Rădoi vorbeşte despre Steaua cu politeţe şi respect. Niciun resentiment nu poate fi citit printre rânduri, ci poate doar în privire. A părăsit echipa ca pe un cămin care nu-i mai împlinea toate nevoile. Asta nu înseamnă că nu priveşte înapoi din când în când, ca printr-un album cu poze cu fosta iubită care tocmai s-a logodit cu un alt tip. Sigur, numai de bine, să fie fericiţi, dar tot pe mine mă iubeşte!

Pentru că e dureros să părăseşti un loc după ce ai crezut că e scris în stele să îmbătrâneşti acolo. Dar şi mai dureros e să vezi că vieţile celor pentru care erai Luceafărul sunt încă extrem de luminoase.

Stresul unui nou început e mai uşor de suportat când ştii că te poţi întoarce oricând, că nimeni nu-ţi va lua locul şi că, în general, tu eşti cel mai tare!

Îţi doreşti ca lucrurile să meargă înainte, te aştepţi la asta, dar când se întâmplă cu adevărat, parcă îţi faci iar bagajele, de data asta definitiv.

Vine un moment în viaţa fiecărui fotbalist când îşi dă seama că trebuie să-şi dea BAC-ul.
Nu pentru că şi-ar dori o carieră academică după cea fotbalistică, dar, dacă ar mai amâna un pic, ar ajunge să-şi ia diplomele odată cu fiii lor. Iar asta nu se poate: scuipă, înjură, dar, totuşi, au o imagine de protejat!

Lui Dănciulescu nici nu i-a luat mult să-i vină ideea: 19 ani! În 1991 s-a înscris la liceu, iar în 2010, cu puţin noroc, va urca o treaptă pe schemele demografice ale sondajelor de opinie: va avea studii medii. Ce-i drept, se întâmplă la vârsta la care alţii se duc la reuniunea de 15 ani de la absolvire.

Dar de ce s-ar grăbi cu studiile? Câtă şcoală îţi trebuie să ştii că mingea e rotundă? Are deja un 10 pe spate, nu-i trebuie şi coroniţă. Lumea e plină de modele care arată că doar şcoala vieţii te duce departe. „Regele” ştie tot atâtea cuvinte câte goluri a dat. Se pare că i-a fost suficient, pentru că ieri povestea într-un studio de televiziune cum nea Mircea îşi căuta elevi talentaţi şi cărora să le meargă mintea. Aşadar, pe cine să convingă Andreea Marin Bănică într-un spot video plin de pitici că şcoala te face mare? Surpriză: fotbalul te face mare!

Bănel e un brand. La fel cum asociem gusturi şi situaţii cu nume de sucuri, numele Bănel trezeşte o imagine anume în minţile consumatorilor de fotbal. Când spui Bănel, spui un băiat modest cu plămâni de fier. Când spui Bănel, vezi în faţa ochilor un tip negricios care aleargă cu capu-ntre umeri ca Forrest Gump. Uneori, spre poarta greşită. Când spui Bănel, îl revezi pe David Beckham consolându-l pe „Bernabeu” după un autogol care a făcut istorie.

E surprinzător că nu a ajuns această imagine să fie folosită într-o reclamă cu sloganul „Mai încearcă o dată. Loteria Română”. De altfel, cam toate imaginile în care apare David Beckham au fost valorificate în publicitate. De la rege al fotbalului, Beckham a retrogradat la prinţ al publicităţii. Un spot de 30 de secunde îi plăteşte nevestei mai mulţi pantofi decât o repriză de 45 de minute. Iar singur, fără coechipierii săi, adună la o lansare de produs în Japonia destui oameni cât să umple din nou „Old Trafford”. N-o fi Bănel la fel de frumos şi nici o Victoria n-are lângă el, dar e tot mijlocaş şi se pare că va ajunge şi el să fie dat cu împrumut. Iar de jucat tot joacă, numai că, în loc să joace fotbal, joacă în reclame. Bergodi să se descurce, Bănel aleargă spre celebritate. Ăla negru, de respira greu, era… Bănel!