7%. Atât erau şansele să se înşele Carmen Harra în privinţa câştigătoarei Euro 2008. Ghinion de neşansă. Rusia s-a încadrat în această marjă de eroare divină şi s-a întors acasă. Sau poate n-a fost ghinion. Poate s-a dus vestea previziunii pân’ la Moscova şi Viena şi ruşii s-au relaxat. “Blei!”, adică „la naiba!”, şi s-au pus pe cazacioc cu un pahar de vodkă în mână.

Tocmai vestea asta putea să-i facă să-şi dorească mai puţin victoria, crezând că le aparţine deja. Sau poate vestea i-a mobilizat pe spanioli. „Dios mio! El negro era su padre!” şi precum Bănel s-au pus pe alergat: „Rapido, rapido, no quieremos perder!”

De fapt, teoria asta face ca previziunea să-şi piardă din valoare. Dacă orice se poate schimba oricând, vezi meciurile Turciei, dacă teoria haosului se aplică pe teren, atunci otevismele nu-şi mai au rostul. Ar trebui să dispară precum Elodia. Nu pana, nici harul. Liberul arbitru determină scorul.

Cu ocazia meciului cu Franţa, tricolorii au învăţat imnul naţional. Iată jumătatea plină a egalului plictisitor. Au repetat şi apoi au răcnit din toţi rărunchii: „Deşteaptă-te, române!”

Parcă Bănel era în contratimp: ori n-are ureche muzicală, ori sărise o strofă. Zic doar citind pe buze şi oricum n-are a face. Ai noştri s-au prezentat onorabil la această parte a meciului. Totuşi, pe principiul „îi dai un deget şi îţi ia toată mâna”, fotbaliştii au învăţat şi ei un imn şi acum vor să-l schimbe. Că-i cam plictisitor, că ar merge ceva mai ritmat, că-i cam lung şi nici versurile nu mai inspiră pe nimeni. Un „pe ei, pe mama lor!” te umple de energie mai mult decât strigarea actuală la deşteptare. Faţă de o vioară, un bas puternic face inima să bată mai tare şi picioarele să fugă mai repede. Anton Pann e varză.

Micul Mozart ne poate face iar capitala un Mic Paris cu o bucăţică de Marseillaise la refren. El oricum foloseşte un sample de ici de colo în creaţiile sale. De urmărit ce au învăţat fotbaliştii în meciul cu Italia. La urma urmei, roşu, galben şi albastru?! O sorcovă.