Liverpool este în faţa unei situaţii de a fi sau a nu fi. Dacă în perioada imediat următoare nu plăteşte o parte din datoria sa, clubul intră în colaps financiar. Proprietarii americani au scos la vânzare acţiuni.

Cea mai interesantă ofertă a venit într-o valiză cu un abţibild DNA pe ea. Proiectul ofertantului este unul revoluţionar. Peluza The Kop va fi închisă. Kopiţii cărora nu le convine, să vină cu Regina de mână la stadion. Pentru că ofertantul a rămas cu traume după urările altor peluzari, numele echipei va fi schimbat în FC Liver. Imnul echipei va fi adaptat pentru a încuraja mai mult jucătorii. Negativul „Nu veţi merge niciodată singuri” se va transforma în pozitivul „Veţi merge mereu în turmă”. Noul boss a asigurat că lipsa bănelului nu va mai fi o problemă pe Anfield şi că va aduce unul care a primit şi felicitările lui Beckham pe Bernabeu.

Orice problemă a clubului va fi discutată până la ora 16. Apoi, până la 24 şeful are program la telefon. În acest sens la BBC, ITV şi FIVE vor fi transferaţi faimoşii realizatori de tocşouri care vorbesc pe limba lui. Prioritate va avea însă Sky datorită legăturii speciale a bossului cu Cerul.

Dacă vor să nu fie bătute în public, ziarele „Soarele” şi „Oglinda zilnică” nu vor scrie că Benitez va mai putea decide doar 3 rezerve de pe bancă. În schimb vor putea scrie că Gerrard va avea clauză în contract să facă încă 3 copii până în 2012 pe care să-i boteze patronul. Drept răsplată, căpitanul va primi un nou supranume, Stevie GG precum şi o pilă la cămilă pentru un transfer la FC OLIverpool, echipa unei cunoştinţe de-a patronului pe la arabi.

Şi o ultimă condiţie. Noul slogan al principalului sponsor de la Liverpool va fi „probably the best oeer in the world”.

Pentru că la intrarea pe stadionul Dinamo, înaintea partidei cu Steaua, conferenţiarii de la peluză pun întrebări din istoria fotbalului ca nu cumva Mircea Cărtărescu sau Răzvan Mazilu să pătrundă la meci, am zis să facem o imersiune în trecutul derby-ului roşu (plus alb şi albastru, deşi pentru redarea spiritului originar mai bine rămâneau la roşu şi atât).

Cum nimic nu e sfânt în fotbalul nostru, Steaua şi Dinamo s-au hotărât să-i facă un blat lui Copos când acesta era pe punctul să ia primul lui titlu, în ’99. Şi aşa a inventat portarul Stelei, Ritli, statul în poartă chiar în spatele zidului la o lovitură liberă. Iftodi a tras pe jumătatea de poartă lăsată goală de portar, dar tot n-a nimerit golul dorit de „eternele rivale” ca Rapid să nu ia titlul.

Tot la un mirific derby, Ciocoiu a dat un gol pentru Steaua după un henţ de i s-a spart ceasul de la mâna lovită de minge. Dinamoviştii s-au repezit la asistentul de pe atacul Stelei, care era un anume Valeriu Argăseală. Vizionari câinii ăştia, nu-i aşa?

După gafa de la Cluj marcă înregistrată Dolha (o făcuse identic şi la Atena), ni s-a spus că Ema este un suflet deosebit, serios, ireproşabil în pregătire şi conduită. Vorbe care m-au lăsat purtat spre un meci în care echipa de atunci a lui Dolha a marcat împotriva lui Dinamo. În loc să-şi vadă de bucuria lui alături de coechipieri, acest suflet deosebit s-a repezit spre tribuna dinamovistă şi le-a arătat câinilor cele două degete mijlocii de la membrele superioare. Eu zic că Ema, un suflet timid, deosebit, a ales atunci să se poarte cu mănuşi cu actualii lui suporteri.

De cele mai multe ori, istoria gomoasă, a anilor de bătălie, a anilor de domnie, a războinicului luminii (sau războinicul lu’ Mimi?) şi a acţionarilor reacţionari, pune în umbră istoria întâmplărilor mici şi… mijlocii. Pe nedrept, aş spune.

Dacă lui Ferguson venea cineva să-i spună că Nani va trebui să meargă miercuri la o miuţă cu nişte pizza-fotbalişti când vineri United are un meci foarte important în campionat, scoţianul ar fi scos de după uşa vestiarului ghetele cu care acum vreo şapte ani ţintea capul lui Beckham. Şi nu l-ar fi înduplecat nici strigătul „Nu trageţi în mesager!”.
Stoichiţă a plecat demult din Valea Jiului şi a uitat de obiceiul cu centrarea ghetei la capul adversarului (asta e, priapism gazetăresc). Şi aşa a ieşit, probabil, una bucată contractură incertă la Bogdan Stancu.

Răzvan Lucescu este un antrenor care merită apreciat pentru curajul de a ieşi în calea stihiilor cu un fotbal care contează acum în Europa mai puţin şi decât Guineea Bissau, vorba lui Fernandes uniristul. Însă o astfel de glumă proastă precum şuşa cu selecţionata U a Italiei (nu era nici U23 şi nici B, şi cred că sunt generos şi cu U) aduce aminte de parodiile de trialuri ale lui Boloni, organizate luni după etapă, când jucători din toate colţurile ţării, în loc să fie la recuperare pe la cluburile lor, alergau fără niciun sens într-o miuţă lipsită de nerv. S-a tot spus prostia că aşa a ieşit Rădoi la iveală, când este evident că doar meciurile oficiale ale Stelei l-au scos în faţă pe viitorul emir saudit.

Lucescu îşi umflă muşchii la Motanul introvertit al Stelei pentru un motiv lipsit de cea mai mică relevanţă. Am şters însă imediat din memoria tricoloră momentul în care Captain Fantastic a ales să se antreneze „accidentat” cu Mourinho la Inter, în loc să joace la naţională un meci teribil de important în Austria. Olario!

Eschivând cu greu dejecţiile unor şefi de turmă sau de promoţie memetalurgică pe ţară, să ne îndreptăm gândurile spre un adevărat Senior. O legendă a Stelei care ne-a părăsit cu discreţie, atitudine nobilă pe care a avut-o şi când a fost golgheterul României trei ani la rând şi când a ajuns selecţioner al naţionalei. Gheorghe Constantin, supranumit Profesorul, a decedat la 77 de ani, dar el va rămâne pentru totdeauna golgheterul legendarei echipe a CCA-ului, Steaua anilor ’50 -’60. Gicu, „nume de scenă” pe care avea să-l preia şi marele Dobrin, a strălucit alături de alte nume uriaşe ale istoriei clubului din Ghencea: Voinescu, Alecsandrescu, Ienei, Tiberiu Bone, fraţii Zavoda, Ştefan Onisie, Costică Toma. Mircea Lucescu, un simbol al rivalilor de la Dinamo, povestea cum în adolescenţă privea pe furiş printr-un gard către faimoşii fotbalişti ai CCA-ului, visând să ajungă odată coechipierul lor. Îl admira în particular pe Gicu Constantin pe care îl considera un atacant extraordinar.

Până la vremurile de glorie, au fost însă încercări teribile. Mi-a povestit Răzvan Toma, probabil ultimul jurnalist care a făcut un interviu pe îndelete cu marea legendă a Stelei. Gicu a copilărit în Obor, dar mergea să se antreneze la Rapid. Făcea parte dintr-o familie prigonită pentru că tatăl său fusese membru PNL. Erau atât de săraci, încât nu-şi puteau permite bilete de tramvai pentru puştiul îndrăgostit de fotbal. Zilnic viitorul golgheter şi selecţioner al României făcea pe jos din Obor în Giuleşti şi înapoi mai mult de 15 km. La un moment dat lui Valentin Stănescu şi altor fotbalişti ai Rapidului li s-a făcut milă de puşti şi i-au dat bani de tramvai. Peste ani, CCA avea să-l racoleze cu schema clasică: încartiruirea într-o cazarmă pentru stagiul militar.

Dacă eşti fan al Realului din Madrid, primeşti de ziua ta o felicitare semnată de Alfredo Di Stefano. Dacă eşti fan Liverpool şi vrei să te căsătoreşti pe Anfield, îl poţi avea invitat la nunta ta pe Phil Neal, singurul fotbalist al lui Liverpool care a jucat în primele cinci finale de Cupa Campionilor ale cormoranilor. Dacă eşti suporter al Benficăi şi vrei să dai mâna cu istoria, poţi trece pe la Da Luz pentru o „pasă” cu Eusebio. Dacă eşti stelist, istoria e grandioasă, dar e greu de întâlnit în Ghencea. Nu are loc de prezentul cavernos.

Şoc şi groază în Liga I: ninge! După ce naţionala a trebuit să înfrunte, pe lângă nişte Golani cinstiţi şi propria neputinţă, un gazon demn de un amical judeţean din cauza unei ploi, fotbalul mocirlos continuă în toată splendoarea lui ajutat de ninsoarea de Mărţişor.

Steaua a făcut împreună cu CFR unul dintre cele mai bune meciuri ale acestui campionat şi pentru că s-a jucat pe un gazon ireproşabil. Cavaleria uşoară a Stelei, cu Szekely, Stancu şi Toja, a readus în Ghencea tradiţia jocului de atac în viteză, iar Kapetanos, prin devierile pe care le-a reuşit în meciul de la Cluj, a adus aminte de deschiderile pe care Piţurcă le făcea pentru Lăcătuş sau Balint. Acum, pentru luptele în noroi care se anunţă la Urziceni, Stoichiţă ar trebui să se dea la o parte şi să-l lase pe Florentin Marinescu, antrenorul de arte marţiale al steliştilor de aur din ’86.

Nicio victorie în primele două etape? Stancu mai util decât Tănase în atac, Bănel forţat în continuare în stânga, deşi Steaua îi plăteşte pe gemenii stângului cu o turmă de euroi, poarta dată lui Tătăruşanu sau Zapata?

Dileme reale pentru steliştii normali, chestiuni derizorii pentru primadonele „Steaua suntem noi” din polii magnetici ai stadionului, Nord şi Sud, care în birourile, supermarketurile sau halele în care lucrează peste săptămână au acumulat pentru cele două ore de schimonoseală verbală de duminică seara. Nu se poate Unirea - Steaua pe gazonul lui Stoke cu peluza din Dortmund?

Portocaliul naţionalei Olandei vine tocmai de la Wilhelm de Orania (din respect pentru fiecare cititor, să explic şi pentru Gigi Becali, de la care am aflat ieri că este cel mai capitalist dintre culturnici: Wilhelm de Orania, şi el tot un fel de latifundiar, care achiziţiona pământuri cu ajutorul armelor de la spanioli. E adevărat, sub nivelul tarlalelor din Pipera, ele fiind, de fapt, sub orice nivel, chiar şi al mării). La noi, veşnicia s-a născut la sat, dar cum satele s-au mutat în Italia şi Spania, orice tradiţie se duce pe apa sâmbetei, iar galbenul lui Balaci, Lăcătuş, Hagi, Popescu sau Contra s-a dus deja pe berea sâmbetei. Mitică de la Liga cercetaţilor, despre care acelaşi Gix2 dezvăluia plebei că este un om cu „spiritul” mereu treaz, afirma doct că echipaţi în galben ne mânca vaca în păpuşoi. Şi asta, deşi cei mai mari crescători de vaci din lumea asta, argentinienii, au rămas cu păpuşoiul în mână când s-au întâlnit cu galbenii din Carpaţi.
Mulţi timişoreni strâmbă din nas pentru că naţionala le-a fost trimisă la un meci cu Israel. E ca în confesiunile celei mai faimoase jurnaliste de pe la noi, care mărturisea că nu poate să se imagineze iubind un bărbat care merge cu mijloacele de transport în comun.
În rest, de-ale noastre. La atac, oamenii cu care am fost deja cea mai penibilă echipă la Euro din punct de vedere ofensiv. La mijloc, Nicoliţă chinuit din nou pe stânga, Ghioane care nu s-a mai antrenat de-un car de vreme (mă mir că a fost omis Tănase), Florescu adus pentru că are „spirit de echipă?!”. Mi-a plăcut însă replica selecţionerului când a fost întrebat despre absenţa lui Lobonţ din lotul lărgit: „Nu ştiu, întrebaţi‑l pe Paul Zaharia.” Va fi interesant să vedem al cui lot e mai tare, al selecţionerului sau al ofiţerului de presă?

Frumuseţea golului lui Fernandes şi a şuturilor lui „The Little Woods” şi  „Leaf” (remarcaţii ziarului „Soarele”, Pădureţu şi Frunză) au fost puse în umbră de revelaţia produsă de zicerile menegerului general: Liverpool a (vorba cititoarelor cu vibratoare) câştigat cu arbitrii. Indiferent de ce teve ai în dotare,  niciodată n-o să ai haşdeul din ochii unui meneger general.

Ce înseamnă antrenamentul Diviziei A, când privirea scrutătoare încearcă să dezlege misterul cavalerului în negru: ăsta ia plicul nostru sau ia plicul lor?

Diferenţa dintre iarba verde de la ei şi tarlaua licenţiată de la noi este ca între declaraţia menegerului lor negeneral („Unirea este o echipă bună”) şi a generalului nostru („Liverpool este o echipă lipsită de valoare”).
Survolăm lipsa de respect faţă de un 3-1 cu care am bătut-o pe Liverpool campioană a campioanei mondiale în ’66 şi titrăm „respect” după un 1-3 încasat de la o actuală echipă a lui Liverpool „lipsită de valoare”.

Menegerul general ne-a declamat înainte de dubla manşă că pe el nu-l interesează să piardă în „aggregate”(sic) la un gol. Aşa cum au pierdut Rapid şi Steaua în faţa lui Liverpool, traduc eu. Şi atunci Unirea a pierdut la 3, cel mai slab „aggregate” („scor general” pentru francofoni) al unei echipe româneşti în faţa „cormoranilor”.

După meci, un fotoreporter englez îi transmite unui jurnalist român că Liverpool va câştiga Europa League. Menegerul general îşi întrerupe conversaţia cu reporterii români şi intervine strigând după englez într-un scouse admirabil: „Și locul 6 în Premier League!”. Şi mi-am adus aminte cum striga Valdano după noi când am fost pe Bernabeu, că Steaua o să se ducă de râpă. Vizionar Valdano ăsta!

Nu mai e nici grătarul federal ce a fost odată. Infecţia generalizată care macină Augustul nostru fotbal a lovit neaşteptat şi cel mai sacru bastion al său, grătarul lui nea Bebiţă Kassai. Grătarul de la Casa Fotbalului, acest Graal căutat de cruciaţi ca Popescu sau aventurieri ca Iacov, a fost pângărit. Şi uite-aşa, Mitică, preşedintele de la Liga cercetaţilor, şi alţi convivi prezenţi la aniversarea umbrei Naşului au plecat de la Casa Fotbalului cu un pachet promoţional de salmonela.
Nu ştiu cât de mult a contat contactul cu faimoasa bacterie atunci când don Mitică a revenit la una dintre vechile lui pasiuni, aceea de agent publicitar pentru tot felul de bazaconii de nivel planetar. Mitică a început de jos şi în acest domeniu, vânzându-şi protejatul mediocru, Bogdan Nicolae, pe post de mare valoare pe la Steaua, Astra sau Braşov. Apoi agentul Mitică a trecut la următorul nivel al licitaţiei şi l-a propus pe Dorin Goian la Manchester United. Cu chiu, cu vai, în stil atât de românesc al transferurilor pcr (pile-cunoştinţe-relaţii), pila Zenga l-a dus pe „unul dintre cei mai mari fundaşi ai lumii“ să fie rezervă în Sicilia.
Şi iată-l pe Don King al fotbalului nostru preluând acum sub aripa lui publicitară un tânăr (credem noi) ivorian de la CFR. „Traore este unul dintre primii 3 fotbalişti din lume la vârsta lui“. Dincolo de faptul că pe internet poţi găsi mai multe date de naştere ale lui Lacina, cum poate să se repeadă la astfel de verdicte cineva pentru care fotbalul începe la Bălceşti şi se termină la Lechinţa? Şi pe care îl doare în walcott de toţi balotelli de pe lumea asta. Când i se pune lui pato, îi ia în krkic pe toţi messiriaşii lui şi ne dă la muller cu lacina. K-assa-i vine omului după cina cu salmonela.

Imperiul Roman din Ghencea alunecă implacabil spre disoluţie. Imperatorul trăieşte în lumea lui care are tot mai fragile legături cu realitatea. Generalul priveşte pierdut în golul din centrul ariergărzii sale. Nevoia nebună a plebei de pâine dar mai ales de circ a transformat totul într-un haos. Şi când legionarul căruia i-a fost încredinţată poarta cetăţii acţionează cu inconştienţă, nimic nu-i mai poate opri pe „barbarii” din pădurile nemţene de la Nord să năvălească şi să vandalizeze ceea ce a fost odată centrul acestei lumi.
Deja schisma s-a produs. Se conturează Imperiul Roman de Nord şi cel de Sud. Imperatorul se ţine de vechile lui strategii, „divide et impera”. Dar faimoasa expresie a unui manager General, izgonit din Cetate, „a început hegemonia”, pare a fi atât de departe. Fantomele celor dominaţi de-a lungul deceniilor de înflorire a Imperiului dau târcoale din toate părţile. De peste munţi, se ridică zgomotul de arme al noului Imperiu de la Cluj, ale cărui ofrande au atras protecţia mai-marilor din Olimp. Fluier războinic răzbate şi dinspre ţinuturile Vasluiului. Dorinţa de răzbunare rămâne mare şi în câmpia Bărăganului. Iar colosul din Banatos n-a renunţat la ambiţia de a fi el Fruncea.
Pe dealul Capitoliului de la tribuna 1, printre ruinele fumegânde, se întrezăresc vechile trofee ale mândrelor legiuni: Cupa Campionilor, Supercupa Europei, titlurile de campioană… Păşind printre vestigiile distruse, un faimos constructor, Turcu din Damasc, exclamă amar, gândindu-se şi la decăderea imperiului său: „O, Zeus, cât e de renovat pe aici!”.

Dacă jucătorii Unirii ar fi avut 1% din agresivitatea ofensivă a managerului său general, somnul lui Reina ar fi putut fi tulburat.
Urmărind meciul de pe Anfield, mi-am adus aminte de una dintre f(r)azele memorabile ale copilăriei mele de microbist radiofonic: „Cămătaru trece de un adversar, trece de al doilea, trece şi de mijlocul terenului…”.
Există tendinţa de a privi blajin către Unirea, nepotul de la ţară căruia îi găseşti tot felul de circumstanţe extraşcolare când are probleme la admitere. Nu, Unirea este campioana ţării şi are responsabilităţi când merge pe Anfield cu tricolorul pe piept şi cu ditamai înscrisul „România” pe echipament, aşa cum au avut şi Dinamo, Rapid şi Steaua, echipe care sunt judecate mult mai exigent. Unirea nu a reprezentat România, ci i-a umflat buzunarele patronului său. Deşi nu urmau să joace cu Liverpool pe Anfield în „primăvara” europeană, CFR, Steaua, Vaslui, Timişoara au încercat să se întărească. Unirea a ţinut până la ultimul RONy din mormanul încasat de la UEFA, despărţindu-se şi de cel mai adevărat jucător al său, Varga.
Fotbalul îţi oferă un paradox pe care în patinaj, canotaj sau handbal nu-l poţi întâlni: să fii meschin şi totuşi mulţumit. Mulţumiţi am fost şi după remiza cu Franţa de la EURO 2008, capodoperă de vulgaritate fotbalistică.
Într-un adevărat act de sabotaj, Sport.ro a difuzat zilele trecute meciurile Rapidului şi Stelei de pe Anfield. Pancu şi Măldărăşanu au arătat că se poate face un 0-0 demn pe Anfield cu o echipă care în acel sezon câştiga cinci trofee, inclusiv Cupa UEFA. Iar Steaua, cu Blocnotes şi Diniţă, a avut acolo trei mari ocazii!
Actul de sabotaj a fost completat vineri, când pe Sport.ro au curs rezumatele celor 16 meciuri din Europa League. Într-o explozie de goluri şi spectacol, Unirea a trecut prin cadru, precum Kvame Nkrumah Acheampong, schiorul ghanez de la Jocurile Olimpice.