Ce-au avut şi ce-au pierdut Viitorul şi Astra prin punctele "irosite" acasă sâmbătă. Slăbiciunile sistemului pay-out/play-off

14 feb 2016 9621 afişări Comentează şi tu Blog


După rezultatul de sâmbătă, şansele ca Iaşi şi Viitorul să se întâlnească de alte două ori în play-off au crescut considerabil. FOTO: Mediafax

Slăbiciunile sistemului play-off/play-out adoptat la propunerea lui Gino Iorgulescu, noul şef al LPF, se simt chiar în acest moment în Liga 1. Ce au pierdut, de fapt, Astra şi Viitorul în prima etapă a sezonului de primăvară, a 24-a (şi antepenultima din campionatul regulat)? O socoteală simplă ne arată că nu mare lucru. Cu o victorie contra clujenilor de la CFR, liderul Astra ar fi strâns 49 de puncte, în loc de 47, câte are acum. Viitorul a pierdut acasă, surprinzător, cu Iaşi, şi a rămas cu 43 de puncte, faţă de 46, câte ar fi strâns în cazul unei victorii. Dacă aplicăm în acest moment criteriul intrării în play-off (asigurată matematic pentru ambele formaţii), descoperim că Gică Hagi şi Marius Şumudică au pierdut, de fapt, câte un singur punct, în loc de trei şi, respectiv, două.
Studiul de caz este interesant. Regulamentul prevede că, la începutul celei de-a doua faze a sezonului, când cele 14 echipe se împart în două minicampionate, primele şase şi ultimele opt urmând să dispute play-off şi, respectiv, play-out, punctajul strâns în competiţia regulată se înjumătăţeşte. Acelaşi regulament stipulează însă că, dacă punctajul este impar (cazul Astra şi Viitorul în acest moment), se rotunjeşte în sus. Deci Astra ar rămâne, după înjumătăţire, cu 24 de puncte, iar Viitorul – cu 22. Nişte victorii sâmbătă ar fi însemnat, pentru ocupantele primelor două locuri, mai nimic. Astra şi-ar fi asigurat 25 de puncte (cu unul mai mult faţă de ce a obţinut), iar Viitorul – 23 (de asemenea, cu unul în plus). Mai mult decât atât, pentru Viitorul, egalul sau înfrângerea ar fi însemnat exact acelaşi lucru. 43 sau 44 de puncte înseamnă, în regulamentul actual, tot 22 de puncte în play-off.

Sigur că se poate spune, acum, că şi un gol în plus, nu numai un punct, poate conta decisiv la final. Aşa este, dar să ţinem cont că după cele 26 de etape ale sezonului regulat urmează alte 10 în cazul echipelor din play-off şi 14 în cazul echipelor din play-out. Iar pierderea unui punct acum ar putea fi compensată cu câştigarea a şase în faza a doua a competiţiei, dacă, prin bunăvoinţa de moment, poţi ajuta un prieten să urce, să zicem, de pe locul de play-out pe unul de play-off. Aceasta este, de altfel, principala reclamaţie şi în cazul sistemului similar din Belgia, în vigoare de câţiva ani.

Pentru echipele ieşite în câştig sâmbătă, progresul imediat este mai vizibil şi mai uşor de cuantificat. CFR Cluj a obţinut un punct „de aur“ tocmai pentru că are aceeaşi valoare şi în play-out. Ardelenii au ajuns să tremure la propriu în zona retrogradării – şi tot din cauza noului sistem. Într-un campionat tradiţional, CFR ar fi dormit liniştită până în finalul sezonului, pe un loc 10 odihnitor, cu opt puncte avans faţă de zona periculoasă. Numai că înjumătăţirea punctajului înainte de play-off complică mult lucrurile. Dacă s-ar intra acum în a doua fază a sezonului, CFR ar rămâne cu 13 puncte - foarte aproape de locul 12, care trimite la barajul de supravieţuire cu o echipă din Liga 2. Dar fără egalul de la Giurgiu ar fi avut 12 puncte! Aşadar, CFR a reuşit sâmbătă, la Giurgiu, un egal uriaş datorită aceleiaşi prevederi de regulament care rotunjeşte în sus punctajul impar înainte ca acesta să fie împărţit la doi.

Despre CSMS Iaşi nici nu mai e nevoie să vorbim. Prin rezultatele din etapa a 24-a, ceea ce părea greu de crezut capătă contur. Victoria chiar pe terenul lui Hagi a adus echipa lui Napoli la egalitate de puncte cu ASA Tg. Mureş, ocupanta locului 6 – ultimul care asigură calificarea în play-off. Beneficiară a rezultatelor directe (1-0 la Iaşi şi 1-1 la Tg. Mureş) şi a unui program care pare în continuare mai uşor, gruparea ardeleană rămâne favorită să prindă in extremis locul 6, dar lupta a devenit, după etapa a 24-a, foarte strânsă.

Cele două cazuri prezentate mai sus relevă o slăbiciune a sistemului play-off/play-out tocmai pentru că, după cum se poate observa, miza ultimelor etape este foarte mare pentru unele formaţii şi relativă pentru altele.
Cazuistica ultimelor decenii de competiţie în fotbalul românesc impune precauţii. O întrebare este dacă unele cluburi n-ar fi interesate să dea o mână de ajutor pentru prieteni, urmând ca aceştia să întoarcă serviciile ulterior. Unele dintre neajunsurile acestei formule de campionat au fost deja semnalate de antrenori şi conducători de cluburi. Florin Prunea, preşedinte la CSMS Iaşi, a reclamat din prima clipă problemele sistemului play-off/play-out, explicând că a simţit pe propria piele disfuncţionalităţile pe când Iaşiul era în Liga 2. Marius Şumudică, antrenor la Astra, a observat astă-toamnă că s-ar putea ca echipa sa să joace în play-off împotriva unui cartel de prieteni care să-l bage la mijloc. Aluziile la triunghiul FCSB - Viitorul - Pandurii erau străvezii.

Întrebarea este pe cine ar avantaja, în acest moment, prezenţa celor de la ASA în play-off şi pe cine prezenţa Iaşiului. Ardelenii mai au de jucat cu CFR Cluj (în deplasare) şi Botoşani (acasă), în timp ce moldovenii întâlnesc ACS Timişoara (acasă) şi FCSB (în deplasare).

http://www.prosport.ro/matei-udrea/ce-au-avut-si-ce-au-pierdut-viitorul-si-astra-prin-punctele-irosite-acasa-sambata-slabiciunile-sistemului-pay-out-play-off-15074444
15074444
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard