Sunt înalte, solide şi numeroase. Dacă mă întrebaţi pe mine, Tadici merita câte un dos de palmă de la fiecare handbalistă din lot. Nu sub anonimat, ci o palmă în agora. La figurat, desigur, nu îndemn la desfigurarea antrenorului! Când le jignea, când le vorbea de aţă-n fund şi le făcea meduze, era nevoie de o reacţie. Problema cu specia Mitocanus Sportivus este că reprezentanţii ei sunt convinşi - de fapt, conştienţi - că indiferent ce spun nu li se va întâmpla nimic. Ca preşcolarii supradezvoltaţi care iau jucăria altor copii şi apoi le sfidează cererile: „Şi ce-o să faaaaci?”. Mai triste decât presupusele jigniri: reacţiile de tip „aşa-s bărbaţii!”. Pardon, aşa cum orice pădure are uscături, şi sexul tare are molâi. Fetelor, Tadici merita umilit. Şi nu din cauza rezultatului, puteau să-i dea şi cu medalia de aur peste ochi, dar scopul nu scuză mijloacele! Pe de altă parte, dacă aduceau o medalie acasă, cei care denunţă acum tehnica antrenament prin umilire ar fi vorbit de „cheia succesului”.