Pe la Universitatea, aproape de locul unde era vizibil profundul şi filozoficul “Traiască Dumneazeu!”, o mână puţin prietenă scrisului a imprimat cu vopsea un mesaj simplu şi direct: “Becali pleacă din Ghencea”.

Zeci de mii de oameni trec zilnic prin zonă si ar putea gândi generalizant că suporterii Stelei chiar nu-l mai vor pe acesta la echipă.

Mai mult, la ştiri vor auzi că Becali s-a întâlnit cu fanii şi n-au picat la un acord de împăcare sau că Lăcătuş i-a rugat pe fani să susţină echipa, dar n-a primit in schimb decât asigurarea că-l vor înjura pe patron.

Acum 6 ani, Gallup România realiza un sondaj foarte drag fostului presedinte din Ghencea, Mihai Stoica - cercetarea stabilea că aproximativ 3 milioane de români sunt fani sau simpatizanţi ai echipei.

Câteva mii dintre aceştia îl înjură cu poftă nebuna pe Becali. Categoric sunt cei mai vocali fani ai echipei, dar nimic nu-i face şi cei mai reprezentativi.

Acesta este unul dintre cele două lucruri importante pe care patronul Stelei trebuie să le înţeleagă înainte de-a oferi galeriei mită pentru deplasări.

Al doilea este mult mai simplu: nu fanii ii sunt problema, ci atitudinile şi faptele sale.

Steaua intenţionează să scadă sumele fixe din contracte şi să crească primele.

A parent, modelul e diferit de cel întâlnit în Vest, unde echipele oferă contracte consistente jucătorilor, dar nu obişnuiesc să ofere recompense speciale după fiecare partidă câştigată. Tot aparent, Steaua preia modelul estic, din Ucraina şi Rusia, unde primele de 25.000 euro pentru un derby stârnesc de ani buni mirare şi invidie în Liga 1.

Însă dincolo de aparenţe, patronul sau managementul echipei încearcă să se adapteze condiţiilor actuale.

Din “€œconditiile actuale” sigur nu lipsesc dificultăţile financiare, situaţiile în care clubul a plătit peste 100.000 anual unor fotbalişti care au ajutat mai mult echipa secundă sau cele în care jucătorii au răspuns foarte bine la stimuli de genul “€œcastigati cu Dinamo şi aveţi fiecare câte 15.000 de euro!”.

Totuşi, strategia ar putea să aibă un revers neplăcut după ce patronul va ridica interdicţia la achiziţii. Va reuşi atunci Steaua să-şi învingă rivalele pe piaţa transferurilor bazându-se doar pe brandul său?

Măcar plecarea lui Radoi în Arabia Saudita ar trebui să reamintească tuturor importanţa reală şi corectă a banilor siguri.

În momentul plecării lui Olăroiu din Ghencea, Steaua avea cea mai bună organizare defensivă din Liga 1. De atunci şi până astăzi, echipa a părut să-şi păstreze această calitate, iar Hagi, Pedrazzini, Munteanu sau Lăcătuş n-au avut altceva de rezolvat decât problema marcării de goluri.

Aparent, sună simplu, dar în realitate este cea mai grea muncă din fotbalul actual. Astfel, în ultimii ani, Steaua a investit sume serioase în aducerea de fotbalişti cu speranţa că talentul acestora va vindeca marea durere a echipei.

Nu contează că antrenorul lui Aalborg, ultima adversară a Stelei, a remarcat haosul total din jocul ofensiv al vicecampioanei, contează că fiecare fotbalist “€trimis “în faţă” nu a reuşit să-şi facă cum trebuie meseria, să înscrie goluri.

Acum câteva zile, Business Standard publica opiniile unora dintre cei mai importanţi oameni din mediul de afaceri românesc vizavi de erorile pe care criza economică le-ar putea provoca în managementul companiilor. Concedierea talentelor era indicată drept o greşeală uriaşă, o îngropare a sclipirilor şi viitorului firmelor.

Într-un fel, Steaua trăieşte pe lângă criza economică şi o criză a golului. Iar dacă se va dispensa uşor de talente precum Stancu, riscă să-şi prelungească această suferinţă chiar şi atunci când omul de pe bancă va reuşi să ofere echipei inclusiv organizare ofensivă.

La 18 ani, Mitea juca 23 de meciuri în echipa lui Ajax, înscria 7 goluri şi devenea campionul Olandei. Astăzi, are aproape 24 de ani şi încearcă să joace pentru Dinamo. Echivaleaza o eventuala ratare cu o drama.

N-ar fi prima. E o dramă personală că nu a reuşit în cel mai sănătos sistem fotbalistic oferit tinerilor talentaţi - Ajax. E o dramă că la a€”nationala” nu contează la o vârstă la care alţii mai puţin rasariti erau deja oameni de bază. E o dramă că a ajuns atât de târziu să-şi dea seama că e o dramă că nu joacă.  

Pe fundalul vieţii fotbalistice a lui Mitea pare să se fi auzit mereu o manea. Adică a fost sus, a avut mulţi bani, a devenit Nicky din Nicolae, a căzut, a rămas cu mai puţini prieteni, a avut aşteptări înşelate. În plus, asemenea eroilor de manea, Mitea are talent. Şi asta chiar nu e o ironie.

Totuşi, se spune că “€œloser” nu este cel care n-a reuşit în viaţă fără a avea înzestrare, ci cel care a ratat având toate calităţile pentru a reuşi.   

La 18 ani, Mitea juca 23 de meciuri în echipa lui Ajax, înscria 7 goluri şi devenea campionul Olandei. Astăzi, are aproape 24 de ani şi încearcă să joace pentru pentru Dinamo. Teoretic, nimic nu e pierdut definitiv.

CFR nu l-a mai vândut pe Culio la Rubin Cazan şi pare să fi ratat câteva oportunităţi interesante.

În primul rând, Culio putea fi un reper pentru valoarea de piaţă a fotbaliştilor din lotul clujenilor. Până acum, CFR a tot amânat vânzarea vedetelor şi în lipsa unei tranzacţii de acest gen nimeni nu poate să anticipeze care este cota reală a jucătorilor din lotul campioanei.

De asemenea, CFR a ratat prilejul să arate inclusiv comercial faptul că este superioară echipelor din Bucureşti. În timp ce fotbalişti de la Dinamo, Steaua şi Rapid au mers în Rusia la obscura Terek Groznai, CFR ar fi avut ocazia să se poziţioneze altfel dacă Juan Culio ajungea la campioana ţării.

În final, CFR riscă să se îndepărteze prea mult de momentul de glorie fotbalistică a lui Culio - meciul de la Roma şi să piardă din beneficiile asocierii fotbalistului cu evoluţia senzaţională de pe Olimpico. Pe de altă parte însă, nevanzarea lui Culio poate fi şi un avantaj pentru CFR.

Echipa îşi păstrează unul dintre cei mai importanţi fotbalişti, iar conducerea transmite un semnal clar pe piaţa transferurilor: spre deosebire de rivalele din campionat, CFR îşi permite să ţină la preţ!

Acum câţiva ani, echipele de top din România vindeau jucători în campionate puternice ale Europei. Şi când nu era vorba de Spania, Germania, Italia, Franţa, Olanda sigur se găsea o echipă de prin Belgia sau măcar o formaţie de top de prin campionatele slab cotate care să plateaca pentru jucătorii granzilor. 

Astăzi, un club care a scăpat cu greu de la retrogradarea din prima ligă rusă  transferă cu lăcomie fotbalişti români de la Dinamo, Rapid şi Steaua.  

Aparent, echipele şi impresarii destepţi care gravitează în jurul acestora au găsit un loc în care să livreze rezerve de profesie precum Goian, simboluri în retragere precum Petre sau Pancu şi dezamăgiri precum Arthuro.

În realitate, nu cecenii sunt cei păcăliţi. De bine de rău, ei evită retrogradara cu fotbaliştii care în România câştigau titluri sau se băteau pentru primele locuri. 

În schimb, Dinamo s-a pregătit asiduu ani de zile pentru Liga Campionilor crezând că doar norocul le lipseşte lui alde Petre, Mărgăritescu, Izvoranu si Goian pentru a intra în grupe. Abia acum se vede că le lipsea si valoarea.