Fantomele unui Mondial uitat

4 iul 2018 342 afişări Comentează şi tu Blog

…Falcao pupă mingea şi se roagă. Oare la ce? „El Tigre“, aşa îi spun ai lui. Şi nu numai. Falcao, 32 de ani. E, de fapt, Falcao al II-lea, ai lui l-au botezat cu gândul la Falcao brazilianul, cel care, în 1986, încânta pentru ultima oară la Mondiale. Aşa e istoria, lui Falcao columbianul i-a fost dat să îl depăşească pe Falcao-adevăratul, brazilianul. Iată-l acum pe Radamel la centru, iar Anglia – Columbia, „optimea“ Mondialului rusesc, stă să înceapă pe „Spartak“, stadionul de aproape jumătate de miliard de euro din Moscova.

...Nu-mi iese din cap că mă uit la învinsele noastre din Franţa 1998. 1-0 cu Columbia, când cu OZN-ul lui Adi Ilie, şi 2-1 cu Anglia, în meciul ăla de povestit nepoţilor, cu golul lui Dan Petrescu în ultimul minut, printre picioarele lui David Seaman.

Azi, noi suntem acasă, la televizor. Anglia şi Columbia sunt în Rusia, se bat pentru sferturile de finală. Ei trăiesc de-adevăratelea, uite, chiar acum Kane mai încearcă o dată să treacă prin apărarea columbiană. Noi mai trăim doar în imaginarul colectiv. Cu siguranţă am fi trecut de grupe, dacă ne calificam, dă asigurări vicepreşedintele comisiei de marketing a UEFA, întâmplător şi preşedintele FRF. Ce păcat că ne-a dat Polonia cu terenul în cap în preliminarii, că altfel sigur am fi făcut o treabă mare acolo!

…Înapoi, pe stadionul moscovit al Mondialului rusesc din 2018. Englezii presează, columbienii încearcă sporadic pe contraatac. Mda, ca acum 20 de ani, în Franţa. A fost atunci 2-0 pentru englezi, n-au stat mult la discuţii. Columbienii erau mai slabi atunci decât acum. Erau o echipă bătrână, vârful lor ar fi trebuit să fie patru ani mai devreme, în America. Dar şi acum sunt în teren cu o generaţie al cărei recital a fost la Mondialul brazilian, în 2014. Se simte asta.

Şi Anglia e departe. În ‘98, în atac erau Shearer şi Sheringham. Azi e Kane. Comentatorii au statistica asta, spun că Sterling n-a mai dat gol de 999 de zile pentru Anglia. 40 de meciuri şi 2 goluri. Ăsta, da, om de atac!

Paul Scholes era atunci în spatele vârfurilor. Owen şi Beckham intrau şi ei pe parcurs, erau rezerve. N-aveau loc în primul 11...

...Aici, la Moscova, prima repriză intră în al cincilea minut de prelungiri. Cele 45 de minute au fost, de fapt, 50 fără 15 secunde. 50 de minute degeaba. 0-0 la goluri, pe tabelă, 1-1 la şuturi pe spaţiul porţii. Anglia a încercat, Columbia s-a apărat şi a vrut pe contraatac. Să ai o echipă cu asemenea jucători şi să vii la Mondiale să te aperi! Să te bată Japonia, să te chinuie Senegal, să te înghesuie puştii ăştia englezi. 

...E pauză. Avea dreptate Burleanu, domnul preşedinte. Praf îi făceam pe ăştia. Îi dădeam cap în cap, dacă-i prindeam. Parcă şi văd: unul Hagi, unul Adi Ilie, 2-0 la pauză. În repriza a doua îi mai prindea o dată Viorel pe contraatac şi aia era. Dădeau şi ei unul, de onoare. Dar mai încolo, prin minutul 78.

Dar, stai. Sigur nu la asta s-a gândit vicepreşedintele, omul nostru de marketing. Acum câtva timp, când a fost întrebat despre meciul naţionalei României care i-a plăcut cel mai mult, Burleanu s-a încruntat puţin, cum ştie el că-i stă bine, meditativ, şi apoi a deschis gura: „M-a marcat acel joc cu Finlanda“.
Cum, care joc cu Finlanda? Ce întrebare e asta? Domnul vorbea de partida din 2015, care ne-a calificat la Euro. 1-1 la Bucureşti, cu ceva emoţii, ce-i drept. A egalat Hoban, minutul 90+1, aşa cum bine ne amintim cu toţii.

Ceva mai târziu, în buza Mondialului ăstuia la care nu ne-am calificat, mai puţin atenţi la emoţiile domnului vicepreşedinte de la marketing, englezii de la „The Guardian“ aveau să nominalizeze România – Argentina 3-2, din „optimile“ Mondialului american, drept cea mai frumoasă partidă jucată vreodată la turneele finale.

Cam aici suntem. Noi, că alţii...

Reîncepe. Nu trece mult şi Kane scoate penalty-ul. Partea proastă a acestui nou sistem video este că autoritatea arbitrilor a scăzut foarte mult. Penalty-ul s-a acordat în minutul 53 şi lovitura se bate în minutul 57, 4 minute au durat negocierile. Columbienii s-au târguit ca la piaţă, Geiger, americanul ăsta cu nume de aparat care detectează radiaţiile, a văzut bine, dar sud-americanii voiau ei, neapărat, să fie consultate reluările: „Mai uită-te o dată, bre, muchaco!“.

Şi Kane, care l-a egalat deja pe Lineker la numărul de goluri înscrise într-un singur Mondial (6 Gary în 1986, 6 deja Harry acum, în 2018) deşi n-a jucat decât 4 meciuri! Şi-o fi făcut el plinul cu Panama, dar uite că aşa se scrie istoria, Anglia are 1-0 şi e singura deţinătoare de titlu mondial pe partea asta de tablou. Are "ţeavă" măcar până în semifinale!

Până la urmă, istoria se repetă şi aici, în Rusia, la 20 de ani distanţă. Anglia bate Columbia şi o trimite acasă după un meci în care a fost clar, clar mai bună. Aşa cum a fost şi în Franţa, în 1998. Columbia nu l-a avut pe James Rodrigues şi asta, poate, s-a simţit cel mai mult...

Sunt prelungirile meciului, nu se va mai schimba nimic. Englezii sunt a treia cea mai tânără echipă de la Mondiale, îmi place la ei că, în această disoluţie generală a personalităţii fotbalului, în care Brazilia vrea să joace ca Italia, Germania ca Turcia, Italia ca nimeni şi Argentina ca Messi, Anglia a rămas la stilul său. Este o predictibilitate plăcută la englezi, ştii că vor fi cinstiţi cu ei înşişi şi cu spectatorii, că nu vor mima fotbalul, că joacă atletic şi direct, că centrările lor vor fi previzibile şi curate, bine executate, şi că în careu va aştepta invariabil cineva, să sară la cap.

Columbienii ies şi ei, în sfârşit, din vizuină, dar e prea târziu...

Prea târziu? Uite că nu, nu, nu. Mina loveşte mingea, Trippier nici nu sare, nici nu-l lasă pe Pickford să respingă, cei doi se încurcă reciproc şi e 1-1. Columbia a fost pe marginea hăului, dar mâna destinului a tras-o înapoi. Uite încă o şansă!

Rusia 2018 e Mondialul golurilor marcate în prelungiri. Cu cât mai târziu, cu atât mai bine!

Ce lovitură! Ce lovitură! Şi jocul se suceşte în extra-time, Anglia dă înapoi, Columbia prinde aripi. Lupta continuă acum surd, dur, toţi pun osul, e o determinare feroce în ambele tabere.

Dacă s-a schimbat, totuşi, ceva în deceniile din urmă, acest ceva este modul în care sunt „preparaţi“ jucătorii. Uitaţi-vă la ei! Ce culoare are pătrunjelul pe care-l toacă în supă doctorii, câtă grăsime are laptele băut la masă, cât cacao au biscuiţii cu ovăz de la desert – nimeni nu ştie. Dar e absolut remarcabil cum aceşti oameni aleargă, în minutul 115, la fel ca în minutul 5. Fără plămâni, fără cârcei, fără ficat. Aceşti oameni indestructibili şi neobosiţi. Îmi amintesc de dansatorul mecanic din povestirea lui Jonathan Swift, acela care, odată pornit, nu mai putea fi oprit, valsând la nesfârşit în timp ce repeta aceleaşi fraze-tip de o politeţe desăvârşită, spre oroarea celor din jur.

Aici, de bine, de rău, e cineva care poate, totuşi, să-i tragă din priză pe aceşti dansatori mecanici. Domnul Geiger, cel cu radiaţiile, fluieră sfârşitul, vin penalty-urile, pe care – spun comentatorii – nu le-au câştigat niciodată, până acum, englezii. Grea povară psihică într-un astfel de moment, dar până la urmă pentru toate e un început, mă gândesc.

Şi începutul e acum, pentru că Anglia, da, merge mai departe. Pentru că a avut noroc, pentru că are o echipă bună şi ambiţioasă, pentru că şi-a propus şi şi-a dorit teribil asta, pentru că în meciul ăsta a meritat. Columbia se duce acasă. O echipă mai bună decât a arătat jocul din Rusia. E gata şi generaţia asta care i-a readus la Mondiale după 16 ani de pauză. Cine ştie cât vor mai aştepta, din nou?
Sau poate că nu, poate că în 2026, la Marea Adunare Populară pregătită de FIFA, cea cu 48 de echipe, când se vor deschide larg uşile pentru popor, ne vom reîntâlni cu ei, pe un colţ de masă, la un mic, o bere şi o bandeja paisa.

Până atunci, pe ecran curg lacrimile şi îmbrăţişările. Hai să facem un calcul rapid. Englezii ar urma să joace în „sferturi“ cu Suedia. Cum Croaţia este ghinionista de serviciu, responsabila cu meciurile împotriva gazdelor (în 2014 a nimerit în grupă cu Brazilia), probabil că ne îndreptăm spre o semifinală Rusia – Anglia. Pe partea aceasta de panou. Pentru că, dincolo, unde sunt adevăratele forţe, lucrurile sunt mult mai complicate...

P.S. După atâtea critici îndreptăţite la acest Mondial, o notă bună pentru comentatorii partidei Anglia – Columbia. Foarte multe informaţii utile şi corecte, un background solid şi oportun pe care cei doi oameni ai TVR l-au împărtăşit cu telespectatorii, semn că şi-au pregătit atent orele la microfon. Acesta este drumul: fără expresii copiate din presa străină cu google translate, fără improvizaţii nefericite, fără timpi morţi.

 

Versiune selectata: mobil / standard