Începe sezonul vară-toamnă-iarnă-primăvară 2008-2009. Urmează un nou an de butoneală, scandal şi făcut valuri atât pe stadioane, cât şi în afara lor. Nu vă grăbiţi să aruncaţi accesoriile de anul trecut! Rămân la modă brichetele şi valizele.

Investiţiile cresc. Nu branduri scumpe apar pe teren, ci mai mulţi jucători de import. Se poartă multă culoare, iar pe podium apar modele mai exotice. La Cluj, noua capitală a fotbalului românesc, se fac ultimele retuşuri.

Produsele locale se asorteză mai bine la clima mediteraneană. De la Bucureşti s-a dus Dică, s-a dus… la Catania.
Pentru cei nostalgici, cei care apreciază stilul vintage, la Braşov se găseşte încă un portar copt, rodat la Liga I şi, dovadă a viei sale agilităţi, proaspăt recăsătorit cu o domnişoară tânără din lumea modei.

Prezentarea colecţiilor începe. La sfârşitul defilării vom şti: după cosmetizare, Cenuşăreasa a devenit prinţesă? Sau este Împăratul gol?

El dă flori numai noaptea. Ca să nu îl vadă lumea şi să râdă de el. Plânge la filme. Se uita la Inimă de Ţigan şi fac pariu că se va uita şi la continuarea telenovelei. A fost trist când i-a murit porcuşorul de Guineea. Acum creşte un pui de pisică luat de pe stradă. Nu i-a dat însă un nume. Îl strigă „Pisoi” sau „Mâţ”. Cum face Cătălin Moroşanu să fie fioros în ring după toate astea? Cum reuşeşte cineva cu suflet de copil să dea croşee de criminal? De la Grand Prix-ul Asiei a venit vesel ca de la Disneyland. N-ai fi zis că l-a făcut KO pe un japonez de 100 kg. Parcă intrase în Casa Oglinzilor şi de la atâta râs a rămas cu un zâmbet mare pe faţă pentru încă o săptămână. În ring, zâmbetul îi dispare. Pentru că ştie regulile. Cine greşeşte pierde bani, glorie şi chiar cunoştinţa. Sau viaţa. Aşa e jocul.

Dacă prin aste mâini mai curge un sânge de roman, conform imnului nostru prea puţin ritmat - naţionala dixit! -, să ne manifestăm spiritul organizatoric în managementul spaţiului. Să facem ştranduri din stadioane. Să înotăm peste tribune. Să facem valuri… la propriu. Din puţinele mele cunoştinţe despre fotbal, stadioanele sunt goale pe timpul verii. Jucătorii se bălăcesc la mare sau la ocean, unul mai departe ca celălalt de oraşul în care au clubul. Apoi se întorc la minge, de la distracţie în cantonament. În timpul ăsta noi ne bucurăm de stadioane puţin. Călcăm gazonul în picioare rar, la concerte, unde de obicei, avem chef mai mult de un pahar cu apă decât de distracţie.  Să facem precum romanii, zic. Ei foloseau Colosseumul pentru lupte de gladiatori, dar uneori îl umpleau cu apă şi puneau în scenă bătălii de pe mare. Imediat după, arena era golită şi nisipul reîmprăştiat pe jos. Nisipul absorbea mai bine sângele luptătorilor – încă un lucru pe care îl putem învăţa de la ei! Dar întâi, să fie apă. Să ne astâmpărăm setea de sport şi vara. Şi de la sfârşitul lui iulie să curgă iarăşi sânge.