Dinamo a anunţat oficial că se desparte de Ionel Dănciulescu.

Tot atât de bine ar fi putut spune că se desparte de jucătorul care, după Revoluţie, a adus cel mai mult clubului la nivel de goluri, goluri spectaculoase, goluri decisive, faze încântătoare şi respect.

Dacă statistica poate vorbi pentru goluri, despre respect pot vorbi fanii. Pot vorbi fanii lui Dinamo, care l-au respectat pe Dănciulescu pentru tot ceea ce a oferit echipei, sau fanii Stelei, care la finalul derby-ului l-au aplaudat pe unul care a fost cândva de-al lor şi care era acum de-al celorlalţi.

Şi pentru că Dănciulescu pleacă din Groapă inclusiv din raţiuni financiare, trebuie să vorbim şi despre bani. Atât timp cât a jucat la Dinamo, Dănciulescu a fost unul dintre fotbaliştii bine platiţi şi atât. Cei foarte bine plătiţi au fost, în general, tipi care au oferit foarte puţin sau chiar deloc dacă i-am compara cu Danciu-gol.

Astfel, poate că din experienţa Dănciulescu acţionarii vor învăţa câte ceva. Eventual, ar putea să facă un poster mare cu Danciu, să treacă pe margini performanţele sale de atacant la Dinamo şi în Liga I şi să-l afişeze în sala în care poartă negocierile cu fotbaliştii care vin să joace în Groapă.

Iar atunci când aceştia cer mai mult de 120.000 euro, să le arate posterul şi să-i întrebe dacă sunt în stare să ofere mai mult decât omul din imagine.

Patronul Stelei a reuşit să-şi jignească din nou suporterii. Nu prin ridicarea acelui gard, ci prin declaraţia conform căreia nu-i pasă dacă după noile condiţii fanii din peluză vor mai vedea sau nu meciul cum trebuie.

Nepăsarea sa este justificată de ideea conform căreia se confruntă cu oameni care nu merită respect. El amestecă însă vreo două sute de idioţi, care se manifestă animalic la orice meci, cu miile de suporteri din peluză.

De fapt, el se foloseşte de existenţa celor două sute pentru a-i pedepsi pe toţi cei care îşi arată nemulţumirea faţă de atitudinile şi acţiunile sale. În plus, dincolo de incapacitatea sa de a purta un dialog cu un public important al echipei, Becali dovedeşte ignoranţă în rezolvarea problemelor cu fanii. El nu caută să elimine sursa diferendului, ci ridică garduri.

Din păcate pentru el, oricât de mult ar înălţa acel gard, acesta nu este suficient pentru ca el însuşi să nu-l escaladeze zilnic. Nu direct, ci prin intermediul vorbelor sale care ajung la fanii din peluze, din restul stadionului, din faţa televizorului, din faţa calculatorului…

Într-o recentă discuţie cu „vagabonzii”, Becali a aflat ceea ce ştie toată lumea: că enervează prin vorbe. Astfel, poate chiar ar trebui să tacă din când în când. Să lase mai mult loc celor care contează într-un fotbal iubit de fani: jucătorii, antrenorii şi managerii.

La finalul meciului cu Urziceniul, Marian Iancu a vorbit despre arbitrajul şmecheresc al lui Alexandru Deaconu şi a pus un semn de egalitate între Dumitru Bucşaru şi Cornel Penescu.

Nu a durat mult să rostească aceste vorbe, dar a fost interesant modul în care şi-a ambalat mesajul. De exemplu, a avut grijă să recunoască meritele evidente pe care Urziceniul le posedă: echipă bună, superantrenor, manager isteţ. Dacă-şi lansa atacul chel, fără să-l însoţească de idei general acceptate, o bună parte a publicului ar fi putut crede că este doar nervos. Totuşi,  atunci când ai capacitatea rece de a recunoaşte meritele unui adversar, vorbele tale capătă o valoare de convingere.

Mai mult, Iancu avusese grijă să atace personaje care nu pot sau nu vor să răspundă – Deaconu şi Bucşaru – şi să laude personajele cu replică: Petrescu şi Stoica. Astfel, replica nervoasă a lui Stoica a părut, inţial, deplasată, şi a reuşit să ducă o parte a polemicii spre zone care să-l privească.

Oricât ar părea de ciudat, specificul Ligii I arată că anul acesta se vor câştiga puncte şi poziţii în clasament inclusiv cu ajutorul vorbelor. De altfel, şi sezonul trecut, echipele care au avut cele mai inspirate voci şi care au reuşit cel mai bine să creeze presiune prin acest marketing al polemicilor au fost şi cele care au ocupat primele două locuri în clasament.

Marea problemă a lui Marin Condescu în acest moment ţine de găsirea unui contracandidat adevărat pentru Mircea Sandu. Unul suficient de luminos, încât să atragă atât sprijinul celor care nu sunt deja în aria sa de influenţă, cât şi sprijinul celor nehotărâţi în privinţa actualului preşedinte.

Hagi este un astfel de personaj, dar un om care a anunţat de nenumărate ori că împlinirea sa în fotbal ţine de antrenorat îşi va dori cu greu să vieţuiască în birourile de la Casa Fotbalului.

În plus, un tip cu o superimagine, aşa cum este Hagi, care câştigă anual din contracte de publicitate cam cât reuşeşte şi Steaua să atragă, va fi cu greu convins să intre într-o bătălie în care atacul la persoană va fi una dintre cele mai importante arme.

Experienţa lui Hagi din acest punct de vedere este redusă şi nefericită pentru propria persoană. Viorel Păunescu a reuşit să-i închidă uşor gura atunci când s-a făcut stăpân la Steaua, iar Gigi Becali i-a arătat că a intra într-o dezbatere cu indivizi fără reţineri de niciun fel este o mare eroare.

Astfel, vehicularea numelui Hagi s-ar putea să fie doar o încercare de a mediatiza cât mai fericit intenţiile domnului Condescu. Candidatul va fi altul, nepasionat de antrenorat sau de plata datoriilor catre stat, dar interesat cu adevărat de şefia FRF.

Craiova a ratat startul acestui campionat încă dinaintea începerii sezonului.

După ce ani de zile a riscat zdravăn promovând jucători talentaţi, dar extrem de tineri, Universitatea ajunsese într-o situaţie extraordinară. Avea lot, îi mai trebuia doar un antrenor pe măsură.

Din păcate, patronul a ales sau a fost nevoit să aleagă în locul unui tehnician care să crească în continuare echipa, unul care urmă să fie crescut de către aceasta. Mogoşanu s-ar putea dovedi în scurt timp un antrenor excelent, dar Craiova nu-şi mai permite luxul timpului.

Astfel, în condiţiile în care Universitatea trebuia să performeze încă de ieri, Piţurcă şi capacitatea sa de a produce rezultate s-ar putea dovedi alegeri inspirate.

Unii vor spune că Piţurcă este mai degrabă un selecţioner, decât tehnicianul unei echipe de club. Poate aşa o fi, dar lotul Universităţii, precum şi potenţialul fotbalistic al Olteniei necesită inclusiv controlul unui tip care ştie să facă selecţie.

În plus, venirea lui Piţurcă la Craiova ar putea să fie şi un câştig pentru marketingul Ligii I şi al Universităţii: atât de mulţi îşi vor dori să-l vadă câştigând sau pierzând pe cel mai valoros antrenor antipatic din fotbalul nostru, încât câştigul de audienţă ar fi garantat.

În ultimii ani, cea mai importantă cerere faţă de arbitrii români a părut să fie legată de corectitudine.

Un arbitru nu era introdus în categoriile celor valoroşi sau a celor proşti, ci în categoriile celor cinstiţi, a celor mai puţin cinstiţi şi în cea a hoţilor la drumul mare. După intervenţia DNA, aceste categorii par să fi suferit o remaniere bruscă.

Aproape toţi arbitrii sunt acum cinstiţi - ori prin natura lor, ori forţaţi de vremurile pe care le trăiesc. Din acest motiv, am ajuns în punctul în care pretenţiile vizavi de valoarea acestora să crească serios.

Colţescu este insa  un caz aparte. El a făcut tot timpul parte din categoria slab populată a celor valoroşi cu adevărat. Crăciunescu susţine chiar că e mai valoros decât a fost el însuşi la aceeaşi vârstă şi lucrul acesta este mai important pentru arbitraj decât episodul „Pervazul”.

Astfel, meciul Steaua - Urziceni ar putea fi, cu voia, inspiraţia şi ambiţia lui Colţescu, unul al câştigului pentru arbitrajul nostru.

Un arbitraj care lasă în seama DNA problemele de moralitate şi încearcă să le rezolve pe cele de valoare, inclusiv cu ajutorul unui arbitru tânăr, talentat şi fără stăpânirea de sine şmecherească pe care ne-a arătat-o în trecut Sorin Corpodean, probabil cel mai important talent irosit din arbitrajul ultimilor 10 ani.