"Eu vreau bani, bani, bani, bani, bani!" De ce nu se înţeleg Becali şi suporterii Stelei

21 apr 2016 16445 afişări Comentează şi tu Blog

Omul spune multe la nervi, iar Gigi Becali era un patron de echipă nervos miercuri seară. A intervenit telefonic, să se descarce, la Sport.ro. Şi acolo, în direct, la doar câteva minute după ce Steaua ratase şi al doilea obiectiv major al sezonului, Becali a explicat în ce constă ruptura dintre el şi restul lumii atunci când e vorba de Steaua. „Suporterii şi presa vor trofee, eu vreau bani, bani, bani, bani, bani… ca să fac performanţă.“ Exact aşa, cu o pauză scurtă între „bani“ şi completarea care, în context şi din felul cum a fost rostită, a părut artificială în construcţia frazei, ca şi cum ar fi fost pusă acolo de altcineva. Şi chiar aşa a fost, într-un fel, pentru că prima parte a propoziţiei i-a aparţinut lui Gigi Becali şi a izvorât din adâncul concepţiei sale despre lume şi viaţă, iar cea de-a doua a fost pusă acolo de raţiune, după ce vorbitorul şi-a luat seama.

Secvenţa video cu criza de sinceritate a lui Becali nu am găsit-o pe site-ul sport.ro, dar afirmaţiile chiar au fost făcute. Şi pot duce la mai multe teme de discuţie.

Din 2003 până în 2015, Steaua a încasat, spunea Gigi Becali anul trecut, 200 de milioane de euro. Nu vor fi fiind chiar atâţia, dar banii din drepturile TV, transferuri, premiile de la UEFA, vânzările de bilete şi sponsorizări tot duc spre 170 de milioane. Cât s-a reinvestit, din această sumă, în echipă? Merită spus că anul trecut, la ora confruntării cu Partizan Belgrad, Steaua avea un fond de salarii de 480.000 de euro pe lună, în timp ce sârbii – 620.000. În plus, Partizan cheltuie anual circa două milioane cu centrul de copii şi juniori. Steaua nu are aşa ceva decât pe hârtie.

Esenţa conflictului între Becali şi suporterii Stelei, care miercuri au absentat de pe stadion, lăsându-şi din nou echipa singură într-un moment cheie, constă chiar în această diferenţă de viziune. Ei, suporterii, vor performanţe, vor trofee, vor victorii cu Dinamo, vor calificări în Liga Campionilor şi o trecere istorică de grupe. Vor să-şi alimenteze dragostea, vor să creadă, când vin la stadion, că echipa lor poate să învingă, vor să simtă că ăia care le administrează clubul nu-i tratează ca pe o turmă bună de jecmănit. Patronul vrea un singur lucru: bani. Sigur, bani pentru a face performanţe, completează Becali după o ezitare, dar cifrele de mai sus relevă altceva. Când câştigi 58,6 milioane de euro din 2013 până în 2015 şi reinvesteşti în transferuri doar 3,2 milioane, după cum calcula „Gazeta sporturilor“ astă-vară, nu ai acoperire decât pentru prima parte a propoziţiei: „Vreau bani!“. Cealaltă, care vizează performanţele, devine ridicolă.

Într-un fel, tocmai voracitatea de lăcustă îl face pe Becali să nu câştige atât cât ar vrea de pe urma Stelei. Stăpânul acestui brand mănos se comportă, în fiecare sezon, ca şi cum ar fi ultimul. Te face să simţi că îl tratează ca pe un ultim hold-up: acum, repede, încărcaţi tot ce puteţi şi gata, că mâine nu se ştie ce va fi. Inclusiv campania ratată din acest sezon îşi are originea în obsesia pentru profit maximal. Mai întâi, astă-vară, Becali s-a zgârcit crezând că e în postura de a se califica în grupele Ligii Campionilor fără să bage nimic. Ăsta ar fi fost tunul suprem, marja de profit ar fi atins cerul. Şi-a lăsat finul, pe Rădoi, să vină cu bani de acasă pentru a plăti salariile, nu a adus jucătorii solicitaţi, dar aştepta frecându-şi palmele ţechinii Ligii Campionilor. Cacealmaua n-a ieşit. În iarnă, când a simţit că gluma se îngroaşă, a scăpat de Rădoi şi a băgat, cu regret, mâna în profitul sezonului precedent pentru un plan pe termen foarte scurt. L-a adus pe magicianul Reghecampf, care i-a promis marea cu sarea dacă, desigur, i se aduc jucătorii ceruţi. Tot ce s-a întâmplat astă-iarnă a stat sub semnul provizoratului, al proiecţiei de azi pe mâine, al peticelii (contractul lui Marica stă mărturie). Încă o dată, s-a dovedit o politică proastă.

Suporterii au plecat de lângă echipă din multe motive. Unul dintre ele este tocmai conştientizarea minciunii în care îi ţine stăpânul clubului. Să ai milioane de susţinători în ţară şi să joci semifinala cu Dinamo cu câteva mii de spectatori în tribună, asta da, contraperformanţă! An de an, nădejdea suporterilor stelişti a fost că, odată cu încă un titlu şi cu încă o calificare în grupele Ligii Campionilor sau ale Europa League, clubul se va întări. Au fost sezoane în care în conturi au intrat şi 30 de milioane de euro. Câţi bani! Şi câte s-ar fi putut face cu ei! Gigi Becali i-a îmbrobodit mereu pe oameni că „domnule, atâta se poate“, adică trebuie să ne mulţumim cu o participare în grupe, acolo întâlnim echipe mult prea puternice. Ştiţi deja teoria conspiraţiei atât de îndrăgită de toţi infractorii care jefuiesc România: „Străinii nu ne lasă, n-avem loc între bogaţii lumii“. Dar Steaua este ţinută pe loc chiar de Gigi Becali dintr-un calcul foarte simplu şi care izvorăşte tot din acel „vreau bani, bani, bani, bani, bani!“. Iată de ce: dacă îţi faci echipă cu care îţi propui calificarea în grupe trebuie să investeşti mai puţin şi profitul e mai uşor de făcut. Cu investiţii de 1-2 milioane de euro (cel mult) în transferuri, alte câteva milioane în salarii cât de cât rezonabile, cu un antrenor decent şi ceva noroc, poţi atinge nivelul acela minim necesar pentru a te strecura în grupele Europa League sau chiar ale Ligii Campionilor. Acolo, chiar dacă faci zero puncte, ai un venit garantat, în sezonul respectiv, de multe milioane, plus vizibilitate pentru a vinde încă unul-doi-trei jucători (cazul Oţelul e emblematic). Pot fi minimum 6-7 milioane, dacă eşuezi în Europa League, dar pot fi şi peste 20, dacă intri în Liga Campionilor.

În schimb, o ţintă precum trecerea de grupe presupune bătăi de cap şi ceva cunoştinţe: investiţii net superioare în transferuri şi salarii, o organizare şi profesionalizare a personalului din club şi un risc sporit. Poţi atinge obiectivul şi răsplata va veni, dar dacă nu ajungi în semifinale sau în sferturile de finală. Dar se poate să ratezi sezonul şi atunci trebuie să-ţi asumi pierderea. Şi, eventual, să încerci din nou la anul. Acest efort ar da satisfacţie şi sentimentul împlinirii suporterilor care-ţi cumpără biletele la meci, dar n-ar mai garanta „bani, bani, bani, bani, bani“.
Aşa fac cluburile medii din Europa, care îşi propun mereu, în nebunia lor – precum suporterii invocaţi de Becali miercuri seară –, să urce încă o treaptă a performanţei. Galatasaray, Fenerbahce, Şahtior, Dinamo Kiev, Olimpiakos, ŢSKA Moscova, Spartak, Sporting Lisabona, FC Basel vor să obţină un rezultat mai bun decât în cel precedent. Uneori reuşesc, alteori nu, dar din acest efort continuu rezultă un progres care le permite să spere că, într-o zi, vor da lovitura. Şi unele dintre ele chiar au reuşit acest lucru. Să ne amintim că, acum 10 ani, Şahtior Doneţk era o glumă pe lângă Steaua. Acum e invers, iar explicaţia nu rezidă doar în diferenţa de avere dintre Ahmetov şi Becali. Primul a băgat cu adevărat bani, a adus profesionişti, a reinvestit ce a venit din transferuri şi de la UEFA şi a ajuns unde e acum. Celălalt şi-a tratat clubul ca pe o oaie de muls. I-a dat nutreţ atât cât să nu moară de foame, i-a luat mieii, laptele şi lâna, iar profitul l-a băgat în îngerii de aur de la Palat şi în Maybachul cu care îl vedeţi defilând la stadion.

 

http://www.prosport.ro/matei-udrea/eu-vreau-bani-bani-bani-bani-bani-de-ce-nu-se-inteleg-becali-si-suporterii-stelei-15268331
15268331
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard