Nu numai reverul lui Băse a născut în noaptea de joi dilema tipică revoluţiilor noastre: a fost sau n-a fost? La două fusuri orare mai încolo, reverul lui Federer năştea aceeaşi reacţie.

În opt participări la Masters, Federer a fost eliminat o singură dată din faza grupelor. Anul trecut. Călăul a fost Murray. Scoţianul s-a bătut până la epuizare atunci să-l învingă pe elveţian. Deşi nu avea nevoie. Murray a câştigat, dar, stors de energie, a pierdut a doua zi în semifinala cu Davydenko. Ce mai conta, scalpul lui Federer atârna la gâtul highlanderului!

Un an mai târziu. „Acasă” la Murray (Andy este singurul scoţian pe care Londra îl adoptă fără rezerve). Federer are ocazia răzbunării. Calificarea lui Murray depinde de rezultatul meciului Federer - Del Potro. Pentru ca Murray să rămână în afara competiţiei, iar Federer să se califice împreună cu Del Potro, trebuia ca elveţianul să obţină un set, iar Del Potro să câştige în trei seturi la o diferenţă de trei game-uri. Ce şanse erau ca aşa ceva să se întâmple într-un meci jucat pe viaţă şi pe moarte? Cam cât şansele patronului de la Steaua de a câştiga alegerile… Şi totuşi, asta s-a întâmplat. Federer şi-a luat setul, Del Potro a câştigat la diferenţa de game-uri necesară… Răzbunarea lui Federer faţă de Murray era deplină.

În tie-break-ul setului doi, Del Potro are 5-4 şi două servicii. Joacă lamentabil acele puncte şi Federer ia setul convenabil ambilor. La 3-3 la game-uri în setul decisiv, Federer nu trebuia să mai câştige vreun joc, iar Del Potro trebuia să ia tot până la final. Federer serveşte jenant şi toate game-urile merg la argentinian!

În urmă cu doi ani, un fost şef al Mafiei a spus că jucătorii de top din tenis sunt implicaţi în aranjarea meciurilor. Nu vi se pare că Băse liftează cu mâna dreaptă pe rever în stilul lui Federer?

Pe Rafa Benitez nu l-ar mai fi prins paltonul pe plaiurile noastre. Din fericire pentru el, clubul său se află pe cu totul alte play-uri. Acolo unde, chiar dacă ai ratat tot sezonul încă din noiembrie, eşti lăsat să-ţi continui contractul şi să cauţi soluţii de relansare.

La Liverpoolul României, antrenorul este în pericol să nu mai prindă paltonul, deşi nu a ratat sezonul, precum Benitez. Steaua lui Stoichiţă este pe 4 în campionat, la trei puncte de lider, iar în Europa League i-a fost egală în deplasare celei mai bune echipe a Olandei, a pierdut acasă cu Fenerbahce dintr-un ofsaid şi a fost învinsă la Istanbul de cea mai bună echipă a Turciei, în contextul unui alt arbitraj nedrept. O victorie la Tiraspol poate păstra speranţele de calificare ale Stelei, dacă Fenerbahce nu pierde în Olanda. Meciul cu Twente din Ghencea s-ar putea transforma într-o finală. Este un moment-cheie al sezonului, în care antrenorul are nevoie de susţinere totală.

Steaua îşi păstrează standardul maximal pentru România numai la pretenţii. Însă pretenţiile nu au echivalent în politica faţă de lot. În timp ce noua gardă Urziceni - Vaslui - Timişoara păstează intact nucleul dur al titularilor, Steaua i-a luat locul lui Dinamo la exporturi. Tănase e o mutare excelentă, dar pentru viitor.

Stoichiţă – Panduru - Becali. Steaua este acum 1% raţiune şi 99% instinct. Dacă nu se schimbă ceva în acest raport, Steaua s-ar putea alege cu 1% din obiective în acest sezon. Scorul patronului în President League.

Tudor spune că suntem incompetenţi, cei care am văzut greşeli la golurile marcate la Craiova. Nu contează pentru el că diploma pe care mi-am luat-o la Massachusetts Institute of Technology îmi permite să apreciez  impactul balistic al traiectoriei mingii care-l sperie pe Traore la golul CFR-ului. Tudor prezintă studiul unui grup de arheologi care a făcut o descoperire uluitoare la situl Ion Oblemenco: mingea îl atinge pe Şoavă şi în umăr la 0,6 secunde după ce l-a atins la călcâi. Asta i-a permis lui Tudor să treacă peste decizia asistentului care pleacă spre centru (Tudor spune că de fapt imaginea care îl arată pe Ghinguleac plecând spre centru în semn de validare a golului Craiovei este opera celor care au falsificat şi imaginea de la faimosul penalty dat de Tudor la meciul Stelei de la Urziceni) şi să dicteze ofsaid. Nu vă grăbiţi să spuneţi că Tudor nu avea cum să vadă mai bine decât un asistent în acea fază. Celui mai bun arbitru român i s-a implantat sistemul revoluţionar de rotire a imaginii pe care l-am văzut în finala Ligii Campionilor din 2004 de la Gelsenkirchen. Astfel, Tudor, oriunde s-ar fi aflat în judeţul Dolj, ar fi putut vedea mai bine decât Ghinguleac, care era pe linie cu Costea.

Dincolo de aspectele tehnice, aride, rămâne impactul artistic al verdictului dat de Tudor. Crăciunescu, care a făcut imprudenţa de a spune că s-a greşit la cele două goluri, este aruncat în groapa incompetenţilor de marele său protejat. După cuţitele pe care Crăciunescu şi le-a luat de-a lungul anilor, a venit momentul celebrei replici: „Şi tu, Brutus?” Fără nici cea mai mică ezitare, Alexandru Brutus şi-a băgat înapoi în buzunar cartonaşul roşu de sânge.

În Italia, Ronaldinho a fost nominalizat din nou la Bidonul de Aur, premiu acordat deziluziei sezonului. Eroarea este fundamentală, pentru că brazilianul nu este o deziluzie la Milan, el încheindu-şi cariera de pe vremea când juca pentru Barcelona. Bidonul ar trebui acordat lui don Silvio, care a emis gogomănia cu Ciocanul Pneumatic, înlocuitor al lui Kaka, şi publicului de pe San Siro, care, după ce a trăit alături de fotbalişti ca Van Basten, Savicevic, Şevcenko sau Kaka, a umplut stadionul într-o isterie ignorantă cu parfum yankeu la prezentarea unei iluzii de marketing.

Pentru că nu mai existăm la Cupa Mondială, Balonul de Aur sau Trofeul Bravo, nu trebuie să ratăm Bidonul de Aur. O comisie formată din Cornel Dinu, Ştefan Iovan şi Dănuţ Lupu a fost solicitată să deguste şi să decidă între sortimentele Tamaş şi Săpunaru.

Pentru că se primesc nominalizări şi din diaspora, comunitatea din Stuttgart a trimis numele singurului atacant dintre cei 4 de la VfB care n-a marcat în acest sezon, deşi până şi iarna bate la poartă. Problema este că mai multe perechi de buze siliconate susţin că totuşi vârful penetrează constant.

Bidonul de Aur la echipe are drept favorită trupa de majorete „Am fost 16” care a ridicat frumos din pampoane când Mitică a chemat-o să-l mai bage 4 ani în Nirvana. Culmea este că bidoanele votante vor trebui să concureze cu propriile lor creaţii, care au fost burduşite pe la Istanbul, Praga sau când le-au călcat pragul barbarii de croaţi şi turci.
La ceremonia de acordare a Bidonului de Aur, Steven Seagal îi va dărui un premiu special suporterului anului, Fane Dediu.

O companie s-a promovat un an de zile cu Mutu în echipamentul decolorat al naţionalei. După un an, imaginea emblemă a campaniei nu mai este la naţională, dar sponsorul spune că nu are nicio problemă. E ca şi cum ai promova Ocean’s 11 un an cu faţa lui George Clooney, iar pe ecran apare Romică Ţociu să dea spargerea. Cred că producătorul nu ar fi avut nicio problemă.
Pe principiul că orice antrenor are o marotă, Răzvan Lucescu ni-l aduce din nou la naţională pe Nicolae Grigore, un jucător probabil foarte cuminte. Să priveşti un Braşov - Pandurii într-o seară de luni e ca şi cum l-ai pune pe un prizonier de la Guantanamo să asculte Metallica. Ei bine, într-un asemenea meci, Nicolae Grigore a fost cel mai anost jucător, punând la socoteală şi rezervele. Însă Lucescu a fost în tribună şi a văzut el ceva la Grigore inaccesibil privirii noastre şi lui Costin Lazăr pe teren. Dacă după acel meci Grigore a fost luat la naţională, Lippi ar fi trebuit să ceară imediat naturalizarea lui Ilyeş. Se poate face fără nicio problemă, n-a jucat niciodată pentru România.
Cristi Chivu nu vorbeşte cu suporterii naţionalei şi nu prea joacă la naţională. Şi totuşi, cred că la meciul cu Polonia el va purta banderola chiar şi dacă nu va juca. Pe cât punem pariu că la inaugurarea noului stadion, când vom fi gazdele Braziliei sau Argentinei, Chivu nu va fi accidentat?
Maxima săptămânii: „De ce e nevoie de meciul cu Polonia?”Din 2002 îmi aduc aminte de golul lui Ganea cu Polonia, dar de niciun gol al campioanei din acel an. Poate doar de o parodie de penalty pe care i l-a dat Corpodean în Regie. După o pauză în care Borcea a înroşit telefonul. I s-o fi şters agenda?

„Steaua e numai una, ofsaidu’ nu e-ntotdeauna”, se auzea Tamaş cântând la Drumeţului.

La câteva minute după eliminarea „glorioasă” cu Gloria din Bistriţa, Mihai Stoichiţă era blindat cu certitudini: Steaua fusese furată de arbitri, comentariul TV fusese „tendenţios”. După victoria „proptită” din meciul cu Unirea Alba Iulia, vagul luase locul certului: nu ştia ce să spună despre ofsaidul care destrămase egalul. În plus, nu detectase nimic tendenţios în eter, pentru că de la microfon vocea roş-albastră aruncase vălul controversei peste reluarea ofsaidului.

În meciul cu Alba Iulia, am avut revelaţia asemănării fizice dintre Stoichiţă și Napoleon Bonaparte. Dincolo de fizionomie, şi carierele, la scara lor, au o traiectorie asemănătoare: prima domnie a lui Stoichiţă la Steaua i-a adus titlul de împărat-campion pe plan intern. Când s-a pus pe invadat Europa, a obţinut victorii de efect în bătălia din Ghencea cu armata engleză Aston Villa sau în bătălia de la Istanbul, când a spulberat oastea lui Fenerbahce câtă frunză şi iarbă. A urmat exilul în Elba-Panama-Kuweit-Armenia-Moldova-Turcia. Şi acum întoarcerea. Cu ceva succese precum vechiul împărat. Oare bariera celor 100 de zile îi va fi fatală precum ilustrului corsican? Răspunsul stă, ca întotdeauna, în loja de la Waterloo.

Şi încă o maximă istorică din Ghencea. Steaua a inventat conceptul de meci cu casa închisă atunci când vinde 10% din capacitatea stadionului.

Erau vremuri în care meciurile nu erau la TV. Când „la lojă” însemna să stai într-un copac de lângă stadion, pentru că tribunele erau pline ochi. Când busturile nu erau goale, ci acoperite de cămăşi şi sacouri, când capetele nu erau rase, ci purtau pălării.

Mai poţi simţi acele vremuri dacă baţi la uşa lui Angelo Niculescu. După ce ţi se deschide, intri la Dinamo - Galata de acum mai bine de o jumătate de secol. În 1956, Dinamo juca împotriva lui Galatasaray primul meci al unei echipe româneşti în Cupa Campionilor. Pe banca lui Dinamo era antrenor bărbatul care îţi stă acum în faţă. Are 88 de ani şi e la fel de supărat dacă întârzii la întâlnire precum era în acea zi din ’56, când Florian Anghel întârzia la o centrare în faţa porţii turcilor. Îşi aduce aminte şi acum acea fază… Dar şi că a câştigat cu 3-1.

În vitrina din sufragerie, comoara. Un set de pahare inscripţionate, primit la acel meci istoric cu Galata. Reuşim să-l amuzăm când îi aducem aminte că Adrian Cristea împarte acelaşi supranume cu Dobrin. Nu l-a băgat pe Prinţul din Trivale la Mondiale, dar vorbeşte despre el ca de un geniu. Care n-a vrut însă să joace după reguli. Noi, cu ai noştri: „Acum jucătorii de la Dinamo au diferite probleme… Da, cea mai mare problemă e să numere banii, şi asta le atrage substanţial atenţia”. Cuvintele sunt tăioase ca centrările lui Keita.
Îl lăsăm pe Angelo Niculescu. Din spatele uşii se aude vuietul celor 85.000 care au fost în ’56 la Dinamo - Galata. Noi ne întoarcem la speranţele noastre suspendate.

Să-ţi vină Rangers din urna a doua valorică în grupa ta de Ligă e ca şi când Braşovul ţi-o bate pe Dinamo şi-ţi împachetează titlul după ce zeci de ani ardelenii nu mişcaseră în Groapă. Mai devreme sau mai târziu, Cel care aranjează toate tragerile la sorţi pe lumea asta îţi deschide un culoar după ce-ţi pune o piedică. În cazul lui Petrescu, contractul cu şansa în 2009 a fost compensaţia pentru crampoanele lui Badea care l-au împiedicat să ajungă la Mondialul din ’90. Iar pentru Stoica a fost anestezicul „compensat” pentru durerea surdă cu care a rămas după o noapte de aprilie petrecută la Middlesbrough.
Rangers este o echipă de o subţirime valorică stânjenitoare pentru balul Ligii Campionilor. Plimbându-se prin Europa cu fortificaţiile după ei, highlanderii deveneau acum două sezoane una dintre cele mai cenuşii finaliste ale Cupei UEFA din ultimii ani. Rangers de acum este echipa jenantă de atunci fără singurii fotbalişti rezonabili ai acelei finaliste, Cuellar, Ferguson şi Cousin.
Pentru un fotbalist devenit faimos după un blat Vaslui - Steaua, Frunză, pentru un jucător salvat din mediocritatea Farului, Apostol, pentru un fuoriclasse gata să se rateze în Liga a II-a, Varga, sau pentru un argentinian pescuit din străfundurile fotbalului spaniol, Brandan, meciul de diseară este şansa carierei. Un astfel de culoar în Ligă nu ţi se mai deschide a doua oară când scrie pe tine Urziceni.
Până la urmă, să o baţi pe Rangers echivalează cu o victorie cu United când vii din universul în care Mircea Rădulescu tocmai a fost mandatat „să pregătească în cel mai scurt timp proiectul de dezvoltare tehnică şi strategia de ansamblu a fotbalului românesc”.