La mine în ţară am văzut că suporterii echipei-oaspete sunt preluaţi de Poliţie şi mânaţi ca oile către ţarcul de pe stadionul pe care se va juca meciul.

Chelsea joacă împotriva lui Liverpool. Cu câteva ore înainte de meci intru într-un pub aflat perete-n perete cu „Stamford Bridge“. E plin de fani ai lui Liverpool. Gazdele londoneze le pun cântecele tribunei de pe „Anfield“ şi lasă plasmele pe canalul care dă imagini din meciuri ale echipei lui Gerrard. La o masă din mijloc stau patru bărbaţi. Sunt la fel de veseli, doar că au pe ei tricouri ale lui Chelsea şi nu îşi unesc vocile cu corul cu accent Scouse care intonează imnuri pentru Benitez sau Torres. Cei patru albaştri zâmbesc atunci când cei 100 de tenori din jurul lor declamă faimosul refren: „Steve Gerrard, Gerrard, You’re better than Frank Lampard” („Gerrard, eşti mai bun decât Lampard”).

Şi tot aşa până la apogeu. Începe „You’ll Never Walk Alone”. Lângă mine stă o femeie cu handicap accentuat, venită şi ea de la Liverpool. E în cărucior, scoate nişte sunete ca Rocky după 15 reprize, nu poate duce la gură nimic din farfuria cu fish&chips. Bărbaţi care nu o cunosc, unii dintre ei veniţi parcă din Prison Break, cântă alături de ea imnul celor care nu vor fi niciodată singuri.

Lacrimile nu îmi mai pot fi oprite nici de un tackling al lui Gerrard. Şi nu sunt de la gazele lacrimogene care învăluie ţarcul.

Portavionul presei a ieşit în larg. De pe puntea lui flutură mândre premiile acordate în întrecerea cu fregatele. Portavionul poate să meargă unde vrea cârma lui, dar, odată cu trecerea anilor, a ajuns să trăiască paradoxul de a fi teleghidat de pe uscat în ciuda tonajului său inegalabil.

Într-o misiune, el a statutat „cu inima uşoară” că „Becali nu e un om rău”. Pentru că „Becali a schimbat regula furtului propriului club, dovadă că Steaua nu apare în dosarul transferurilor”. Cât de bine zice portavionul! Că doar l-am văzut cu toţii pe Becali spunând că milioanele de euroi care vin în schimbul lui Rădoi intră în buzunarul lui. Şi „omul care nu e rău” a întărit vorbele arătându-şi buzunarul de la sacoul de 15.000 în care e îmbrăcat şi când îşi hrăneşte oile din saivanul de 50.000 după ce se întoarce de la cazinoul în care a spart câteva sute de mii.

Portavionul spune că „acum 15 ani existau presiuni asupra ziariştilor”. Ajungând portavion, el nu mai ştie, de exemplu, de ameninţările lui Ion. O să deducă portavionul cine e Ionul.

Portavionul zice că Steaua nu poate fi pedepsită pentru gesturile patronului, care „nu este un om rău” de trei ori în textul său. Sigur, doar la proşti ca Marseille, Juve sau  Milan se poate aşa ceva.

Portavionul a spus că el nu e coleg de breaslă cu mine. Am înţeles că portavionul are întotdeauna dreptate.

Să fi fost 1981. Părinţii lui Andy Murray încă nu se cunoscuseră, probabil. John McEnroe, tipul care seamănă cu Andy Murray mai bine chiar şi decât tatăl lui Andy, îl mătura de pe harta tenisului pe Björn Borg. Iar România gemea de copii care doreau să se facă Ilie Năstase.

Pe poarta bazei de antrenament intră un puşti însoţit de tatăl său. Nu mai ţinuse niciodată o rachetă în mână şi era destul de timorat. Tatăl era însă întruchiparea ambiţiei. După antrenamente, mă ruga să rămân să mai joc cu fiul său.

Pavel senior stătea în spatele terenului în care juca micul Andrei şi îi taxa vocal fiecare greşeală. Ba, câteodată, îl mai şi cârpea… Andrei era jenat în faţa noastră, dar până la urmă ambiţia tatălui a fost dopingul cu care Pavel ne-a luat rapid faţa tuturor.

Mi-aduc aminte cum am văzut împreună la televizor meciul din ’84 jucat de ai noştri împotriva americanilor în Cupa Davis. Năstase venise din turneele de veterani pentru a-l înfrunta pe McEnroe care instaurase atunci cea mai autoritară dictatură din istoria tenisului - peste 80% din turneele în care intra erau câştigate de el.

Aş mai fi vrut să-l văd o dată pe Pavel cu Rusia la 35 de ani, cum l-am văzut atunci pe Ilie. După abandonul cu Murray, o spune chiar el însă că nu se mai poate. A venit vremea să intre şi Andrei pe poarta unei baze de antrenament, de mână cu un copil.

Pe vremuri aveam fotbalişti de Silicon Valley. Acum mai exportăm doar zidari. Şi până şi ăştia mai prind contract doar prin cotloane ale lumii fotbalului în care rigoarea tactică a lui Olăroiu arată aşa cum ar arăta cel mai mare cioban al ţării în Parlamentul britanic.
Forţa unei economii e dată de export. România are o economie jilavă pentru că exportă firav. Fotbalul a ajuns la fel, pentru că singurele sale propuneri de export sunt zidari ca Rădoi sau Ropotan. Primului „i-a făcut chemare” părintele său fotbalistic, că pe alţii n-a reuşit să-i convingă. Cât despre situaţia celui de-al doilea şi obstacolul invocat numit TVA, îmi sugerează o gospodină care vrea să cumpere o legumă, dar renunţă când aude că legea cere ca punga de plastic să coste 20 de bani.
Dincolo de festivismul plecării lui Rădoi, „fotbalistul care trebuie inclus în DEX”, „jucătorul care a fost şi VA RĂMÂNE (!?) cel mai bun”, văd figura tristă a lui Ştefan Iovan care îmi spunea: „Am ajuns ca la meciul cu Feroe să-l rugăm pe Aliuţă să ne ajute”. Chivu dublează: „Nu există un mijlocaş de creaţie în România.”. Cu 4 în catalogul preliminariilor, România va trebui să atace, să creeze. Numai că, dacă privim la valorile exportate, ne pregătim să defrişăm gazonul. Asta am citit că e calitatea fotbalistului în dicţionarul limbii române.

Pe vremuri aveam fotbalişti de Silicon Valley. Acum mai exportăm doar zidari. Şi până şi ăştia mai prind contract doar prin cotloane ale lumii fotbalului în care rigoarea tactică a lui Olăroiu arată aşa cum ar arăta cel mai mare cioban al ţării în Parlamentul britanic.
Forţa unei economii e dată de export. România are o economie jilavă pentru că exportă firav. Fotbalul a ajuns la fel, pentru că singurele sale propuneri de export sunt zidari ca Rădoi sau Ropotan. Primului „i-a făcut chemare” părintele său fotbalistic, că pe alţii n-a reuşit să-i convingă. Cât despre situaţia celui de-al doilea şi obstacolul invocat numit TVA, îmi sugerează o gospodină care vrea să cumpere o legumă, dar renunţă când aude că legea cere ca punga de plastic să coste 20 de bani.
Dincolo de festivismul plecării lui Rădoi, „fotbalistul care trebuie inclus în DEX”, „jucătorul care a fost şi VA RĂMÂNE (!?) cel mai bun”, văd figura tristă a lui Ştefan Iovan care îmi spunea: „Am ajuns ca la meciul cu Feroe să-l rugăm pe Aliuţă să ne ajute”. Chivu dublează: „Nu există un mijlocaş de creaţie în România.”. Cu 4 în catalogul preliminariilor, România va trebui să atace, să creeze. Numai că, dacă privim la valorile exportate, ne pregătim să defrişăm gazonul. Asta am citit că e calitatea fotbalistului în dicţionarul limbii române.

Sunt Mitică şi sunt revoltat să văd că Franz Josef şi cu Gyula baci se deghizează în mine. Bine, Franz Josef încearcă să-şi ia viză de Austria, dar adevăratul său vecin de la care ar trebui să se revendice este Serbia, unde Viaţa e un miracol, dar în stil Kusturica. Plus că pe adresa sa de buletin scrie Bragadiru, iar la Timişoara este doar flotant. Acolo nu mai vrea nimeni să audă de baba proprietăreasă, păcălită cu o pizza şi un Fiat 600 de un macaronar cu parfum de Jambon.

Franz Josef şi cu Gyula baci au ceva în comun, pe soldatul Svejk. Gyula baci l-a luat în gazdă pe Svejk de la Franz Josef, deşi cătana ceheaskă nu mai are drept de viză de Liga I încă o juma’ de an. Gyula baci a învăţat însă de la Mario şi de la Giuseppe, care au invadat oraşul cu donne superbe, cum să facă cu Svejk. Şi l-au uns Consigliere.

Franz Josef a văzut, când a fost la un olario prin Alpi, că Rapid Viena are 14 jucători la Sturm Graz. Şi a zis că să-şi ia şi el echipă-satelit în aceeaşi ligă, că sateliţii ăştia încă nu sunt prinşi de DNA. Şi aşa Gloria Buzăului a ajuns o amărâtă de Buzişoara.

Întotdeauna Mitică a ars-o în opincă. Norocul său istoric a fost să ajungă şi el la o amărâtă de chenzină de 180.000 pe sezon că i-au călcat bătătura seminţiile civilizate ale lui Franz Josef, Gyula baci, Svejk şi Jambon.

Când Lupu s-a întors în România, am bătut cărare spre Giuleşti, fascinat de jocul acestui Zidane avant la lettre. Am descoperit că fostul diamant al lui Dinamo era de fapt născut să fie rapidist. Magia decadentă a jocului său se asorta cu imnul tulburător cântat de Anda Călugăreanu şi cu fanii unici cu sacou şi pălărie de pe Lipscani şi care nu spuneau Steaua, ci Armata, cum apucaseră în tinereţea lor.

Cu anii, poza alb-negru a prins culori nesănătoase. Masa de manevră stipendiată de mahării din club şi deghizată în galerie, potopul flegmatic care a îngreţoşat anonimi sau personalităţi universale ca Luis Fernandez, un antrenor cu degetul mijlociu neastâmpărat şi patronul machiavelic au schimbat imnul: „Nu-i echipă mai tenebroasă şi trădată ca Rapid.”

Dacă arhitectul Rapidului modern, Mircea Lucescu, ar fi păţit la Şahtior batjocura de care are parte în Giuleşti un antrenor cu finală de Cupa UEFA în CV, am fi spus amar: Doneţk este în stepa medievală. Şi totuşi, după ratarea consecventă a optimilor Ligii Campionilor, deşi investiţiile sunt de zeci şi zeci de milioane, şi după un sezon în curs umilitor în Ucraina, românul este lăsat să-şi încheie contractul. În Giuleşti însă, patronul se inspiră din paradoxul american, cu preşedinte originar din Kenya. Îşi trimite fiica să studieze managementul la Princeton, dar îşi tratează angajatul ca în Africa.

Meme ne-a povestit cum de Sărbători s-a jucat de-a fetiţa cu chibrituri. Ca să uite de frig, mai dădea un clic pe iutub şi se încălzea cu dansul din buric al lui Elton la arabi. Cum nea Vasile acţionaru’ nu ne-a luat să vedem şi noi spectacolul la burjalarab, încropim cu ce avem. Iată 9 pentru 2009:

Curtean. Golul de la Cluj în prag de an nou a fost cel mai frumos cadou. Şi a scos şi două mingi de pe linia porţii lui în acel meci. Ăsta nu-i normal la cap. Tudose. Nu aleargă ca Rădoi, dar e mai bun la cap. Nu dă cu capul ca Goian, dar aleargă mai bine. Tănase. Trei sferturi din mijlocaşii din Liga I sunt lemn tănase pe lângă el. Varga. Pentru că Steaua n-are aşa ceva. Alibec. La debutul ca titular la 17 ani i-a luat două puncte Timişoarei cu golul său. Parcă e Marius Niculae când îi dădea Mister jăratec, doar că ştie de zece ori mai bine cu mingea. Sburlea. Nimic nu-i mai frumos decât un gol frumos. Bourceanu. Că poate îl trece Oli pe Rădoi în anexă la contractul cu şeicu’. Marinescu. Pentru că Steaua n-are aşa ceva. Parcă am mai zis asta. Pena. Are ceva din tatăl care era rezervă la Steaua Mare şi care era mai bun decât toţi kapetanoşii la un loc. Sunt 9. Dar Piţi zice să-l luăm şi pe Roman, că nu e puşcărie. Şi dacă nici Piţi nu se pricepe la asta…