Vali Ceauşescu spune că se uită la Hallmark. Şi că peste posturile româneşti trece rapid. Normal, există riscul de a nimeri imaginile cu cei ucişi acum 20 de ani şi aruncaţi în gropi comune. Vali le zice într-un­ interviu luat printr-o „intervenţie”. Tudorel Stoica a fost pila reporterului. Pilelele erau pentru lagărul RSR ce erau Stoica şi Bölöni pentru Steaua: motorul. Probabil în virtutea conservatorismului britanic cu care s-a contaminat pe când studia şi el, ca tot comunistul, la Imperial College din Londra, Vali îşi mai „procură” şi acum cu pile vată, chibrituri, margarină, gheare de pui, adidaşi de porc şi creveţi. Pe care îi îndeasă în portbagajul Peugeotului său roşu (mi se pare o culoare bine aleasă).
Printre delicatesele servite de Vali o reţin pe cea legată de definirea lui decembrie ‘89: „folosiţi ce termen vreţi, NU MĂ DERANJEAZĂ”. Vali, nu s-a întâmplat nimic. Papa a rezolvat situaţia de la Timişoara împreună cu rivalii de la Dinamo. Aşa că Mihai Costea vine de urgenţă la Steaua după ce Vali ridică dintr-o sprânceană. Tovarăşul Mititelu îl va aduce personal cu Oltcitul până în Ghencea. Gică Popescu îşi cere public scuze că s-a ascuns în podul casei părinteşti, în loc să-şi aducă prinosul de recunoştinţă că îmbracă tricoul Stelei. Belodedici intră în pârnaie 10 ani, cum a decis Papa în ’89. Mitică de la Mititica preia Victoria şi reuşeşte șase promovări cu ea într-un sezon. Iar Steaua raportează 104 victorii la hectar după meciuri cu durata între 90 şi 110 minute.
26 februarie. A doua zi după ce Unirea a eliminat-o pe Liverpool. Împlinindu-se o lună de la ziua lui Papa, o scurtă ştire despre victoria Urziceniului va apărea în pagina trei. În rest… Să nu uiţi, Vali!

Dacă aveam nevoie de o garanţie pentru ca pe SuperDan să-l prindă din nou sacoul la United Urziceni, aceasta a apărut. O vizită oficială pe cel mai magnetic stadion din Anglia, ţara în care SuperDan merge aşa cum merg islamiştii în Arabia Saudită, e de neratat. Petrescu nu va pleca în această iarnă de la Unirea pentru că are de făcut cu echipa căreia el i-a dat naştere acest drum iniţiatic pe Anfield.

Programarea cu Liverpool este reversul tragerii la sorţi de care a avut parte Unirea în Liga Campionilor. După cea mai slabă grupă din Champions, Unirii i-a ieşit în cale cel mai puternic adversar din 16 posibili.

Revine în discuţie dilema care a existat înainte de meciurile din Liga Campionilor: grupă cu adversari grandioşi sau cu unii accesibili? Pentru cei care vor performanţă şi nu circ, dorinţa firească ar fi trebuit să fie Rangers şi apoi FC Copenhaga. Trebuie să-ţi doreşti victorii şi nu să te intersectezi cu Torres. Din vizita lui Dinamo pe Old Trafford nu ne mai aducem aminte decât imaginile cu Dănciulescu fotografiind de zor Teatrul Viselor. Parcursul Stelei 2005-06 cu obstacole omeneşti pe traseu va rămâne în istorie.

Acum, dacă aşa a fost să fie, să sperăm într-un miracol.  În întreaga noastră istorie, o singură dată am mai scos după o dublă, un brand de un asemenea calibru: Interul îngenuncheat de Dinamo în ’81. Atunci TVR şi-a atins culmea absurdului transmiţând meciul decisiv fără a difuza şi prelungirile cu miracolul lui Dudu, Orac şi Ţălnar. Bilaşco şi Apostol, răpuneţi Liverpool şi revelionul tv se va muta într-o noapte de februarie!

Arsenal a câştigat cu 2-1 în faţa lui Liverpool după ce a fost condusă la pauză cu 1-0. Fabregas a spus la final că nu l-a văzut niciodată pe Wenger să se dezlănţuie în asemenea fel precum a făcut-o la pauza meciului de pe Anfield. Wenger s-a mărginit să zâmbească şi să spună, când a fost invitat să comenteze tornada pe care declanşat-o la pauză, că „e drăguţ să vezi că după 13 ani la Arsenal mai pot să surprind lumea”.

Fără îndoială că multe dintre lucrurile care se întâmplă în vestiare trebuie ferite de public. Din păcate pentru el, antrenorul naţionalei feminine de handbal, Radu Voina, n-a avut o uşă pe care să o închidă în urma sa când a ţinut speechurile din timpul meciului cu Spania. Şi astfel am auzit cum domnul Voina, castelan de obârşie din distinsa Sighişoară, o ţinea doar în ţigancă şi cioară când vorbea despre conducătoarea de joc a Spaniei. Voina nu a fost nici măcar surprins. Toată lumea ştie de filmarea în direct a discuţiilor din time-out-uri. Dacă până acum eram jenaţi de simplitatea ideatică şi de bolovănismul observaţiilor selecţionerului („sunteţi ca nişte stâlpi de telegraf”) din timpul time-out-urilor, acum am avut parte de demonstraţia de civilitate apărută după dictatura lui Tadici.

Când Luis Aragones, campion european cu naţionala de fotbal a Spaniei, a fost surprins vorbind într-un cadru mai intim despre ţiganul de Henry, s-a născut un adevărat caz pe lângă castelele din Asturia sau Andaluzia. La noi, castelul din Sighişoara are înfiptă în turla sa o sperietoare de ciori. Iar la palatul Cotroceni, preşedintele ţigancă împuţită se pregăteşte să-l decoreze pe porumbelul păcii Voina, care nu bate pe nimeni din cei care contează.

Nu-mi iese din cap acel „mulţumesc” pe care crainicul german de pe Mercedes Benz Arena l-a rostit în româneşte în momentul în care Marica părăsea terenul când a fost schimbat în meciul cu Unirea. Un gest atât de simplu şi de firesc, care nu le-a stat vreodată la îndemână compatrioţilor lui Cipri, aşa cum îi spune acelaşi crainic. Şi asta deşi, şi în acest an, Marica a existat mai mult la naţională prin golurile cu Croaţia, Lituania sau Serbia, decât la Stuttgart, acolo unde a dat semne de viaţă doar în meciurile în care s-a vorbit româneşte, cu Timişoara şi Urziceni.

Şi crainicul de limbă română adus la acest meci de regulile Ligii Campionilor a contribuit la buna dispoziţie. În momentul în care a rostit „intră Rudi cu numărul şaisprezece”, zeci de mii de oameni au izbucnit în râs datorită asemănării cu pronunţia lui „scheise”, nemţescul „rahat”. Se şi potrivea atât de mult cu situaţia din teren.

Nu aveam ce căuta la primăvară în Liga Campionilor. Şi asta nu pentru că ei au resurse mai mari decât noi. Ci pentru că noi nu avem spirit, suntem o naţiune diluată şi în fotbal. Din când în când mai apare câte un Petrescu, mânuind o pensulă şi nişte vopsea roşie pentru a mai colora obrajii livizi ai fotbaliştilor. Stuttgart dezamăgeşte crunt în acest sezon, dar tribunele au gemut şi la acest meci de oameni care au încurajat tot timpul. Mario Gomez şi Kevin Kurany, vânduţi pe zeci de milioane, Khedira, Tasci, Gebhard, Schieber, Rudi, Celozzi sunt crescuţi de Stuttgart. Fani pătimaşi şi jucători crescuţi, aşa ceva nu se cumpără cu bani. Asta înseamnă spirit şi, dacă ar fi introdus în manualul de licenţiere, ar cam dispărea Liga cea Pitică. Sau, mă rog, a lu’ Mitică.

După primul tur de scrutin în Liga I, Dinamo „a procedat la” (cum spune dialectul miliţienesc) numărătoarea paralelă a voturilor. Şi, după ce a strâns penalty-urile, eliminările şi ofsaidurile incorecte din toate circumscripţiile în care a jucat, i-a rezultat că este adevăratul câştigător al turului. Ca să mai recupereze şi în clasamentul oficial de la BEC-ul lui Mitică, Dinamo a procedat la telefonul de tip Vântu către Geoană şi i-a sunat pe Liviu Ganea şi Miranda să-i invite la o relaxare în meciul direct. Aştept să-l văd pe Badea Nicolae cum îl face prostănac pe cel care a sunat.

Echipa care a inventat portocaliul vişiniu a revenit puternic în lupta pentru un nou mandat. CFR este mai discretă decât atunci când a mai câştigat alegerile, dar are totuşi o tinichea legată de ultimul vagon. Numitul Tudor Alexandru a fost văzut făcând turism electoral prin Giuleşti şi Craiova unde a votat cu toate mâinile şi toate fanioanele pe mai multe buletine cu sigla locomotivei vişinii din Cluj.

Preşedintele în exerciţiu, Bursucul de la Cotroceni, ameninţă că pleacă pe mare dacă arbitrii români îl mai scot din banca lui. Speranţa lui vine din diaspora de acolo de unde vine votul lui Kakos. Bursucul a avut diaspora de partea lui şi la finala cu Dinamo din mandatul trecut, când votul arbitrului adus din Spania a fost decisiv.

În acest timp, un poştaş de la Serviciul de Poştă şi Pază îi aduce Bunicuţei ziarul ProSport. Poştaşul a scos cu grijă din ziar pagina în care este fotografia cu suporterii Timişoarei, ţinând deasupra capetelor numele oamenilor omorâţi acum 20 de ani la Catedrală. Nimic nu trebuie să tulbure bătrâneţile Bunicuţei.

Tocăniţa lui Stoichiţă cu jucătorii lui Sheriff pe tabla de joc înaintea meciului de la Tiraspol îmi aduce aminte de schimbarea direcţiei din care bate Vântu în campania electorală după arestarea din Indonezia. Fostul angajat al şerifului din Tiraspol a părut să lucreze sub acoperire la Steaua după cum i-a pus în eroare pe Bănel şi compania când l-a dus pe tabla de studiu pe Volkov din partea stângă a atacului până pe dreapta apărării, când pe fundaşul dreapta Mamah l-a aşezat ca vârf, când pe Balima l-a dus din dreapta în stânga şi pe Franca din centru în dreapta. După ce vezi acest talmeş-balmeş, parcă înţelegi Zăpăceala de la golul primit de Steaua.
Stoichiţă spune că sistemul 3-4-3 cu care nu le-a bătut nici pe Rapid, nici pe Gloria Bistriţa în Cupă şi nici pe Sheriff, asigură „cea mai judicioasă acoperire a terenului”. La Tiraspol parcă am văzut însă o dansatoare de cabaret îmbrăcată în roşu şi albastru. Balima şi Volkov, jucând altfel decât în desenul de Picasso al lui Stoichiţă, au profitat din plin de toate goliciunile lăsate în flancuri de absenţa unor Marin şi Golanski, polonezul care a fost pus să facă marcaj la periculosul Mircea Rednic din tribună.
Nimeni n-a jucat în acest sistem la Steaua în ultimii 12 ani, cât a trecut de la precedentul mandat al lui Stoichiţă la Steaua. Şi nici măcar la fiecare partidă sau pe durata unui întreg meci nu se joacă aşa acum la Steaua. Jucătorii sunt bulversaţi. Toja îi trimite fără să se uite lui Marin acolo unde veteranul ar fi trebuit să fie în sistemul 3-4-3. Petrică era însă mai în spate, acolo unde joacă în 4-4-2. Şi uite aşa mingea se scurge leneş în aut, Steaua devine singurul cap de serie aflat pe ultimul loc într-o grupă din Europa League şi tot aşa trec cele peste 1001 de nopţi de când Steaua n-a mai bătut pe nimeni într-o grupă europeană.

600 poate fi uneori expresia derizoriului, iar alteori poate da măsura unei pasiuni admirabile. Cei 600 de spartani care s-au încumetat să ia cu asalt tribunele la Dinamo cu Alba Iulia l-au convins cu greu pe Săgeată Niculae că meciul nu se dispută pe un stadion cu interdicție la spectatori. Interdicție este și cuvântul la modă în Ghencea, însă 600 de steliști din Chișinău ne-au amintit ce înseamnă să fii suporter.

Au plecat spre Transnistria separatistă, au ocupat până la ultimul loc sectorul ce le-a fost cedat pe stadionul din Tiraspol, au colorat tribuna în roșu și albastru, au arătat că știu cântecele steliste la perfecție, le-au făcut față celor 13.000 de șerifi și nu i-au lăsat pe băieții lui Stoichiță nici când Balima și Volkov mutaseră linia frontului în careul lui Zapata. Greu de imaginat, dar în 2009 o galerie a Stelei nu a înjurat pe parcursul unui meci nici pe Dinamo, nici pe Becali, nici pe Rapid, nici pe Stoichiță, nici pe Mitică, nici măcar pe lupul din „Nu Zaieţ, nu pagadi”. „Ce fătălăi”, o fi fost reacția fanilor cu cazier din Bucureștiul „european”.

În urmă cu 20 de ani, Steaua tocmai juca o finală de Cupa Campionilor (ce să faci dacă pe poziția lui Andrei Ionescu cei de atunci îl aveau pe Hagi?). După finală, Ceaușescu și-a luat jucăria și a trimis-o la Chișinău într-o mișcare cu iz politic. A fost dragoste la prima vedere între moldoveni și Steaua. 20 de ani mai târziu, relația este la fel de intensă. Au demonstrat-o 600 de plăieși în noaptea rece și tristă de la Tiraspol.