Pentru că la intrarea pe stadionul Dinamo, înaintea partidei cu Steaua, conferenţiarii de la peluză pun întrebări din istoria fotbalului ca nu cumva Mircea Cărtărescu sau Răzvan Mazilu să pătrundă la meci, am zis să facem o imersiune în trecutul derby-ului roşu (plus alb şi albastru, deşi pentru redarea spiritului originar mai bine rămâneau la roşu şi atât).

Cum nimic nu e sfânt în fotbalul nostru, Steaua şi Dinamo s-au hotărât să-i facă un blat lui Copos când acesta era pe punctul să ia primul lui titlu, în ’99. Şi aşa a inventat portarul Stelei, Ritli, statul în poartă chiar în spatele zidului la o lovitură liberă. Iftodi a tras pe jumătatea de poartă lăsată goală de portar, dar tot n-a nimerit golul dorit de „eternele rivale” ca Rapid să nu ia titlul.

Tot la un mirific derby, Ciocoiu a dat un gol pentru Steaua după un henţ de i s-a spart ceasul de la mâna lovită de minge. Dinamoviştii s-au repezit la asistentul de pe atacul Stelei, care era un anume Valeriu Argăseală. Vizionari câinii ăştia, nu-i aşa?

După gafa de la Cluj marcă înregistrată Dolha (o făcuse identic şi la Atena), ni s-a spus că Ema este un suflet deosebit, serios, ireproşabil în pregătire şi conduită. Vorbe care m-au lăsat purtat spre un meci în care echipa de atunci a lui Dolha a marcat împotriva lui Dinamo. În loc să-şi vadă de bucuria lui alături de coechipieri, acest suflet deosebit s-a repezit spre tribuna dinamovistă şi le-a arătat câinilor cele două degete mijlocii de la membrele superioare. Eu zic că Ema, un suflet timid, deosebit, a ales atunci să se poarte cu mănuşi cu actualii lui suporteri.

De cele mai multe ori, istoria gomoasă, a anilor de bătălie, a anilor de domnie, a războinicului luminii (sau războinicul lu’ Mimi?) şi a acţionarilor reacţionari, pune în umbră istoria întâmplărilor mici şi… mijlocii. Pe nedrept, aş spune.

Dacă lui Ferguson venea cineva să-i spună că Nani va trebui să meargă miercuri la o miuţă cu nişte pizza-fotbalişti când vineri United are un meci foarte important în campionat, scoţianul ar fi scos de după uşa vestiarului ghetele cu care acum vreo şapte ani ţintea capul lui Beckham. Şi nu l-ar fi înduplecat nici strigătul „Nu trageţi în mesager!”.
Stoichiţă a plecat demult din Valea Jiului şi a uitat de obiceiul cu centrarea ghetei la capul adversarului (asta e, priapism gazetăresc). Şi aşa a ieşit, probabil, una bucată contractură incertă la Bogdan Stancu.

Răzvan Lucescu este un antrenor care merită apreciat pentru curajul de a ieşi în calea stihiilor cu un fotbal care contează acum în Europa mai puţin şi decât Guineea Bissau, vorba lui Fernandes uniristul. Însă o astfel de glumă proastă precum şuşa cu selecţionata U a Italiei (nu era nici U23 şi nici B, şi cred că sunt generos şi cu U) aduce aminte de parodiile de trialuri ale lui Boloni, organizate luni după etapă, când jucători din toate colţurile ţării, în loc să fie la recuperare pe la cluburile lor, alergau fără niciun sens într-o miuţă lipsită de nerv. S-a tot spus prostia că aşa a ieşit Rădoi la iveală, când este evident că doar meciurile oficiale ale Stelei l-au scos în faţă pe viitorul emir saudit.

Lucescu îşi umflă muşchii la Motanul introvertit al Stelei pentru un motiv lipsit de cea mai mică relevanţă. Am şters însă imediat din memoria tricoloră momentul în care Captain Fantastic a ales să se antreneze „accidentat” cu Mourinho la Inter, în loc să joace la naţională un meci teribil de important în Austria. Olario!

Şoc şi groază în Liga I: ninge! După ce naţionala a trebuit să înfrunte, pe lângă nişte Golani cinstiţi şi propria neputinţă, un gazon demn de un amical judeţean din cauza unei ploi, fotbalul mocirlos continuă în toată splendoarea lui ajutat de ninsoarea de Mărţişor.

Steaua a făcut împreună cu CFR unul dintre cele mai bune meciuri ale acestui campionat şi pentru că s-a jucat pe un gazon ireproşabil. Cavaleria uşoară a Stelei, cu Szekely, Stancu şi Toja, a readus în Ghencea tradiţia jocului de atac în viteză, iar Kapetanos, prin devierile pe care le-a reuşit în meciul de la Cluj, a adus aminte de deschiderile pe care Piţurcă le făcea pentru Lăcătuş sau Balint. Acum, pentru luptele în noroi care se anunţă la Urziceni, Stoichiţă ar trebui să se dea la o parte şi să-l lase pe Florentin Marinescu, antrenorul de arte marţiale al steliştilor de aur din ’86.

Nicio victorie în primele două etape? Stancu mai util decât Tănase în atac, Bănel forţat în continuare în stânga, deşi Steaua îi plăteşte pe gemenii stângului cu o turmă de euroi, poarta dată lui Tătăruşanu sau Zapata?

Dileme reale pentru steliştii normali, chestiuni derizorii pentru primadonele „Steaua suntem noi” din polii magnetici ai stadionului, Nord şi Sud, care în birourile, supermarketurile sau halele în care lucrează peste săptămână au acumulat pentru cele două ore de schimonoseală verbală de duminică seara. Nu se poate Unirea - Steaua pe gazonul lui Stoke cu peluza din Dortmund?

Steaua s-a dus la Nisipurile de Aur. N-am fost niciodată acolo şi mărturisesc că fantasmam în legătură cu un loc cu asemenea sonoritate. Din fericire, ProSport m-a ajutat să dau o formă imaginilor mele nebuloase, atunci când mi l-a arătat pe Zapata plonjând pe terenul de antrenament de acolo. Nu ştiam că la Nisipurile de Aur poţi să faci şi împachetări cu nămol, atât de utile înaintea unui sezon extenuant. Domnu’ Stoichiţă pregăteşte însă totul în cel mai mic detaliu.

Acelaşi domn Stoichiţă mai pune de o diversiune. L-a adus pe singurul Moreno din fotbalul mondial mai praf decât Dayro şi a spus că astfel echipa sa va deveni imprevizibilă. Dacă ridicăm vălul de pe Mister, vom descoperi că, de fapt, antrenorul se plânge la derută după un fundaş central. Acesta va fi chiar Pepe, marcator al unui gol în ultimii doi ani şi cu un fizic actual de felină pensionată.

Citesc din gândirea filosofică a celui mai faimos Robot din Albion, Peter Crouch, „Ce-aş fi fost dacă nu exista fotbalul? Virgin”. Şi apoi mă gândesc la conflagraţia care stă să izbucnească între Focoasa nucleară şi Cruda convenţională şi pe care numai Tănase 4 grase (de Cotnari?) poate să-o dezamorseze.

Şi, în final, să ne aducem aminte că Steaua este cea mai iubită echipă din România. Patronul şi cetăţenii (m)UE de pe Ghencea au pus mână de la mână şi au transformat suporterul Stelei din tribune într-un fel de Yeti: toată lumea vorbeşte despre el, dar nimeni nu l-a văzut. Zeloşii curteni de la Palazzo di Becali sunt însă pregătiţi şi pentru această iarnă grea: vorinaugura prima peluză plină cu oameni de zăpadă. Dacă se vor topi la golul Ceahlăului, vor avea măcar o scuză. Sâmbătă, la Bucureşti se anunţă 8 grade. Cu plus la adevăr.

Dacă nenea Iancu ar fi fost contemporan cu nenea Naşu’, s-ar fi făcut membru afiliat numai să se desfete la remake-ul „O  scrisoare pierdută la Casa Fotbalului” cu Mitică Dandanache, Sandu Trahanache şi candidatul turmentat Iacov. În momentul de apogeu, distinsa asistenţă a fost întrebată dacă are ceva de spus împotriva prelungirii mariajului dintre Naşu’ şi Federaţie sau dacă nu, să tacă pe vecie. Evident că revoluţionarii de carton Iancu Marian sau Mititelu Adrian, vocali fără a spune nimic, sau greii cu moravuri uşoare de la Steaua, Dinamo şi Rapid au ales varianta doi. Şi încă un mandat de tăcere complice s-a aşternut peste mascarada numită fotbalul românesc.

Măcar pentru o tăcere ambiguă putea opta şi unicul antrenor român cu anvergură europeană. Dar Mircea Lucescu a ales să bată şi el un cui în coşciugul moralităţii fotbalului nostru, spunând că este firesc ca Mircea Sandu să-i facă pe Ceauşescu şi Teoctist la anduranţă prezidenţială. Printre cuvintele-proptea rostite, normal, pentru binele selecţionerului lu’ tata, întrezăream faza de acum aproape cinci ani când apărarea lui Şahtar se „desfăcea” ca o floare de mină în faţa lui Măldărăşanu în faza în care Rapidul Juniorului marca pentru a merge la braţ în primăvara europeană cu Şahtarul Seniorului. Cum, „suspectatorul” lui Mutu de la meciul cu Serbia poate fi chiar el suspect de serviciu?

Unde este revoluţionarul care striga ironic în stepa ucraineană „bravo, federaţia!” când se lupta cu coaliţia Surkis de la federaţie şi Surkis de la Kiev? Unde este aristocratul ce râdea amar de Naşu’ care timp de aproape 20 de ani s-a chinuit să ţină naţionala departe de Lucescu? Din când în când, un monument al fotbalului se transformă în roza vânturilor.

După primul tur de scrutin în Liga I, Dinamo „a procedat la” (cum spune dialectul miliţienesc) numărătoarea paralelă a voturilor. Şi, după ce a strâns penalty-urile, eliminările şi ofsaidurile incorecte din toate circumscripţiile în care a jucat, i-a rezultat că este adevăratul câştigător al turului. Ca să mai recupereze şi în clasamentul oficial de la BEC-ul lui Mitică, Dinamo a procedat la telefonul de tip Vântu către Geoană şi i-a sunat pe Liviu Ganea şi Miranda să-i invite la o relaxare în meciul direct. Aştept să-l văd pe Badea Nicolae cum îl face prostănac pe cel care a sunat.

Echipa care a inventat portocaliul vişiniu a revenit puternic în lupta pentru un nou mandat. CFR este mai discretă decât atunci când a mai câştigat alegerile, dar are totuşi o tinichea legată de ultimul vagon. Numitul Tudor Alexandru a fost văzut făcând turism electoral prin Giuleşti şi Craiova unde a votat cu toate mâinile şi toate fanioanele pe mai multe buletine cu sigla locomotivei vişinii din Cluj.

Preşedintele în exerciţiu, Bursucul de la Cotroceni, ameninţă că pleacă pe mare dacă arbitrii români îl mai scot din banca lui. Speranţa lui vine din diaspora de acolo de unde vine votul lui Kakos. Bursucul a avut diaspora de partea lui şi la finala cu Dinamo din mandatul trecut, când votul arbitrului adus din Spania a fost decisiv.

În acest timp, un poştaş de la Serviciul de Poştă şi Pază îi aduce Bunicuţei ziarul ProSport. Poştaşul a scos cu grijă din ziar pagina în care este fotografia cu suporterii Timişoarei, ţinând deasupra capetelor numele oamenilor omorâţi acum 20 de ani la Catedrală. Nimic nu trebuie să tulbure bătrâneţile Bunicuţei.

Tocăniţa lui Stoichiţă cu jucătorii lui Sheriff pe tabla de joc înaintea meciului de la Tiraspol îmi aduce aminte de schimbarea direcţiei din care bate Vântu în campania electorală după arestarea din Indonezia. Fostul angajat al şerifului din Tiraspol a părut să lucreze sub acoperire la Steaua după cum i-a pus în eroare pe Bănel şi compania când l-a dus pe tabla de studiu pe Volkov din partea stângă a atacului până pe dreapta apărării, când pe fundaşul dreapta Mamah l-a aşezat ca vârf, când pe Balima l-a dus din dreapta în stânga şi pe Franca din centru în dreapta. După ce vezi acest talmeş-balmeş, parcă înţelegi Zăpăceala de la golul primit de Steaua.
Stoichiţă spune că sistemul 3-4-3 cu care nu le-a bătut nici pe Rapid, nici pe Gloria Bistriţa în Cupă şi nici pe Sheriff, asigură „cea mai judicioasă acoperire a terenului”. La Tiraspol parcă am văzut însă o dansatoare de cabaret îmbrăcată în roşu şi albastru. Balima şi Volkov, jucând altfel decât în desenul de Picasso al lui Stoichiţă, au profitat din plin de toate goliciunile lăsate în flancuri de absenţa unor Marin şi Golanski, polonezul care a fost pus să facă marcaj la periculosul Mircea Rednic din tribună.
Nimeni n-a jucat în acest sistem la Steaua în ultimii 12 ani, cât a trecut de la precedentul mandat al lui Stoichiţă la Steaua. Şi nici măcar la fiecare partidă sau pe durata unui întreg meci nu se joacă aşa acum la Steaua. Jucătorii sunt bulversaţi. Toja îi trimite fără să se uite lui Marin acolo unde veteranul ar fi trebuit să fie în sistemul 3-4-3. Petrică era însă mai în spate, acolo unde joacă în 4-4-2. Şi uite aşa mingea se scurge leneş în aut, Steaua devine singurul cap de serie aflat pe ultimul loc într-o grupă din Europa League şi tot aşa trec cele peste 1001 de nopţi de când Steaua n-a mai bătut pe nimeni într-o grupă europeană.

Tudor spune că suntem incompetenţi, cei care am văzut greşeli la golurile marcate la Craiova. Nu contează pentru el că diploma pe care mi-am luat-o la Massachusetts Institute of Technology îmi permite să apreciez  impactul balistic al traiectoriei mingii care-l sperie pe Traore la golul CFR-ului. Tudor prezintă studiul unui grup de arheologi care a făcut o descoperire uluitoare la situl Ion Oblemenco: mingea îl atinge pe Şoavă şi în umăr la 0,6 secunde după ce l-a atins la călcâi. Asta i-a permis lui Tudor să treacă peste decizia asistentului care pleacă spre centru (Tudor spune că de fapt imaginea care îl arată pe Ghinguleac plecând spre centru în semn de validare a golului Craiovei este opera celor care au falsificat şi imaginea de la faimosul penalty dat de Tudor la meciul Stelei de la Urziceni) şi să dicteze ofsaid. Nu vă grăbiţi să spuneţi că Tudor nu avea cum să vadă mai bine decât un asistent în acea fază. Celui mai bun arbitru român i s-a implantat sistemul revoluţionar de rotire a imaginii pe care l-am văzut în finala Ligii Campionilor din 2004 de la Gelsenkirchen. Astfel, Tudor, oriunde s-ar fi aflat în judeţul Dolj, ar fi putut vedea mai bine decât Ghinguleac, care era pe linie cu Costea.

Dincolo de aspectele tehnice, aride, rămâne impactul artistic al verdictului dat de Tudor. Crăciunescu, care a făcut imprudenţa de a spune că s-a greşit la cele două goluri, este aruncat în groapa incompetenţilor de marele său protejat. După cuţitele pe care Crăciunescu şi le-a luat de-a lungul anilor, a venit momentul celebrei replici: „Şi tu, Brutus?” Fără nici cea mai mică ezitare, Alexandru Brutus şi-a băgat înapoi în buzunar cartonaşul roşu de sânge.

În Italia, Ronaldinho a fost nominalizat din nou la Bidonul de Aur, premiu acordat deziluziei sezonului. Eroarea este fundamentală, pentru că brazilianul nu este o deziluzie la Milan, el încheindu-şi cariera de pe vremea când juca pentru Barcelona. Bidonul ar trebui acordat lui don Silvio, care a emis gogomănia cu Ciocanul Pneumatic, înlocuitor al lui Kaka, şi publicului de pe San Siro, care, după ce a trăit alături de fotbalişti ca Van Basten, Savicevic, Şevcenko sau Kaka, a umplut stadionul într-o isterie ignorantă cu parfum yankeu la prezentarea unei iluzii de marketing.

Pentru că nu mai existăm la Cupa Mondială, Balonul de Aur sau Trofeul Bravo, nu trebuie să ratăm Bidonul de Aur. O comisie formată din Cornel Dinu, Ştefan Iovan şi Dănuţ Lupu a fost solicitată să deguste şi să decidă între sortimentele Tamaş şi Săpunaru.

Pentru că se primesc nominalizări şi din diaspora, comunitatea din Stuttgart a trimis numele singurului atacant dintre cei 4 de la VfB care n-a marcat în acest sezon, deşi până şi iarna bate la poartă. Problema este că mai multe perechi de buze siliconate susţin că totuşi vârful penetrează constant.

Bidonul de Aur la echipe are drept favorită trupa de majorete „Am fost 16” care a ridicat frumos din pampoane când Mitică a chemat-o să-l mai bage 4 ani în Nirvana. Culmea este că bidoanele votante vor trebui să concureze cu propriile lor creaţii, care au fost burduşite pe la Istanbul, Praga sau când le-au călcat pragul barbarii de croaţi şi turci.
La ceremonia de acordare a Bidonului de Aur, Steven Seagal îi va dărui un premiu special suporterului anului, Fane Dediu.

„Steaua e numai una, ofsaidu’ nu e-ntotdeauna”, se auzea Tamaş cântând la Drumeţului.

La câteva minute după eliminarea „glorioasă” cu Gloria din Bistriţa, Mihai Stoichiţă era blindat cu certitudini: Steaua fusese furată de arbitri, comentariul TV fusese „tendenţios”. După victoria „proptită” din meciul cu Unirea Alba Iulia, vagul luase locul certului: nu ştia ce să spună despre ofsaidul care destrămase egalul. În plus, nu detectase nimic tendenţios în eter, pentru că de la microfon vocea roş-albastră aruncase vălul controversei peste reluarea ofsaidului.

În meciul cu Alba Iulia, am avut revelaţia asemănării fizice dintre Stoichiţă și Napoleon Bonaparte. Dincolo de fizionomie, şi carierele, la scara lor, au o traiectorie asemănătoare: prima domnie a lui Stoichiţă la Steaua i-a adus titlul de împărat-campion pe plan intern. Când s-a pus pe invadat Europa, a obţinut victorii de efect în bătălia din Ghencea cu armata engleză Aston Villa sau în bătălia de la Istanbul, când a spulberat oastea lui Fenerbahce câtă frunză şi iarbă. A urmat exilul în Elba-Panama-Kuweit-Armenia-Moldova-Turcia. Şi acum întoarcerea. Cu ceva succese precum vechiul împărat. Oare bariera celor 100 de zile îi va fi fatală precum ilustrului corsican? Răspunsul stă, ca întotdeauna, în loja de la Waterloo.

Şi încă o maximă istorică din Ghencea. Steaua a inventat conceptul de meci cu casa închisă atunci când vinde 10% din capacitatea stadionului.