Marian Iancu n-a angajat niciodată un simplu antrenor pentru Timişoara.

Olăroiu a fost un om care a lucrat la fundaţia clubului, a gândit alături de conducere ceea ce trebuia să devină în doar câţiva ani Timişoara şi a dat primul fior de încredere fanilor că, în Banat, se mişcă lucrurile.

Hagi a fost cel care a tractat Timişoara în cea mai puternică lumină pe care o pot arunca reflectoarele presei. Dacă Hagi stă alături de o vrabie, interesul faţă de acea vrabie creşte. Timişoara nu avea statut de vrabie, dar, alături de Hagi, a devenit un vultur al mediatizării.

Uhrin şi Balint au însemnat dispariţia răbdării şi manifestarea supremă a foamei de rezultate. Ambii au fost oameni care au adus cele mai limpezi şi concrete rezultate pentru bănăţeni, dar niciunul n-a părut suficient.

La rândul său, Sabău este mai mult decât un antrenor. El este la ora actuală o victimă şi o controversă. Este victima unui atac suburban şi a tăcerii  sistemului contra căruia Timişoara susţine că luptă.

De asemenea, el înseamnă o controversă: cât de bun antrenor este? Lumea va dori să ştie lucrul acesta şi va privi atent spre Timişoara. Exact chestiunea după care fotbalul din acea zonă tânjeşte mereu.

Patronul susţine că valoarea jucătorilor se vede atunci când el le dă hârtie să poată pleca liberi sau pe sume mici, iar aceştia se întorc pentru că nu-şi găsesc echipe dispuse să plătească pentru ei. Asta este o faţetă a valorii.

O alta este însă cu mult mai interesantă şi mai grăitoare pentru ceea ce înseamnă Steaua ca strategie. Este vorba de valoarea celor care au adus aceşti jucători sau a celor care au reuşit să le scadă cota suficient de mult încât nimeni să nu se mai uite la ei. Exact oamenii care produc pierderile cele mai mari în conturile clubului.

De exemplu, acum două sezoane, când CFR a luat titlul, s-a întâmplat un lucru interesant. În tur, Steaua terminase la vreo 11 puncte în urma celor de la CFR şi patronul cerea pentru Goian 7 milioane de euro. La finalul returului, deşi Steaua avusese o revenire extraordinară, pretenţiile de vânzarea pentru Goian scăzuseră la 3 milioane.

Cum a reuşit Steaua atunci să aibă rezultate mai bune, dar să scadă cota propriilor jucători? Valiza e unul dintre secrete.

Acum, “valizele” sunt  verbale. Steaua lasă un jucător ca Vali Badea să plece gratis sau le face o imagine proastă lui Lovin, Pleşan, Croitoru, Semedo, Zapata, Dayro Moreno. Toţi fotbalişti care, în condiţii normale, puteau aduce bani în loc de pierderi.

Imediat după terminarea campionatului, Becali a dat semne evidente că doreşte să schimbe nu doar faţa Stelei, ci şi modul în care clubul va fi administrat din punct de vedere sportiv.

Oferta pentru Dinu Gheorghe ar fi însemnat aducerea unui om care să gândească strategia clubului dincolo de zonele acoperite prin competenţele lui Valeriu Argăseală, iar venirea lui Bergodi părea să semnifice nu doar instalarea unui nou antrenor în Ghencea, ci şi a respectului faţă de aceasta.

După picarea variantei “Vamă”, Becali a plusat în privinţa lui Bergodi, susţinând că acesta deţine şi o parte din expertiza lui Dinu Gheorghe, mai exact capacitatea de-a identifica jucători valoroşi pentru Steaua. 

Între timp însă, patronul a avut grijă să zugrăvească realitatea echipei în propriile culori. 

Astfel, în mai puţin de două săptămâni, Becali a reuşit să renunţe la Badea, să anunţe că Ghionea nu are caracter de lider, să  decidă că peluzele pot sta şi fără fani şi să pună pe lista lui Bergodi doi dintre fotbaliştii care i-au plăcut mereu: Bozovic şi Cesinha.

Iar în tot acest peisaj, Bergodi pare, momentan, element de natură moartă. Şi asta în condiţiile în care n-au început încă pregătirile şi jocurile amicale, perioadă în care Becali îşi dă cel mai uşor seama cam ce i-ar mai trebui echipei.

O poveste de marketing vorbeşte despre un restaurant din SUA care a reuşit să câştige un număr impresionant de clienţi printr-o reclamă stradală aparte.

Mesajul care a stârnit curiozitatea clienţilor atât de mult încât i-a făcut să treacă pragul locaţiei respective era ceva de genul: „La noi, mâncarea este foarte proastă. Doar calitatea servirii se poate compara cu aceasta!”.

Într-un fel, George Copos pare să fie sub influenţa acestui succes ciudat de marketing. Astfel, deşi susţine că vrea să găsească un investitor care să preia Rapidul, insistă asupra tuturor problemelor pe care acest club le are.
Teoretic, orice companie care urmează să fie vândută este măcar puţin coafată, puţin pusă la punct, puţina vorbită de bine de către proprietar.

Copos discută însă mult despre  amatorismul din Giuleşti, despre contracte făcute prost, despre erori de management care vor lovi echipa şi în viitor. Cam despre tot ceea ce ar goni orice investitor şi ar face din salariaţii Rapidului nişte vinovaţi eterni şi totali.

În aceste condiţii, te poţi întreba simplu: oare se va găsi încă un curios care să intre în „restaurantul” lui George Copos şi să vadă cu propriii ochi şi să simtă pe propria piele că reclama patronului e adevărată?

Patronul Stelei a spus zilele trecute la Sport.ro că el n-are ce învăţa de la Unirea Urziceni.

Totuşi, experienţele trecute ne-au arătat că între ceea ce spune Becali şi ceea ce face acesta există de foarte multe ori diferenţe majore.

Astfel, dincolo de plăcerea de a fi cu nasul pe sus la doar câteva minute după ce s-a calificat chinuit în Europa, omul a grăbit mutările pentru noul sezon.

A încercat să închidă curtea făcută lui Dinu Gheorghe printr-un telefon decisiv, dar ori nu i-a oferit suficienţi bani, ori nu i-a oferit o poziţie mulţumitoare în organigrama clubului.

Dacă preşedintele Braşovului nu vine la Steaua, probabil că lui Bergodi i se va cere şi să antreneze echipa, şi să gândească strategia  clubului. Cam o bună parte din ceea ce fac Petrescu şi Stoica la Urziceni.

Chestiunea în sine ar putea însă să nu-i convină italianului. O asemenea concentrare de responsabilităţi l-ar face pe Bergodi o ţintă dublă pentru tentativele de implicare ale patronului în viaţa echipei, dar şi un rival al acestuia la statutul de cel mai important om din Ghencea.

În aceste condiţii, varianta Dinamo nu e doar o alternativă, ci şi o opţiune serioasă pentru un om care a văzut în cazul Hagi ce-nseamnă gesturile de „Lèse majesté”.

Conducerea Selei şi viitorul antrenor se vor confrunta în perioada următoare cu două mari probleme: faptul că patronul alege să vorbească în loc să tacă şi faptul că lotul de jucători nu mai stârneşte aproape nimănui speranţe.

În privinţa realităţii că patronul vorbeşte şi face rău Stelei prin majoritatea declaraţiilor sale nu există vreo rezolvare specială, ci doar bănuiala că presiunea suporterilor va mai tăia elanul guralivului din lojă.

În privinţă lotului de jucători însă, Steaua poate juca măcar câteva cărţi cu adevărat câştigatoare.

Chiar în plin scandal cu o bună parte a suporterilor, decizia de-a renunţa la aducerea de fotbalişti scumpi de-afară ar putea părea unora o greşeală. În realitate însă, acest lucru are şanse să fie una dintre căile prin care Steaua îşi poate readuce fanii aproape.

Bani mai puţini pentru transferuri înseamnă automat aducerea de fotbalişti din campionatul intern şi promovarea unor tineri de la echipă secundă.

Ori o echipă cu câţiva fotbalişti noi şi tineri naşte garanţia că, măcar pentru un timp, fanii vor fi răbdători cu noul proiect al Stelei . Exact lucrul de care va avea nevoie orice antrenor interesat să preia Steaua.

Ieri, Mihai avea ca status pe messenger următoarele cuvinte: “€œDinamo a murit. A rămas doar ura”.

Omul despre care vorbesc este unul dintre cei mai buni cunoscători ai lui Dinamo din presa sportivă, iar o bună parte din munca lui zilnică tocmai asta presupune: să ştie tot ce se întâmplă în Ştefan cel Mare.

Din acest motiv, Mihai ştia aseară că o soră de-a uraganului Katrina s-a plimbat o zi întreagă prin birourile de la club căutându-l din tornade pe Tică Dănilescu.

“Asa e la Dinamo când se pierde. Nu contează că Dănilescu e foarte probabil cel mai tare pe felia lui, trebuie să cadă rapid capete. Nea Tică a scăpat de vreo 34 de ori până acum, să vedem ce se va întâmpla de data asta”.

Status-urile de mess sunt expresii ale speranţei, ale dorinţelor, ale depresiilor, ale bucuriilor, ale gândurilor de tot felul.

Astfel, la finalul unui sezon ratat şi aproape de finalul unei săptămâni în care s-au vânat vinovaţi, în mess-ul virtual din mintea multor suporteri dinamovişti a apărut, probabil, un status-speranţă: “Boloni, vino!”.

Din realitate însă, Mihai Nejneru, reporter la ProSport, spune că e cam greu să se facă: “œOrice-i posibil, dar la cât de scump e Boloni şi la cât de slăbită financiar este Dinamo, mă-ndoiesc să se inteleagă”.