Sacerdoţii de rit nou faţă-n faţă cu diliul de Năstase. Chiseaua cu dulceaţă, degetul lui Ilie şi un imens buchet de trandafiri

24 apr 2017 1799 afişări Comentează şi tu Blog

…Ilie Năstase şi Arthur Ashe formau un cuplu bizar. Ilie, „ţiganul român“, „clovnul“, „băiatul rău“, şi Arthur, „domnul“, „intelectualul tenisului“, erau prieteni. Contrar logicii. „Ashe a fost un tip foarte diferit de jucător. Era implicat în politică, lupta împotriva apartheidului, era un om excepţional. Era singurul care citea cărţi înaintea meciurilor. Mereu mă întreba despre viaţă, despre politica din România. Putea avea discuţii reale, nu doar despre tenis“, povestea ulterior Ilie despre legendarul sportiv american.

La un meci de dublu în care Năstase şi Ashe jucau împreună, Ilie a şocat, intrând pe teren vopsit pe faţă cu cremă de ghete neagră. A fost felul lui excentric şi obraznic de a-l susţine pe prietenul Arthur în lupta acestuia pentru drepturile civile ale cetăţenilor de culoare din America.

La o altă partidă, când cei doi au fost, de data asta, adversari, românul – condus şi pe cale să piardă meciul – şi-a ieşit din minţi şi, după câteva remarci insultătoare, a întârziat serviciul, strigându-i obsesiv americanului: „Eşti pregătit, domnule Ashe?“. După trei astfel de scene, când momentul umoristic a degenerat în penibil, Arthur Ashe şi-a strâns lucrurile şi a părăsit terenul, spre stupefacţia tuturor. Organizatorii l-au descalificat pe Ilie.


Ilie Năstase a jignit-o nejustitificat şi incalificabil pe Anne Keothavong, căpitanul Marii Britanii 

…Ilie Năstase a fost, la Constanţa, scandalos, iconoclast, prost-crescut. Însuşi el. Nasty. A făcut (iar) observaţii de doi bani. În stilul caracteristic, genul de umor la care râde doar el. Meciul de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie a fost eclipsat de comportamentul căpitanului echipei tricolore. „Clovnul furios“ a fost, în cele din urmă, evacuat din tribună şi suspendat, după ce a făcut glume nepotrivite vineri, la conferinţa de presă, iar sâmbătă le-a jignit de-a dreptul pe jucătoarele britanice. „Ciocolată cu lapte“ despre viitorul copil al Serenei Williams, „la ce cameră stai?“ către căpitanul Marii Britanii, „proaste“ şi „urâte“ către jucătoarele britanice. Insultător, inacceptabil. Limbaj şi comportament de mahala pentru şeful echipei României.

Se împlinea, astfel, ceea ce aşteptau şi căutau deja, cu înfrigurare, jurnaliştii britanici. „Autorul articolului din Daily Mail care a relatat că Năstase i-a făcut apropouri sexiste căpitanului britanicelor m-a contactat vineri dimineaţă. După ce m-a rugat să-i dau add pe o reţea de socializare, m-a întrebat dacă sunt la Constanţa şi dacă pot să-i dau detalii picante despre Năstase. Dacă este ceva demn de relatat în ceea ce face şi ce zice. I-am spus că nu sunt acolo şi nu am cunoştinţă despre aşa ceva. 12 ore mai târziu, spre miezul nopţii, respectivul ziarist publica articolul despre Năstase“, povesteşte Alex Tăcină, jurnalistul ProSport specializat pe tenis.


"Parcă era un dictator sud-american", au comentat jurnaliştii britanici, acum doi ani, la vederea lui Năstase, îmbrăcat în uniformă de paradă. "Zici că era membru al Partidului Poporului", a observat şi McEnroe

...„Auzi ce scriu tâmpiţii ăştia, că am fost la turneu şi că am refuzat să mă duc la meciul Simonei! Nu e adevărat, am fost la meciul Soranei şi, pentru că a fost prea din scurt, n-am mai reuşit să ajung şi la al Simonei“, se justifică furios Ilie, în timp ce închide telefonul. „Cine scrie asta?“, întreb nedumerit. „Presa“, răspunde fostul tenismen, nervos. „Care presă?“, insist, ştiind că nicio publicaţie cât de cât notabilă din România nu scrisese aşa ceva. „Dracu’ să-i ia, nu ştiu. Mi-a spus acum George. Sunt furios!“ Mă nimerisem prin preajmă, într-un moment când încercam să negociez un interviu cu fostul tenismen, când l-a sunat „prietenul“, să-i toarne braşoavele cu pricina.

…Printre cele mai uşoare lucruri din lumea asta este să-l asmuţi pe Ilie Năstase. Anturajul îi colcăie de amici care profită de asta îndrugându-i verzi şi uscate. Şi Ilie ia foc instantaneu. La un meci cu John McEnroe, disputat la US Open în 1979, românul s-a enervat când adversarul a servit fără ca el să fie atent şi a început să protesteze. Arbitrul partidei l-a avertizat şi, pentru că românul continua să vocifereze, a dictat mai întâi game pentru american, apoi a strigat, la un moment dat: "Game, set, match McEnroe!". Au izbucnit huiduielile. "A fost aproape o răscoală. Oamenii îl iubeau pe Năstase", avea să povestească Bud Collins, jurnalist de tenis şi istoric.


McEnroe şi Năstase au jucat, în 1979, unul din meciurile rămase în istoria turneului. Enervat de modul în care era arbitrat, românul a făcut scandal până a fost schimbat conducătorul partidei

A urmat unul dintre marile scandaluri din istoria acestui turneu (unde Năstase câştigase deja o finală legendară, cinci seturi dramatice cu Ashe). Directorul turneului a decis să-l înlocuiască pe arbitrul partidei şi meciul s-a reluat. "Este singura dată, în cariera mea, când s-a întâmplat aşa ceva. De fapt, cred că este singura dată în istoria tenisului", avea să declare şi McEnroe ulterior. În teren au fost azvârlite pahare cu bere şi alte obiecte. A apărut poliţia.
McEnroe a câştigat acel meci inclus azi în topul incidentelor scandaloase la US Open. Un rezumat al incredibilelor întâmplări, punctate cu unele dintre cele mai spectaculoase schimburi de mingi imaginabile, puteţi urmări aici.

...„Să arăt degetul mijlociu am învăţat de la americani. În România nu însemna nimic. I-am văzut pe ăia, pe Connors. Câteodată mă enervam şi îi înjuram în româneşte, iar ei râdeau. Ca să le arăt că sunt nervos, le mai arătam şi degetul mijlociu. Acum câţiva ani, m-au sunat de la Adidas: «Vrem să facem un tricou pe care să punem o poză de-a ta cu degetul mijlociu». Şi au făcut un tricou pe care apar cu degetul mijlociu ridicat, iar jos scrie «Every icon has a story» (n.r. – „Orice erou are o poveste“). Asta e, eu sunt cunoscut şi cu degetul!“, mi-a povestit Năstase odată, acum câţiva ani.

...„Doamnă, daţi dovadă de smerenie. Sugeţi-l!“, adora Rasputin, o jumătate de secol mai devreme, să îşi şocheze elegantele gazde din saloanele înaltei societăţi ruseşti, îndesând în chiseaua cu dulceaţă un deget al mâinii pe care nu şi-o spăla niciodată (barba sa, cu resturi de mâncare, era şi ea un simbol al frondei şi impertinenţei).

Nu este exclus ca, în tumultoasa lui poveste, Ilie Năstase să fi fost şi el protagonistul unor scene asemănătoare. Cert e că personajul de care se oripilează azi românii pe Facebook, decretându-l „o ruşine pentru ţară“, continuă să fie invitat în loje şi căutat de mari personalităţi. Horst Dassler, fiul lui Adolf şi proprietarul Adidas, a fost înmormântat, în 1987, cu ceasul primit cadou de la român. Prinţul Albert de Monaco nu uită să-i trimită invitaţii la evenimente, deşi nici el nu scăpat de glumele infantile ale prietenului său. Lui Ţiriac i-a spus, verde în faţă, că nu putea să ajungă mare miliardar dacă n-ar fi fost pe mână cu securiştii. Şi Ţiriac, ce să facă? A înghiţit găluşca. Pe Jimmy Connors l-a luat pe sus: „Ăla mânca mereu la McDonald’s. După o finală pierdută la Roland Garros, în 1973, zice: «Hai să mergem şi noi pe Champs-Elysée, să mâncăm un McDonald’s». I-am zis: «Bă, tâmpitule, aici eşti la Paris. Te duci la McDonald’s când joci la tine, la New York»“. Şi, ce să vezi: „Până la urmă, a început să mănânce şi el paste în Italia, friptură în Franţa. Cum se mănâncă!“. 


Ilie Năstase era prieten cu fostul preşedinte american George Bush, cu care juca uneori tenis la ranch-ul său din Texas. În planul secund al fotografiei, Nadia Comăneci

…Dar cum a ajuns Ilie Năstase, primul număr 1 din istoria ATP, să fie şi primul sportiv de top din lume care a devenit imaginea Nike? Păi, să vedeţi: „Am semnat pe şase luni cu Phil Knight (n.r. – cofondatorul companiei Nike), care era pe atunci un alergător la 800 de metri. Ăsta venea pe la turnee cu o sacoşă de tenis, d-aia mare, şi zicea: «Vrei să joci cu tenişii mei?». Aducea nişte tenişi din Japonia şi mergea pe la ăla, pe la ăla. Şi eu am zis: «Da, dar vreau să îmi scrii pe tenişi Nasty!». El a zis că nicio problemă. Şi aşa a fost. După mine a trecut şi Jimmy Connors la Nike. Mi-a zis într-o zi: «Fă-mi şi mie rost de o pereche de tenişi din ăştia». Lui i-a scris «Jumbo» pe tenişi, că asta era porecla lui. Cei de la Nike m-au invitat acum câţiva ani în Portland, Oregon, unde e sediul lor. Am şi o statuie acolo“. Nu mi-a venit să cred: „Cum, fondatorul Nike venea cu sacoşa pe la turnee?“. „Da, dom’le! Pe atunci nu erau decât Adidas şi câteva firme de echipament sportiv. M-a convins fiindcă tenişii arătau foarte frumos. Nu aveau pe atunci logoul Nike, erau cu un semn mic, albastru marin. Mişto!“

Pentru sacerdoţii de rit nou, marii inchizitori ai Facebook, cei care au o părere despre orice şi tolba plină de sentinţe, Ilie Năstase trebuie ars pe rug. S-a decis, de comun acord, că este rasist, sexist, că a făcut de ruşine ţara, că jos cu el, că oricum nu înseamnă în istoria tenisului decât scandal. Atât. Pentru românii recenţi, Năstase reprezintă infinit mai puţin decât pentru francezi şi englezi, care continuă să-l caute pentru coperţi de reviste şi prim-planuri de TV. Românilor le e de ajuns ce au citit pe reţelele sociale. Ei, cetăţenii perfecţi ai zilei de mâine, l-au descoperit pe campionul de acum 40 de ani. Şi sunt oripilaţi.

Nu se ştie pe Facebook că Ilie aşa a fost tot timpul. La Constanţa a fost egal cu el însuşi. Nimic în plus, nimic în minus. Probabil că nici n-ar fi fost nevoie ca ITF să trimită observator britanic la meciul România – Marea Britanie şi nici ca ziariştii de la tabloidele din Insulă să-l provoace. Năstase ar fi explodat oricum.

...Ce aţi citit mai sus nu este o scuză pentru Ilie. Ceea ce a făcut el rămâne incalificabil în orice ţară a lumii. Nu poţi jigni nişte femei – şi încă gratuit! – chiar dacă te numeşti Năstase şi chiar dacă ai fost învăţat că ţie ţi se iartă totul. Nu merge aşa.


Ilie Năstase este singurul om din România care a îndrăznit să-i spună deschis prietenului Ion Ţiriac că averea sa este strâns legată de relaţiile cu Securitatea

Dar, iată, acesta este Ilie Năstase. Sigur că episoadele relatate sunt departe de un tablou complet şi corect. Acelaşi Năstase mi-a ameninţat cândva un coleg de redacţie cu bătaia, pentru că scrisese despre nişte nereguli cu biletele la un meci de Cupa Davis pe când el era preşedintele federaţiei de tenis. Năstase l-a ameninţat cu o corecţie fizică, iar Ţiriac – că „va avea grijă“ de el pentru joacă golf împreună cu patronul publicaţiei. Tot Năstase, fost administrator la FCSB, face jocurile lui Gigi Becali în conflictul acestuia cu Armata pentru brandul Steaua. Asta, deşi Năstase este general şi a fost legitimat chiar la Steaua. Acelaşi Năstase a fost parlamentar în partidul lui Dan Voiculescu şi, cândva, chiar candidat PSD la Primăria Bucureştiului ("arunca lumea cu varză după mine prin pieţe", îşi aminteşte el acum). Din nou Năstase a spus că, dacă ar fi după el, ar deporta romii în Harghita şi Covasna, să schimbe compziţia demografică a zonei.

Peisajul este încărcat de detalii. Ca şi personajul. Vorbim despre un „clovn“ genial, despre un impertinent care scapă mereu, cumva, de consecinţele faptelor sale, despre cel mai amendat dintre marii jucători care au intrat în „Hall of Fame“ al tenisului.

Vorbim despre Ilie Năstase.

...Epilog: ştiţi cum s-a terminat incidentul ridicol cu Arthur Ashe descris la începutul textului? A doua zi după ce şi-a jignit prietenul, făcându-l să iasă de pe teren, „infamul ţigan român“ a cumpărat un imens buchet de trandafiri roşii, albi, roz şi galbeni. Şi s-a dus la restaurantul unde Ashe lua, singur, prânzul. Nasty s-a apropiat încet, ascuns după uriaşul mănunchi de flori multicolore: „Când am ajuns la masa lui, Ashe s-a întors, a văzut florile, s-a uitat la mine, a zâmbit şi pe urmă a început să râdă ca un idiot. Atunci am ştiut că fusesem iertat“.

 

http://www.prosport.ro/matei-udrea/sacerdotii-de-rit-nou-fata-n-fata-cu-diliul-de-nastase-chiseaua-cu-dulceata-degetul-lui-ilie-si-un-imens-buchet-de-trandafiri-16242898
16242898
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard