Acţionarul lui Dinamo face zilele acestea o uriaşă greşeală. De câte ori se arată arată deranjat de reacţiile unora dintre fanii lui Dinamo, Turcu reuşeşte să le alimenteze acestora încrederea că se află pe drumul cel bun al contestării.

“Derbedeii” n-au altă armă decât cea a comunicării de stadion, iar dacă efectul acesteia ar fi fost zero, s-ar fi plictisit rapid să inventeze rime în care să îmbine “Turcu” şi “U.E”.

Dar Turcu nu poate fi indiferent. El a intrat în fotbal pentru câteva plăceri speciale: aceea de-a fi adulat, aceea de-a se asocia cu învingătorii şi chiar de-a-i reprezenta, aceea de-a fi recunoscut. Ori omul plăteşte bani grei pentru aceste plăceri, dar primeşte în schimb palme cu vorbe.

Iar problema lui s-ar putea să nu se oprească aici daca va pleca de la Dinamo.  Dincolo de faptul că va deveni dovada vie că orice grup de suporteri poate hotări soarta unui club, Turcu va fi şi victima de serviciu a galeriei oricărei echipe la care va investi. Doar s-a văzut că se poate.

Teoretic, Rădoi ar trebui să fie un om al derby-urilor pentru că în meciurile tari, valoarea iese cel mai mult în evidenţă şi are cel mai greu cuvânt de spus în hotărârea rezultatului.

Practic, Radoi este însă un om al derby-urilor ratate. Despre el se vorbeşte înaintea meciurilor importante, când i se anunţă absenţa şi el este cel amintit ca lipsă majoră atunci când Steaua nu reuşeşte să-i facă faţă lui Bayern sau când pur şi simplu echipa arată măcar un deficit de atitudine, dacă nu unul de valoare.

“Radoi nu va juca contra CFR” şi “nu poate nici măcar să lovească balonul” sunt ştirea şi detaliul dramatic pe care ProSport le aşează din nou în raportul privind starea “capitanului” Stelei.

Sau poate-n cazul lui Radoi deja nu mai este vorba de o ştire, ci doar de dramă. Un fapt care se repetă de atâtea ori nu prea mai conţine noutatea specifică unei ştiri, ci doar reuşeşte să-i facă pe cei care iubesc fotbalul să se întrebe amar: “Oare ce-o avea baiatua’ ăsta?”.

“Adunatura de mercenari de la Rapid nu corespunde spiritului acestei echipe”. Declaraţia nu-i aparţine vreunei foste mari glorii a giulestenilor, ci unuia dintre acţionarii minoritari ai clubului, Jean Valvis.

Şi cu ajutorul unor mercenari - profesionişti străini angajaţi să-i managerieze afacerile, Valvis a crescut două dintre cele mai tari business-uri din economia românească, pe care ulterior le-a şi vândut la preţuri impresionante.

Producătorul de ape minerale Apemin Dorna a fost preluat de Coca-Cola HBC în schimbul a 40 milioane de euro  şi divizia de lactate a grupului LaDorna a trecut sub controlul Lactalis pentru o sumă cuprinsă între 70 şi 90 mil. euro, după estimările Ziarului Financiar.

Amuzant este că un om care a încasat peste 100 milioane euro folosind şi această strategie, o critică atunci când vine vorba de fotbal. Mai mult, asta după ce fusese cam singurul care a militat serios pentru un Rapid listat la Bursă şi guvernat de principii economice moderne.

Dinamo se află într-o situaţie specială.  Cumva s-a ajuns la concluzia că dintre toate participantele noastre în cupele europene, elevii lui Rednic ar avea cea mai bună soartă.

Deşi omul se cam teme de ceea ce nu cunoaşte, faţă de necunoscuţii de la NEC Nijmegen se manifesta mai degraba superioritate din partea lui Dinamo. Iar senzaţia este susţinută şi de optimismul fanilor, şi de cel al presei.

O echipă olandeză cu nume greu de pronunţat şi despre care nu se ştie mare lucru este văzută că un obstacol minor a cărui nedepăşire ar  echivala cu ruşinea.

Atitudinea de acest gen este clar o greşeală. Ultimele sezoane ale cupelor europene  au făcut vedete din echipe care nu contaseră vreodată în fotbalul mare sau cel puţin nu în ultimele decenii.

De la proaspătă laureata a Cupei UEFA şi a Supercupei Europei, Zenit Sankt Petersburg şi până la surpriza olandeză de acum câţiva ani, AZ Alkmaar sau la cea românească, CFR Cluj, Dinamo poate găsi o grămadă de exemple care să o şi inspire, dar să o şi pună cu adevărat în gardă pentru dublă cu olandezii.

Faţă de sezoanele trecute, Rapid pare o  echipă schimbată  indiferent că vorbim despre valoarea băncii tehnice sau a lotului, de exigenţa faţă de respectarea disciplinei sau de atitudinea faţă de competiţie.

Apoi, Rapid reuşise prin joc să stârnească un respect evident printre microbisti, comentatori, jucători şi antrenori ai rivalelor.

Din păcate pentru  ei însă, o chestiune specială pare să-şi facă loc în viaţa echipei şi sa ii amuze profund pe finanţatorii adversarelor usor speriate.  Nu este o noutate caraghioasă adusă de Peseiro, ci o “calitate” tradiţională a clubului: pierderea răbdării.

Suporterii îl cer pe Coman imediat după ce-l înjură pe Julio Cesar, iar Copos vrea, declarativ, 25 de victorii din 27 de meciuri. În sinea sa însă 28 de victorii din 27 de meciuri ar fi mai corect şi mai mobilizant pentru jucători.

Astfel, rivalii chiar au motive de bucurie - pierderea răbdării în Giuleşti înseamnă, de obicei, că Rapid are şanse serioase cam la ultimul loc de UEFA.

Într-o ţară civilizată, un antrenor al echipei naţionale acuzat că a trişat într-un casino ar avea o problemă destul de mare.

Sponsorii ar fi deranjaţi de gest atât timp cât ei plătesc pentru asocieri cu succese obţinute corect, pe teren, nu prin înşelătorii, în afara acestuia. Mai mult, conducătorii fotbalului respectiv n-ar suporta ideea că la cârma echipei se află un tip care nu aduce nici măcar un pic a model social.

În România însă situaţia este un pic alfel. Deşi sponsorii importanţi ai Federaţiei sunt societăţi cu acţionariat majoritar străin, care au o cultură a marketingului şi a comunicării de tip vestic, şefii fotbalului nostru nu pot să le protejeze public interesele.

În primul rând, l-au angajat pe Piturca ştiind că e un om de casino, iar incidentul petrecut cu ani în urmă este imposibil să nu fi fost cunoscut într-o lume a barfelor zburătoare precum cea a fotbalului.

In plus, niciunul dintre cei care ar trebui să ia atitudine nu are calitatea morală să o facă. Astfel, se preferă livrarea de muniţie către presă, care face dezvăluiri spectaculoase. Poate aşa pleacă singur, fără să fie nimeni nevoit să-l înfrunte.

Procentul din titlu reprezintă creşterea pe care o anticipează Guvernul pentru Produsul Intern Brut (PIB) al României în 2008. Deşi la prima vedere este o informaţie care n-are vreo legătură cu Victor Piturca, realitatea este alta.

Concret, această creştere economică impresionantă din ultimii ani a schimbat atitudini în societatea românească. Cu buzunare mai pline sau măcar cu acces facil la bani, românii şi-au crescut standardele de exigenţă.

Dacă acum 4 ani o calificare la turneul final ne entuziasma, la Euro ni s-a părut firesc să fim egalii Franţei, am fost dezamăgiţi că n-am bătut Italia şi revoltaţi de neputinţa arătată cu Olanda.

Accidentul cu Lituania este greu digerabil. “Nationala” a fost mereu un simbol aspiraţional pentru români, iar jocul din meciul disputat la Cluj a fost departe de noile aşteptări ale fanilor.

Astfel, Piturca n-a devenit un antrenor slab, pur si simplu suporterii doresc mai mult decât pare el în stare să ofere acum la conducerea “tricolorilor”.

La finalul meciului contra Craiovei, când transferul la Lazio părea căzut, Moţi se întorcea cu faţa de la galerie şi declara emoţionat: “Cum să plec, nu vedeţi ce fani minuntati avem?!”.

Apoi, după transferul la Siena, Moţi a uitat aceste vorbe şi a trecut la capitolul “păreri de rău” regretul că părăseşte “un grup extraordinar”.

Adevărul este că Moţi s-a dus la mai bine inclusiv profesional, chestiune lăudabilă. Problema vine însă din altă direcţie.

După ce Plesan a reuşit să declare în doar câţiva ani că ţinut de mic ba cu Ştiinţa, ba cu Poli, ba cu Dinamo, ba cu Steaua, Moţi arată acum că poate oricând să fie la fel de natural în falsitate. În plus, fanii au cunoscut făţărnicia fundaşului în timp ce acţionarul Borcea îi alimenta la rândul sau cu declaraţii în care-şi dădea cuvântul că Moţi nu pleacă.

Totuşi, dacă la Borcea, ca om de afaceri, se mai poate spune că această ipocrizie i-a protejat tranzacţia, la Moţi, ca fotbalist, această laşitate categoric nu e un atuu.

Realitatea momentului este că aproape nimic din ceea ce joacă Dinamo nu arată că aceasta este o echipă care merită să câştige titlul. Şi totuşi, cu acest joc subţire, “cainii” au reuşit să fie pe podium sau chiar pe locul 1.

Iar situaţia aceasta este importantă dacă luăm în calcul alte două aspecte.

În perioada următoare, jocul lui Dinamo ar trebui să crească pentru că omogenitatea echipei va creşte. Dacă mai adăugăm faptul că valoarea jucătorilor e de necontestat atât timp cât printre aceştia se află mulţi dintre componentii “nationalelor”, perspectivele sunt bune.

În al doilea rând, Dinamo are cu siguranţă antrenor. E comod să-i pui în cârcă lui Rednic jocul nesărat al echipei, dar tot în contul lui Rednic ar trebui să fie puse inteligenţa cu care a reuşit să blocheze tactic un Rapid net superior ca formă, capacitatea de-a scoate rezultate cu o echipă adunată după începerea sezonului şi chiar inspiraţia de-a face schimbări curajoase şi potrivite cu Universitatea.