Jos pălăria, Gică Hagi! Jos pălăria, Ianis! E timpul pentru noi echipe şi noi vedete

20 feb 2018 2549 afişări Comentează şi tu Blog

Am văzut Viitorul - Botoşani. 2-1, după ce oaspeţii deschiseseră scorul.

Dar nu asta e important.

Mă bucur că am avut ocazia să-l (re)descopăr pe Ianis, fiul lui Gică Hagi.
Să vă spun ceva: Ianis-cel-întors-de-la-Fiorentina este cu totul altul decât Ianis-băiatul-lui-tata pe care-l ştiam cu toţii.

Cel mai probabil, n-aţi urmărit jocul (audienţele demonstrează asta) şi nu pricepeţi la ce mă refer. Aşa că vă recomand rezumatul video de pe digisport.ro.
Sigur că secvenţele fac doar o imagine parţială, dar este îndeajuns şi atât să vă faceţi o idee:
- minutul 19, Ianis Hagi, din lateral-stânga, incomodat de adversar, şut foarte bun cu pământul, de la vreo 20 de metri. Portarul respinge dificil în faţă.
- minutul 34, Hagi preia la 30 de metri, cursă până în marginea careului, şut-GOL pe colţul scurt, de la 17 metri.
- minutul 61, lovitură liberă de la 25 de metri lateral-stânga, bate Hagi peste zid – bară!
- minutul 64, Hagi corner de pe stânga cu un efect imens, mingea desenează o parabolă, pare să meargă spre mijlocul careului, dar o coteşte spre poartă şi Cobrea salvează golul boxând în afara terenului.
- minutul 90+4, ultimul atac – de fapt, un contraatac, după ce oaspeţii tocmai rataseră incredibil –, mingea iar la Hagi, te-ai aştepta ca, presat de cronometru, să încerce o ultimă pătrundere la disperare sau un şut norocos de la distanţă, dar băiatul de 19 ani pasează calm în lateral, până la Andrei Ciobanu (20 de ani împliniţi cu o zi înainte), care îşi evită scurt adversarul direct şi dă golul etapei, un şut excepţional de la vreo 22 de metri, la vinclu, pe colţul scurt al porţii lui Cobrea.

Nu mai departe de duminică seară, după Dinamo – FCSB, constatam că fotbalul românesc a ajuns în punctul în care cel mai aşteptat meci al campionatului nu e capabil să ofere un dribling, un şut bun de la distanţă sau o combinaţie în viteză. Un zero ambalat în reclamă strălucitoare, luminat propice de reflectoarele atenţiei publice, salvat de spectatori, de nocturna de pe Arena Naţională şi de minutele dramatice din final.
Ei bine, dragi prieteni dinamovişti, stelişti sau fecesebişti, microbişti în general, ne-am uitat la meciul greşit. Toate evenimentele aşteptate la Dinamo – FCSB au venit, dar o zi mai târziu, pe stadionul din Ovidiu, la anonimul Viitorul – Botoşani.

Am văzut la lucru, luni seara, cel puţin un fotbalist de clasă. Da, Ianis Hagi merită să fie la naţionala mare. Poate că n-are – şi nu va avea vreodată – viteza tatălui, dar are, în schimb, tehnică, execuţie, fler, inteligenţă. Mai nou, o maturitate care-i lipsea, o anvergură de lider.
Azi, România nu are un fotbalist ca Hagi junior. În meciul cu Botoşani, a dat gol de la semidistanţă, bară din lovitură liberă de la 25 de metri şi pasă de gol în ultimele secunde. I-a răsplătit pe spectatori şi cu bombonica pe care, pe vremuri, toţi o aşteptam când mergeam pe stadion – încercarea de a înscrie din corner şi care, culmea, era cât pe ce să-i şi reuşească.
Adică, pe scurt, a făcut singur ce n-au fost capabili să facă toţi cei 26 care intraseră pe gazon în seara precedentă, pe Arena Naţională.
Luni seară, pentru prima oară, am început să-l cred pe Hagi senior când insistă să ne spună că Ianis va deveni un mare fotbalist.

Ce-am mai văzut la Ovidiu? O echipă de puşti care joacă în viteză, tehnici şi curajoşi. Pe lângă Ianis, încă minimum 3-4 copii foarte talentaţi, cu execuţii cum nu vezi în altă parte în Liga 1. Cicâldău, Ganea şi Ciobanu trebuie urmăriţi cu foarte mare atenţie. Ei merită şansa să devină viitorul naţionalei. Şi, cine ştie, poate viitoarea generaţie de aur.

Mi-am amintit de o discuţie cu Gică avută acum vreo patru ani, pe un hol de la ProTV, după o emisiune. Îmi spunea, cu ochii strălucind, că – vom vedea cu toţii! – jucătorii scoşi de el la Viitorul vor califica naţionala la Euro 2020. L-am privit cu reticenţă. Iancu tocmai se rata la FCSB, iar Chiţu dădea cinstea pe ruşine în Franţa. În acel moment, Hagi părea doar un fotbalist ieşit din activitate care visează cai verzi pe pereţi.
Dar Hagi s-a ţinut de cuvânt.

Gică a avut dreptate. Şi are dreptate să ţipe singur, în nebunia lui. Aşa cum e el, ironizat pe Facebook pentru cioburile de gânduri pe care nu ştie să le lipească între ele, frustrat să vadă că e marginalizat când ŞTIE că el are dreptate şi ceilalţi greşesc, veşnic nervos şi nemulţumit de presă şi federaţie, agresiv-protector cu jucătorii săi.
Dar are dreptate.

Hagi e profetul care propovăduieşte în pustiu de peste un deceniu. A făcut planuri, a propus măsuri, a dat exemplu personal, a bătut drumurile la guvern.
Nu-l bagă nimeni în seamă.
Marii şefi ai acestui sport se bat pe burtă, ghiftuiţi cu banii dijmuiţi de la cluburi, ligă, federaţie. Politicienii îl ascultă mimând interesul, în timp ce aşteaptă să-şi facă treaba fotografii pentru pozele de PR.
Unul nu pricepe o iotă. Strategie? Planuri? Profesionalizare? Coerenţă? Consecvenţă? Să fim serioşi. La ce foloseşte, când nu se ştie azi dacă mâine mai suntem „pe funcţie“? „Nouă ce ne iese?“
Uitaţi-vă la Burleanu, activist de partid pe care a prins rapid altoiul metehnelor de „om de fotbal“. Ce-a înţeles el din ce face Hagi? Ce-a înţeles preşedintele FRF? A înţeles că trebuie să scoată o broşură în care să anunţe că din 2015 până în 2017 a crescut de 10 ori numărul juniorilor sub 10 ani! Statistici inventate, vorbe goale, glorie calpă.
Hagi a produs fotbalişti care dau gol din corner, Burleanu a produs maculatură.

În lipsa unei înţelegeri a fenomenului, azi reglăm realitatea din cifre. Dacă pârlitul ăla de la Ovidiu se laudă că are 300 de juniori – „copiii mei, sunt cel mai fericit tată din lume“, păi eu, ditamai preşedintele de federaţie, de ce să nu anunţ că am cu 240% mai mulţi jucători decât acum 2 ani? Oricum, nu verifică nimeni!

Ce-ar trebui să se întâmple ca în România să avem măcar 3-4 echipe unde să găsim jucători ca ai lui Hagi? Păi, azi nu se poate. N-avem cum.
Dar putem începe prin a-l asculta pe cel căruia i-a ieşit. Viitorul preşedinte al FRF ar trebui să lase deoparte orgoliile infantile şi să-l cheme la federaţie: „Hai să-ţi vedem planul! Hai să ridicăm România!“.
Să se organizeze o Adunare Generală specială, în care să se ceară (şi să se obţină) aprobarea unei schimbări de strategie la nivelul întregii ţări, pe termen lung sau foarte lung. Să căpătăm un sens ca ţară, măcar în fotbal.
Iar selecţionerul, indiferent că va fi Contra sau altul, să îndrăznească şi să îi ia pe copiii aceştia în lot. Sigur nu îl vor dezamăgi – nu NE vor dezamăgi. Să-şi aducă aminte (şi să ne aducem aminte) că şi alţii au riscat cândva cu el (cu noi). Să mizeze (să mizăm?) pe viitor.

P.S. Iar Hagi? Hagi să se reconcilieze cu Constanţa. Să se mute acasă. Să devină Farul. Numai un orb nu vede avantajele unei asemenea uniri. Având în spate acest oraş-port care chiar înţelege fotbalul, Ianis şi compania s-ar bate sigur, în fiecare an, la titlu. 

Versiune selectata: mobil / standard