Romeni? Aţi violat pe cineva în ultima vreme? A, şefi la fotbal… Poate doar nişte reguli, ceva… Asta nu se pune, doar noi l-am dat lumii pe Moggi. Puteţi să treceţi.

Borcea şi Turcu au fost pe San Siro (ziariştilor italieni li se rupe de regula cu numele Meazza la meciurile Interului, la care ţin atât de mult pedanţii jurnalişti români). Prea aglomerat. Toate biletele vândute, optzeci şi ceva de mii de oameni, nu ca pe Dinamo, unde poţi să-ţi iei un rând întreg pentru tine. Naşpa şi în parcare. Nu simţi nicio plăcere, toţi amărăştenii au loc ca şi tine, niciun miliţian nu te salută slugarnic… La oficială, la fel. Moratti ăsta, care face banu’ cu rafinăria şi nu cu butelia, nu şi-a tras şi el o cuşcă din termopan ca dughenele de pe stradă, stă aşa, în aer liber, ca tot fraieru’. Turcule, rezolvă-l tu cu nişte ferestre din alea să reziste, să reziste!… Hai să ne facem şi noi o poză cu Mourinho, cum şi-au făcut fraţii cu verii la vrăjeala cu Rădoi. Ce naşpa, n-avem şi noi un Argăseală să ne facă poza! Poate îl rugăm pe moşu’ ăsta de Ferguson… Bă, şi ăştia de la United. Fac culorile de râs. Eu o înţeleg pe asta cu „până la moarte şi dincolo de ea”, dar să-l ţii 23 de ani, să ţi se urce în cap… Hai, să mergem la Moratti să-i arătăm nişte scheme, că la gol stă ţeapăn, nicio şakiră pe el! De-aia nici nu-l dă nimeni la teve.

Pentru că aerul a devenit irespirabil printre foşti puşcăriaşi, urmăriţi penal, bişniţari şi blatişti, ne facem şi noi valiza şi, chiar şi fără semnătură de la selecţioner, plecăm să ne luăm delicatese din Ligă.

Cea mai mare trecere le au Barça şi United. De o parte, Messi, omul care bate softul precum Bobby Fischer cu ani în urmă, dincolo, lorzii care joacă în frac, Giggs şi Berbatov, şi cel mai bun majordom pe care l-am văzut vreodată, Scholes. Liverpool pe Bernabeu fără Gerrard pare ca atletul care dorea să alerge la JO chiar şi fără picioare. Real e ca Robben, un geniu fragil. Pentru Inter, încă un Scudetto este ca şi acontat, aşa că Liga, aşteptată de 44 de ani, e căutată cu disperare. Mourinho şi-a redesenat falanga pe gustul său, rămâne să vedem dacă şi arbitrii sunt prietenoşi ca în Serie A. Hiddink are două decenii de când a câştigat Urecheata şi este incredibil cât de la modă este şi acum. Del Piero nici nu mai ştie numărul finalelor pierdute, dar Pinturicchio tocmai lucrează la tabloul vieţii sale.

Copiii batrâni ai lui Arsenal, dictatorii Franţei de la Lyon, gaşca spartanului Karagounis, asasinii lui Porto, cu care oricând poţi trăi noaptea cuţitelor lungi, teutonii care dansează pe hip-hop-ul lui Ribery şi legionarii romani îţi vor arăta şi ei ce înseamnă un festin pe lângă ciorba reîncălzită a lui Mitică.

Am fost la microfon alături de Lucescu, Dinu, Călinescu sau Balint. Niciodată însă plăcerea minţii nu a fost atât de intensă precum la meciurile vorbite cu CTP.

Tăticul presarilor din Ro tocmai a trimis un voleu decisiv în Sport.ro. Pune placa invitării unui Becali, ignorând întrebările incomode adresate omului de Pipera. Uitând că trebuie puse şi astfel de întrebări, şi nu doar cele despre ce priză mai foloseşte Murray.

Pentru CTP, între Becali şi Băsescu nu există o mare deosebire de „luminozitate”. Şi totuşi, CTP s-a dus la televizor cu Băse. Pentru a-i pune întrebări care cereau şi ele poate un scuipat. Blocat doar pentru că asta ar fi însemnat sinucidere electorală.

Când Marius Chican a scris despre neregulile de la organizarea Cupei Davis, s-a ales cu o privire din partea lui Ţiriac care ar fi înmuiat şi puşca lui Wyatt Earp. Plus urarea „O să mă ocup eu de tine”. Atunci, CTP s-a transformat din şeful Clubului de Presă în şeful gonacilor de la Balc, scriind un articol despre cum joacă el tenis cu Ţiriac şi cum, în vâltoarea meciurilor, nu a fost niciodată ameninţat.

CTP înfăşoară Sport.ro într-o felie de Becali şi apoi îl aruncă la coş, uitând că aici va trăi cele mai frumoase 12 săptămâni din 2009. Cele în care va face dublu cu Federer, el la microfon, iar elveţianul la fileu. Noi vom fi plecaţi atunci, ca să nu se murdărească de scuipaţi.

A tunci când Laura Stoica interpreta o piesă la TV, audienţa era banală. Când Marian Cozma se ridica deasupra barajului advers pentru a arunca la poartă, un număr infim de spectatori alegea să urmărească acel meci. Transmisia în direct a înmormântării Laurei Stoica a adunat pe OTV 13 puncte de rating. Un canal TV de nişă mai poate face o asemenea audienţă la prânz doar dacă are exclusivitatea aterizării oficiale a primului extraterestru. Cam aşa s-a întâmplat în ultimele zile şi în cazul lui Cozma, cu curbele de audienţă ridicându-se şi ele spre ceruri când a fost vorba de un cortegiu funerar.
În ţara lui Avid după Morbid, s-a dat recent un meci de fotbal. Pentru Milan jucau Kaka, Ronaldinho, Seedorf, Pirlo, Pato, chiar şi Beckham pentru doamne şi domnişori. Şi ce folos? Nenumăraţi „pasionaţi” au ignorat meciul. A doua zi, pe la aceeaşi oră şi pe acelaşi canal, s-a transmis o peroraţie de pe o canapea din Pipera. Evident că audienţa a fost mai mare.
Atins iarăşi în dosarul transferurilor ilegale, un Becali a mai dat o reprezentaţie pentru mahalaua Europei. Imaginile oferite de cameră sunt privite avid de public. Se vede un jurnalist „dat cu capul de masă” în timp ce prin colţurile discotecii îşi fâţâie fundul cu capul în pământ alţi jurnalişti, autorităţi, popor. Un Marian Cozma nu mai e să intervină. Iar ceilalţi aşteaptă următoarea înmormântare din ghidul TV.

Când Gerrard a anunţat în toamnă că nu poate veni la un meci amical al Angliei, căpitanul lui Liverpool a trebuit să se prezinte totuşi în cantonamentul de la Londra pentru ca medicul lotului lui Capello să verifice dacă starea medicală chiar nu-i permite fotbalistului să joace pentru naţională. Fundaşul francez Escude a trebuit să vină de la Sevilla până la Paris pentru ca medicii lotului francez să facă o verificare similară. Mutu a jucat tot meciul cu Lazio şi, în finalul partidei, a dat şutul care a rupt meciul. Apoi, după meci, Mutu a descoperit că s-a rupt şi el. În lipsa unei verificări care să înlăture orice dubiu, cred că, într‑adevăr, lui Mutu i s-a rupt de amicalul României. Iar federaţia a demonstrat că nu poate fi riguroasă decât cu diverşi Mititei. Cât despre selecţionerul Piţurcă, el e mereu încruntat doar cu plevuşca Ştefan Radu sau George Ogăraru. Selecţionerul Intransigenţă spune că Fiorentina i-a cerut să nu-l cheme pe Mutu. Păi, blajinul Del Bosque l-a lăsat pe Benitez să vocifereze şi a luat patru oameni de la Liverpool pentru meciul Spaniei cu Anglia.

Lui Mutu ar fi trebuit să i se impună să vină la Bucureşti. Altfel, contractura nu este decât o clauză în contractul cu Fiorentina. Pe care însă, Mutu, dacă era român adevărat, o putea viola chiar dacă se punea rău cu Viola.

Am avut onoarea ca, în ziua în care a împlinit 44 de ani, Hagi să-şi petreacă seara în studioul Sport.ro.
I-am pregătit cadouri şi câţiva interlocutori-surpriză, premierul Emil Boc şi câştigătorul Balonului de Aur, Hristo Stoicikov. Ne-am gândit că şi preşedintelui Băsescu i-ar plăcea să discute cu cel mai iubit dintre constănţenii săi. Am încasat însă un negativ
abrupt. Asta e, până la urmă fiecare e liber să discute sau să felicite pe cine doreşte. Însă motivul mi s-a părut genial: „Nu se respectă protocolul.”

Păi, da, bă, găozarilor - ca să citez dintr-o discuţie a preşedintelui cu consilierii despre statutul jurnaliştilor -, dacă nu organizaţi şi voi frumos, la Golden Şpriţ, cu manelişti, aşa cum a făcut nenea ăla rafinat, Becali, în seara în care, deşi alţi români, rapidiştii, sufereau, el, preşedintele tuturor românilor, s-a dus şi s-a cinstit cu românii care câştigaseră şi apoi a respectat şi protocolul miliţienilor pentru jmekeri urcându-se la volan. Ce dacă Boc a avut amabilitatea, deşi avea proiectul de buget pe cap!? Ce dacă năvăleşte telefonic în emisiuni când se discută critic despre el!? Hai că protocolar îţi ia şi telefonul, ţigancă împuţită ce eşti!

S-a născut şi Hagi ăsta în februarie. Dacă se năştea în noiembrie, lună de campanie electorală… Aşa, da.

Dle preşedinte, avem o problemă cu dl Stolo. Puteţi să plângeţi un pic, aşa, de protocol ?

Nu ştiu câte tatuaje are Mutu. I-am pierdut urma la mărci de maşini de pe vremea Daciei cu care pleca de la antrenamentele pe care le făcea cu Gicu Dobrin la Piteşti. Nu ştiu câţi copii are, de ce i-a botezat aşa şi nu altfel, de ce îşi face cărarea pe dreapta sau deloc, ce crede despre nemurire şi Dostoievski, dacă e dintre noi sau dintre ei. Nu visez să dorm la el acasă şi apoi să povestesc la ziar această experienţă copleşitoare. Nu am văzut nicio fracţiune de secundă din Big Brotherul făcut în sufrageria sa. Cred că două treimi din driblingurile din cariera sa au fost făcute spre poarta proprie, nu are niciun meci pentru istorie la naţională, cu stângul centrează ca Bănel, deşi joacă pe stânga.

Dar în aceste zile în care românii nu se mai duc în puburi să mai vadă un meci, ci în şaormării, când liderul campionatului nu poate vinde nici în Cecenia, când fotbalul românesc înseamnă zdrenţe, scuipaţi în faţă, telefoane erotice, viermi şi bolnavi de glaucom (?!) un tip care dă 101 goluri în Italia Nesaudită mi se pare că poartă ilegal paşaport românesc. E atât de neromânească, atât de nefirească această ştire într-un fotbal cu 101 dalmaţieni şi o Cruella care se autosilabiseşte din ziarele vremii spre amuzamentul tâmp al populaţiilor din platourile TV. Mutule, primeşte de acum imprecaţiile mele pentru sosirea ta peste o săptămână în Templul fotbalului românesc!

Semifinală la Australian - Open între Nadal şi Verdasco. Dacă lui Michelangelo i s-ar fi cerut să decoreze o clădire cu scene din tenis, acesta ar fi fost meciul ales. Singura lui hibă a fost că în România a avut un comentariu de o cu totul altă tonalitate, de parcă vedeam scena debarcării din Saving Private Ryan dublată de Irina Margareta Nistor. Şi apoi a venit finala feminină. Jucată în mai puţin de o oră, interval în care Nadal şi Verdasco nu ajunseseră la tie-break-ul primului set din cele cinci care i-au ţinut pe teren cinci ore şi un sfert. Cu o câştigătoare, Serena Williams, care are mobilitatea Monicăi Anghel pe o scenă de concert. Şi cu o învinsă, Dinara Safina, care, prin faptul că a fost totuşi la un meci de a deveni lideră mondială, arată prin ce criză trece tenisul feminin de azi.

După ce vezi în succesiune aceste două partide, nu poţi să nu te gândeşti la cât de incorectă este corectitudinea politică născătoare a deciziei ca premiile să fie egale la turneele de Grand Slam la masculin şi feminin.

Prezentatorii din România câştigă mai puţin decât Andreea Esca. Toţi cântăreţii din lume câştigă mai puţin decât Madonna. Şi poate doar soţul îi este rival la câştiguri Angelinei Jolie. Pentru că lumea nu are nevoie de false pudori pentru a răsplăti audienţa, popularitatea, puterea de a fascina. Tenisul a fost scos însă în afara lumii reale.