Dacă ţii cu Dinamo şi priveşti spre transferurile realizate de CFR, Steaua şi Rapid, poţi simţi o oarecare invidie.

Adaugă rezultatul ultimului amical din Germania şi temerea că Lobonţ şi Moţi ar putea pleca, iar schiţa unui tablou al îndoielii vizavi de potenţialul echipei în noul sezon ar putea fi gata.

Cu toate acestea, două atuuri certe detinute de Dinamo o pot pozitiona drept o candidata speciala la titlu.

Primul ţine de valoarea de antrenor a lui Rednic şi de capaciatatea acestuia de-a câştiga trofee de-o manieră extrem de clară. În plus, revenirea lui Rednic în Groapă înseamnă şi revenirea unui antrenor care cunoaşte deja foarte bine echipa.

Al doile e legat de forta ofensiva a echipei. Deşi nu are acelaşi număr de jucători de atac bine cotaţi precum rivalele, “cainii” se pot lăuda pe deplin cu Dănciulescu şi Bratu. Iar asta pentru că ambii, spre deosebire de cele mai multe dintre vârfurile adversarelor, au o calitate extrem de importantă: sunt demult certitudini.

Dinamo pare să pregătească o afacere cu adevărat bună.

Adică este posibil să ia vreo 5 milioane de euro pentru un fundaş central care la ora actuală s-ar putea bate pentru un loc de titular în “naţionala” cu Marius Constantin. Şi asta doar dacă Tamaş, Ghionea, Ştefan Radu, Rădoi si Chivu ar fi cu toţii suspendaţi sau prea accidentaţi ca să-i ţină companie lui Goian.

Totuşi, reuşita completă a afacerii depinde şi de succesul cu care va fi înlocuit Moţi în apărare.

După atâţia ani în care Dinamo a vândut ce-a avut bun şi-a luat ce s-a putut încadra la categoria “ţeapa”, fanii ar putea să-şi piardă rapid răbdarea în cazul unor dezastre prin defensivă. Iar în plin sezon, milioanele de la Lazio nu vor mai fi decât motiv de înjurat.

Lăcătuş îşi exprimă cu o nerabadare nervoasă dorinţă de-a avea cât mai repede la antrenamente ţintele de transfer ale Stelei.

În mare însă, iritarea sa e în van. Un fel de tradiţie arată că în România antrenorii reuşesc să-şi impună punctele de vedere în faţa conducerii doar când negociază preluarea echipei. Atunci pot condiţiona semnarea contractului de alocarea unui buget şi de aducerea imediată a unor jucători anume.

Astfel, pentru că se află deja la al doilea sezon pe banca Stelei, lui Lăcătuş nu-i rămâne decât să aibă rabare de-a lungul rundelor de negocieri care pot mânca zdravăn din timpul de acomodare a noilor achiziţii.

Totuşi, dacă priveşte spre competitori, Lăcătuş îşi va da seama că nu stă nici pe departe rău.

Rivalele nu se află în stadii mult mai avansate ale campaniilor de achiziţii, iar Rapid şi-a anticipat deja titlul de “campioana a transferurilor de ultim moment”. Asta chiar în ciuda tradiţiei cu antrenorul nou care are parte de transferuri instant.

A existat un fel de perversitate în modul în care s-a vorbit despre evoluțiile “nationalei” la acest turneu final.

Adică ne-a plăcut mult să facem egal cu Franța fără să fi tras pe poartă și ne-a plăcut foarte mult să ne simțim nedreptățiți de rezultatul meciului cu Italia.

După ce drobul de sare ne-a făcut țăndări capul, puterea de analiză a oamenilor de fotbal s-a ascuțit. Gică Popescu a constatat că dacă Mutu nu joacă, echipa e varză. Apoi, bineînțeles, nu a uitat să-i adape din nou pe Chivu și ai săi la izvorul frustrării: “Generatia noastră era mai bună decât cea actuala”.

Dar dincolo de dispute verbale fierte în nervi vizavi de care generație a stat mai intim cu fundul în poartă, lucrurile sunt destul de clare.

În anii imediat următori putem conta la urneele finale doar dacă fotbalul românesc se va iubi zdravăn cu norocul chior și va da naștere, din senin, unei serii de fotbaliști care să-i completeze pe Mutu, Lobonț, Chivu, Raț, Codrea și alți câțiva, nu să-i încurce.

Începe simplu cu acel “Bună seară doamnelor şi domnilor”, rostit de comentatorul TVR, continuă cu imaginea lui Chivu din momentul intonării imnului şi se încheie cu salutul aceluiaşi comentator: “… la revedere!”.

Dar între imaginea lui Chivu  şi acel “la revedere”,  vom trăi cu toţii 90 de minute din viaţă celor mai adevăraţi suporteri. Fiecare minut va fi supus altei senzaţii, fiecare secundă se va asocia cu un alt sentiment.

Speranţe, respingerea imaginară a balonului la cornere, forţarea din priviri a unei deposedari prin alunecare, fiorul marcarii unui gol, toate trăirile inventate de fotbal şi dăruite nouă prin jucători.

De aceea, oamenii lui Piturca trebuie să o ştie neapărat: ratatii n-ar putea oferi  asa ceva.

Chiar  dacă nu sunteti  “de aur”, atata timp cât veţi juca pentru “naţională”, veţi fi generaţia noastră. A celor care ne înfiorăm o data cu voi când auzim imnul şi a celor care  explodăm într-o bucurie nebună când mingea aia intra in poarta adversa.

Generalul Pierre Cambronne a rămas în istorie şi pentru că în timpul bătăliei de la Waterloo i-ar fi răspuns cu un singur cuvânt generalului britanic venit să-i ceară ceremonios capitularea: “Merde!”.

Situaţia pentru echipa României este oarecum asemănătoare chiar înainte de primul fluier al meciului cu Franţa. Adică după dezastrul din apărare arătat cu modesta Muntenegru, fracezul Benzema ar putea să facă solicitarea solului englez.

Chestiune susţinută şi de faptul că Goian, Chivu şi Rădoi sunt cam răniţi, Marica nu pare să facă faţă vreunui front, iar apărarea Franţei a arătat în amicalul cu Paraguay că nu i-ar permite vreodată lui Mutu să marcheze aşa cum a făcut-o cu Muntenegru.

Totuşi, firi mai complexe, noi am putea răspunde cererii francezilor cu un amestec între declaraţiile producătorului mingiei cu care se joacă la Euro şi cele ale lui Raţ, plus “nu”-ul clasic al lui Piturca: “Balonul este perfect rotund şi nici un meci nu seamănă cu altul, nu?”.