Atacul de foc Alibec - Ţucudean

27 iul 2017 3626 afişări Comentează şi tu Blog

Nu picaţi în capcana vorbelor mieroase, linguşitoare ale lui Daum după meciul Viitorului de miercuri. Aşa e pretutindeni. Întotdeauna oaspetele se simte obligat să laude sarmalele gustoase făcute de gospodina gazdă. Deloc întâmplător, la fiecare convocare a lotului selecţionerul, Daum sau oricare altul, se tot roteşte în jurul numelor lui Andone, Stancu sau Keseru. Altele sunt ocolite. Nu sunt nici acum cine ştie ce performanţe, dar nu vom ajunge undeva vreodată cu atacanţi capricioşi, frustraţi şi zăhăiţi la cap precum Alibec ori Ţucudean.

De când a dat Astra pe Steaua, nu e meci în care Alibec să nu depună toată strădania să colecţioneze cartonaşele galbene unul după altul, dacă se poate cât mai degrabă. Poate chiar până la pauză. Să nu uităm chiar debutul în campionat cu Steaua. Avertismente nicidecum pentru duritate în joc, faulturi repetate, ci exclusiv pentru proteste. Intotdeauna cu braţele sus, ca la un concert pop, cu ochii daţi peste cap şi nesfârşite reproşuri aduse arbitrilor. Nu se îndoieşte nimeni că nici măcar Alibec nu-şi mai aduce aminte care a fost ultimul meci mai acătării în tricoul Stelei. Şi atunci e cel puţin lipsă de respect faţă de fanii din tribună care flutură posterul uriaş cu chipul său s-o tot caute cu lumânarea la fiecare partidă. Bineînţeles şi contra lui Plzen. Dacă nu-ţi iese jocul e una. Dacă însă te comporţi ca un copil răzgâiat care se tăvăleşte în faţa vitrinei cu jucării după fiecare nereuşită, e cu totul altceva.               

Se tot pomeneşte de inevitabilul transfer afară. Interesant ar fi de aflat care e acum cota de piaţă a lui Alibec, cota reală, nu gluma nesărată a lui Becali cu oferta de milioane de euro?! Atunci când a fost compusă lista cu posibilii urmaşi ai lui Reghe, Becali a şters dintr-un condei numele lui Dan Petrescu. "Nu-mi aduc eu stăpân la echipă!" Nu mai era nicidecum cazul. Avea deja unul. Pe Alibec, care n-ar mai găsi undeva afară traiul pe vătrai de la Steaua.                            

Nu mă dezic. Ţucudean a rămas unul dintre cele mai promiţătoare vârfuri din fotbalul nostru. Promiţătoare şi atât. De când a eşuat amar afară, la Standardul lui Rednic, o dată cu revenirea acasă cineva l-a învăţat – şi l-a învăţat prost – să fie dur, violent, să-l ştie de frică adversarii. Deprindere cumva din etapa Tg. Mureş, predată de profesorul-chirurg Gabi Mureşan. Nu poţi decât să stai ca prostul să te minunezi unde mai încape în glezna fină a lui Ţucudean şi atâta violenţă fără rost. Dacă meciul de miercuri s-ar fi jucat în deplasare, nu la Ovidiu, arbitrul nu mai era atât de îngăduitor cu Ţucudean şi i-ar fi arătat direct cartonaşul roşu, nu pe cel galben, la atacul violent – de reţinut, la centrul terenului – fără nicio noimă. Oricum, până la urmă tot a testat teoria cu totul neinspirată şi falsă potrivit căreia propria echipă joacă mai bine şi mai determinat în nouă oameni de câmp decât în zece. Întrebaţi coechipierii care acoperă golul şi veţi afla răspunsul.                                    

Alibec şi Ţucudean nu-s nici primele, nici ultimele speranţe spulberate, ci doar alţi doi născuţi talente...    

P.S. Dacă aş fi avut o rudă apropiată moartă în decembrie '89 la Timişoara, cred că m-aş fi lepădat de orice fărâmă de bune maniere şi îngăduinţă şi l-aş fi strâns de gât pe Tudorel Stoica. L-am auzit deunăzi, alături de Piţurcă, lăudându-l pe "tovarăşul Coman". Care a ajutat şi a fost mereu alături de Steaua. Adică a fost alături de ei, de jucători, de necesităţile lor, de aprobări de ARO, de televizoare, de orice fel de aprobare peste rând. "Tovarăşul Coman" e cel care a comandat masacrul de la Timişoara din '89.  

Versiune selectata: mobil / standard