O companie s-a promovat un an de zile cu Mutu în echipamentul decolorat al naţionalei. După un an, imaginea emblemă a campaniei nu mai este la naţională, dar sponsorul spune că nu are nicio problemă. E ca şi cum ai promova Ocean’s 11 un an cu faţa lui George Clooney, iar pe ecran apare Romică Ţociu să dea spargerea. Cred că producătorul nu ar fi avut nicio problemă.
Pe principiul că orice antrenor are o marotă, Răzvan Lucescu ni-l aduce din nou la naţională pe Nicolae Grigore, un jucător probabil foarte cuminte. Să priveşti un Braşov - Pandurii într-o seară de luni e ca şi cum l-ai pune pe un prizonier de la Guantanamo să asculte Metallica. Ei bine, într-un asemenea meci, Nicolae Grigore a fost cel mai anost jucător, punând la socoteală şi rezervele. Însă Lucescu a fost în tribună şi a văzut el ceva la Grigore inaccesibil privirii noastre şi lui Costin Lazăr pe teren. Dacă după acel meci Grigore a fost luat la naţională, Lippi ar fi trebuit să ceară imediat naturalizarea lui Ilyeş. Se poate face fără nicio problemă, n-a jucat niciodată pentru România.
Cristi Chivu nu vorbeşte cu suporterii naţionalei şi nu prea joacă la naţională. Şi totuşi, cred că la meciul cu Polonia el va purta banderola chiar şi dacă nu va juca. Pe cât punem pariu că la inaugurarea noului stadion, când vom fi gazdele Braziliei sau Argentinei, Chivu nu va fi accidentat?
Maxima săptămânii: „De ce e nevoie de meciul cu Polonia?”Din 2002 îmi aduc aminte de golul lui Ganea cu Polonia, dar de niciun gol al campioanei din acel an. Poate doar de o parodie de penalty pe care i l-a dat Corpodean în Regie. După o pauză în care Borcea a înroşit telefonul. I s-o fi şters agenda?

În faţă la Gare du Nord, un rromân originar din Slatina de baştină a lui Eugen Ionescu/o a scos la vânzare ghetele de pantera roz ale lui Ribery după un contraatac tăios la magazia cantonamentului de la Clairefontaine. Şi aşa unul dintre puţinii francezi din naţionala Franţei, semialgerianul Ribery, a fost scos din joc. Rămâne să ne descurcăm cu celelalte staruri francongoleze, francotdivoare şi francorsicane care luna trecută au spulberat cu 1-0 selecţionata motostivuitoriştilor şi a braconierilor de balene din Faroe. Şi pentru că Africa şi Guadelupa nu le mai ajungeau, un ţigan, Gignac, care a rupt plasa pescarilor din Faroe, va fi în avangardă în faţa cetei lui Răzvan. Întotdeauna am crezut că cei mai buni agenţi dubli aveau origini rrome.

Pentru că steaua lui Bănel apune şi Gignac e noul cocoş rromano-galic, franţuzii trebuie să schimbe acum faimosul afiş cu Les Bleus care îl înfruntă pe lăutar cu Henry şi Benzema faţă-n faţă cu nişte călugări de la muntele Athos. Selecţionerul călugărilor va face în pauză o demonstraţie de exorcizare, punându-l pe Stelea să-l biciuiască pe fotbalistul care a îndrăznit să facă sex în lunea de dinaintea sâmbetei meciului. Cică n-am fi pregătiţi pentru două partide pe săptămână. Păcătosului i se va da exemplul îngerilor lui Tata Puiu, Mutu şi Lobonţ, care se rezumau doar s-o ia la bara de striptis. Debordând de energia păstrată scrupulos, tricolorii promit să-i bată pe tricolori.

Selecţionerul 666 învăluise naţionala într-o muzică de thriller. Atmosfera era mereu încordată, privirile erau de oţel, dinţii scrâşneau. E adevărat că şi rezultatele uneori veneau. Dar iată că se poate şi pe muzică de cafe concert, naţionala stă sub semnul lui Răzvan cu „r” de la relationship. Răzvan Lucescu dezgheaţă relaţia cu media şi invită astfel suporterii în buncărul construit de selecţionerii instruiţi în unitatea militară din Ghencea, Anghel Iordănescu şi Victor Piţurcă.

Iar mijloacele media au înţeles că, dacă eşti invitat într-o casă, nu trebuie să te apuci să răscoleşti în intimitate şi au renunţat la filmările penibile cu jucătorii care se duc prin mall ca să mai cumpere câte ceva pentru cei dragi. Echipa României a redescoperit cultura dialogului după ce în meciul din Lituania a redescoperit şi cultura grupului. Fără îndoială că şi interesele sponsorilor naţionalei sunt mai bine servite de o astfel de atitudine, aşa că logoul producătorului de automobile de pe tricourile naţionalei pare a zâmbi acum, în timp ce berea care a anunţat o schimbare de atitudine se ţine de cuvânt.

Sigur că e uşor să vorbim acum de serenitate, când presiunea poate reapărea doar în cazul unor miracole care să pună piedică Franţei. Dar este cert că naţionala a întins o mână către suporteri. Răspundeţi gestului! O strângere de mână va face transferul de energie de care au nevoie băieţii lui Răzvan.

Mă duc acasă, la Constanţa. Cu trenul. Cred că asta înseamnă ecologie, şi nu campanii de ecologişti de Dorobanţi care spun că sting lumina o oră în viaţă după ce se dau jos din gipanul care haleşte o tonă de petrol pe km. Din compartimentul jegos îmi zâmbesc botos(x) concitadina mea plecată la cules de semnături pentru viza (sau varza?) de Bruxelles şi o piţipoancă care, cacofonic, anunţă populaţia României că ea se uită la meci în chiloţi şi sutien. Oare cu lumina stinsă? Dinamica e ca în faimosul tablou „Carul cu boi”. Românii au inventat trenul care de un deceniu face 200 şi un pic de km în 4 ore spre 5.
Acasă, sârbii au ales să viziteze mândreţea oraşului, Cazinoul. Şi au văzut că urmările războiului lor pot fi nişte glume pe lângă cele lăsate de nesimţirea românească, responsabilă de transformarea unei capodopere de arhitectură într-o ruină. Ard de nerăbdare să mă reîntâlnesc cu prietenii bişniţari. Sunt convins că sunt tot cei din adolescenţa mea. Îi ştie tot oraşul, mai puţin organele. Odată, i-am descoperit doldora de bilete tocmai la Baia Mare, când venirea Stelei acolo a declanşat isteria. Ăştia da capitalişti cu iniţiativă!
În România, naţionala de fotbal uneori câştigă, alteori pierde. Însă gipoecologiştii, politicienii care te fac să pui botul, curvele, nesimţirea, bişniţarii şi mai ales organele sunt de 1 solist la noi acasă. Hai România!

La Constanţa se ascultă cel mai bine „Albele furtuni”, piesa optzecistă a celor de la „Timpuri noi”, care sună însă mai cool decât tot ce scot mânuitorii de chitare 20 de ani mai târziu.

Din ritmurile manelelor care însoţesc marea familie tricoloră la Constanţa prinde contur noua variantă a „Albelor furtuni”. Jucătorii se vor vopsi pe cap în alb dacă primesc vizele de Africa de Sud. Adio puii de găină ai lu’ Tata Puiu. Să credem în porumbeii lui Piţi. Cu porumbelul Bănel aripă.

Naţionala e tratată cu înălbitor şi de noul sponsor major. Care face iritaţie la galbenul tradiţional, întâmplător şi culoarea brandului concurent. Şi pentru că deocamdată înroşită nu se poate, cum ar vrea sponsorul, naţionala a fost înălbită în afişele publicitare. O echipă fără identitate, cum a tot fost după „Generaţia de Aur”. Galben.

Când trebuia să avem totuşi un pic de roşu în obraji, cu Olanda la EURO, n-am găsit decât 11 feţe palide, care n-au primit pic de inspiraţie de sub bretonul negru de pe margine. Iar acum mergem la atac cu aceiaşi Marica, Niculae…

Sper ca Sponsorul Suprem să nu ne înălbească pe toţi până când vom vedea din nou România la Mondiale.

Când Gerrard a anunţat în toamnă că nu poate veni la un meci amical al Angliei, căpitanul lui Liverpool a trebuit să se prezinte totuşi în cantonamentul de la Londra pentru ca medicul lotului lui Capello să verifice dacă starea medicală chiar nu-i permite fotbalistului să joace pentru naţională. Fundaşul francez Escude a trebuit să vină de la Sevilla până la Paris pentru ca medicii lotului francez să facă o verificare similară. Mutu a jucat tot meciul cu Lazio şi, în finalul partidei, a dat şutul care a rupt meciul. Apoi, după meci, Mutu a descoperit că s-a rupt şi el. În lipsa unei verificări care să înlăture orice dubiu, cred că, într‑adevăr, lui Mutu i s-a rupt de amicalul României. Iar federaţia a demonstrat că nu poate fi riguroasă decât cu diverşi Mititei. Cât despre selecţionerul Piţurcă, el e mereu încruntat doar cu plevuşca Ştefan Radu sau George Ogăraru. Selecţionerul Intransigenţă spune că Fiorentina i-a cerut să nu-l cheme pe Mutu. Păi, blajinul Del Bosque l-a lăsat pe Benitez să vocifereze şi a luat patru oameni de la Liverpool pentru meciul Spaniei cu Anglia.

Lui Mutu ar fi trebuit să i se impună să vină la Bucureşti. Altfel, contractura nu este decât o clauză în contractul cu Fiorentina. Pe care însă, Mutu, dacă era român adevărat, o putea viola chiar dacă se punea rău cu Viola.

Am avut onoarea ca, în ziua în care a împlinit 44 de ani, Hagi să-şi petreacă seara în studioul Sport.ro.
I-am pregătit cadouri şi câţiva interlocutori-surpriză, premierul Emil Boc şi câştigătorul Balonului de Aur, Hristo Stoicikov. Ne-am gândit că şi preşedintelui Băsescu i-ar plăcea să discute cu cel mai iubit dintre constănţenii săi. Am încasat însă un negativ
abrupt. Asta e, până la urmă fiecare e liber să discute sau să felicite pe cine doreşte. Însă motivul mi s-a părut genial: „Nu se respectă protocolul.”

Păi, da, bă, găozarilor - ca să citez dintr-o discuţie a preşedintelui cu consilierii despre statutul jurnaliştilor -, dacă nu organizaţi şi voi frumos, la Golden Şpriţ, cu manelişti, aşa cum a făcut nenea ăla rafinat, Becali, în seara în care, deşi alţi români, rapidiştii, sufereau, el, preşedintele tuturor românilor, s-a dus şi s-a cinstit cu românii care câştigaseră şi apoi a respectat şi protocolul miliţienilor pentru jmekeri urcându-se la volan. Ce dacă Boc a avut amabilitatea, deşi avea proiectul de buget pe cap!? Ce dacă năvăleşte telefonic în emisiuni când se discută critic despre el!? Hai că protocolar îţi ia şi telefonul, ţigancă împuţită ce eşti!

S-a născut şi Hagi ăsta în februarie. Dacă se năştea în noiembrie, lună de campanie electorală… Aşa, da.

Dle preşedinte, avem o problemă cu dl Stolo. Puteţi să plângeţi un pic, aşa, de protocol ?

Nu ştiu câte tatuaje are Mutu. I-am pierdut urma la mărci de maşini de pe vremea Daciei cu care pleca de la antrenamentele pe care le făcea cu Gicu Dobrin la Piteşti. Nu ştiu câţi copii are, de ce i-a botezat aşa şi nu altfel, de ce îşi face cărarea pe dreapta sau deloc, ce crede despre nemurire şi Dostoievski, dacă e dintre noi sau dintre ei. Nu visez să dorm la el acasă şi apoi să povestesc la ziar această experienţă copleşitoare. Nu am văzut nicio fracţiune de secundă din Big Brotherul făcut în sufrageria sa. Cred că două treimi din driblingurile din cariera sa au fost făcute spre poarta proprie, nu are niciun meci pentru istorie la naţională, cu stângul centrează ca Bănel, deşi joacă pe stânga.

Dar în aceste zile în care românii nu se mai duc în puburi să mai vadă un meci, ci în şaormării, când liderul campionatului nu poate vinde nici în Cecenia, când fotbalul românesc înseamnă zdrenţe, scuipaţi în faţă, telefoane erotice, viermi şi bolnavi de glaucom (?!) un tip care dă 101 goluri în Italia Nesaudită mi se pare că poartă ilegal paşaport românesc. E atât de neromânească, atât de nefirească această ştire într-un fotbal cu 101 dalmaţieni şi o Cruella care se autosilabiseşte din ziarele vremii spre amuzamentul tâmp al populaţiilor din platourile TV. Mutule, primeşte de acum imprecaţiile mele pentru sosirea ta peste o săptămână în Templul fotbalului românesc!

De fapt, românii îşi mai fac un mol. Şi cum se făcuse deja molul cu bauling, molul cu peintbol şi molul cu patinoar, s-au hotărât să-şi facă şi mol cu stadion.
Primaru’ a renunţat la pistă şi a rămas doar cu peştele. Din acvariul de la birou. „A venit un bezmetic la mine şi mi-a spus să renunţ la pistă. N-o să se întâmple asta niciodată.” Şi niciodată a durat câteva săptămâni. Poate pentru că a venit la el cel mai mişel dintre bezmetici…
Michel a fost preluat de jamdarmi de pe pistă. De pe pista aeroportului. Ca şi Victor. Nu a fost însă escortat până la DNA pentru că Michel nu semnează ca primaru’ sau ca selecţioneru’ atunci când Blatter îşi ia un teren în Trinidad - Tobago. Michel a trecut pe la şantier şi a dat autografe muncitorilor care aveau antenă de bulgari pe vremea lui. Franc, Michel a promis că se va întoarce cu Cupa UEFA peste trei-patru ani. Şi dacă tot mai face o dată drumul, îl rugăm să aducă şi nişte suporteri dinamovişti pentru meciurile „câinilor“ pe stadionu’ Mare. Şi nişte suporteri stelişti care să înțeleagă că Mutu o să joace pe stadionu’ ăsta pentru România.

Cine a făcut şcoala la Bucureşti şi nu este „capitalist” din născare a trăit şi el această povestioară. Bine, până la un punct…

Cândva, în anii ’90, în vremuri de studenţie. Maică-mea se hotărăşte să-mi mai trimită o geantă cu de-ale gurii, cu rufe curate. Mecanicii de locomotivă nu mai aveau voie să facă acest ciubuc. Era destul de greu să mai găseşti pe cineva care să preia bagajul. În gară, însă, maică-mea se orientează şi găseşte o persoană de încredere. O ştia de la televizor…
Eram în întârziere pe drumul spre gară. Dar nu-mi făceam probleme. Credeam că tot prin mecanic se face. Iar trenul nu mai pleca nicăieri. O sun pe maică-mea şi aflu însă de persoana de legătură. Am îngheţat. M-am grăbit, dar am ajuns oricum prea târziu. Pe peronul pustiu mă aştepta geanta. Şi lângă ea, Ilie Dumitrescu.

Steaua jucase în acea zi la Constanţa. La coborârea din tren, Baciu, Miu şi alţii s-au apucat de miştouri. Supervedeta care l-a făcut pe Maradona să plângă în America încasa însă calm, stând cu geanta pe peron, aşteptând un tip pe care nu-l cunoştea. Mi-a povestit chiar el.

În weekend se mai joacă un meci la Constanţa. Mă gândesc cu teamă că maică-mea se mai decide să-mi trimită o baclava, ceva. Şi poate îl roagă pe Tamaş. Îl ştiţi, ăla mare de înjura la greu. Ziarişti şi familiile lor.