La finalul meciului cu Serbia, o bună parte dintre componenţii “naţionalei” ne-au uimit cu optimismul lor şi ne-au anunţat că nu e totul pierdut în privinţa calificării.

Mutu, Contra, Lobonţ, adică vocile de forţă din vestiarul lui Piţurcă au avut un discurs identic, de parcă s-ar fi vorbit la duşuri ce să declare în zona de interviuri.

Singurul care a rupt rândurile a fost Rădoi. Chestiunea era oarecum anticipabilă de vreme ce omul are câteva obiceiuri proaste-proaste. E lipsit de amabilitate, are un speech abraziv şi vorbeşte lucruri rupte chiar din realitate atunci când catadicseşte să deschidă gură.

Astfel, sâmbătă seară, Radoi şi-a permis să afirme că nu mai avem aproape deloc şanse la calificare, că sârbii au fost mai buni, că nu putem da vina pe arbitraj şi că dacă pierdem în Austria ne facem încă o dată o dată de râs.

Cu acest stil, în mod sigur Radoi nu va deveni după retragere autor de cărţi motivaţionale şi nu-i va entuziasma vreodată pe cei de la lot.

Dar, la fel de categoric, atât timp cât va juca, Radoi va fi una dintre garanţiile că oamenii din tribune şi cei din faţa televizorului nu sunt nişte nebuni care văd mereu alte meciuri decât Piţurcă, Mutu, Contra, Lobonţ, Tamas…

De mai bine de 10 ani, meciurile foarte importante ale “nationalei” disputate pe teren propriu sunt însoţite de câte un scandal al biletelor. Şi tot de mai bine de 10 ani, Mircea Sandu trăieşte aceste momente cu seninătatea celui care ştie că toate-s trecătoare.

Totuşi, un fenomen special tinde să creeze o presiune în Federaţie, locul unde nu te-ai aştepta să adie vreodată un vânticel de îngrijorare.

Din cauza parteneriatelor cu sponsorii săi, “nationala” paseste din ce în ce mai mult spre normalul trăit de echipele ţărilor cu fotbal şi cultură economică dezvoltate.

Jucătorilor li se cere să comunice cu suporterii, antrenorului i se cere să participe la interviurile de după meci, sponsorii “nationalei” vin lângă aceasta cu strategii de marketing care includ suporterii la modul cel mai serios - adică nu doar ca target, ci şi ca excelenti actori ai comunicării. Exact cum a făcut-o în trecut Bergenbier, exact cum o face în prezent Ursus.

În aceste condiţii, Mircea Sandu trebuie să se gândească bine-bine la o chestiune simpla. In anul 2009, respectarea superstiţiei unui antrenor merită pierderile complexe provenite din nevanzarea a cel puţin 10.000 de bilete, cât ar fi achiziţionat în plus suporterii dacă jocul se disupta în Ghencea sau pe un alt mare stadion al ţării?

Gestul lui Lazăr a venit la un an după ce Lovin, cu mânuţa lui bandajată, i-a cerut insistent lui Deaconu să oprească meciul din Giuleşti, iar fotbaliştii Stelei şi-au confirmat atunci renumele de vitezişti prin rapiditatea arătată în fuga spre vestiare.

De asemenea, gestul lui Lazăr vine într-un campionat în care Alexa susţine cu mândrie că pe el nu-l interesează fair play-ul, într-un campionat în care preşedinţii de cluburi n-au bun simţ să recunoască atunci cand sunt ajutaţi cu nesimţire de arbitri sau într-un campionat în care Marius Niculae a îndrăznit să declare la finalul meciului cu Steaua că Dinamo merita să câştige.

Până la Lazăr, doar Banel Nicolita arătase un bun simţ cat de cat asemănător când s-a făcut că nu a auzit ce i-au strigat din tribune câteva maimuţe de frunce din Timisoara şi când a dat pe margine, departe de ochii arbitrului, petul aruncat din tribuna I a Giulestiului de un idiot care nu înţelege că fotbalul chiar este un joc.

În fine, de-aseară şi până acum, mii de flăcăi cu simţ critic s-au grăbit să analizeze in zonele de comentarii ale articolelor ce ar fi făcut Lazăr dacă scorul ar fi fost 0-0 sau doar 1-0 pentru Rapid. Puţin contează. Intr-un fotbal al vorbelor si al faptelor marunte, important este ce a făcut Lazar, nu ce ar fi făcut.

După meciul cu Otopeniul, în curtea publică a lui Dinamo a început o dezbatere aprinsă legată de cât de nesimţiţi sunt jucătorii şi de cât de dezirabil mai este Rednic.

Echipa nu respectă indicaţiile antrenorului, Rednic trebuie să facă un raport legat de disciplina în lot, Goian este amendat şi n-are nimic în cap, Pulhac e gras ca un porc, Rednic a fost demis jumătate de oră şi în, final, Rednic are tot sprijinul conducerii.

Atât de multe lucruri vorbite în doar câteva zile te pot face să te gândeşti că Dinamo a trecut prin dramă, prin transformări şi a ajuns astăzi la calm.

De fapt, toate acestea reprezintă un fel de evadare din realitate.

Lui Dinamo nu i s-a întâmplat nimic rău. Pur şi simplu, după ce în tur a adunat puncte cu nemiluita în condiţiile în care a jucat doar 90 de minute de fotbal – la Timisoara, acum echipa lui Rednic trăieşte o chestie specială, numită de unii “acord cu realitatea”.

Adică, liderul campionatului a început să adune puncte doar pe măsură jocului prestat. Normal, joci puţin, primeşti puţin. Asta chiar şi în condiţiile în care beneficiezi de greşeli profund neintenţionate ale arbitrilor.

În primul rând, Becali ar trebui să tacă. Să tacă astfel încât să creeze spaţiu de comunicare pentru antrenor, pentru jucători, pentru imaginile valoroase din istoria clubului. Să creeze confortul libertăţii de gândire şi de opinie pentru cei care vorbesc publicului despre Steaua, în numele Stelei.

În al doilea rând, Becali ar trebui să se implice serios la echipă. Adică să tacă şi mai mult, să-i respecte valoarea lui Argăseală, categoric unul dintre cei mai buni funcţionari din fotbalul nostru, dar să angajeze totuşi un preşedinte pentru Steaua.

Un preşedinte care la rândul său să aducă oameni valoroşi la club şi care să dezvolte societatea Steaua spre autofinanţare. În plus, să angajeze un preşedinte care să inspire prin carismă şi care să impună respect în interiorul şi în exteriorul clubului.

În al treilea rând, Becali ar trebui să nu mai văduvească Steaua de fonduri. Adică să tacă suficient de mult încât sponsorii să poată asocia Steaua cu Steaua, nu cu Becali. Abia atunci fluctuatiile din averea patronului vor deveni problema personala a acestuia, nu problema de club, iar banii sponsorilor vor fi alaturi de ceea ce va inspira noua Steaua. .

În fine, Becali ar trebui să vorbească. Să vorbească atunci când vrea să-şi arate respectul faţă de Lăcătuş, faţă de jucători, faţă de angajaţii clubului, faţă de fostele glorii, faţă de public.

Acum câţiva ani, la foarte puţin timp după ce intrase la Rapid, Jean Valvis a venit la Recursul lui Ovidiu Ioaniţoaia să vorbească despre intentiile sale pentru club. Omul avea la el planuri de marketing, un grafic de anticipare a dezvoltării clubului şi o încredere oarbă în forţele sale.

De asemenea, Valvis menţiona atunci ideea auditarii de către Deloitte a societăţii care administra Rapidul.

Dumitru Dragomir, ca un adevărat preşedinte de Ligă care intampina investitori, l-a ascultat un pic amuzat şi i-a spus să fie atent, foarte atent la George Copos: “Fii, domnule, serios, nu va fi Copos niciodată de acord cu astea… Fii foarte atent la Copos că nu e de joacă!”.

Valvis ori nu i-a ascultat sfatul, ori nu i-a fost suficientă atenţia în relaţia cu patronul din Giuleşti.

Totuşi, la finalul unui ciclu în care a fost ironizat zdravăn pentru statutul său de acţionar superminoritar, dar extrem de vocal, Valvis se poate arăta mulţumit măcar din două perspective.

Prima - lucrurile merg în direcţia gândită de el. A doua - Valvis i se alătură lui Paszkany în categoria investitorilor care consideră fotbalul o industrie adevărată şi modernă.

Statistica spune că Steaua nu a mai câştigat un meci în deplasare din etapa 7 şi că întâlneşte la Braşov o echipă care nu a pierdut vreodată acasă în acest campionat.

Cei împătimiţi de pariuri ar putea miza pe o victorie a Stelei măcar în baza credinţei că şirul de meciuri fără victorie în deplasare pentru Steaua şi cel fără înfrângere pe teren propriu pentru Braşov nu pot ţine la nesfârşit.

De asemenea, la primul meci din acest retur, echipa a avut o evoluţie excelentă pentru o formaţie care vine după o pauză atât de mare.

Totuşi, dincolo de statistici, de tactici de pariat şi de evoluţia din partida cu Vasluiul, Steaua joacă la Braşov unul dintre cele mai grele meciuri din acest sezon.

Răzvan Lucescu chiare are o echipă greu de învins, presiunea rezultatului este una imensă, iar liderul Dinamo dispută la Medias un meci măcar teoretic mai uşor.

Astfel, o eventuală creştere a distanţei dintre cele două rivale în urma acestei etape poate aduce Steaua în cea mai ingrată poziţie posibilă: departe matematic de primul loc, cu un patron debusolat şi cu o echipă care în lipsa rezultatelor nu se va mai putea baza nici măcar pe propriul moral.