Pro sport

Plouă torenţial în Bucureşti. Sunt lacrimile de după cea mai mare crimă din ultima jumătate de secol în fotbalul nostru. Lacrimi şi la Bucureşti, pentru că Universitatea Craiova a fost singura echipă cu rezonanţă naţională din afara capitalei. [...]

Derizoriul la care a ajuns Dinamo, echipa cu cel de-al doilea palmares din istoria fotbalului nostru, a fost şi mai evident în timpul meciului dintre Rapid şi Pandurii, la care, pe un stadion suspendat, au venit mai multe suflete decât pe „Ştefan cel Mare“ cu o zi înainte, pe o arenă nesancţionată. Bine, penibilul a fost la el acasă şi în Giuleşti, acolo unde nişte puşti de până în 14 ani, alături de „doamne şi domnişoare“ s-au oferit să-i dea la m%(3 arbitrului pe parcursul partidei. Previzibil totuşi, suntem în locul în care păsărica a fost scoasă în public, la pupat. Anormalul se răsfrânge şi asupra echipei, Dani Coman a dispărut din nou din lot după ce s-a bălăcărit cu nişte maeştri ai contraspionajului pe relaţia tramvaiul 41 - Ghencea. Răzvan Lucescu cedează din nou la presiunile înjurătorilor de vocaţie, ca şi după meciul de la Chiajna. Pe terenul unei arene decăzute fizic şi moral, s-au întâlnit campioanele estetice ale Ligii 1: Rapid, cea mai plăcută echipă din clasa de lux, Pandurii, cea mai sexy formaţie din clasa medie. Lemnaru a marcat două goluri de vârf adevărat, la primul îi ia faţa ca la carte lui Glauber şi apoi finalizează cu sânge rece, accentuând şi mai mult senzaţia de eroare capitală a managementului din Giuleşti care n-a putut oferi într-un întreg sezon o alternativă realistă la Pancu pentru centrul atacului deşi, iată, cu fler se pot găsi şi soluţii accesibile, aşa cum este atacantul de la Pandurii. Într-o atmosferă de hărmălăie grotescă, defini [...]

Aşteptând lansarea candidaturii lui Bornescu la primăria Clujului, am văzut pe arena Constantin Rădulescu că se poate juca şi altfel un meci între aprigii ardeleni molcomi. Sub imperiul deciziei comisiei de pace a ligii, CFR a jucat împotriva unei echipe, Voinţa Sibiu, retrogradată şi nu prea dacă ne gândim la recordul mondial pe care-l pregăteşte Poli Timişoara, acela de a refuza licenţa de Liga 1. [...]

La poalele hotelului la care stau în Londra se află restaurantul lui Ozer. Fan al lui Fenerbahce, el e companionul perfect pentru a intra în starea necesară unei zile de mare meci. Cred că există fotbalişti români care au jucat în Turcia şi care nu mai ţin minte nici ei că au jucat acolo şi pe care totuşi Ozer îi ştie. Ozer cred că este traducerea în turcă a lui Google. [...]

În Ghencea am văzut un cu totul alt tip de meci între o echipă din Bucureşti şi una din Ploieşti faţă de ce am văzut între Astra şi Rapid cu o zi înainte. Astra, sigur, condusă de „supăraţii“ pe Giuleşti Dinu Gheorghe şi Mircea Rednic, n-a reuşit să aibă o (una) ocazie la poarta Rapidului într-un meci întreg jucat pe teren propriu. În schimb, Petrolul, echipă mult mai slab cotată în acest campionat decât Astra, vine în Ghencea şi dă gol, conduce, îşi creează şi alte ocazii... Dar, Rapid, se ştie, e o echipă impenetrabilă, Astra avea şanse mai mici să-şi creeze vreo ocazie de gol pe teren propriu împotriva falangei lui Lucescu decât a avut Chelsea pe Camp Nou... Aşadar, după seria de victorii a Astrei cu Rednic antrenor, ploieştenii nu au nicio ocazie într-un meci întreg, pierd pe teren propriu, dar antrenorul sau preşedintele Astrei au o atitudine relaxată... Mda... În Ghencea, între Steaua şi Petrolul s-a jucat un meci „dezorganizat“, şi nu mă refer aici la organizarea tactică atât de dragă lui Răzvan Lucescu. Chipciu a arătat că în sfârşit Steaua nu mai este echipa croşetată de geniul managerial al lui Mihai Stoica în debutul campionatului, ca o Prepeliţă în picaj fără aripă dreapta. Hamutovski le-a adus aminte steliştilor de vremurile în care echipa lor avea un portar adevărat cu care scoteau din Europa un gigant precum Valencia. Antrenorii s-au întrecut în sabotarea propriilor echipe, cu scoaterea rapidă din joc a unor fotbalişti emblematici pentru acest meci precum Hamz [...]

Meciul din Giuleşti a început inteligent, cu Bicfalvi luând cartonaş galben încă din primele minute pentru un fault dur făcut inspirat într-o fază anostă la mijlocul terenului. [...]

Când aud de o vizită a lui Dinamo la Braşov gândurile îmi zboară la apariţia lui Dinamo lângă Tâmpa în 2000, când campioana din Ştefan cel Mare din acel an ceda galant 3 puncte Braşovului lui Hal [...]

Liga Campionilor s-a dovedit a fi din nou o femeie frivolă care, oricât de atrăgător ar fi amantul, vrea ca în seara următoare să flirteze cu altul. Fără îndoială că-şi va da întâlnire din nou cu Barcelona, e o partidă prea bună şi prea în vogă pentru a fi uitată, dar acum are chef şi de ceva mai dur, mai dintr-o bucată, mai Terryfiant, aşa ca John... Niciodată un club n-a câştigat trofeul Ligii Campionilor în două ediţii consecutive, nici măcar cea mai bună echipă din toate timpurile şi toate spaţiile. Fără îndoială, Barcelona este o echipă superlativă. Superlativul său mi se pare însă a fi mai degrabă autoritarismul decât frumuseţea. Arestarea mingii de către catalani se potriveşte cu imnul clubului, sacadat-patriotic, un imn care aminteşte că Barcelona e „mai mult decât un club”, e o avangardă a luptei de emancipare de sub tutela Madridului. Frumuseţea pentru mine este mai fluidă, mai inconştientă, mai crudă, aşa cum era Ajaxul ‘95 căruia i s-a făcut adevărata nedreptate, a fost vândut bucată cu bucată după ce a cucerit lumea cu farmecul său. Da, Barcelona are cei mai buni jucători, cel mai mare geniu, cel mai tare antrenor, cei mai mulţi suporteri, cel mai mare stadion, cea mai cea prietenă de fotbalist... După matematica elementară, ea ar trebui să măture totul în calea sa şi a şi făcut-o. Dar, în nesfârşitele ore aride de matematică, nu v-aţi dorit ca, măcar odată, toată şandramaua să fie zguduită de o „ilogicicitate” şi să nu mai dea şase goluri la trei plus trei oca [...]

Cred că în acest moment campionatul românesc este pregătit să treacă la sistemul argentinian, cu două părţi total distincte ale sezonului, Apertura şi Clausura. Ce legătură mai există la noi între tur şi retur? Echipele de pe primele locuri din tur sunt printre cele mai slabe din retur. Cum în iarnă poţi, precum Concordia sau Petrolul, să aduci nişte antrenori noi şi câte o găleată de achiziţii şi astfel să fii stăpânul competiţiei în retur după ce ai zăcut pe fundul clasamentului în tur, mi se pare corect să fie ca în Argentina: două clasamente distincte, două trofee, unul pentru Apertura şi unul pentru Clausura, şi, ironie supremă, două reprezentante în Liga Campionilor date de cele două jumătăţi de competiţie. [...]

Despre Olanda, care a jucat finalele mondiale din ’74 şi ’78 şi le-a pierdut pe ambele în faţa gazdelor acelor turnee finale, s-a spus că a fost cea mai bună echipă care n-a câştigat trofeul suprem. Cred că Vasluiul lui Wesley, Sânmărtean şi Adailton va râmâne drept cea mai bună echipă de după Revoluţie care n-a câştigat titlul în România. Nu pot să merg mai departe pentru că all time acest trofeu i l-aş da Craiovei Maxima, care nu câştiga titlul nici în ’82, nici în ’83, anii în care spărgea barierele în cupele europene cu sfertul de Cupa Campionilor şi semifinala de Cupa UEFA. [...]