13
June

Cupa mâniei

Postat in Cupa României de Mihai Mironica
 

Deac nu are nevoie de legi non-europene pentru a-şi face loc în această multinaţională a lui Paszkany. Când românul e valoros, protecţionismul e inutil. Deac are ştaif, am fost convins de asta de la prima atingere de minge pe care am văzut-o la el, şi se va impune până la urmă. Răzvan Lucescu asta dorea să vadă din tribună: un tânăr român care să bată concurenţa străinilor din lotul CFR-ului şi nu un fotbalist care să primească un loc în echipă precum rromii care la facultăţi au locurile lor separate într-o ţară însă în care instituţiile şi legile ar trebui să fie aceleaşi pentru toţi.

Îmi pare rău pentru Balaj. Cred că este un arbitru bun. Însă a creat şi el condiţiile pentru această suspiciune aparuta în jurul lui la acest meci. Îmi vine în cap penaltyul cu care CFR bătea la Bistriţa în sezonul în care devenea campioană. Cred că Balaj a luat totuşi deciziile corecte la penaltyul dat acum CFR-ului şi la cel refuzat Timişoarei. Dar şi Culio ar fi trebuit să fie eliminat dacă se dezbrăca la golul 3 după ce ar fi luat galbenul de care a fost iertat în prima repriză.

Ca în multe alte meciuri importante din acest sezon, Timişoara s-a bătut cu publicul iar adversarul cu fotbaliştii. CFR a amintit de momentul magic de la Roma.  Suporterii Timişoarei nu au amintit însă de fair playul excepţional de la partida cu Urziceni. Semn că şi pe Bega mai vin câteodată aluviuni.

14
April

Cupa spitalului de urgenţă

Postat in Cupa României de admin
 

Vreme mohorâtă la înmormântarea unei competiţii. Sălciile din cochetul parc Dinamo plângeau şi ele la vederea unui meci la care jucătorii erau mai numeroşi decât suflarea din tribună. Apropo, cocheta groapă este singura arenă din lume care are tribuna mai mică decât un banner publicitar atârnat asupra celor zece rânduri peste care gospodarul Turcu a trântit acoperişul ăla de şopron. Alţi fraieri precum cei din Spania, Italia sau Anglia joacă meciurile de Cupă în sistem tur - retur sau pe terenul uneia dintre combatante, urmând ca la egal să se joace pe stadionul celeilalte. Da’ de ce să joci ca ei cu zeci de mii de oameni la stadion? Mai bine duci două echipe la Cuca Măcăii faţă de casa lor şi le pui să joace într-o atmosferă de sanatoriu, ca nu cumva să se streseze Savaniu, tuşarul intrat în fanta de lumină a lanternei Denea. Şi totuşi, Cupa Djibouti a anunţat că în faza pe triburi vrea să experimenteze sistemul unic din Cupa României cu capi de serie şi în semifinale.

Problema e: cum poate să şi-o tragă singur un Piţurcă mai clar decât atunci când i-a titularizat pe Dorel sau Bănel? Juniorul a încercat ieri un răspuns în meciul cu CFR. Cu mâna.

Cât despre celălalt henţ de penalty, nesemnalizarea lui este o nouă greşeală „omenească” în favoarea celor puternici. Chiar, CFR s-o fi îmbrăcat în vestiarul lui Dinamo?

11
November

Masca lui Zero

Postat in Cupa României de Mihai Mironica
 

Mi-am spus că există viaţă şi după moartea clinică a echipei care în anii capitalismului de savană, împreună cu Ministerul Transporturilor, cu vicepremierul Guvernului, cu televiziunea mereu aproape, cu Gloria Bis şi cu reţeaua de dilări cu fluiere sam-sug era tot mai singură împotriva tuturor. Mi-am ales însă greşit locul unde să găsesc dovada că fotbal mai există şi după Marea Depresie, Rapid - Steaua. În Cupa României.

Ştiam că, structural vorbind, Cupa berarilor este mai penibilă decât Cupa Guadelupei. Cu capi de serie până şi în semifinale, cu multiubitele Steaua şi Rapid având voie să joace în templele lor într-o singură manşă cu sărăntoci din divizia matinală (mă mir că nu au început şi de la 1-0 pentru „granzi”), cu meciuri exilate în no man’s landurile neutre, Cupei României i-a fost răpită raţiunea de a fi: şansă pentru toţi şi bucuria ţăranilor de a primi vreun Rădoi în bătătură.

Dar iată că şi fotbalul din derby-ul optimilor Cupei poate fi o ţeapă mai mare chiar decât perla coroanei cu spini a Ligii I, Rapid - Steaua. Urzicenii, nume predestinat, câştigară bambiliciul cu Oţelu’ doar cu pasă decisivă de la arbitru. Păcat, meciu’ putea să intre în istoria lumii. La cât de prost s-a jucat, s-ar fi încheiat 0-0 şi după loviturile de departajare.

Ceilalti redactori