Pentru un străin, limba română este extrem de importantă. Asta nu doar pentru reuşita comunicării, ci şi pentru că la noi fotbalul este foarte vorbit.

Se joacă puţin pe teren şi mult în presă, chestiune pe care Bonetti a aflat-o rapid din gura domnului Turcu. Cineva probabil că s-a şi chinuit apoi să-i explice jocul de cuvinte cu „antrenorul-bonetă”.

Dincolo însă de înţelegerea nuanţelor, faptul că Bonetti a învăţat să vorbească româneşte va fi un câştig pentru supravieţuirea sa în Liga 1. Oricât de bine i-ar traduce Orac lucrurile care se spun despre el, nimic nu este la fel de sigur precum propria traducere a vorbelor care-i vâjâie pe la urechi.

În plus, acum va avea ocazia să înţeleagă exact, din toate punctele de vedere, în ce fotbal se află cu adevărat.

Şi n-ar fi de mirare să-şi dea seama că nu el era cel mult prea mic pentru Liga 1, ci fotbalul de aici este de nivelul unui antrenor italian cu experienţă la nivel de amatori în Cizmă.

Dinamo a anunţat oficial că se desparte de Ionel Dănciulescu.

Tot atât de bine ar fi putut spune că se desparte de jucătorul care, după Revoluţie, a adus cel mai mult clubului la nivel de goluri, goluri spectaculoase, goluri decisive, faze încântătoare şi respect.

Dacă statistica poate vorbi pentru goluri, despre respect pot vorbi fanii. Pot vorbi fanii lui Dinamo, care l-au respectat pe Dănciulescu pentru tot ceea ce a oferit echipei, sau fanii Stelei, care la finalul derby-ului l-au aplaudat pe unul care a fost cândva de-al lor şi care era acum de-al celorlalţi.

Şi pentru că Dănciulescu pleacă din Groapă inclusiv din raţiuni financiare, trebuie să vorbim şi despre bani. Atât timp cât a jucat la Dinamo, Dănciulescu a fost unul dintre fotbaliştii bine platiţi şi atât. Cei foarte bine plătiţi au fost, în general, tipi care au oferit foarte puţin sau chiar deloc dacă i-am compara cu Danciu-gol.

Astfel, poate că din experienţa Dănciulescu acţionarii vor învăţa câte ceva. Eventual, ar putea să facă un poster mare cu Danciu, să treacă pe margini performanţele sale de atacant la Dinamo şi în Liga I şi să-l afişeze în sala în care poartă negocierile cu fotbaliştii care vin să joace în Groapă.

Iar atunci când aceştia cer mai mult de 120.000 euro, să le arate posterul şi să-i întrebe dacă sunt în stare să ofere mai mult decât omul din imagine.

De când a terminat junioratul, Zicu a fost mai mereu supraplătit.

E o chestiune evidentă. Oricât de bine a evoluat atunci când soarta nu l-a lovit cu accidentări, Zicu n-a fost vreodată un jucător care să ofere fotbal de  450.000 de euro anual sau chiar mai mult.

Totuşi, nicio înţelegere a fotbalistului cu echipele pe la care a trecut nu a fost făcută folosind forţa. Zicu şi impresarii săi au cerut, cluburile au dat. Atât. Restul reprezintă doar problema lui Dinamo. O problemă serioasă din măcar două puncte de vedere.

În primul rând, bugetul clubului este împovărat cu o plată care egalează un sfert din bugetul Ceahlăului Piatra Neamţ. Astfel, Dinamo riscă enorm pentru că plăteşte mult pentru un jucător care a oferit puţin în trecut şi care în acest moment are o istorie mai interesantă din punct de vedere medical decât fotbalistic.

Apoi, în al doilea rând, Dinamo alege o schemă de plată interesantă şi generoasă pentru Iannis, în timp ce unor jucători care au oferit clubului infinit mai mult decât Zicu li se pregăteşte o scădere pe bune a veniturilor. Aşa, pentru a fi atmosfera bună la echipă…

Atunci când l-a adus pe Bonetti, Dinamo a părut că doreşte să scape de problemele care au împiedicat echipa să câştige titlul sezonul  trecut.

S-a spus că Bonetti este un antrenor care nu cunoaşte afinităţile conducătorilor pentru unii dintre jucători, deci va face o selecţie bazată pe ceea ce arată faptic fiecare fotbalist la antrenamente şi la meciuri.

S-a spus că Bonetti va promova jucători tineri pe care Dinamo i-a crescut de mici şi pe care îi împrumută prin ţară sau îi ţine pe la echipa a doua.

S-a spus că Bonetti va face ordine în lot, că va orienta fotbaliştii spre disciplină, că-i va antrena fizic şi-i va instrui tactic astfel încât să nu mai piardă campionatul în faţa unei echipe cu fotbalişti mai puţin talentaţi, dar mai bine pregătiţi  din toate punctele de vedere.

Ce nu s-a spus însă este că între ceea ce vorbeşte Dinamo şi ceea ce face Dinamo există o diferenţă. După amicalul pierdut cu Astra, au răzbătut rapid dinspre conducere nemulţumiri faţă de Bonetti şi termenul în care acesta trebuie să arate că-şi merită postul.

Aparent, exigenţa aceasta ţine de lipsa de răbdare a unor investitori care finanţează o mare echipă. În fapt, e vorba de amatorism. Doar la acel nivel, după primul amical, patronul îl ameninţă cu schimbarea pe antrenor.

Ieri, Mihai avea ca status pe messenger următoarele cuvinte: “€œDinamo a murit. A rămas doar ura”.

Omul despre care vorbesc este unul dintre cei mai buni cunoscători ai lui Dinamo din presa sportivă, iar o bună parte din munca lui zilnică tocmai asta presupune: să ştie tot ce se întâmplă în Ştefan cel Mare.

Din acest motiv, Mihai ştia aseară că o soră de-a uraganului Katrina s-a plimbat o zi întreagă prin birourile de la club căutându-l din tornade pe Tică Dănilescu.

“Asa e la Dinamo când se pierde. Nu contează că Dănilescu e foarte probabil cel mai tare pe felia lui, trebuie să cadă rapid capete. Nea Tică a scăpat de vreo 34 de ori până acum, să vedem ce se va întâmpla de data asta”.

Status-urile de mess sunt expresii ale speranţei, ale dorinţelor, ale depresiilor, ale bucuriilor, ale gândurilor de tot felul.

Astfel, la finalul unui sezon ratat şi aproape de finalul unei săptămâni în care s-au vânat vinovaţi, în mess-ul virtual din mintea multor suporteri dinamovişti a apărut, probabil, un status-speranţă: “Boloni, vino!”.

Din realitate însă, Mihai Nejneru, reporter la ProSport, spune că e cam greu să se facă: “œOrice-i posibil, dar la cât de scump e Boloni şi la cât de slăbită financiar este Dinamo, mă-ndoiesc să se inteleagă”.

Unii i-au spus “Fiara” pentru a-i elogia răutatea în joc, violenţa loviturilor şi scuipaţii.

Acum însă, omul s-a rafinat, iar zgomotul produs de ruperea tibiei sub presiunea crampoanelor a fost înlocuit cu urlete demente, înjurături şi semne obscene către adversari. Astfel, poate că “Birjarul” ar putea fi o sintagmă mai acoperitoare pentru ceea ce înseamnă uneori Lăcătuş în manifestările publice.

Unii le spun “ultraşi” pentru a le caracteriza trăirile fanatice, ataşamentul faţă de club, intransigenţa faţă de jucătorii care “trădează”, mojicia cu care înjură adversarii şi familiile acestora, dragostea faţă de violenţă, inventivitatea folosită când organizează adevărate spectacole de sunet şi imagine.

Alţii însă le spun “neînţeleşi”. Asta pentru că nu poţi să înţelegi adevărul lor dacă nu eşti şi tu ultras. A-l umple de sânge pe un fan rival sau a arunca brichte în teren sunt chestiuni care iau la mişto simpla înţelegere a celorlalţi.

De asemenea, a-ţi exploda o petardă în mână ca ultimului idiot şi a incendia apoi o întreagă peluză e ceva mai mult decât mistic. În plus, dacă şi sărbătoreşti acest eveniment, reuşeşti ceva ce nici măcar Buddha nu şi-ar fi putut imagina: să atingi Nirvana şi penibilul în acelaşi timp.

Dănciulescu înseamnă o grămadă de goluri. Omul acesta marchează aproape o dată la fiecare două meciuri, chestiune care onorează orice atacant din lume.

Dănciulescu înseamnă superexecutii. Intră pe orice site de conţinut video şi vei vedea că fără a fi vreun Hagi, Dănciulescu are o istorie a fazelor-spectacol care pot naşte un CD de colecţie.

Dănciulescu înseamnă mult, foarte mult bun simţ. Nu-l vei auzi ironizându-şi adversarii, nu-l vei vedea lovindu-i în timpul meciului, nu-l vei auzi plângându-se aiurea de arbitraj. Este unul dintre puţinii domni adevăraţi din Liga 1.

Dănciulescu înseamnă ambiţie. De-a lungul timpului, Dinamo a avut mereu grijă să înghesuie în linia de atac vedete greu plătite, dar la fel de constant Dănciulescu a dovedit că postul său este cel de titular.

Dănciulescu înseamnă probabil cel mai ieftinit superfotbalist din Liga 1. Există oare în România vreo echipa care să aibă atâţia bani încât să cumpere de afară un jucător capabil să înscrie la fel de des ca Dănciulescu şi care să încânte publicul aşa cum o face acesta? Şi dacă există, oare acel fotbalist ar veni să joace pe un salariu de 150.000 euro?

Liţă Dumitru a spus ieri la Sport.ro că Dinamo va lua campionatul pentru că are două echipe foarte bune: una în teren şi una în afara acestuia. Măcar pe jumătate, Dumitru are sigur dreptate.

Evidenţa această parţială porneşte cu fotbalul şi cu echipa din teren. Adică Dinamo îi are pe Danciulescu, pe Niculae într-o formă ciudat de bună, pe Zicu în revenire, pe Cristea, pe Lobonţ, pe Tamaş, pe Moţi, pe Ndoye, uneori pe Niculescu şi pe Mitea.

Când vrei să remarci “echipa foarte bună” din afara terenului, automat şi îndreptăţit te gândeşti la faptul că Dinamo n-a jucat nimic în tur, cand a bătut doar Timişoara dintre granzi, la posibila influenţă a lui Borcea asupra unor arbitraje avute de “caini”, la acuzele conform cărora Dinamo şi-ar fi băgat coada în sancţionarea Timişoarei de către FRF…

Şi poţi continua aşa la nesfârşit, mai ales că Borcea nu poate inspira cuiva o încredere deosebită.

Totuşi, postura de favorită este legată indiscutabil şi de meritele unei conduceri care l-a readus pe Rednic la echipă, care l-a ţinut pe Dănciulescu în “Ştefan cel Mare”, care a riscat al naibii de mult cu un muribund ca Niculae şi care plăteşte salarii de 600.000 euro lunar pentru ca Dinamo să câştige categoric la Constanţa deşi avea 7 absenţi.

Când a ajuns în gloriosul campionat al Scoţiei, Niculae a cam lămurit pe toată lumea. Fotbalistul care impresionase prin plecarea la Sporting se pregătea să moară fotbalistic aşa cum şi alţii au făcut-o înaintea sa: în anonimat.

Când a revenit la Dinamo, echipă care de-a lungul timpului s-a comportat precum un sanatoriu pentru rateurii transferurilor spre Vest, Niculae părea să insiste în a confirma teoria pierderii sale fotbalitice.

Astăzi însă, lucrurile nu mai sunt decât parţial clare în cazul Niculae. După ce la turneul final a arătat în primul rând că e febeleţea lui Piţurcă şi abia apoi că e fobtalist, Niculae s-a apucat acum să dea goluri în campionat. Multe şi bune pentru Dinamo.

În plus, unele dintre execuţiile sale îl fac să pară din nou la fel de vârf ca în momentul în care despre Niculae se spunea că va ajunge la Milan.

E firesc să ne gândim că faptele sale de vitejie se întâmplă în campionatul care fericeşte competiţiile europene intercluburi cu echipe subţiri valoric şi că, vorba colegului Mironică, ar trebui să-l vedem un pic în Liga Campionilor.

Totuşi, cine l-a urmărit cu atentie pe Niculae din clipa revenirii sale la Dinamo îşi dă seama că acest jucător a trecut din postura de îngropat în cea de fotbalist care inspiră din nou speranţă.

De la începutul acestui retur, nicio o echipă nu se poate compara cu Dinamo când vine vorba de arbitraje favorabile.

Mai mult, de parcă asta n-ar fi de-ajuns, colegii de competiţie ai “cainilor” acuză şi capacitatea celor de la Dinamo de-a influenţa inclusiv arbitrajele de la alte meciuri- vezi declaraţiile lui Mititelu înainte de Oţelul - Craiova sau pe cele ale lui Copos de după Urziceni - Rapid.

La nivel de răspuns, Dinamo face marile greşeli.

Pentru Borcea ideea de fair-play este atât de importantă încât nu l-ar deranja să ia titlul la mai puţin de 6 puncte în faţa Timişoarei. Iar celălalt acţionar vocal, Vasile Turcu, se foloseste de eleganţa sa binecunoscută atunci când răspunde celor care văd lucrurile diferit - ultima victimă fiind Gradinescu.

Toate aceste lucruri mută lumina de pe ceea ce e bun vizavi de Dinamo pe ceea ce nu este în regulă vizavi de Dinamo.

De exemplu, lumea poate uita usoar că Marius Niculae a reuşit un hattrick împotriva Vasluiului sau nu mai găseşte timp să regrete că un fotbalist ca Zicu joacă atât de rar fotbal din cauza accidentărilor.

Astfel, la întrebarea “cum câştigă Dinamo?” răspunsul firesc a ajuns să fie “cu arbitri!”. Asta chiar şi în condiţiile în care Dinamo a câştigat ultimul meci “cu 4-1!”.