Iată cum s-a luat Formula 1 dupa Liga I. Ross Brawn şi-a luat lumea în cap de la Ferrari şi s-a pus pe făcut o echipă pe care nimeni nu avea de gând să o bage în seamă. De la Ferrari-ul Ligii I, Steaua, şi-a luat tălpăşiţa memegerul care s-a dus să facă şi el o echipă despre care nimeni nu se gândea că ar putea însemna ceva major. Ross Brawn-ul de Bărăgan şi-a găsit şi el un Button care arătase că nu-i plac butoanele cât fusese la Rapid. Cu Bursucul Button echipa anonimă creează coşmaruri granzilor precum Jenson Button şi a sa Brawn GP. Inutil să mai adăugăm că şi Ferrari-ul Ligii I zace în mediocritate, iar Jiji de Montezemolo regretă că s-a despărţit de „inginerul” său.
Seniorul din Doneţk spune că demonstrezi că ai stofă de selecţioner lucrând la o echipă mică. Asta ca să îl scoată pe Junior din comparaţia net defavorabilă cu Puriul care prin prisma palmaresului trebuia să fie după Mircea cel Mare prima variantă la naţională. Bine, îi facem acest hatâr Seniorului şi acceptăm teoria sa. Dar atunci cum poate sta Juniorul în faţa Bursucului? Unul din zona mediocrităţii în faţa unuia de pe podium?
Kaiser-ul nu trădează ADN-ul românesc. Că doar n-ai văzut angajator român la care prietenia să nu bată CV-ul. Ce, tu nu îţi pui prietenul din copilărie selecţioner dacă te faci Kaiser la fotbal?

Naşu’ a apărut într-o şuetă TV. Deşi spusese că până pe 5 mai protestează prin neapariţii faţă de promovarea la TV a unor suburbani. Rămăsese prizonier al acestei decizii chiar şi atunci când a fost rugat să spună înaintea unui meci al naţionalei câteva cuvinte despre Tănase sau despre Marica, adică echipa lui şi nu interlopisme. Naşu’ a continuat să protesteze faţă de gunoaie azvârlindu-se în coşul de gunoi al presei, în garsoniera cu lături TV. Însă în pozele Naşului din ultimii ani apare mai mereu un domn, Nicu. Aşa că embargoul mai capătă uneori fisuri. Hai, că v-am lăsat şi un rebus de rezolvat!
În aceste zile, cică triste pentru fotbal, mirifice de fapt, cu Porcodean, Fazaniu, pic pic şi pac pac plimbaţi cu furgoneta, nu se scoate o vorbuliţă despre bucăţica de corupţie care întregeşte cercul, cea a presei. Patriarhul breslei este mânjit. Baiatul care se chinuie să califice fotbalul în liga erudiţilor mai molfăie şi acum la cârnaţii de Bistriţa. Din geanta plină cu scheme tactice iese o coadă de peşte ce înota şi el liniştit printre deşeurile care populau Dunărea la Galaţi. Peştele care mi-a propus mie prima oară o „atenţie” este un flăcău cu cazier, dar care se pregăteşte să glăsuiască naţiunii în direct la meciurile naţionalei şi la cele din Şampion Lig. Jijisus, cum ai ajuns! Cât mai pleci tu cu duba la Golgota, lupii rămân paznici la oi.

Gloria, această ciukalaka bumbalaka a echipelor jmekere. Rapid a câştigat în această primăvară la Bistriţa un meci cu faze desprinse parcă din vremurile de maximă prostituţie ale echipei porcului bătrân. Mai nou, Gloria a fost călcată în picioare în Groapă. Ca o gheişă la care totul este aparenţă, Gloria naşte reflexul de a te uita sub machiaj chiar şi când trăirile sunt  autentice, respectiv înfrângerea este curată. Mă întreb cum împacă pastorul Sabău ascetismul cu bucuria vinovată a şase puncte pe care necuratul Corpodean i le vâră în desagă după un meci netelevizat cu o rivală din deşertul retrogradării. Neluţu este fecioara din castelul contelui Blatula. Sper să scape cu gâtlejul intact.

Eugen Barbu scria celebrul articol „M-ai învins, Rodioane” după un meci bun făcut de Cămătaru pe stadionul Benficăi în semifinalele Cupei UEFA. Nu pot să am aceeaşi atitudine după tripla lui Niculae cu Gheişa Bistriţa. Dacă te apuci să compari cele două meciuri e ca şi cum ai pune alături faimosul roman „Groapa” al lui Eugen Barbu lângă o monografie despre „Groapa” câinilor roşii. Niculae poate să arate că este fotbalist cu centura neagră în toamna bobocilor, când câinii ar putea debuta în Liga Campionilor. Aleluia!

PâS: Plecarea lui Pădureanu ar însemna ca Gloria să rupă Pisica în două. Deocamdată a reuşit-o doar cu Lobonţ.

Vreme mohorâtă la înmormântarea unei competiţii. Sălciile din cochetul parc Dinamo plângeau şi ele la vederea unui meci la care jucătorii erau mai numeroşi decât suflarea din tribună. Apropo, cocheta groapă este singura arenă din lume care are tribuna mai mică decât un banner publicitar atârnat asupra celor zece rânduri peste care gospodarul Turcu a trântit acoperişul ăla de şopron. Alţi fraieri precum cei din Spania, Italia sau Anglia joacă meciurile de Cupă în sistem tur - retur sau pe terenul uneia dintre combatante, urmând ca la egal să se joace pe stadionul celeilalte. Da’ de ce să joci ca ei cu zeci de mii de oameni la stadion? Mai bine duci două echipe la Cuca Măcăii faţă de casa lor şi le pui să joace într-o atmosferă de sanatoriu, ca nu cumva să se streseze Savaniu, tuşarul intrat în fanta de lumină a lanternei Denea. Şi totuşi, Cupa Djibouti a anunţat că în faza pe triburi vrea să experimenteze sistemul unic din Cupa României cu capi de serie şi în semifinale.

Problema e: cum poate să şi-o tragă singur un Piţurcă mai clar decât atunci când i-a titularizat pe Dorel sau Bănel? Juniorul a încercat ieri un răspuns în meciul cu CFR. Cu mâna.

Cât despre celălalt henţ de penalty, nesemnalizarea lui este o nouă greşeală „omenească” în favoarea celor puternici. Chiar, CFR s-o fi îmbrăcat în vestiarul lui Dinamo?

Avem un fotbal urât, cu un lider urât, cu stadioane urâte pe care se strecoară nişte cântece urâte printre obscenităţile care reprezintă practic brandul acestui joc în România. Mă rog, pentru specimenele care colorează peluzele, brandul înseamnă altceva.
Prin acest fotbal mişună înţelepţi. Unii au descoperit cheia de boltă a înfrângerii «echipei momentului», Rapid, la Dinamo: blatul. După câteva zile, înţelepţii au rămas în pană după ce Rapidul şi-a luat bătaie şi de la Timişoara. Deja devenea blatul prea gros. Alţii au lătrat că vine în groapă Haţegan, telecomandat de Porumboiu. Vizionarii au dat din coadă apoi când Haţeganu’ a furat Vasluiului o lovitură liberă de la 16 metri şi apoi şi un ditamai penalty-ul. În timp ce lui Dinamo nu i s-au ciordit nici penalty-ul şi nici superioritatea numerică meritate. Să tot fii călcat de asemenea răuvoitori la tine acasă.
Costea a strălucit cu Dinamo, Gigel cu Craiova, Moş Niculae cu Vasluiul. Dar când îi trimiţi pe flăcăii ăştia să se ia la trântă cu sârbii sau cu nişte schiori din Austria, care trec la fotbal când se topesc zăpezile, devin campionii penibilului.
În postul Paştelui, fotbalul a găsit un vinovat care să ia asupra sa toată vina, Satana. Judecat de Pila(t) de la Federaţie şi de comitetul lui executiv.

Hârdaiele de înjurături despre mama, despre rude, despre morţi, promisiunea că voi deveni rudă cu el după ce mă duce un nepot în pădure la Băneasa, anunţul că m-a trecut în testamentul lui şi că nu trebuie să pun niciodată capul liniştit pe pernă, propunerea de a scăpa doar cu o palmă dacă mărturisesc „că m-a pus Giovanni”, cotorul care zboară pe lângă ureche, toate s-au evaporat luni noaptea, când am văzut că războinicul luminii tăiate în Ferentari a fost lăsat în sesiune la facultate. Mi s-a făcut milă…

Robert De Niro şi Dustin Hoffman au jucat, senzaţional, cum altfel, în „Wag the Dog”. Greu de tradus, ceva de genul „Coada care scutură câinele”. Preşedintele Americii provoca un atac sexual în Biroul Oval, iar specialiştii provocau şi ei un război inexistent în Albania pentru a distrage atenţia. Cam aşa şi cu sireacu’ Gigi. Numai un circ cu el putea acoperi mirosul lăsat de povestea cu loviturile familiei Băsescu. Din antrenor cu lojă a ajuns mijlocaş la acoperire băgat pe teren doar când e în pericol calificarea la prezidenţiale.

„Am ajuns la puşcărie pentru că sunt bun şi milostiv”. Mă gândesc la aceste vorbe istorice într-un magazin în timp ce vânzătoarea îmi dă un rest mai mare decât cel cuvenit…

În zile care ne învăluie cu evenimente precum cele 200.000 de semnături ale unor oameni cu „discernământ” pentru ca prinţesa de la Cotroceni să meargă în parlamentul comunitar, deşi duduia are cel mult competenţe de parlament comunal sau cu imagini epocale precum tablele de lux care trec şi ele dincolo de gratii (linia o fi tot la 5.000 bucata?), favorita mea a fost ştirea conform căreia suporterii Stelei s-au întâlnit şi au decis să SUSŢINĂ echipa în meciul cu Bistriţa. Îmi şi imaginez docherii din Liverpool care se bagă şi ei în şedinţă şi decid să nu-şi mai lase jucătorii „să meargă singuri”. Cei care îşi negociază pasiunea prin şedinţe îmi sugerează piţipoancele care se cuplează cu milionari, dar dragostea demarează doar după încheierea unui CONTRACT nupţial.
La Steaua, situaţia e la fel de deplorabilă ca şi la naţională. Însă de când lumea, personajele spectacolului se împart în două categorii: băieţi pe care îi înjurăm şi băieţi pe care îi înţelegem. Negru şi roşu (chiar, o ruletă nu putea însoţi tablele la „facultate”?), Piţi şi Lăcă.
Nu trebuie să subestimezi niciodată un meci al Stelei. Poţi vedea în direct inventarea avantajului dictat de arbitru după aut. Şi poţi să vezi cum se naşte o nouă Stea magică; Duckadam para patru penalty-uri
într-un meci, gloriile de acum ratează patru penalty-uri într-un sezon.
Eu zic că Steaua n-a ieşit din lupta pentru titlu.