Nicolae Dică alias "Nic". Nici Dobrin, nici Balaci, nici Hagi n-au fost cocoloşiţi precum Alibec!

24 aug 2017 1823 afişări Comentează şi tu Blog

N-a auzit nimeni vreo poveste din vestiarul Stelei de altădată în care Iovan, nume luat din căciulă, să se fi tras de şireturi cu antrenorul Ienei. Ca doi amici la toartă, de-o vârstă. "Băi, Imi, mergem la o bere după antrenament?" După cum nu l-a auzit nimeni peste ani nici pe Lăcătuş înghioltindu-l şmechereşte şi tutuindu-l pe Iordănescu. "Puiule", ca între doi foşti coechipieri. Inclusiv în finala de la Sevilla.

Azi, la antrenamentele Stelei, la conferinţele de presă, la interviurile-blitz, pretutindeni, nu auzi decât "Nic" în sus, "Nic" în jos. Bineînţeles că "Nic" nu e altul decât antrenorul principal Nicolae Dică şi e replica scorţosului "mister" sau "domnule" de pe gazoanele altora. Care au antrenor. Pentru unii "Nic" e fostul coleg de cameră din vremea în care era jucător, pentru alţii e prietenul de la miuţă. Iar pentru toţi e omul de încredere al patronului. După limbajul de lemn de ieri, cureaua de transmisie. O marionetă, un om de paie, căruia din când în când i se îngăduie să mimeze şi câte o frondă. Vezi cazul Achim.  

Pentru Dică, pentru orice antrenor din lume, nu era moment mai jenant decât cel în care se strofoca în faţa microfonului să justifice introducerea pe teren a lui Tănase într-un meci oarecare de campionat. "Cum să-i spun eu lui Tănase că nu-l mai bag pe teren de la pauză, aşa cum i-am promis?!!!" Lui Tănase!! Aceasta e dimensiunea antrenorului "Nic", cel care a pus, senin, semnul de egalitate între Tănase şi Messi sau Ronaldo.       

Pardon, de-a Ronaldo se joacă altcineva. Alibec. Mulţi dintre noi am prins în copilărie magiile şi boacănele lui Dobrin. Sau ale lui Balaci. Nici Dobrin, nici Balaci, nici Hagi n-au fost cocoloşiţi precum Alibec. Nu e zi de la Dumnezeu să nu i se caute în coarne, să nu şteargă patronul de praf soclul pe care tot el l-a cocoţat fără vreun argument pe Alibec, căruia i se înnoadă şireturile de la ghete dacă nu poartă banderola de căpitan, tichia lui de mărgăritar. Sau, bosmuflat, se dă lovit. Altminteri e lăudabil că a priceput degrabă că gesturile largi şi eternele proteste la orice decizie adversă a  arbitrului nu-i aduc niciun avantaj. Dimpotrivă.                            

Cu o singură excepţie, patronul Becali, nimeni n-a avut senzaţia că Sporting ar fi arătat ca o superechipă, de pe altă planetă, ca un balaur cu şapte capete. O sperietoare. Cum şuşoteşte peluza, chiar era o pâine de mâncat cu portughezii. Steaua i-a fost egală Sportingului în trei reprize din patru. Ce s-a întâmplat însă în pauza de dinaintea ultimei reprize şi cum a fost dată peste cap echipa, nimerit ar fi să ne lumineze antrenorul "Nic". Adică "antrenorul" Becali.    



 

Versiune selectata: mobil / standard