Portocaliul naţionalei Olandei vine tocmai de la Wilhelm de Orania (din respect pentru fiecare cititor, să explic şi pentru Gigi Becali, de la care am aflat ieri că este cel mai capitalist dintre culturnici: Wilhelm de Orania, şi el tot un fel de latifundiar, care achiziţiona pământuri cu ajutorul armelor de la spanioli. E adevărat, sub nivelul tarlalelor din Pipera, ele fiind, de fapt, sub orice nivel, chiar şi al mării). La noi, veşnicia s-a născut la sat, dar cum satele s-au mutat în Italia şi Spania, orice tradiţie se duce pe apa sâmbetei, iar galbenul lui Balaci, Lăcătuş, Hagi, Popescu sau Contra s-a dus deja pe berea sâmbetei. Mitică de la Liga cercetaţilor, despre care acelaşi Gix2 dezvăluia plebei că este un om cu „spiritul” mereu treaz, afirma doct că echipaţi în galben ne mânca vaca în păpuşoi. Şi asta, deşi cei mai mari crescători de vaci din lumea asta, argentinienii, au rămas cu păpuşoiul în mână când s-au întâlnit cu galbenii din Carpaţi.
Mulţi timişoreni strâmbă din nas pentru că naţionala le-a fost trimisă la un meci cu Israel. E ca în confesiunile celei mai faimoase jurnaliste de pe la noi, care mărturisea că nu poate să se imagineze iubind un bărbat care merge cu mijloacele de transport în comun.
În rest, de-ale noastre. La atac, oamenii cu care am fost deja cea mai penibilă echipă la Euro din punct de vedere ofensiv. La mijloc, Nicoliţă chinuit din nou pe stânga, Ghioane care nu s-a mai antrenat de-un car de vreme (mă mir că a fost omis Tănase), Florescu adus pentru că are „spirit de echipă?!”. Mi-a plăcut însă replica selecţionerului când a fost întrebat despre absenţa lui Lobonţ din lotul lărgit: „Nu ştiu, întrebaţi‑l pe Paul Zaharia.” Va fi interesant să vedem al cui lot e mai tare, al selecţionerului sau al ofiţerului de presă?

Nu mai e nici grătarul federal ce a fost odată. Infecţia generalizată care macină Augustul nostru fotbal a lovit neaşteptat şi cel mai sacru bastion al său, grătarul lui nea Bebiţă Kassai. Grătarul de la Casa Fotbalului, acest Graal căutat de cruciaţi ca Popescu sau aventurieri ca Iacov, a fost pângărit. Şi uite-aşa, Mitică, preşedintele de la Liga cercetaţilor, şi alţi convivi prezenţi la aniversarea umbrei Naşului au plecat de la Casa Fotbalului cu un pachet promoţional de salmonela.
Nu ştiu cât de mult a contat contactul cu faimoasa bacterie atunci când don Mitică a revenit la una dintre vechile lui pasiuni, aceea de agent publicitar pentru tot felul de bazaconii de nivel planetar. Mitică a început de jos şi în acest domeniu, vânzându-şi protejatul mediocru, Bogdan Nicolae, pe post de mare valoare pe la Steaua, Astra sau Braşov. Apoi agentul Mitică a trecut la următorul nivel al licitaţiei şi l-a propus pe Dorin Goian la Manchester United. Cu chiu, cu vai, în stil atât de românesc al transferurilor pcr (pile-cunoştinţe-relaţii), pila Zenga l-a dus pe „unul dintre cei mai mari fundaşi ai lumii“ să fie rezervă în Sicilia.
Şi iată-l pe Don King al fotbalului nostru preluând acum sub aripa lui publicitară un tânăr (credem noi) ivorian de la CFR. „Traore este unul dintre primii 3 fotbalişti din lume la vârsta lui“. Dincolo de faptul că pe internet poţi găsi mai multe date de naştere ale lui Lacina, cum poate să se repeadă la astfel de verdicte cineva pentru care fotbalul începe la Bălceşti şi se termină la Lechinţa? Şi pe care îl doare în walcott de toţi balotelli de pe lumea asta. Când i se pune lui pato, îi ia în krkic pe toţi messiriaşii lui şi ne dă la muller cu lacina. K-assa-i vine omului după cina cu salmonela.

Imperiul Roman din Ghencea alunecă implacabil spre disoluţie. Imperatorul trăieşte în lumea lui care are tot mai fragile legături cu realitatea. Generalul priveşte pierdut în golul din centrul ariergărzii sale. Nevoia nebună a plebei de pâine dar mai ales de circ a transformat totul într-un haos. Şi când legionarul căruia i-a fost încredinţată poarta cetăţii acţionează cu inconştienţă, nimic nu-i mai poate opri pe „barbarii” din pădurile nemţene de la Nord să năvălească şi să vandalizeze ceea ce a fost odată centrul acestei lumi.
Deja schisma s-a produs. Se conturează Imperiul Roman de Nord şi cel de Sud. Imperatorul se ţine de vechile lui strategii, „divide et impera”. Dar faimoasa expresie a unui manager General, izgonit din Cetate, „a început hegemonia”, pare a fi atât de departe. Fantomele celor dominaţi de-a lungul deceniilor de înflorire a Imperiului dau târcoale din toate părţile. De peste munţi, se ridică zgomotul de arme al noului Imperiu de la Cluj, ale cărui ofrande au atras protecţia mai-marilor din Olimp. Fluier războinic răzbate şi dinspre ţinuturile Vasluiului. Dorinţa de răzbunare rămâne mare şi în câmpia Bărăganului. Iar colosul din Banatos n-a renunţat la ambiţia de a fi el Fruncea.
Pe dealul Capitoliului de la tribuna 1, printre ruinele fumegânde, se întrezăresc vechile trofee ale mândrelor legiuni: Cupa Campionilor, Supercupa Europei, titlurile de campioană… Păşind printre vestigiile distruse, un faimos constructor, Turcu din Damasc, exclamă amar, gândindu-se şi la decăderea imperiului său: „O, Zeus, cât e de renovat pe aici!”.

Dacă jucătorii Unirii ar fi avut 1% din agresivitatea ofensivă a managerului său general, somnul lui Reina ar fi putut fi tulburat.
Urmărind meciul de pe Anfield, mi-am adus aminte de una dintre f(r)azele memorabile ale copilăriei mele de microbist radiofonic: „Cămătaru trece de un adversar, trece de al doilea, trece şi de mijlocul terenului…”.
Există tendinţa de a privi blajin către Unirea, nepotul de la ţară căruia îi găseşti tot felul de circumstanţe extraşcolare când are probleme la admitere. Nu, Unirea este campioana ţării şi are responsabilităţi când merge pe Anfield cu tricolorul pe piept şi cu ditamai înscrisul „România” pe echipament, aşa cum au avut şi Dinamo, Rapid şi Steaua, echipe care sunt judecate mult mai exigent. Unirea nu a reprezentat România, ci i-a umflat buzunarele patronului său. Deşi nu urmau să joace cu Liverpool pe Anfield în „primăvara” europeană, CFR, Steaua, Vaslui, Timişoara au încercat să se întărească. Unirea a ţinut până la ultimul RONy din mormanul încasat de la UEFA, despărţindu-se şi de cel mai adevărat jucător al său, Varga.
Fotbalul îţi oferă un paradox pe care în patinaj, canotaj sau handbal nu-l poţi întâlni: să fii meschin şi totuşi mulţumit. Mulţumiţi am fost şi după remiza cu Franţa de la EURO 2008, capodoperă de vulgaritate fotbalistică.
Într-un adevărat act de sabotaj, Sport.ro a difuzat zilele trecute meciurile Rapidului şi Stelei de pe Anfield. Pancu şi Măldărăşanu au arătat că se poate face un 0-0 demn pe Anfield cu o echipă care în acel sezon câştiga cinci trofee, inclusiv Cupa UEFA. Iar Steaua, cu Blocnotes şi Diniţă, a avut acolo trei mari ocazii!
Actul de sabotaj a fost completat vineri, când pe Sport.ro au curs rezumatele celor 16 meciuri din Europa League. Într-o explozie de goluri şi spectacol, Unirea a trecut prin cadru, precum Kvame Nkrumah Acheampong, schiorul ghanez de la Jocurile Olimpice.

Urziceni a ieşit greşit la ofsaid şi l-a lăsat singur pe Arlauskis cu Gerrard şi Kuyt încă dinaintea începerii înfruntării de pe Anfield. Pasul greşit al apărării a fost făcut la comanda „căpitanului” Meme. Acesta a remarcat că Dinamo, Rapid şi Steaua n-au reuşit vreo victorie când s-au întâlnit cu Liverpool. Apoi, brusc, şi-a adus aminte de Petrolul şi de victoria sa cu 3-1 în Cupa Campionilor în ’66, când Liverpool era campioana campioanei mondiale, Anglia. Şi Meme a strâns în câteva cuvinte toată sulfuroşenia care pluteşte peste acest vulcan stins numit fotbalul românesc, trimiţând la coş victoria fantastică a ploieştenilor: „Petrolul a bătut-o pe Liverpool când BANII ERAU DE LEMN ŞI SE FOLOSEAU CA NASTURII”.
Aş vrea ca atunci când va ajunge în Anglia, Meme să le spună englezilor, presupunând că vreun ziarist englez îl va băga în seamă, că, de exemplu, Cupa Campionilor câştigată de Sir Bobby Charlton cu Manchester United în ’68 nu prea se pune. Apoi, când Meme va ajunge la Anfield, să pipăie statuia lui Bill Shankly, antrenorul lui Roger Hunt şi al celorlalţi campioni de la Liverpool din înfruntarea cu Petrolul: culmea, o să realizeze că nu este din lemn.
Din fericire, am scăpat de acele vremuri cu bani de lemn. Acum, de lemn mai este doar limba şefilor din fotbal. Nici cenzura bunului-simţ nu-ţi mai pune vreun pumn în gură. Poate doar un manager de club să ţi-l aplice.
O săptămână de stat la Liverpool pentru Unirea. Însă Meme spune că pentru fotbaliştii veniţi din metropola Urziceni va fi plictisitor, pentru că „n-ai ce să vezi acolo”. Liverpool este oraşul aflat pe locul doi în Anglia ca număr de monumente istorice. Un campion ţi-ar spune: „Bă, dacă nu eşti pe primul loc, nu exişti”.

Nea Corleone şi-a rugat cluburile să-şi deszăpezească terenurile. Mureşan cel clujean l-a invitat pe şeful sicilian al ligii să vină să bage la lopată. Pe fundal revăd imaginile cu fanii lui Portsmouth, care s-au strâns cu mic, cu mare şi au dat zăpada de pe teren. Dacă Portsmouth ar fi apelat la o firmă specializată, operaţiunea ar fi costat 50.000 de euro. Fanii ştiu însă că Portsmouth este în colaps financiar. Şi au făcut ei totul gratuit.

Dincolo de calitatea jucătorilor, antrenorilor şi a infrastructurii, diferenţa abisală dintre noi şi ei este dată de calitatea fanilor. Portsmouth este pe ultimul loc în Anglia, este muribundă economic, dar stadionul este plin meci de meci. Pe bilete la preţuri foarte piperate. Nu ţine explicaţia cu calitatea spectacolului. Orice echipă din liga a treia engleză şi unele din liga a patra au medie de spectatori peste cea mai vizionată echipă din România, Timişoara. Bradford, din liga a patra engleză, are cu 20% mai mulţi spectatori decât Timişoara. Media de spectatori din liga a treia germană este mai mare decât media din Liga I.

Rapidiştii sunt peste tot acasă, dar la ei acasă cele trei sferturi de arenă deschise publicului s-au umplut o singură dată în acest sezon: când a fost intrarea gratuită. Ţara lui „moca” se întinde până la Timişoara, acolo unde un brand universal ca Ajax a adus la stadion un pâlc de spectatori, deşi clubul lăsase garda jos la preţurile biletelor.
Dinamoviştii au scuza că au o asistenţă mai slabă decât o echipă groenlandeză. Fanii au fost ocupaţi să facă un cearşaf pe care au scris în birjărească revelaţia că răul e pe axa Borcea-Turcu-Badea. Probabil, dar măcar ăştia vin la meci.

Dacă nenea Iancu ar fi fost contemporan cu nenea Naşu’, s-ar fi făcut membru afiliat numai să se desfete la remake-ul „O  scrisoare pierdută la Casa Fotbalului” cu Mitică Dandanache, Sandu Trahanache şi candidatul turmentat Iacov. În momentul de apogeu, distinsa asistenţă a fost întrebată dacă are ceva de spus împotriva prelungirii mariajului dintre Naşu’ şi Federaţie sau dacă nu, să tacă pe vecie. Evident că revoluţionarii de carton Iancu Marian sau Mititelu Adrian, vocali fără a spune nimic, sau greii cu moravuri uşoare de la Steaua, Dinamo şi Rapid au ales varianta doi. Şi încă un mandat de tăcere complice s-a aşternut peste mascarada numită fotbalul românesc.

Măcar pentru o tăcere ambiguă putea opta şi unicul antrenor român cu anvergură europeană. Dar Mircea Lucescu a ales să bată şi el un cui în coşciugul moralităţii fotbalului nostru, spunând că este firesc ca Mircea Sandu să-i facă pe Ceauşescu şi Teoctist la anduranţă prezidenţială. Printre cuvintele-proptea rostite, normal, pentru binele selecţionerului lu’ tata, întrezăream faza de acum aproape cinci ani când apărarea lui Şahtar se „desfăcea” ca o floare de mină în faţa lui Măldărăşanu în faza în care Rapidul Juniorului marca pentru a merge la braţ în primăvara europeană cu Şahtarul Seniorului. Cum, „suspectatorul” lui Mutu de la meciul cu Serbia poate fi chiar el suspect de serviciu?

Unde este revoluţionarul care striga ironic în stepa ucraineană „bravo, federaţia!” când se lupta cu coaliţia Surkis de la federaţie şi Surkis de la Kiev? Unde este aristocratul ce râdea amar de Naşu’ care timp de aproape 20 de ani s-a chinuit să ţină naţionala departe de Lucescu? Din când în când, un monument al fotbalului se transformă în roza vânturilor.

Mândrele creneluri care apărau careul Stelei s-au transformat în ruinele Cartaginei. Cea mai bună apărare a unei echipe româneşti de club din ultimii 20 de ani, cu Rădoi, Goian, Ghionea, Rada, Ogăraru şi Neşu, a fost vândută piesă cu piesă precum flota lui Băse, vorba folclorului judiciar. Ultima navă-amiral, Ghionea, este trimisă pe Vasluieţ pe o sumă de un marţ între vechii combatanţi tablagii din fotbalul nostru.

Steaua nu se mai comportă ca o forţă dominantă în fotbalul din România, aşa cum i-ar cere pedigriul sortat la muzeul clubului. În timp ce bastardul FC Timişoara angajează aproape 2,5 milioane de euro în transferul şi salariul unui fundaş luat de la un magazin de firmă din Occident, cel mai popular, galonat, periat şi pomădat club din România umblă după un chilipir printre tejghelele second-hand: Jelev valorează cel mult 50.000 de euro după estimarea patronului Stelei, iar Ouon îţi atrage atenţia doar când auzi că i se pronunţă numele precum cel al câştigătorului Balonului de Aur din 2001.

Şi uite aşa, pe nesimţite, Steaua a ajuns să tresară uimită că la sfârşitul unui tur reuşeşte performanţa de a urca la nivelul ciocoilor cei noi, CFR şi Unirea. Iar în Europa a ajuns din locomotivă balast, după un sezon de Liga Campionilor în care a fost pusă în umbră de CFR şi după un altul în care a fost coada cârdului de gâşte din Europa League.
În noaptea când a fost sunat de la palat, Stoichiţă credea că Steaua este un club de nerefuzat. Lumina zilei i-a dezvăluit însă o bătrână contesă care nu prea mai are trecere la jucători sau suporteri cu blazonul său tot mai scorojit odată cu trecerea sezoanelor mediocre.

Nu numai reverul lui Băse a născut în noaptea de joi dilema tipică revoluţiilor noastre: a fost sau n-a fost? La două fusuri orare mai încolo, reverul lui Federer năştea aceeaşi reacţie.

În opt participări la Masters, Federer a fost eliminat o singură dată din faza grupelor. Anul trecut. Călăul a fost Murray. Scoţianul s-a bătut până la epuizare atunci să-l învingă pe elveţian. Deşi nu avea nevoie. Murray a câştigat, dar, stors de energie, a pierdut a doua zi în semifinala cu Davydenko. Ce mai conta, scalpul lui Federer atârna la gâtul highlanderului!

Un an mai târziu. „Acasă” la Murray (Andy este singurul scoţian pe care Londra îl adoptă fără rezerve). Federer are ocazia răzbunării. Calificarea lui Murray depinde de rezultatul meciului Federer - Del Potro. Pentru ca Murray să rămână în afara competiţiei, iar Federer să se califice împreună cu Del Potro, trebuia ca elveţianul să obţină un set, iar Del Potro să câştige în trei seturi la o diferenţă de trei game-uri. Ce şanse erau ca aşa ceva să se întâmple într-un meci jucat pe viaţă şi pe moarte? Cam cât şansele patronului de la Steaua de a câştiga alegerile… Şi totuşi, asta s-a întâmplat. Federer şi-a luat setul, Del Potro a câştigat la diferenţa de game-uri necesară… Răzbunarea lui Federer faţă de Murray era deplină.

În tie-break-ul setului doi, Del Potro are 5-4 şi două servicii. Joacă lamentabil acele puncte şi Federer ia setul convenabil ambilor. La 3-3 la game-uri în setul decisiv, Federer nu trebuia să mai câştige vreun joc, iar Del Potro trebuia să ia tot până la final. Federer serveşte jenant şi toate game-urile merg la argentinian!

În urmă cu doi ani, un fost şef al Mafiei a spus că jucătorii de top din tenis sunt implicaţi în aranjarea meciurilor. Nu vi se pare că Băse liftează cu mâna dreaptă pe rever în stilul lui Federer?

Pe Rafa Benitez nu l-ar mai fi prins paltonul pe plaiurile noastre. Din fericire pentru el, clubul său se află pe cu totul alte play-uri. Acolo unde, chiar dacă ai ratat tot sezonul încă din noiembrie, eşti lăsat să-ţi continui contractul şi să cauţi soluţii de relansare.

La Liverpoolul României, antrenorul este în pericol să nu mai prindă paltonul, deşi nu a ratat sezonul, precum Benitez. Steaua lui Stoichiţă este pe 4 în campionat, la trei puncte de lider, iar în Europa League i-a fost egală în deplasare celei mai bune echipe a Olandei, a pierdut acasă cu Fenerbahce dintr-un ofsaid şi a fost învinsă la Istanbul de cea mai bună echipă a Turciei, în contextul unui alt arbitraj nedrept. O victorie la Tiraspol poate păstra speranţele de calificare ale Stelei, dacă Fenerbahce nu pierde în Olanda. Meciul cu Twente din Ghencea s-ar putea transforma într-o finală. Este un moment-cheie al sezonului, în care antrenorul are nevoie de susţinere totală.

Steaua îşi păstrează standardul maximal pentru România numai la pretenţii. Însă pretenţiile nu au echivalent în politica faţă de lot. În timp ce noua gardă Urziceni - Vaslui - Timişoara păstează intact nucleul dur al titularilor, Steaua i-a luat locul lui Dinamo la exporturi. Tănase e o mutare excelentă, dar pentru viitor.

Stoichiţă – Panduru - Becali. Steaua este acum 1% raţiune şi 99% instinct. Dacă nu se schimbă ceva în acest raport, Steaua s-ar putea alege cu 1% din obiective în acest sezon. Scorul patronului în President League.