de acţiunea propriu-zisă. Stoichiţă chiar a făcut un gest frumos acceptând reducerea salariului pentru a-şi păstra echipa de colaboratori întreagă. Putea, simplu, să degajeze oameni în out ca să încerce să-şi conserve rezultatul de pe contract şi fluturaş. Aici intervine rolul lui Valeriu Argăseală, care avea posibilitatea de a exploata mediatic acest sacrificiu al conducerii. Era simplu, lega doar o frază cu „solidaritate“, „culorile clubului“, „cu toţii suntem o echipă“.

În loc de asta, silenzio stampa. Când vezi aşa ceva mereu şi mereu ai senzaţia că leafa preşedintelui Stelei e 1 euro plus sporuri. Spor de xerox, mai precis de zâmbet copiat la xerox după cel al lui Gigi, spor de mucles, adică de confidenţialitate, spor de vechime în repetiţii tip „Am înţeles, şefu’! Trăiţi, şefu’!“ Şi, fireşte, spor de refacere după apariţiile TV în care nu spune nimic.

Marele paradox al Stelei în meciul cu Ceahlăul nu e rezultatul, ci inversarea rolurilor în club. Baciu a arătat că e gata să dea satisfacţie galeriei în maniera piticului porno, Stoicihiţă vrea să ducă echipa la psiholog, iar Gigi Becali e împăciuitor şi calm ca un negociator ONU. Războinicul luminii reflectoarelor TV n-a mai pomenit de „golani şi derbedei“, le-a luat chiar apărarea - „Au aruncat cu nişte zăpadă, ce mare chestie?“, n-a zis nimic de arbitru, a respins din start demisia antrenorului şi chiar l-a pedepsit pe Baciu forţându-l să-şi toarne declaraţii în cap. E bine, atitudinea lui Gigi e un pas înainte pentru club, a şi recâştigat o parte din suporteri cu diplomaţia asta uimitoare, dar nu e suficient. „Tratamentul“ trebuie să continue, pentru că boala a fost lungă. Practic, nebunia lui Gigi şi nebunia peluzei care-l contestă au funcţionat pe principiul acţiunii şi reacţiunii. Cum ar veni, ochi pentru ochi, înjurătură pentru înjurătură, aroganţă contra aroganţă. Acum o fi dispărut forţa G momentan, dar mai există şi inerţia, şi deformarea corpului echipei. Închipuiţi-vă puţin, Steaua la psiholog sau, poate, la psihiatru. Doctorul, în halat alb, întinde lotul pe canapele, face penumbră trăgând perdelele şi întreabă cu glas calm: „Szekely, zici că te trezeşti noaptea prin somn. Te-a bătut tatăl-patron când erai mic, aveai probleme cu prostata? Cum, a ţipat la tine «Eu îl dau afară din casa mea şi el nu vrea să plece? Asta-i obrăznicie!». Şi tu ai păţit la fel, Zapata?! Mda, v-a bătut, v-a durut, da’ e bine. Corect, a venit la spital să vă vadă şi v-a adus flori şi bomboane!“.

Primarul Solomon al oraşului Craiova şi patronul Mititelu al Universităţii Craiova sunt în divorţ de un an. Arată cam la fel, vorbesc la fel, totuşi nu se înţeleg nici morţi. Mititelu vrea să-şi ia jucăriile, pardon, jucătorii şi să se ducă la Severin, la o primărie mamă mai bună. Solomon a încercat să-şi calmeze nervii jucându-se cu becuri şi construind fântâni muzicale, da’ n-a mai rezistat şi a fost de acord. OK, băgară divorţ, vericule, divorţ băgară, da’ mai e o problemă: partajul şi custodia lu’ aia mică, de o ştie lumea drept campioana unei mari iubiri. Solomon zice că ce are Mititelu pe acte e un bastard, pentru că echipa aia „nu ne mai reprezintă“. Nici măcar palmaresul clubului n-ar mai fi al Universităţii, „a auzit“ pe undeva edilul. Oricum, pe Jiu în jos se va face un team mai frumos, o echipă adevărată „a Primăriei şi a Craiovei“, căci Craiova e primăria, iar primăria e primarul. Aici avem în sfârşit un derby adevărat în Bănie. Mititelu are acte de la Ligă, Solomon poate semna acte, deci avem un meci de 1×2, plus retrogradarea ca bonus. În aceste condiţii se poate partaja până şi palmaresul. Chiar, al cui e golul lui Oblemenco de la 40 metri, marcat în ’73 Rapidului după ce tunarul se operase cu câteva zile înainte de ulcer? Dacă golul îi va rămâne lui Mititelu, sigur Solomon se va alege cu statuia golgheterului. După aia se va merge cap la cap. Ia Mititelu urletul tribunelor la golul lui Geolgău marcat în poarta lui Bordeaux în minutul 101, imediat primeşte în compensaţie Solomon fiesta din oraş şi concertul din parcarea de la hotelul Jiul de după eliminarea lui Kaiserslautern. În final, în oraşul unde până şi bordurile sunt vopsite în alb-albastru se va juca marele meci Universitatea Craiova - Ştiinţa Craiova şi toată lumea va pierde.

Problemă: cum să prezinţi alegerile pentru şefia FRF într-un eveniment sportiv? Evenimentele sportive adevărate sunt pline de suspans, tensiune, emoţie iar realegerea lui Sandu are tot atâta tensiune cât realegerea lui Ceauşescu la cel de-al XIII-lea congres . Răspunsul îl dau profesioniştii, adică marile case de pariuri- deci pariurile  speciale cu handicap, nene.

Începem cu lucruri simple, de bază: cine câştigă? Iacov + 251 de voturi  sau Sandu -251 de voturi? Pariu echilibrat de cote egale, 1,85 la 1,85 pentru că, în sală, sunt vreo 254 de votanţi. Probabil că Iacov va vota cu Iacov, dar aici contează mult cât de grasă a fost mâncarea servită de Sandu la banchetul de aseară. Statistic vorbind, ceafa de porc la grătar îi poate trimite pe câţiva să voteze la toaletă şi Iacov câştigă.  Apoi, cine câştigă în cursa cap la cap dintre Gică Popescu şi Iacov. Corect, Popescu nu mai candidează, dar un reprezentant al fotbalului de sală din Deltă şi unu al fotbalului feminin din Maramureş n-au aflat lucrul ăsta. De asemenea, Chivas-ul Regal vechi de doişpe ani e atât de bun când îl serveşti pe gratis încât îţi afectează memoria pe termen scurt.

Deci, Gică e mare favorit, cotă 1,4, iar Iacov are doar o cotă de 2,55. Mai avem o problemă: cum se votează dacă votul nu e secret? De la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga? Răspuns greu, dificil, pentru că Mircea Sandu e imparţial, nu e cu nicio grupare pentru simplul fapt că nu mai există nicio grupare în afară de a lui. În final, o chestiune minoră. Ce se va întâmpla cu fotbalul românesc, vom avea calificări şi performanţe ? Pronosticurile sunt sumbre, dar nu contează. Jucăm în continuare cu Mitică şi Sandu, adică mergem cu handicap, că aşa e întotdeauna mai interesant.

Cel mai mare mafiot şi criminal descoperit în România ultimilor ani e om de fotbal. Sergiu Băhăian, insul acuzat că a băgat patru oameni în groapă sau în Dunăre, după caz, a fost patronul Gloriei Buzău. Pentru patronii din fotbal e de rău. În tagma asta avem mârlani, măscărici, gargaragii, escroci, combinaţii diverse din aceste elemente, dar n-aveam criminali. Acum avem, ceea ce e un pas înainte. Pentru Băhăian, condiţia sa de om de fotbal e de bine. Nu e vorba de faptul că, în România, dacă dai ţepe la stat şi bagi bani în „fenomen“ totul e OK. Deocamdată, acoperitul oamenilor cu beton nu echivalează cu investiţiile în construcţii. E vorba de alt avantaj. Finanţatorul Steluţei mici se poate apăra uşor în instanţă: „Dom’le, e o confuzie, n-am ordonat lichidarea nimănui. Eram la meci, în tribună, vorbeam la telefon. Când un măgar de la oaspeţi l-a faultat pă Sandu. Normal, am ţipat cu galeria ce se ţipă la ocazii: «Omoară-l! Bagă-l în groapă! Pune-i talpa pe cap!» Asta e, băieţii au luat-o ad litteram.“

Acum, dacă scapă de puşcărie, cum a mai scăpat, Băhăian are şanse mari să devină cel mai performant patron de club din România. În primul rând nu va mai avea probleme cu plata salariilor fotbaliştilor. Arătaţi-mi mie un jucător care are curajul, în lumea asta plină de confuzii, să-i ceară achitarea datoriilor sau lichidarea restanţelor. După aia nu mai e cazul să dea telefoane la arbitri, să se obosească să care valize precum Gigi, să-i facă oarece conversaţie de afaceri lui Mitică sau Sandu. Astea sunt metode învechite, secretul e socializarea cu adversarii: „Alo, nea Gigi, nea Borcea, nea care este, sunt Băhăian, te-am deranjat că avem meci sâmbătă. Cu ocazia asta îmi dai prietenia ta şi a echipei tale pe Facebook sau îngropăm toată chestiunea?“

Întrebarea clasică „ce a fost mai întâi, oul sau găina?“ se traduce la naţională simplu: ce e mai întâi, vedeta sau antrenorul? Mutu sau Lucescu? Pentru a se stabili cine e cocoşul la lot s-au tras şuturi mediatice în ouă, prin lovituri indirecte executate de alţii, campionul fiind Don Giovanni Becali, maestrul scandalurilor.

Acum, Lucescu şi Mutu ar trebui să se împace, dar e greu. O metodă ar fi ca cei doi să facă un swinger fotbalistic. Adică să facă un schimb, nu de neveste, ci de posturi, ca să se înţeleagă mai bine unul pe celălalt. Mutu ar trebui să fie o lună antrenorul naţionalei. Adică ar trebui să răspundă politicos, timp de o lună, sutelor de întrebări puse de presă.

Ar trebui să-l ducă la culcare pe alde Andrei Cristea şi Tamaş la unşpe, după ce le-a dat să bea doar apă plată şi un gin cu lămâie. La rândul său, Lucescu ar trebui să facă pe Mutu. Adică să răspundă la doar două-trei întrebări puse de fraţii Becali şi la o singură întrebare plasată de Nicu Gheară. După aia va fi nevoit să-i servească pe avocaţii care îl apără în procesul cu Chelsea cu apă plată cu lămâie şi cu mai multe extrase de conturi. Această metodă, ca să dea rezultate, va fi combinată cu măsuri suplimentare.

Mutu îşi va tatua pe corp cu caractere gotice cuvintele „Răzvan, şef la naţională“, exact lângă locul unde şi l-a inscripţionat pe Iisus cu caractere arabe. Lucescu junior îşi va pune ca sonerie la mobil melodia adaptată „Cine e pe primul loc? Adi! Adi!“. În acest fel, şi mort să fii, tot răspunzi când te sună cineva de 36 de ori, cum a făcut săracu’ Briliant. În final, România se va califica şi la Europene, şi la Mondiale. De fericire, Mircea Sandu îşi va tatua pe piept noul buget al FRF, iar Mitică Dragomir îşi va pune cercel în ureche şi toţi vor trăi fericiţi până la sfârşitul zilelor şi mandatelor lor.

O ştire mică despre un antrenor mare, o localitate mică şi o nesimţire mare. Nicolae Ferastrăeru a declarat că Mircea Lucescu e un om de nimic. Ferastrăeru nu e stelist, nu e rapidist, nu vorbeşte despre titluri, blaturi şi ofsaiduri de demult. Ţine cu Tricolorul Breaza, e primar jucător în localitatea-staţiune. Şi de ce e Lucescu un om de nimic? Întâi pentru că nu mai ajută echipa după ce mândrul Tricolor a fost acuzat de mânăreli.

Apoi, pentru că nu face nimic pentru Breaza. Ţineţi-vă bine, nici măcar nu a asfaltat strada pe care stă, s-a enervat primarul. Mai are rost să zici ceva de impozitul plătit pe vilă, să mai întrebi de fişa postului unui edil? Dacă unu’ are bani din fotbal, strada e problema lui, e terenul lui. După logica asta Mutu e nesimţit pentru că nu a modernizat canalizarea Piteştiului, măgarul de Bănel ar trebui să se ocupe mai mult de transportul în comun din Făurei, iar Hagi chiar n-are de gând să le construiască constănţenilor un spital, un palat, un muzeu? Da’ când n-ai cu cine, n-ai cu cine.

Cum să vă spunem, domnu’ Ferastrăeru, ca să pricepeţi? Să zicem că sunteţi suporter, vă duceţi să vedeţi un meci al Stelei, al Şahtiorului, nu contează. Vă cumpăraţi bilet şi intraţi pe stadion. Intraţi şi… nimic. Daţi să staţi jos şi n-aveţi pe ce. Un organizator, adică un primar de stadion, vă explică senin că trebuia să veniţi cu scaunul de acasă, că nu e problema lui. Vă uitaţi pe teren, cam beznă. Cum, domnu’, nu faceţi nimic pentru echipă, nici măcar o mininocturnă nu sunteţi în stare să le oferiţi?! În sfârşit, vă loveşte un moment delicat, vreţi să mergeţi într-un loc unde şi regii merg singuri. Dar, locul nicăieri. Acolo, fiecare om e veceul lui.

Tănase plânge, Tamaş râde, Becali nu prea mai are bani pentru fotbal, Borcea nu mai are deloc bani pentru fotbal, concluzia e una singură: din cauza traumelor numeroase, Steaua şi Dinamo trebuie să meargă la psiholog. Iar specialistul s-a pronunţat imediat printr-o scrisoare oficială: „Stimate client, adică multstimate domnule Becali, că am înţeles că plătiţi şi pentru alde Borcea, diagnosticul e grav. Mai mulţi subiecţi roş-albaştri şi alb-roşii suferă de o formă rară de agorafobie, şi anume agorafobia verde. Le e frică de spaţiile largi, cu iarbă, care le provoacă tulburările psihosomatice.

Testele au demonstrat că afecţiunea nu se manifestă în spaţiile închise, cum ar fi cluburile şi restaurantele. Aici toţi au dat dovadă de o bună atenţie distributivă, s-au descurcat simultan şi cu paharele de whisky, şi cu fetele, şi cu alegerea manelelor, şi cu banii pentru dedicaţii. Unu’ se crede Napoleon al fotbalului, adică Maradona, şi are probleme de relaţionare, adică n-ar face presing nici mort. În privinţa tratamentului, recomandăm un sever regim financiar care nu mai trebuie asociat cu nimic. Cum să vă explic, domnu’ Becali, nea Borcea, există două tratamente de bază pentru fotbalişti, cu plinu’ şi cu golu’. Dumneavoastră, ca să pună osu’, i-aţi umplut de bani, cu maşini, în aşa hal încât aţi stârnit reacţii adverse. Cum să îţi mai vină să alergi prin noroi după nişte săraci, când tu vii la teren cu Q7? Nu, mai bine îi calci cu limuzina după aia? Sau faci ca Tănase. Plăteşti pe o masă cât a scos din buzunar Abramovici pentru o cină cu zece prieteni şi tot nu-ţi pasă. Cu golu’ în cont e mai simplu, omu’ e mai uşor şi aleargă mai repede, uitaţi-vă la fotbaliştii Unirii!”.

Credeţi-mă, la români, foamea e al 12-lea jucător.

Alegerile prezidenţiale seamănă cu un gol marcat dintr-un şut deviat de un fundaş din zid la o lovitură liberă indirectă. Mulţi nu au votat pur şi simplu pentru Băsescu sau Geoană, ci ca să-i facă rău contracandidatului. Sau, după caz, celor din zidul adversarului. Problema fotbalului românesc e că destui „din fenomen“ au intrat pe terenul politicii. Mititelu a început să ţipe pe stadionul din Severin „Votaţi Geoană!”. Gigi Becali nu numai că a făcut parte din zidul lui Geoană, dar a şi sărit înainte în timpul executării alegerilor. A spus că Băsescu nu trebuie să fie jucător pentru că „are o faţă de căruţaş“. Apoi, duminică seara, pe când Geoană era campion, a promis cinci camioane cu şampanie pentru sărbătorirea victoriei. Nasol ofsaid pentru un om care crede că şeful statului face şi desface tot în România. Nici nu contează dacă e sau nu adevărat, asta e convingerea lui Becali de-o viaţă. Dar ofsaidul patronului nu înseamnă automat ceva rău pentru Steaua. Săracu’ Gigi, până să aibă tupeul să îl invite pe Traian Băsescu iar la şpriţ trebuie să facă joc de gleznă şi să treacă în silenzio stampa o perioadă. În condiţiile astea nu faci valuri, nu mazileşti antrenori, nu înjuri jucători şi arbitri, stai liniştit ca să mai uite lumea de tine. Cum ar veni, când a numărat voturile lui Băsescu şi Geoană, Biroul Electoral Central i-a scăpat din greşeală un vot şi lui Stoichiţă. Indirect, că în România toate lucrurile sunt indirecte. La fel, i-a arătat indirect un cartonaş portocaliu lui Mititelu şi a făcut din Craiova - Steaua un derby liniştit, lipsit de aroganţele patronilor.