1. Livrăm fotbalişti neinstruiţi. Când Chivu a ajuns la Ajax, olandezii au simţit nevoia ca timp de vreo 3 luni să-l bage la un curs intensiv de juniorat. Băiatul avea calităţi, dar nu stăpânea toate deprinderile unui fotbalist crescut într-un sistem serios. 

De asemnea, Zenga remarca talentul fotbaliştilor români în aceeaşi frază în care vorbea despre lipsa cunoştinţelor minimale de tactică ale acestora. 

2. Nu suntem tehnici. Tehnicitatea în România înseamnă în primul rând dribling pe metru pătrat, eventual în tuşă, nefinalizat cu pasă bună ci cu umilirea adversarului până la pierderea posesiei. 

Nimic despre preluări sau despre lovirea perfectă a balonului în cazul centrărilor, a suturilor la poartă şi a paselor date rapid, sub presiunea adversarului. Adică nimic din ceea ce face fotbalul din Premier League unul extraordinar. 

3. Suntem subţiri psihic. De obicei, romanii care joacă in străinătate sunt ori afaceri proaste, ori fotbalişti de rezervă. Scuza clasică, vezi inclusiv cazul Moti, este că antrenorul nu le-a dat suficiente şanse să-şi arate valoarea. In Anglia, nimeni nu caută  aşa ceva.

Americanii au transformat oficializarea lui Obama într-un show total. Scenariu de Hollywood, regie de acelaşi tip… Oamenii s-au bucurat, s-au regăsit deplin în gesturile şi vorbele preşedintelui, iar apoi au plecat spre case mulţumiţi c-au trăit istorie.

În România, alegerile de gen vor avea loc abia în noiembrie, dar plăcerea de-a vedea inscaunari este atât de intim amestecată în celula noastră de vlahi încât chiar şi numirea unui nou “căpitan” la Steaua are forţă reală de eveniment.

Cât se vor regăsi însă fanii în noul lider din teren este o cu totul altă poveste. Dacă banderola va ajunge pe braţul unui fotbalist ales de Lăcătuş sau de vestiar, capitalul de incredere oferit de public va fi substantial.

Dacă însă patronul va fi cel care ia decizia, nu-l vor percepe ca pe un simbol al echipei, ci, mai degraba, ca pe ochii si urechile regelui din loja.

În această ultimă situaţie, scăparea ar putea veni doar de la fotbal. De la fotbalul jucat de “căpitan”, de la fotbalul jucat de echipă sub conducerea acestuia şi de la atitudinea pe care purtătorul banderolei o va avea atunci când zeci de microfoane se vor îmbulzi spre el să-i smulgă adevăruri despre fotbal.

Când ajung spre finalul carierei, unii fotbalişti incep sa vorbeasca fotbalul. Nu-l mai pot juca aşa cum o făceau altădată, prin urmare se cam plimbă pe teren cu mâinile în şold şi strigă indicaţii colegilor care pot urmări o minge şi cu picioarele, nu doar cu privirea sau cu gura.

Niculae nu se află la finalul carierei. După cum joacă, el pare să fi depăşit demult acest moment.

Interesant este însă că deşi evoluează ca şi când s-ar fi retras, omul vorbeşte mai mult decât atunci când juca. Probabil că este vina presei, care, în loc să bage mai mult în seamă fotbaliştii, oferă prea des microfonul celorlalte personaje din jurul fenomenului.

Astfel, într-un moment în care i s-a dat atenţie, Niculae a simţit nevoia să dea o dublă lovitură: să-şi scoată în decor imaginea de tip cu bun simţ şi să înjure cu inventivitate boantă unul dintre motivele pentru care câştigă bani.

Pentru că dincolo de orice încercare filozofică de genul “ce ar înseamna Dinamo fără Steaua sau Steaua fără Dinamo”, Niculae trebuie să ştie un lucru simplu: acţionarii clubului le alimententeaza lunar conturile cu 800.000 euro şi datorită rivalităţii cu echipa din Ghencea.

Vasile Turcu a anunţat că ordinea şi disciplină sunt chestiuni prioritare în cadrul clubului atunci când vine vorba de comportamentul jucătorilor. Reacţia sa a fost legată în primul rând de fiţele vedetei Julio Cesar, dar câteva ore mai târziu a intrat în zona semiamuzamentului odata cu venirea în Groapă a cuminţelului N’Doye.

Dincolo însă de „ordine şi disciplină”, Dinamo a dat o lovitură reală. Adică a adus în curtea sa un fotbalist bun chiar în timp ce Steaua anunţa plecarea celui mai important om al său.

Valoarea transferului lui N’Doye creşte astfel şi prin simpla raportarea la mişcările din Ghencea. Indiferent cât de capricios se va dovedi senegalezul, Rednic poate zâmbi linistit: emoţiile unei eventuale plecări a lui Ropotan nu ar mai avea de ce să-l tulbure.

Iar dacă ia în considerare şi faptul că primul transfer de marcă al pauzei de iarnă l-a constituit revenirea lui Niculescu, poate chiar să se bucure de apropierea returului.

Dinamo stă bine la capitolul financiar comparativ cu rivalele din Bucureşti, Dinamo stă bine la capitolul influenţă în campionat, Dinamo are antrenor cu adevărat şi Dinamo cam are lot.

Vorbele n-au fost niciodată punctul forte al celui bănuit de Cornel Dinu că rezervă biblioteca doar pentru bibelouri sau cărţi necitite. Astfel că între rolul de asistentă care face injecţii letale cu dinamovism şi disputele în cvartet cu Adrian Mititelu, Cristi Borcea a avut grijă să exceleze la capitolul fapte şi mişcări strategice.

Dovada supremă este că Dinamo începe returul din postură de lider. Asta în condiţiile în care n-a jucat fotbal nici pe sfert cât Steaua de-o luna a lui Dorinel sau Rapidul de 5 etape al lui Peseiro.

Mai mult, ieri, Borcea a mai făcut o mişcare importantă pentru retur: a propus mărirea salariului preşedintelui LPF de la 3000 de euro lunar, la 15.000 euro. Că doar anul asta nici nu se mai negociază drepturi TV, nici criza nu mai lasă loc de înflorire pentru afacerile imobiliare ale lui Mitică.

În aceste condiţii, a fost suficient ca unul-doi fotbalişti de-ai lui Dinamo să vorbească despre Liga Campionilor şi o premieră neobişnuită să se producă - Ochirosii a debutat în lumea declaraţiilor de presă ironice cu un atac la Dinamo.

Nu pentru că el ar fi vreun mare jucător, ci pentru că faptele lui Borcea au luat dreptul la laudă fotbalistică pentru echipa lui Rednic.

Unii antrenori presaţi de obiective importante şi de frici mărunte au obieceiul să explice nepromovarea tinerilor prin clasicul “nu e acum timpul de experimente!”.

Confortul psihic le este oferit de fotbalistul care impresionează pe DVD, care costă bani cât bugetul pe doi ani al centrului de copii şi juniori şi care atunci când vine la echipă are nevoie de vreo 8-9 perioade de acomodare înainte ca lumea să strige că e praf.

În cazul Stelei, lucrurile par însă a se schimbe. Deşi Lăcătuş are obiective mari, patronul nu mai are disponibilitatea să pompeze bani ca-n trecut.

Astfel, o chestiunea aparent dramatică s-ar putea să fie cel mai bun lucru care i se va întâmpla formaţiei lui Lăcătuş

Puţine lucruri lipesc un fan mai puternic de o echipă decât plăcerea de-a vedea jucând pentru aceasta fotbalişti foarte tineri sau promovaţi din propriul centru de juniori. Şi nimic n-ar face mai bine Stelei decât primenirea lotului cu ajutorul unor fotbalişti valoroşi şi tineri care înţeleg cu adevărat măcar ce înseamnă un Steaua - Dinamo sau ce înseamnă Lăcătuş pentru club.

Notă: acest text a fost scris pe fugă, sub presiunea gândului că oricând numiţii Bicfalvi, Litu, Tudose şi Filip ar putea fi retrimişi pentru rodaj la Buzău sau la Steaua II.

Seriozitatea care înconjoară toate acţiunile conducătorilor campioanei CFR tinde să devină scorneală. Prima nepotrivirea  a apărut în momentul demiterii lui Andone la foarte puţin timp după ce acestuia i se făgăduise public faptul că va sta pe banca ardelenilor cât Sir Alex Ferguson la Man Utd.

Mai mult, patronul Paszkany întărise promisiunea preşedintelui Mureşan cu vorbe grele: “Cand va pleca Andone, plec şi eu!”.

Apoi, a început jocul cu Trombetta şi cu vehicularea tuturor numelor de antrenori posibili şi imposibili pentru preluarea CFR. Astfel, într-un fel, Trombetta trăieşte acum la CFR povestea lui Mircea Lucescu Lucescu la Inter după ce vestiarul echipei patronate de Moratti a aflat că românul are un mandat limitat de venirea lui Lippi.

Cu Trombetta nu se ştie foarte limpede cine-i va lua locul, dar e clar că se fac eforturi serioase si zgomtoase pentru găsirea unui înlocuitor. Iar partea foarte proastă în astfel de situaţii ar fi ca italianul să înceapă totuşi returul

Nu de alta, dar antrenorul căruia patronul şi preşedintele îi cer câştigarea titlului va avea în faţa jucătorilor autoritatea pe care un pui proaspăt ieşit din găoace o poate inspira unor cocoşi nervoşi.