Dosarul dezafilierii Craiovei, câteva explicaţii. Ce s-a schimbat fundamental între sentinţa dată de Tribunal şi sentinţa Curţii de Apel şi cum a torpilat Curtea Constituţională atacul lui Mititelu

15 iun 2017 4351 afişări Comentează şi tu Blog

„Scuze! Dar asta nu este presă ce faci tu!“ Mesajul a poposit în căsuţa poştală a telefonului meu mobil acum aproape un an: pe 7 iulie 2016, la ora 15:24. Nemulţumitul: Adrian Mititelu. Tocmai publicasem, în ProSport, un articol în care scrisesem că o hotărâre a Curţii Constituţionale avea să afecteze decisiv dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, aflat pe rol în acel moment la Curtea de Apel.

Mititelu s-a supărat atunci destul de rău, deşi articolul cuprindea şi punctul său de vedere.

Azi, 15 iunie 2017, la aproape un an distanţă, reacţia fostului patron al Universităţii pare, prin prisma sentinţei de la Apel, motivată.

Iată evenimentele:

> în 2016, pe 13 iunie, Tribunalul Bucureşti i-a găsit vinovaţi pe Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, condamnându-i la închisoare şi la plata, în solidar cu FRF şi LPF, a unor despăgubiri de peste 220 de milioane de euro. 

> în 2017, pe 15 iunie, Curtea de Apel, care a judecat recursul făcut de condamnaţi, i-a declarat nevinovaţi, a constatat că faptele nu există şi i-a achitat pe toţi. Mititelu nu mai primeşte nimic, ba, mai mult, trebuie să achite cheltuieli de judecată de 2.000 de lei.

Cheia poveştii: diferenţa între legislaţia primară şi legislaţia secundară

Dar cum a fost posibilă o asemenea răsucire aproape neverosimilă a situaţiei?

Jurnalistul Cristi Ciupercă a sesizat şi explicat, în eranews.ro, că la foarte scurt timp după sentinţa Tribunalului Bucureşti a apărut o decizie a Curţii Constituţionale a României care clarifica statutul abuzului în serviciu, infracţiune pentru care fuseseră condamnaţi fostul şef al FRF şi fostul şef al LPF în primă instanţă.

Curtea Constituţională a inserat, în motivarea deciziei, că se poate vorbi de abuz în serviciu doar dacă este vorba de legislaţia primară – adică dacă sunt încălcate legi şi ordonanţe ale Guvernului. Ori, în acest dosar privind Universitatea Craiova, Sandu şi Dragomir erau acuzaţi că au încălcat statutul FRF atunci când au dezafiliat echipa. Statutul şi regulamentele federaţiei fac parte din legislaţia secundară, astfel că acuzaţia de abuz în serviciu nu se mai putea susţine.

Apărătorii inculpaţilor şi-au construit, de altfel, defensiva în jurul acestei clarificări a Curţii Constituţionale. Practic, tot eşafodajul atacului construit de Mititelu s-a prăbuşit în acel moment.

Motivarea sentinţei poate lămuri şansele pe care le au ANAF şi Mititelu într-un eventual nou proces, de data aceasta pe cale civilă

Interesant este că acum Curtea de Apel a dispus menţinerea sechestrului pe bunurile acuzaţilor, chiar dacă aceştia au fost achitaţi, până când se va lămuri dacă ANAF şi Mititelu se vor îndrepta împotriva lor într-un dosar civil. Pentru că actualul proces a fost în penal. Rămâne de văzut raţiunea acestei decizii în momentul în care va veni motivarea de la judecătorii Curţii de Apel.

În orice caz, chiar dacă ar urma un nou dosar pe Codul Civil, asta va însemna o nouă perioadă foarte lungă – cu siguranţă, ani! – până când vom vedea o sentinţă definitivă.

Pe scurt, sentinţa de astăzi nu înseamnă nici că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au judecat greşit (aşa cum susţin Dragomir şi Sandu), nici că judecătorii de la Curtea de Apel au emis o sentinţă abuzivă (aşa cum afirmă acum Mititelu). Pur şi simplu, între timp a apărut decizia CCR care a schimbat datele problemei.

Sentinţa nu înseamnă nici că Sandu şi Dragomir au procedat corect când au ras Universitatea Craiova de pe harta fotbalului românesc şi mondial. Înseamnă că, pur şi simplu, ceea ce au făcut ei nu s-a încadrat la abuz în serviciu.

 

 

http://www.prosport.ro/matei-udrea/dosarul-dezafilierii-craiovei-cateva-explicatii-ce-s-a-schimbat-fundamental-intre-sentinta-data-de-tribunal-si-sentinta-curtii-de-apel-si-cum-a-torpilat-curtea-constitutionala-atacul-lui-mititelu-16466718
16466718
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard