De câţiva ani plângem că am intrat în Olimpiada dezastrului (apropo, aproape nimeni nu mai foloseşte termenul de Olimpiadă în sensul său corect de perioadă de patru ani între două ediţii ale Jocurilor Olimpice). Ca în stilul activiştilor de pe vremuri, pregătim rapoarte sumbre despre recolta slabă de medalii ce va fi strânsă la Beijing (previziunile sunt de 12-13, dintre care 2-3 de aur). Poate că aşa va fi, deşi, când îi urmăreşti la antrenamente pe Drăgulescu, pe Izbaşa şi Nistor, pe Andrunache, Susanu, Ignat sau Burcică, pe Alina Dumitru sau Nicoleta Grasu, când auzi de forma lui Oprea sau când vezi egalul handbalistelor cu campioana mondială, parcă ţi se pare viitorul mai auriu. Olimpiada care se va încheia la Beijing ne confirmă însă că învinşii nu vor fi cei plecaţi în China, ci mulţi dintre cei rămaşi acasă. Pentru că în România un om care face jogging riscă să fie sfâşiat de câini, pentru că un biciclist este o ţintă vie a nesimţirii pe patru roţi, pentru că televizorul şi fast-food-ul minează sănătatea copiilor. Important e să participi la Olimpiadă. Tu, România, şi nu 100 de ambasadori în trening.

Beijingul este sufocant. Cu clima sa infernală, cu aerul său irespirabil, cu atmosfera de saună gigantică. Te sufocă formalităţile, constrângerile, birocraţia. Ţi se pune un nod în gât când simţi supravegherea permanentă, după ce zăreşti într-un colţ al aeroportului un tip în uniformă care te filmează cu o cameră de ultimă generaţie. Îţi taie însă respiraţia şi graţia fetelor care te întâmpină peste tot cu zâmbetul misterios însoţit de o uşoară înclinare a capului care te face să te simţi teleportat în timpul dinastiei Ming. De fapt, nici nu ştii cu ce te sufocă gazdele olimpice mai tare: cu amabilitatea desprinsă dintr-un spectacol de teatru chinezesc tradiţional sau cu barierele lingvistice care te aduc în pragul disperării.
China, cu grandoarea actuală, dar şi cu istoria sa fabuloasă, cu ingenuitatea oamenilor simpli, dar şi cu flash-urile autoritariste care îţi aduc aminte că dictatura şi-a trăit aici forme extreme, este cea mai incitantă experienţă de jurnalist pe care am avut-o vreodată. Şi nu ai cum să simţi altfel după ce auzi sfatul urmaşilor uneia dintre marile civilizaţii ale lumii: “Ce nu poţi evita, acceptă cu plăcere.”

Pe iarba pe care Gino l-a alergat pe Zotta într-un meci în care arbitrul cu destin vişiniu şi-a zis să nu mai lase Rapidul să fie singur împotriva tuturor, s-au produs zilele astea cei mai mari manelişti ai Americii, Metallica. Hai că aşa le-am atras atenţia şi lu’ Gigi, Cristi, Giovanni şi restul băieţilor care dau din plete pe nemuritorul hit „Milion după milion până îmi iau avion”. Locul furiei lui Gino a fost luat în Cotroceni de nişte cântecele precum „Kill ‘em All” („Omoară-i pe toţi”), „Seek&Destroy”(„Caută-i şi fă-le de hac”) sau „Master of Puppets” („Păpuşarul”). Nimic mai potrivit în aceste zile în care îţi vine să verşi tot citind de valize, de devalizări, de justiţiari ghidaţi de firele Marilor Păpuşari. Curve cu robă şi clienţi pasionaţi de Apelul erotic joacă în reality-show-ul transmis de la Casa de toleranţă a Fotbalului şi care ţine în viaţă un campionat flasc. Şi pentru că perversiunile sunt mereu la modă, apar tot felul de fecioare din Gruia, din Giuleşti sau din Timişoara care dau ochii peste cap şi spun că ele n-au făcut-o niciodată pe bani, ci doar din dragoste. Ca atunci când Rapid a jucat la CFR sau Timişoara la Piatra-Neamţ. După excepţionala emisiune despre loviţi de la gsptv, „LIGAment”, urmează un talk-show cu Laura Andreşan despre sculele din fotbalul românesc.

Foarte sugestivă ultima reclamă a partenerului FRF, Dacia. O damă pe care se crapă un hălăţel de asistentă, ca în filmele cu scenariu de 30 de centimetri, dă să-i facă respiraţie gură la gură unui rănit. Când vede însă noua Dacia, îl lasă de izbelişte pe el şi pleacă după ea (de fapt tot un el, că e Logan). Ai spune că partenerul FRF a făcut de fapt un spot despre situaţia actuală de la naţională. Piţurcă este rănit după ce echipa sa a fost declarată drept cea mai urâtă de la Euro. „Naşu” se pregăteşte să-l resusciteze cu o respiraţie cu Johnny Walker, dar zăreşte un antrenor cu nume străin, gen Logan, şi-l părăseşte pe Piţi.

„Naşu” şi cu Piţi i-au dat reclamei intriga, iar Chivu îi dă finalul de mare efect, replica „fetelor, e luat” auzindu-se din zeci de piepturi siliconate în ziua în care căpitanul a spus „da” unui piept adevărat. În rest, între intrigă şi final vedem mult Logan care, cu un blindaj adecvat dotărilor de serie din Cecenia, îl va ajuta pe Piţi să-l studieze de la faţa locului pe cel în jurul căruia va reconstrui naţionala pentru Campionatul Mondial: Florentin Petre.

Romanii ajunseseră în Antichitate să aibă drept senatori, alături de reprezentanţi ai Vechilor Familii din Cetatea Eternă, şi căpetenii străine. În 2008, Liga Nordului apucă Italia cu mănuşi care să nu lase amprente şi o azvârle în negura preistoriei. Oricum, pentru Liga Nordului, Roma este la marginea civilizaţiei. Şi totuşi cred că Liga I ar trebui să înveţe de la Liga Nordului şi să introducă amprentarea pentru carul de străini care s-a răsturnat în fotbalul românesc. Înainte de a-şi băga picioarele în fotbalul de la noi, străinilor ar trebui să li se ia amprenta tălpilor. În fruntea campaniei ar trebui să fie prietenul lui Berlusconi, Gigi Becali, care a reuşit să-i ofere la Steaua unui banal precum Kapetanos un salariu mai mare decât celui mai tare jucător al Stelei din ultimii zece ani, Nicolae Dică. Şi care a izbutit să-l dea afară pe Lovin, pentru a pune în locul lui un portughez care la 22 de ani încă nu a învăţat să-şi pună gheata dreaptă în piciorul drept. N-ar strica şi nişte amprente de lăbuţe de câini roşii, mai ales după ce am văzut cum Dinamo l-a izgonit din haită pe Cătălin Munteanu, pentru a aduce în locul lui un brazilian pe lângă care „Cap de Zmeu” e cel puţin Robinho. Şi toate astea într-o perioadă în care Porto îşi ia de la Rapid un înlocuitor pentru Bosingwa cu 30% din banii pe care i-a încasat de la Chelsea pe fostul său fundaş dreapta. Iar presa portugheză se mai apucă să spună şi că Săpunaru e mai bun decât Bosingwa. Asta e. Doar şi şaormele costă la noi de trei ori mai puţin decât cele din Portugalia.

De câteva săptămâni, Cătălin Tolontan şi-a pus pantaloni scurţi, şi-a luat mingea de 18 lei (asta era aia imprevizibilă, precum cea de la Euro, şi nu cea de 35, cum ne povestea el într-un articol) şi a ieşit din nou în faţa blocului în care a copilărit, strigând: „Nenea Publicul, Mitică de la Ligă nu mă lasă să pun meciurile cum vreau io!“. Toate aceste lamentări nu ar fi existat dacă se făcea un lucru de minim profesionalism: se punea o clauză în contractul cu Mitică. Acum, nimeni nu se îndoieşte de ce vecinul Mitică se joacă cu programarea, că doar nu bate Vântul prin buzunarele sale. Şi, totuşi, paradoxul face ca Mitică să fie mai aproape de Occident, iar Tolontan mai aproape de Armenia lui Halagian şi Chivorchian. În Italia, Spania, Anglia, Germania, Franţa şi nu mai are rost să continuăm există un număr de partide pe etapă programate la aceeaşi oră. Preşedinţii de club de pe acolo îşi doresc acest sistem pentru că pe lângă banii de la televiziune îşi doresc şi banii din bilete. Champions League are o singură oră de disputare a meciurilor, iar Cupa UEFA în noul format va avea doar două ore de programare a partidelor. Şeful UEFA, Platini, a trimis un proiect Comisiei Europene în care, pe lângă alte propuneri, o are şi pe cea a reducerii numărului de meciuri televizate.
În neuitata zi de 26 februarie 2007, Tolontan îl trimitea pe Mitică în parc să-şi caute de muncă pentru că audienţa derby-urilor scăzuse dramatic în urma scurgerii de drepturi către Kanal D. Un an şi ceva mai târziu, Tolontan are fotbalul şi-l împarte la mai puţin de jumătate dintre români. Mai poţi să-i ceri demisia celui cu care ai căzut la pace? Autorul articolului precizează că mai crede într-un Tolontan din piele, şi nu în unul de 18, imprevizibil în bătaia Vântului.

Meme are multe motive de stres, dar cu siguranţă nu-l are pe cel cu care muritorii mai puţin norocoşi îşi încep fiecare zi – traficul. Când gip-ul managerului lui Chelsea de Bărăgan năvăleşte în Urziceni, oraşul construit ca în westernuri, pe o singură stradă, un semafor îi face complice cu ochiul. Este singurul din oraş, este intermitent şi este locul preferat de întâlnire al urzicenenilor. „N-avem, maică, din ăla cu trei culori, poate la Slobozia să fie!“. Dacă mergi la unul din cele două restaurante din oraş să bei un suc, ospătarul se duce la o dugheană din apropiere şi-ţi aduce de-acolo. Iar dacă îl întrebi pe un urzicenean când a fost ultima oară la teatru, e ca şi cum l-ai întreba pe Gigi acelaşi lucru. Măcar conlocuitorii lui Meme au o scuză, pentru că la Urziceni nu există un asemenea aşezământ.

Ei bine, în înţelepciunea sa imensă, „Naşul“ a decis ca reîntâlnirea cu jucătorii care au făcut egal cu campioana şi vicecampioana mondială să se petreacă în cea mai mare comună în care a jucat vreodată România. Noi cu ciulinii Bărăganului, alţii cu un cor de 80.000 de oameni intonând magnific „La Marseillaise“, cum am văzut la ultimul amical al Franţei înainte de Euro.

Şi acum ştirea. România – Letonia va fi primul meci al naţionalei la care nu va merge Mitică Dragomir. A fost observator la un meci la Urziceni şi era să fie strivit într-o buluceală la poarta de acces. Piţurcă nu s-a încumetat atunci să intre. Acum va fi însă pentru el sarcină de serviciu.

Un om de fotbal, sublimă expresie, mai urzicat de felul lui, decreta după Euro că despre Piţurcă şi opera sa la turneul final nu se pot exprima decât membrii din Marea Lojă cu Termopan a Oamenilor de Fotbal. Hai, poate şi domnişoarele din Silicon Valley, că tot a devenit fotbalul un domeniu hi-tech de când jocul nu mai este cântat de metaforişti, ci de numărătorii kilometrilor lui Bănel şi ai paselor de un metru ale lui Rădoi. Trebuie să mă înclin însă în faţa şefului de promoţie al managerilor cu cornet de seminţe. Numai EI pot pătrunde în filosofia selecţionării unei petarde care va exploda de acum în ţara bombelor, Cecenia. Sau în tactica plimbării pe la Euro a Monstrului din Lotness cu care am băgat spaima în pasionaţii de fotbal. EI, aşii DVD-urilor, care au transformat gazonul din România în câmpul căpşunarilor din fotbalul mondial.

Aşa l-au pus să joace în tricoul lui Dudu Georgescu sau Claudiu Niculescu pe Omul din Atlantis, argentinianul ăla luat cu banii lui Orac la Dinamo pe trei secole şi care aleargă de parcă ar avea labe de scafandru în loc de ghete. Aşa au fost vizionări fugărindu-l din Cluj pe Jula pentru a se masochi cu Fabbiani care l-a albit pe Trică mai mult decât dezvăluirile Lorenei despre „giaca de piele de împrumut” cu care era îmbrăcat când s-au luat. Şi aşa au uitat vremurile în care Steaua a redefinit ofensiva în România, iar acum pun botul la darul grecilor strigându-i unui vârf care joacă o oră pe an: „Fii Kapetanosul nostru!”

O hahaleră care îşi ia şi el avion în rate ar vrea să vă întrebe:

De ce nu aţi ţipat aşa pentru alinierea la spiritul european şi în scandalul „Bricheta“? Sunt de notorietate exemplele de meciuri, inclusiv de la Euro, când, deşi s-a aruncat cu brichete pe teren, partidele nu au fost anulate, iar învingătoarea nu a fost decisă de nişte funcţionari.

Dacă spuneţi că România este cum este pentru că nu se aliniază la norme de prin Europa precum cea cu „premierea”, de ce cel mai plimbat creştin pe ruta Pipera - Athos nu cere şi construirea unui cartier de bordeluri în jurul celei mai importante biserici din Bucureşti, aşa cum este legal prin Europa asta brusc luată de icoană? De ce nu cere legalizarea drogurilor sau a eutanasierii ca să fim cu adevărat creştini europeni? 

O paporniţă cu un kilogram de euroi noaptea într-o cârciumă nu miroase urât?

De ce comisia „Naşului” nu a făcut anchetă după ce Porumboiu sau Bosânceanu au spus mai mult sau mai puţin direct că oameni de-ai lor au fost „rezolvaţi” la meciuri cu Steaua?

Când Condescu va anunţa că aveţi 60 de voturi de la el ca să-l daţi jos pe „Naşul”, nu sună a ţipăt de manelist care strigă că de la el ai fără număr? Mă scuzaţi că mă leg de muzica pe care cu atâta talent o interpretaţi în duet cu Adi de la Vâlcea.

Apropo de papagalii „Naşului”, în ce vreţi să-l transformaţi pe Ghionea când îi transmiteţi  „ciocu’ mic şi vezi-ţi de joc”?

De unde ştiţi că Szekely nu este agent al agenţilor unguri Paszkany şi Mureszany?

Două fenomene paranormale au fost sesizate în acest an la Wimbledon. Lipsa ploii este primul. Al doilea este prezenţa unui grup de oameni de fotbal din România la turneu. Inspirată de George Copos, care în timpul lui Euro a frecventat Roland Garros-ul, specia oamenilor de fotbal a ales Wimbledonul auzind că acolo este mai cool şi decât la Burj al Arab. Dezamagirea a fost însă maximă. În primul rând, Gigi nici n-a putut să intre, Comisia spunând că el este interzis pe toate arenele. Nu s-a supărat şi s-a dus pe Henman’s Hill, unde, cu fundul pe iarba de pe deal, şi-a adus aminte de copilărie. Oricum, nu-i place un sport în care un patron nu-i poate impune lui Federer să rămână pe bancă.

Sara pe deal, Gigi a fost însoţit de Piţi. La intrare, selecţionerului i s-a spus că trebuie să fie îmbrăcat complet în alb. Ptiu, drace! Oricum, nici selecţionerului nu-i place cum se joacă acolo. Jucătorii urcă la fileu, sunt ofensivi în loc să stea cu fundul pe linia de fund. Borcea a fost dezamăgit că nu a găsit seminţe, iar Iancu că porţiile de frişcă cu căpşuni sunt prea mici. Bănel, în stilul lui dinamic, a vrut să se ducă să lovească şi din terenul advers, după ce a trimis din terenul lui, însă n-a fost lăsat. Cât despre Mitică, el a fost dezamăgit că la Wimbledon nu e reclamă cu Roland Garros cum o să fie la Antena 1 cu Realitatea. Şi când au văzut ai noştri că numai ei se bucură când intră mingea în plasă, i-au zis lui Gigi să cheme avionul.