Medalia de aur a dezamăgirii

15 aug 2016 8196 afişări Comentează şi tu Blog

Sunt multe dezamăgiri româneşti apărute cu ocazia acestei ediţii a Jocurilor Olimpice. Până la urmă, o asemenea delegaţie olimpică ruptă-n fund, la propriu, n-am mai avut în ultima jumătate de secol. Am avut aşteptări mari când Ana Maria Popescu a concurat la simplu, când Andreea Chiţu a intrat pe tatami, când Mihai Nistor a pătruns în ring, când Alin Moldoveanu s-a aflat în poligon, când Marian Oprea s-a înscris la triplusalt şi a avut trei încercări de triplumers. Dar medalia de aur a dezamăgirilor a fost câştigată de echipa de handbal. Pentru că era o echipă, ceva atât de rar pentru noi la Jocurile Olimpice, pentru că venea după cea mai frumoasă poveste a unei echipe româneşti în orice sport în ultimii 20 de ani, bronzul de la Mondiale mai frumos chiar şi decât argintul de la Mondialele de handbal de acum 11 ani, pentru că liderul acestei echipe este cea mai bună jucătoare a lumii, Cristina Neagu. Şi totuşi, această echipă, cea mai iubită din România, nu a putut trece de o grupă din care a mers mai departe Angola. O necalificare determinată în mare măsură fix de înfrângerea cu Angola. Doar încercaţi să vă imaginaţi Campionatul de handbal al Africii...

Cu naţionala de handbal, păleşte mitul antrenorului străin care vine şi ne scoate din neştiinţă. Ryde este antrenorul pentru care această invenţie atât de importantă în sporturile de sală, time-out-urile, reprezintă un coşmar. Problema este că ele sunt transmise în direct pe tv şi poate vedea oricine că adevăratul antrenor este Neagu, aşa cum despre Hagi se spunea că, deşi era jucător, era adevăratul antrenor la EURO 2000. Doar că atunci nu se dădeau „time-out”-urile din vestiar la tv. Ryde este de multe ori inexistent în timpul pauzelor din interiorul reprizelor, iar când catadicseşte să rostească două vorbe, le spune fără a şi insufla ceva jucătoarelor. De multe ori pare a fi ignorat politicos. Într-un contrast evident, islandezul care ţine Norvegia la nivel maxim de atâta timp are aura unui general adevărat, chiar dacă e mic de statură, nicio campioană olimpică şi mondială nu suflă în faţa lui în timp ce-şi ţine discursurile apăsat, dar fără isterii inutile. Pentru că Ryde e vizibil incomodat de aceste time-out-uri, el nici nu le mai solicită. În repriza care avea să se dovedească decisivă la aceste Jocuri Olimpice, cea secundă cu Angola, nu a cerut niciunul din cele două time-out-uri cuvenite. Nici în repriza finalmente fatală, cea secundă cu Norvegia, nu a cerut al doilea time-out la care avea dreptul. Nu a avut ce să le transmită jucătoarelor în momentele cheie de la acest turneu. Vedeau ele, „fetele”, cum se descurcă în teren.Problema este că nici pe teren nu a trimis fetele care ar fi putut descurca mai bine treaba. Ryde a rămas încremenit în ideea Brădeanu, deşi veterana nu mai are pic de sclipire, de forţă în jocul ofensiv.

Buceschi a primit mult mai puţine minute pe ansamblul turneului în comparaţie cu fosta mare jucătoare Brădeanu şi s-a văzut cât de mare a fost această eroare când Eliza a contribuit din plin în meciul cu Norvegia la prestaţia onorabilă pe care am reuşit-o în faţa campioanelor olimpice şi mondiale. Acelaşi Ryde nu a avut curajul de a-i ura drum bun sau de a o ţine lângă el pe bancă în postura de secundă pe Ardean, de mai mulţi ani o umbră a jucătoarei mari care a fost.

E teribil să fii în pielea Cristinei Neagu, să simţi că nu eşti cu nimic inferioară oricărei jucătoare din lume şi totuşi să nu poţi obţine victoria pentru că în multe momente eşti atât de singură în echipa României. Dacă un antrenor advers alege o tactică mai puţin convenţională în apărare şi o izolează pe Neagu, România este paralizată. Păcat de eforturile şi intuiţia extraordinare ale Paulei Ungureanu, bine secondată de Ionica Munteanu, atacul nu a fost pe măsura porţii noastre.
Am marcat 27 de goluri cu Norvegia, am primit un singur gol mai mult. Am ieşit din scenă cu onoare, dar şi cu imense frustrări. Pentru fiecare din cele 27 de goluri a trebuit să muncim enorm în timp ce norvegienecele s-au aflat în luna cadourilor, au primit de la noi o mulţime de mingi pierdute naiv, o mulţime de şanse de a înscrie pe contraatac goluri lejere. Am fost precum Agassi sau Halep, neavând un serviciu deosebit a trebuit să muncim enorm pentru fiecare punct câştigat. Nu pentru că erau mai rafinate, dar pentru că erau mai sigure, mai concentrate, mai rapide, norvegiencele au făcut o mulţime de puncte uşoare. Ca un jucător de tenis cu un serviciu uriaş care îi aduce o mulţime de puncte din start.

România are în continuare un nucleu excelent la naţionala de handbal. E timpul pentru un nou antrenor şi pentru câteva feţe noi pe teren. E timpul să ne rupem de un trecut frumos, căruia însă i-am devenit prizonieri neputincioşi.
 

http://www.prosport.ro/mihai-mironica/medalia-de-aur-a-dezamagirii-15567461
15567461
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard