Dorinel nu se compară cu Hagi sau cu Lăcătuş. E o afirmaţie care timp de 15 ani nu a fost contestată de nimeni. În 2008 ea rămâne valabilă, numai că în celălalt sens. Munteanu este cel care a pus bazele Clujului modern. Echipa sa, care o elimina pe Saint Etienne şi care începuse să se dea la granzi prin Divizia A, era simpatică precum un tiligol. La Rege, noianul de insuccese nu poate fi acoperit de resuscitarea lui Ribery. Iar la idolul renegat în Ghencea, o izbândă cu Galatasaray nu poate scoate din ofsaid derizoriul experienţei de la Inter Gaz sau retrogradarea epocală cu Ceahlăul, în ciuda mâinii prieteneşti întinse de Dinamo în ultima etapă. Sigur că şi Dorinel are umbrele sale. Dinspre Piteşti răzbat ironii despre un blat răspopit. Iar Vocea Vasluiului e gata să asigure că viza de Ghencea a fost obţinută de Neamţ cu o trădare în favoarea Stelei, precum un Emir de Timişoara cu ceva ani în urmă.

Da, e o lume de dalmaţieni. Însă perioada clujeană dă cheag CV-ului noului secund din Ghencea. Iar dacă nu iese din vorba stăpânului, ar putea avea chiar o şansă. Şi până la urmă, compromisul are şi el un palmares bun. Steaua a scos Valencia cu golurile unui atacant cu pile-n lojă. Iar Ancelotti s-a ocupat de zece băieţi în finala de la Atena. Pe marcator l-a băgat Silvio Berluscali.

Acum, când antrenorul Stelei a devenit fata de la pagina 5 a fotbalului, să ne amintim de un senior care a antrenat această echipă. În urmă cu 40 de ani, Steaua era readusă în postura de campioană după perioada de dominaţie a Petrolului şi Rapidului, de un anume Ştefan Kovacs. După mandatul la Steaua, Kovacs nu a plecat să înveţe dromaderii cum să stea cu fundul în poarta oazei, ci s-a dus să predea fotbalul total la cea mai frumoasă echipă a lumii, Ajaxul lui Cruyff. Tripla câştigătoare a Cupei Campionilor a ajuns la nivelul maxim de rafinament al jocului său cu un antrenor care a ştiut să elibereze energiile după regimul cazon al lui Michels, aşa cum vor face mai târziu şi Paisley, când l-a înlocuit pe Shankly la marele Liverpool al anilor ’70, sau Ienei, când a venit în locul lui Halagian la Steaua magică.

Acum, la Steaua antrenorii nu respiră în faţa Finului, însă Kovacs ştia să ţină în frâu adevăraţi giganţi. Înaintea unui meci, Cruyff spunea că-l doare genunchiul şi că nu va juca. Kovacs a luat o bancnotă de o mie de guldeni şi i-a masat cu ea genunchiul. Vedeta a zâmbit şi a intrat în teren.
Când la Steaua căpitanul îşi scoate greşit coechipierii la ofsaid, când principalul este secund, iar banca tehnică e în lojă, un reper din trecut nu strică.

Noul Iulius Caesar din fotbalul românesc a clamat din vârful Gruii: „În următorul cincinal vom depăşi brandurile Dinamo şi Rapid!”.

Sigur că încă cinci sezoane excelente precum acesta tot n-ar fi de ajuns pentru a pune în umbră un Pantheon în care poţi admira tacklingul lui Dinu, centrarea lui Lucescu, câinoşenia Nunweillerilor, farmecul lui Dumitrache, capul lui Dudu, lovitura liberă a  lui Orac, şutul lui Mulţescu, clasa lui Sabău, driblingul lui Lupu şi sângele rece al lui Dănciulescu. Şi nu poţi să crezi că doar dacă te îmbraci în vişiniu poţi spulbera aşa de uşor rapidismul care pentru fotbalul românesc a însemnat cam ce a fost curentul flower - power în istoria muzicii contemporane.

Intru în monumentul arhitectonic inclus în patrimoniul UNESCO, stadionul din Bordeaux, şi mi se pune un nod în gât când îl revăd alergând ca o nălucă pe Crişan, pe Ştefănescu ridicând o baricadă în faţa lui Tigana şi pe Cămătaru spărgând bariera spre glorie. Ciudat, Craiova Maxima nu era pomenită în planul de depăşiri. Poate pentru că e Maxima.

Azi, CFR va avea un meci foarte greu. Însă cu Gourcuff e infinit mai uşor decât cu Legendele.

Bine aţi venit la ş(t)oul nostru „Vreau să fiu şi mai miliardar”. Îl salutăm pe concurentul venit de peste hotarele bunului-simţ, Silvio Berluscali.  Mulţumim carabinierilor care ne‑au ajutat prin traficul dinspre aeroport.
Pentru un hectar din piazza Domului: Este adevărat că veţi trimite o delegaţie formată din Ancelotti, Maldini şi Kaka kare să-l deturneze pe Rădoi de lângă antrenorul electoral Maurinio?
Pentru un teren de supt Feleac: Autograful lui Piţi este şi pe contractul pentru bomboanele de la Cluj? Poţi să suni un prieten şi să-l dai la telefon ofiţerului care te preia de pe pistă.
Pentru un teren din Sahara contra unuia al Armatei din nordul Bucureştiului: Piţi va refuza orice altă convocare, aşa cum a refuzat si Daniel Niculae după o altă umilinţă pe aeroport?  
Pentru o celulă din Turnul Londrei: Va merge o valiză şi la Londra, că doar Chelsea o să fie deja calificată la ultimul meci din grupă, cu CFR?
Pentru un teren la 200 de metri de palatul familiei Sensi: Când îl trimiteţi pe Galliani cu valiza să cumpere teren la Roma în ziua în care se joacă Roma - Inter, semnează pe contract şi Marcelo Lippi?
Felicitări, aveţi încă un miliard de miliarde. Sunt Virgil Laţu şi vă
aştept la următoarea ediţie „Se strânge Laţu’”.

Tursunov, după problemele medicale apărute la braţ în setul al doilea, îmi părea o echipă a Franţei cu Boumsong şi Abidal în apărare. Hănescu însă n-a văzut meciul jumătăţilor de cocoş din echipa lui Piţi şi, în locul unei retrageri cu fundul pe fundul terenului, s-a dus peste rus. Tursunov a încercat să încropească un Stalingrad, dar, din fericire, meciul se juca în sala lui Ţiriac, şi nu în zăpezile Siberiei.

Pentru oastea lui Piţi-goi urmează Serbia. Ca şi pentru Hănescu. Fotbaliştii lui Antic, umbre ale anticilor Savicevic şi Stoikovic, sunt însă nişte glume pe lângă Novak Djokovic. Săracul Victor, nici nu are opţiunea celuilalt Victor, care poate înghesui savant o autobază în faţa unei porţi. Şi nici nu-i poate arunca mingea unui imaginar Mutu ca să facă el ceva cu ea la fileu.

Azi, în direct la Sport.ro, Hănescu va înfrunta balaurul fără să aibă un Mureşan care să-i acopere găurile din apărare. Când aştepţi o astfel de încercare, realizezi şi mai mult penibilul lamentărilor piţi-eroilor care se bagă la un duel numai cu dublaj.

„Ceauşescu n-a murit. Ceauşescu e în toate…“ ne spune tovarăşa Ada Milea de la secţia muzicală pe albumul său, Absurdistan. Ceauşeii au trântit la Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Cluj, Iaşi, Craiova, Braşov, adică în toată ţara, struţo-cămilele botezate azi stadioane multifuncţionale pe care le blesteamă zecile de mii de oameni care se duc în fiecare săptămână să vadă meciuri de fotbal şi de care nu se bucură nimeni pentru că nimeni nu se duce la gale atletice pe ele.

Primarele Oprescu vrea pistă pe marele stadion. De ce mă mir? Un tip care a promis că va face în Bucureşti o autostradă PARALELĂ cu şoseaua de centură îşi imaginează culoarele de la pista de atletism în turnantă ca fiind autostrăzi paralele.

Pista de atletism este o carie pentru unicul fenomen sportiv care mai ia românii de la grătare. A doua echipă ca popularitate în România, Dinamo, are stadionul gol din cauza pistei.

Sănătatea naţiunii nu poate fi salvată cu o pistă stupidă, ci cu educaţia fizică respectată în şcoli, cu parcuri fără maidanezi, cu piste adevărate pentru biciclişti şi nu cu glume sinistre ca acum.
Această decizie nu trebuie să fie a ceauşeilor. Un studiu ar trebui să arate opinia milioanelor de fani care dau banii pentru stadion. Pentru că nu e pista mă-sii.

Cine a făcut şcoala la Bucureşti şi nu este „capitalist” din născare a trăit şi el această povestioară. Bine, până la un punct…

Cândva, în anii ’90, în vremuri de studenţie. Maică-mea se hotărăşte să-mi mai trimită o geantă cu de-ale gurii, cu rufe curate. Mecanicii de locomotivă nu mai aveau voie să facă acest ciubuc. Era destul de greu să mai găseşti pe cineva care să preia bagajul. În gară, însă, maică-mea se orientează şi găseşte o persoană de încredere. O ştia de la televizor…
Eram în întârziere pe drumul spre gară. Dar nu-mi făceam probleme. Credeam că tot prin mecanic se face. Iar trenul nu mai pleca nicăieri. O sun pe maică-mea şi aflu însă de persoana de legătură. Am îngheţat. M-am grăbit, dar am ajuns oricum prea târziu. Pe peronul pustiu mă aştepta geanta. Şi lângă ea, Ilie Dumitrescu.

Steaua jucase în acea zi la Constanţa. La coborârea din tren, Baciu, Miu şi alţii s-au apucat de miştouri. Supervedeta care l-a făcut pe Maradona să plângă în America încasa însă calm, stând cu geanta pe peron, aşteptând un tip pe care nu-l cunoştea. Mi-a povestit chiar el.

În weekend se mai joacă un meci la Constanţa. Mă gândesc cu teamă că maică-mea se mai decide să-mi trimită o baclava, ceva. Şi poate îl roagă pe Tamaş. Îl ştiţi, ăla mare de înjura la greu. Ziarişti şi familiile lor.

Se spune că în Spania să fii preşedinte la Real Madrid este mai onorant decât să fii premier. Supremul de pe „Bernabeu“ este ales prin vot după o campanie electorală în toată regula. Şi Realul României şi-a emanat un stăpân după o şedinţă în care zâmbetul luptătorilor u şu a ţinut loc de promisiuni electorale. Precum în Spania, şi el este mai presus chiar şi decât premierul, din moment ce poate asocia în aceeaşi frază clamată la teveu DNA şi penisul său august. Sărind peste Ocean, în ţara libertăţilor, vi-l imaginaţi pe patronul lui New York Rangers  luând la ştangă FBI-ul care tocmai îl anchetează? Normal, e ca şi cum am traduce în americănească strămoşeasca urare a şmekerilor de la noi când mai află că li s-a mai deschis o anchetă: „Mă doare-n paişpe“. It hurts in my fourteen.

Urcă puternic în clasamentul aroganţelor minimaximus din „Groapă“, cel ce proclamă drept slugoi un om care nu este patron ca el. Din spatele portierei de care nu se vede,  omuleţul i-a interzis lui Viorel Moldovan să mai spună ceva despre Dinamo. Nu contează că atunci când Moldovan plonja spre un gol formidabil care aducea victoria „câinilor“ împotriva lui Cagliari în Cupa UEFA, singurul Dinam de care auzise minimaximus era cel de la bicicleta cu care se îndrepta voios spre şantierul unde toţi erau slugoi în afară de el. Pentru că el ţinea târnăcopul.