În România, coeficientul UEFA e direct proporţional cu grosimea obrazului. Suntem lei pe gazon, dar măgari în tribune. Totuşi, circulă estimarea că vreo 200 de huligani au stricat imaginea unei galerii decente. Din cauza lor, mii de suporteri nevinovaţi urmăresc meciurile la televizor. Nu puneţi egal între cei care au intrat pe stadion în meciul Dinamo -  Slovan Liberec şi galerie, asemenea generalizări rănesc sentimentele multor băieţi sensibili care fredonează alături de Ştefan Bănică imnul „câinilor” şi care nu ar răni nici o muscă, cu atât mai mult dacă musca s-ar afla pe un jandarm.

Lumea respectă această nuanţă, se vorbeşte strict de cei 200 care au făcut echipa să piardă la masa verde după 88 de minute. Ca ţiganul la mal!

Pe iarba din Parcul Izvor, că nici un stadion mai de Doamne-ajută nu avem, limita dintre „unii dintre ei” şi „toţi” a fost distrusă precum gardul de pe „Ştefan cel Mare”. Când Madonna a zis că o întristează intoleranţa manifestată în Europa de Est faţă de rromi, a fost huiduită de mulţime de parcă ne-ar fi făcut pe toţi hoţii Europei. Se pare că e prea greu de crezut că şi rromii, ca nişte suporteri, au huliganii lor din cauza cărora li se închid uşi în nas tuturor.

După „Briliantul” Mutu şi Chivu, „Swarowski”, un alt fotbalist se arată preţios şi casabil: Cristian „Cristal” Tănase. O nouă accidentare îl bagă pe Tănase cu piciorul mai lung în groapa fotbaliştilor rămaşi la stadiul de tinere speranţe toată cariera. Totuşi fragilitatea pare să fie un numitor comun al campionilor. Vindecate complet, rănile astea pot scoate la iveală o bijuterie de jucător.

Oamenii se feresc de cei vulnerabili ca şi cum asta ar fi o boală contagioasă. De cele mai multe ori însă, o pauză e suficientă să-ţi recapeţi forţele. Fie că eşti cu piciorul în ghips sau cu nervii la pământ pentru că, după 7 ani, el a decis că nu mai merge. Ea a luat aspiratorul, el, prăjitorul şi au încercat să rămână prieteni. Numai că după 7 ani de ce-o fi fost de nu mai mergea, prietenia era singura chestie la care nu-i stătea mintea. Retrogradată la statutul de amică, promovarea de la serviciu nu mai însemna nimic. Se readapta la a locui singură, a găsi casa goală seara, a face planuri cu „eu” în loc de „noi”.

Măcar de-ar fi dat gata o caserolă de îngheţată înjurând un mitocan care a înşelat-o, dar ea era în relaţii civilizate cu unul care şi-a dat seama că nu o mai iubea. Îi era greaţă. Mai ales când o prietenă îi zicea să „cunoască pe cineva”. Voia să cunoască doar un agent imobiliar care s-o scoată din chirie. Când a simţit că e întreagă şi aptă, a reintrat în joc. Şi a primit un inel cu… diamant.